ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SRL, reprezentată legal de B., reprezentant convențional - Societatea Civilă de Avocați C., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat:

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 189/F-CONT din 12 octombrie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii.

A anulat în parte Decizia privind soluționarea contestației administrative nr. 1258/17.12.2015 și Decizia de impunere x/19.05.2015, în ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 669.890 RON, TVA în sumă de 373.547 RON și accesoriile aferente acestora.

A anulat în parte, în aceeași măsură, în mod corespunzător, Raportul de inspecție fiscală x/2015 și Dispoziția de măsuri nr. 225/29.05.2015.

A respins cererea de anulare a Acordului de principiu nr. 189888/7.07.2015.

Sumele de bani încasate în baza deciziei de impunere anulate se vor restitui, în măsura anulării, potrivit procedurii stabilite de Codul de procedură fiscală.

Împotriva Sentinței nr. 189/F-CONT din 12 octombrie 2016 a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în nume propriu și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

Recurenta a arătat prin cerere că aspectele rezultate în urma analizei documentare au relevat o serie de deficiențe și neconcordanțe, condiții în care simpla înregistrare a facturilor fiscale în evidența contabilă nu reprezintă un argument determinant având în vedere că nu a fost demonstrată realitatea tranzacțiilor și nici proveniența bunurilor. Pentru a beneficia de deductibilitate este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de fond și formă. În cauză, cu excepția facturilor, nu au fost prezentate alte documente justificative (documente de transport, comenzi). Avizele de expediție a mărfurilor reprezintă documente necesare în dovedirea provenienței și realității transportului, scopul fiind acela de a reconstitui circuitul mărfurilor și de a identifica elemente absolut necesare: locul de încărcare/descărcare, mijlocul de transport, delegatul. Imposibilitatea prezentării acestora a determinat la rândul său imposibilitatea clarificării unor aspecte importante: ce delegat a însoțit mărfurile, având în vedere că, pe facturile emise figurau ca delegați D. - administrator al SC E. SRL, domiciliat în Marea Britanie -, F. și G. din Guineea, ambii având calitatea de asociați ai SC H. SRL. Ori, în condițiile prezentate, mărfurile tranzacționate nu au circulat pe relația furnizori-client, în realitate având loc numai operațiuni scriptice, scopul fiind acela de evitare a impozitării de către participanții la aceste tranzacții, facturile fiind emise doar în scopul obținerii deducerii TVA.

Se pretinde că instanța de fond acreditează ideea că simpla prezentare a unor înscrisuri ce au servit ca suport informațional pentru efectuarea înregistrărilor contabile, reprezintă condiția necesară și suficientă pentru exercitarea dreptului de deducere. Însă a fost ignorat aspectul substanțial, al concordanței cu realitatea a datelor înscrise în facturi, ținând cont de faptul că, substanța trebuie să prevaleze formei, impunându-se cu necesitate ca datele înscrise în facturi să fie reale, să privească operațiuni reale și legale.

Aprecierea globală a tuturor elementelor și împrejurărilor de fapt este imperios necesară întrucât stabilirea unui anumit regim fiscal se face pe baza analizei situației juridice în ansamblul său, ținându-se cont de întregul circuit economic, fără ca prin aceasta să se prezume o rea voință a contribuabilului sau o atragere a răspunderii acestuia exclusiv pentru neregularități identificate la cocontractanți.

Totodată, s-a mai afirmat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) din C. fisc. care consacră, la nivel de lege, principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia autoritățile fiscale au dreptul să analizeze orice operațiune (tranzacție) nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. În acest spirit, o tranzacție normală din punct de vedere juridic, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale. Au fost ignorate, de asemenea, dispozițiile art. 6 (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 potrivit cărora "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat, aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

Aspectul legat de aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. (1) C. fisc. este întemeiat. Astfel, realitatea tranzacțiilor, aspect esențial al prezentei spețe, nu poate rezulta din simpla verificare a conformității din punct de vedere financiar.

Cu atât mai mult cu cât, în cazul tranzacțiilor cu medicamente prevalează dispozițiile Legii speciale nr. 96/2006 a reformei în domeniul sănătății.

Or, legea impune în acest caz o verificare a traseului acestor medicamente de la deținătorul autorizației de punere pe piață (APP) prin distribuitor, până la destinatarul final.

De asemenea, un aspect esențial omis de către instanța de fond este faptul că de la toți acești trei furnizori marfa era adusă de la un singur agent .

Analiza realității tranzacțiilor nu poate să omită și aceea că deși era vorba despre cantități mici de marfă chiar foarte mici în comparație cu alte tranzacții cu medicamente, de câteva până la câteva zeci de produse, acestea erau "revândute către alte societăți".

Compartimentul suspect din punct de vedere comercial nu poate fi complinit de simpla ficțiune a documentelor contabile câtă vreme cele de transport marfă nu sunt veridice.

Interpretarea generală dată de către instanța de fond, chiar sprijinită pe jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene este inaplicabilă în speță, în special datorită particularității tranzacțiilor cu medicamente, dar și particularităților tranzacțiilor pretins a fi fost efectuate.

Referitor la expertiza efectuată în cauză, aceasta apare ca inutilă întrucât concluziile sale nu au cum să releve aspectele concrete, nu cele scriptice ale pretinselor tranzacții.

Totodată suspiciunile de fraudă despre care instanța de fond pretinde a nu fi aplicate și reclamantei, nu poate privi unilateral dar pe una dintre părțile contractante.

Ca distribuitor de medicamente ce se pretinde a fi fost reclamantul obiectivele sale prevăzute de legea medicamentului era altele decât cele de deținător al unei farmacii.

Ori, tocmai această suprapunere între farmacie și pretinsa redistribuire fără un acord al deținătorului APP relevă un comportament suspect.

Cât privește cele trei firme furnizoare câtă vreme nici instanța de fond, nici reclamantul nu au criticat aprecierile referitoare la ele, instanța de recurs nu mai are a analiza acest aspect.

În baza acestor considerente, acțiunea reclamantei apare ca neîntemeiată astfel că sentința instanței de fond urmează a fi casată.

Cum față de motivele invocate recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l admite, casând sentința recurată și respingând în fond acțiunea reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței nr. 189/F-CONT din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV