ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, la data de 25.01.2019 (cu prilejul judecării apelurilor împotriva Sentinței nr. 124/C/03.07.2017 a Tribunalului Bihor), reclamanții A., B. au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 raportat la prevederile art. 44 alin. (3) din Constituția României.

În motivare, reclamanții au arătat că cererea este justificată de următoarele lacune ale textului legal:

- Lipsa prevederii obligației expropriatorului, ca inițiator și gestionar al exproprierii, de a transmite expropriatului într-un termen dat (minim 90 de zile anterior datei exproprierii), propunerea sa de despăgubire, pe baza prețurilor cu care se vând imobile de același fel și în aceeași zonă;

- Lipsa prevederii ca dacă expropriatorul deține informații privind prețurile de tranzacție pentru imobile de același fel, înainte de data exproprierii, dar nu le pune la dispoziție cu minim 30 de zile înainte de această dată, expropriatorul datorează expropriatului penalizări de întârziere de la data exproprierii, conform C. fisc. , până la data pății efective a despăgubirii;

- Lipsa prevederii dreptului expropriatorului de a decide exproprierea la data anunțată, indiferent de răspunsul expropriatului, dar pe baza cererii de acționare a acestuia în instanță în caz de răspuns negativ;

- Lipsa prevederii ca, în caz că expropriatorul este presupus că deține dovezi relevante de prețuri pentru imobile comparabile, dar susține că nu le are, dreptul oricărei părți (expropriator sau expropriat) de a prezenta, până la un termen limită, stabilit de instanță, dovezi și analize în susținerea cererilor.

Reclamanții au mai arătat că în cauză, lacunele legislative menționate au condus la discriminarea acestora, în sensul că au fost obligați să depună documentații de tranzacții pe care nu le dețineau și nu le puteau obține oficial, în timp ce pârâții dispuneau de astfel de dovezi, pe care însă nu le-au prezentat decât după 4 ani de la expropriere.

Experții numiți în cauză au dat dovadă de o pregătire profesională precară și de necunoașterea legii, încălcând dispozițiile O.G. nr. 24/2011, precum și cele ale Codului de etică al evaluatorilor autorizați publicat în Monitorul Oficial nr. 369/31.05.2012.

Față de cele arătate, reclamanții au apreciat că se impune sesizarea Curții Constituționale, întrucât s-a creat o discriminare și o inegalitate vădită de tratament juridic între expropriator (totdeauna reprezentant al unei instituții publice), ce tinde să-și impună punctul de vedere legat de expropriere și expropriat (de regulă, o persoană fizică sau juridică privată) care nu deține informații și servicii specializate de natură să-i permită o analiză temeinică a elementelor de despăgubire.

În consecință, lipsa unei obligații legale a expropriatorului privind furnizarea informațiilor legate de prețurile bunurilor de același tip cu cele vizate de expropriere, conduce la inegalitatea de tratament juridic între cei doi subiecți, în avantajul net al expropriatorului.

Prin încheierea de ședință din 11.03.2019 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că instanța de contencios constituționale s-a pronunțat deja, prin Decizia nr. 380/2015, în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, prin raportare la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind că sunt contrare dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție. Pe de altă parte, prin solicitare de sesizare a Curții Constituționale se fac propuneri de lege ferenda și se invocă lacune legislative, neaducându-se critici de neconstituționalitate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reclamanții A., B.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că, raportat la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii lor, excepția invocată are legătură cu cauza, fiind formulată în legătură cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că legiuitorul nu a avut în vedere faptul că există o inegalitate de tratament juridic între expropriator și expropriat, expropriatorul fiind mereu o autoritate publică ce are acces la informații legate de valoarea bunurilor supuse exproprierii. Această diferență de statut juridic trebuia echilibrată în sensul stabilirii unei obligații în sarcina expropriatorului de a oferi informații cu privire la prețurile de tranzacționare, astfel încât oferta de dezdăunare să fie corectă și în conformitate cu art. 44 alin. (3) teza ultimă din Constituția României, ce garantează o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Astfel, având în vedere obiectul cauzei (cuantumul despăgubirilor pentru suprafața de teren de 416 mp expropriat reclamanților) și lipsa obligației expropriatorului de a oferi informații legate de valoarea bunului expropriat, există o legătură indisolubilă între excepția invocată și litigiul în derulare.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că nu au identificat decizii ale Curții Constituționale care să fi analizat aspectele ridicate de către aceștia prin excepția de neconstituționalitate invocată, existând doar decizii care s-au pronunțat asupra dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dar din altă perspectivă, respectiv aceea a momentului la care se raportează valoarea de tranzacționare, iar nu la obligația de informare privind prețul de tranzacționare și propunerea de lege ferenda pentru procedura de urmat, așa cum este cazul în speță.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză, excepția nu îndeplinește condiția conform căreia excepția trebuia să privească o dispoziție legală cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare, întrucât petenții nu învederează ce este contrar Constituției, ci ceea ce lipsește din textul supus acestei proceduri judiciare.

În lipsa argumentelor care să susțină contrarietatea unei anume dispoziții legale cu legea fundamentală, indicarea pur formală a textului legal ce se pretinde a fi neconstituțional nu este suficientă pentru aprecierea, ca fiind îndeplinită, a condiției ca excepția să privească o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare, întrucât elementele învederate de către petenți nu se regăsesc în normă ca atare, ci, apreciază aceștia, se impun a fi adăugate de lege ferenda.

Neconstituționalitatea normei implică existența unei dispoziții legale care încalcă drepturi consacrate prin legea fundamentală, iar nu viduri legislative, remediabile în proceduri specifice, care exced prezentului cadru procesual.

Lacuna legislativă nu poate fi contrară Constituției, căci prerogativele presupus neconstituționale nu există ca atare.

În cauză nu se indică deficiențe juridice ale art. 26 în vigoare, ci se evocă lipsuri ale textului legal, despre care petenții arată cum ar trebui complinite, respectiv: lipsa prevederii obligației expropriatorului de a transmite expropriatului într-un termen dat (minim 90 de zile anterior datei exproprierii), propunerea sa de despăgubire, pe baza prețurilor cu care se vând imobile de același fel și în aceeași zonă; lipsa sancțiunii expropriatorului care deține informații privind prețurile de tranzacție pentru imobile de același fel, înainte de data exproprierii, dar nu le pune la dispoziție cu minim 30 de zile înainte de această dată; lipsa prevederii dreptului expropriatorului de a decide exproprierea la data anunțată, indiferent de răspunsul expropriatului, dar pe baza cererii de acționare a acestuia în instanță în caz de răspuns negativ; lipsa prevederii ca, dacă expropriatorul este presupus că deține dovezi relevante de prețuri pentru imobile comparabile, dar susține că nu le are, părțile să aibă dreptul de a prezenta, până la un termen limită, stabilit de instanță, dovezi și analize în susținerea cererilor.

Cerința ca dispoziția obiect al controlului de neconstituționalitate să fie cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare are ca obiect dreptul pozitiv, respectiv totalitatea normelor juridice efectiv aplicabile într-un stat la un anumit moment și implică indicarea, de către partea titulară a dreptului de invoca excepția, a încălcărilor constituționale pe care acea dispoziție, prin formularea ei (iar nu prin omisiune), le săvârșește.

Cum în cauză petenții nu s-au conformat acestei obligații, în mod corect, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B. împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea, ambii cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr. 1, județul Bihor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV