ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2019

Asupra cererilor de recurs de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2637/26.06.2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea formulate de reclamanta A. S.A., a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 393.070 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de diferență avans nerestituit, precum și la plata dobânzii penalizatoare calculată de la data de 05.05.2014 până la achitarea integrală, a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 22.654,32 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe la data de 31.10.2017, a declarat apel pârâta Compania de Asigurări - Reasigurări B. S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 06.11.2017.

Prin Decizia nr. 544/09.03.2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii penalizatoare doar de la data de 21.06.2016 și până la plata debitului principal.

Pentru a pronunța această soluție, instanțele de fond au reținut că societatea reclamantă, în calitate de cumpărător, a încheiat cu societatea C. S.R.L., în calitate de vânzător, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, prin care vânzătorul s-a obligat să vândă societății reclamante o cantitate de 21.428 HL vin de masă alb, produs în România sau Spania, recolta anului 2011, 2012, 2013 inclusiv sau cantități echivalente cu cantitatea de 21.428 HL vin de masă alb de o anumită calitate, respectiv vin de masă obținut din struguri albi din soiurile Vitis Vinifera, originar din România sau Spania.

Potrivit art. 3 din contract, produsele ce fac obiectul contractului urmau a fi livrate de vânzător reclamantei până la data de 15.10.2013, inclusiv, termen modificat prin Actul adițional nr. x/31.10.2013 la contract, prin care s-a stabilit că produsele ce fac obiectul contractului vor fi livrate de la data semnării prezentului contract până la data de 1 aprilie 2014 inclusiv.

Societatea reclamanta A. S.A. a achitat un avans în valoare de totală de 499.720 euro din care: suma de 458.800 euro echivalentul a 2.048.353,48 RON TVA inclus a fost achitată cu O.P. nr. x/06.06.2012 și suma de 40.920 euro reprezentând echivalentul a 182.646,42 RON a fost achitată cu O.P. nr. x/25.06.2012.

Potrivit art. 3 pct. 3.4 din contract "în situația prevăzută la art. 3.3 (în care vânzătorul nu livrează marfa în termenul stipulat), vânzătorul va restitui cumpărătorului avansul/partea de avans aferentă mărfii nelivrate în termen de 3 zile calendaristice de la data recepției notificării cumpărătorului, prin care se solicită restituirea avansului sau a părții de avans aferentă mărfii nelivrate". De asemenea, în situația în care vânzătorul nu va restitui avansul în termen, cumpărătorul va putea demara formalitățile de recuperare a avansului în calitatea sa de Beneficiar al Poliței de asigurare a avansului.

Prin art. 4 pct. 4.6. din contract, vânzătorul s-a obligat la garantarea avansului plătit, sens în care s-a încheiat Polița de garantare a avansului seria x nr. x/11.03.2013 între Asigurătorul/Garant B., Asiguratul/Garantat C. S.R.L. și reclamanta, Beneficiarul A. S.A.

Societatea C. S.R.L. nu și-a executat până la scadență, obligațiile asumate prin contract, iar, prin Notificarea nr. x/18.04.2014 transmisă prin intermediul executor judecătoresc, reclamanta a comunicat vânzătorului rezoluțiunea de plin drept a Contractului nr. x/11.03.2013, modificat prin Actul adițional nr. x/31.10.2013, solicitând totodată restituirea avansului în termen de 3 zile de la primirea notificării conform art. 3 pct. 3.4. din contract.

Reclamanta a formulat cerere de despăgubire, adresată pârâtei Compania de Asigurări-Reasigurări B. S.A., prin care a solicitat, în calitate de beneficiar al poliței de garantare a avansului, plata sumei de 499.720 euro, reprezentând avans plătit către societatea C. S.R.L. în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 și nerestituit de asiguratul/garantat.

Asigurătorul B. a comunicat reclamantei intenția exprimată de asiguratul C. de a onora livrarea mărfii și solicitarea acesteia de prelungire a termenului de valabilitate a poliției de garantare a avansului cu o perioadă de 6 luni în vederea executării obligației.

La data de 01.08.2014, părțile au încheiat un contract de tranzacție, prin care societatea C. S.R.L. s-a obligat ca, în termen de 3 luni de la data încheierii tranzacției, să achite datoria în sumă de 499.720 euro, reprezentând avansul achitat în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 urmând ca, în eventualitatea în care această din urmă societate nu își onorează obligația de plată, reclamanta A. S.A. să transmită asigurătorului B. o cerere prin care va solicita plata sumelor datorate de Asiguratul C. S.R.L., termenul de plată pentru aceste sume fiind de 15 zile.

Asiguratul C. nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de tranzacție, astfel încât, reclamanta a adresat asigurătorului B. o nouă cerere de restituire înregistrată sub nr. x/08.09.2015. La data de 30.09.2015 s-a încheiat un nou contract de tranzacție, înregistrat la B. sub nr. x/30.09.2015, prin care societatea C. S.R.L. s-a obligat încă odată să stingă eșalonat datoria în valoare de 499.720 euro, sens în care s-a convenit ca plata acestei sume să se facă în perioada 17.11.2015 - 30.08.2016 cu bilete la ordin emise de societatea D. S.R.L., în număr de 21, astfel cum rezultă din Anexa nr. 2 la contractul de tranzacție.

Actul adițional la contractul de tranzacție nr. x/03.03.2016 a modificat scadența plăților convenite inițial prin contractul de tranzacție, prin restituirea de către A. S.A. a unui număr de 2 bilete la ordin și predarea de către societatea C. S.R.L. a altor 4 bilete la ordin emise de societatea D. S.R.L.

Din cele 21 de bilete la ordin emise în favoarea A., în perioada 17.11.2015 - 30.08.2016 s-au decontat 5 bilete la ordin, în valoare totală de 106.650 euro, restul fiind refuzate la plată, rămânând de plată suma de 393.070 euro.

La data de 21.06.2016, reclamanta a trimis atât către asigurătorul B., cât și către asiguratul C. o declarație de rezoluțiune unilaterală a Contractului de tranzacție nr. x/30.09.2015, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/03.03.2016, însoțită de o cerere de plată adresată asigurătorului pentru restul avansului nerestituit în sumă de 393.070 euro.

Se constată că, la data de 21.10.2015, s-a încheiat un contract de preluare a datoriei nr. 572 între C. S.R.L. și D. S.R.L., prin art. 2 menționându-se că noua debitoare D. S.R.L. preia obligația de a achita către creditoarea A. S.A. suma de 647.395,07 euro prin emiterea de bilete la ordin scadente în perioada 06.11.2015 - 31.08.2016, pe care C. o are față de creditoare conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 798 și 797/11.03.2013, iar, prin art. 5, se menționează că debitoarea C. S.R.L. este liberată de obligațiile asumate față de creditoarea A. S.A. până la concurența sumei de 647.395,07 euro cu condiția ca noua debitoare să fie solvabilă la data încheierii contractului.

S-a reținut că, în cauză, s-a încheiat un contract de preluare a datoriei în condițiile art. 1599 alin. (1) lit. a) C. civ. 2009, care își produce efectele doar în condițiile art. 1605 C. civ. 2009, respectiv dacă creditorul își dă acordul. Potrivit art. 1608 alin. (2) C. civ. 2009, creditorul nu dobândește un drept propriu împotriva celui obligat să îl libereze pe debitor, cu excepția cazului în care părțile au voit altfel. Potrivit art. 1608 alin. (1), cel care a preluat datoria este obligat sa îl libereze pe debitor, executând la timp obligația, diferența de avans nefiind restituita în cauză de către terțul D. S.R.L.

Contractul nr. x/21.10.2015 este intitulat contract de preluare a datoriei și se referă la datoria discutată în cauza de față, dar nu este un contract tripartit, ci doar bipartit, încheiat între C. și D. Prin urmare reclamanta nu este parte în acest contract, deci în baza acestui contract nu se poate considera că a operat vreo preluare de datorie în sensul art. 1599 alin. (1) lit. a) C. civ. 2009, în lipsa dovezii acordului creditorului, așa cum impune art. 1605. Acordul creditorului nu poate fi considerat prezumat ca un acord tacit în baza acordului reclamantei de a primi ca plată BO emise de D., pentru că un astfel de comportament (acceptarea la plată a unor BO emise de o altă persoană decât debitorul) nu este neechivoc (deoarece nu poate avea neapărat însemnătatea acceptării preluării datoriei, putând însemna doar acceptarea unei plăți parțiale făcute de un terț). Or acordul tacit la preluarea datoriei trebuie să fie neechivoc.

S-a apreciat astfel că, potrivit art. 2221, 2208 și 1552 C. civ. 2009, suma reprezentând avans fiind recuperată doar parțial prin executarea unor bilete la ordin, se activează art. 3 pct. 3.4 și art. 4 pct. 4.6 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013 și Polița de garantare a avansului GA nr. 003521/11.03.2013, referitor la obligația asiguratorului de a restituit beneficiarului suma achitată cu titlu de avans.

Suplimentar, instanța de apel a reținut că pretenția apelantei ca pârâta C. să fie obligată în principal la plata sumei pretinse de reclamantă de la pârâta B. reprezintă în realitate o veritabilă cerere introductivă formulată de apelantă. Instanța a ajuns la această concluzie pentru că scopul urmărit de apelantă prin această cerere este diferit de cel urmărit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză. De altfel numai înțeles astfel cadrul procesual se justifică judecarea acțiunii față de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și de deschiderea procedurii insolvenței pârâtei C. Cererea în discuție este o cerere nouă pentru că, în fața primei instanțe, apelanta-pârâtă B. nu a avut o astfel de pretenție. Or în apel nu se pot formula cereri noi, motiv pentru care această cerere nu poate fi admisă.

S-a apreciat totodată că nu are relevanță deducerea (sau lipsa deducerii) TVA de către reclamantă sau de către C. Aceasta deoarece cauza de față nu reprezintă o pretenție în care instanța trebuie să determine realitatea unui prejudiciu, ci reprezintă o pretenție care are ca fundament restituirea unei sume plătite cu titlu de avans dintr-un preț al unor bunuri (cantități de vin) în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare. Pretenția reclamantei vizează exact suma plătită cu titlu de avans (fapt de altfel necontestat de vreuna din părți, la fel de necontestat ca faptul că pârâta B. a asigurat neplata de către C. inclusiv a sumelor rezultate din obligația de restituire avans), motiv pentru care consecințele fiscale ale operațiunilor de plată avans, restituire avans depășesc granițele litigiului de față.

Starea de insolvență a C. față de care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în baza Legii nr. 85/2006 demontează aserțiunile apelantei relative la posibilitatea de plată de către C. a datoriei, posibilitate afirmată de apelantă în baza "unor discuții" cu reprezentanți (neindicați) ai C. (la o dată neindicată și fără nicio dovadă în acest sens).

Contrar celor reținute de prima instanță, potrivit căreia rezoluțiunea își produce efecte retroactiv, astfel încât dobânda este datorată de la data de 05.05.2014, 15 zile de la data avizării prin Notificarea nr. x/18.04.2014, instanța de apel a considerat că scadența de plată a sumei de 393.070 euro nu este 05.05.2014 deoarece nu se pot aplica nici termenele de plată din Polița de asigurare, nici scadența inițială a datoriei. Tranzacția din 01.08.2014 (contract nerezolvat!), a fost calificată drept o novație (o schimbare) a raportului obligațional inițial așa cum reieșea din polița de asigurare raportată la contractul de vânzare-cumpărare (sursa neplății asigurate). Novația a afectat chiar termenul de plată pentru că acest lucru părțile au înțeles să îl modifice (devenit astfel 3 luni de la acea tranzacție, adică de la 01.08.2014, data tranzacției nefiind contestată și fiind menționată în cuprinsul acesteia).

Aceeași relevanță a fost acordată și tranzacției a doua, din 30.09.2015 adăugându-se însă, ca elemente novatorii, modul de stingere a datoriei, prin BO, eșalonat. Ultima scadență (a ultimei tranșe, BO), conform acestei novații din tranzacția din 2015, era, în ipoteza desfășurării plăților conform tranzacției, 30.08.2016. Această tranzacție a fost rezoluționată de către reclamantă în baza clauzei de rezoluțiune de la art. 5 și conform notificării din 21.06.2016 (necesare potrivit aceleiași clauze contractuale, pact comisoriu de grad 3) adresate debitoarei și asigurătorului, însă după niște plăți parțiale (5 plăți de aproximativ 100.000 euro). Rezoluțiunea a fost totuși una parțială pentru că altfel efectul retroactiv ar fi impus să se restituie și plățile parțiale, or nu acesta era sensul art. 5 din tranzacție și nici scopul urmărit de reclamantă prin declarația de rezoluțiune. Scopul urmărit de reclamantă era decăderea din termenul de plată asigurat de acea tranzacție (care era 30.08.2016), fiind evident în discuție termenul de plată pentru partea din sumă neplătită. Numai astfel se poate explica și situația respectării scadențelor și pentru sumele plătite în baza tranzacției din 2015, respectare/nerespectare față de care s-a aplicat declarația de rezoluțiune de către reclamantă.

Instanța de apel a considerat că pierderea termenului de plată s-a petrecut în 21.06.2016, la data declarației notificate de rezoluțiune a tranzacției, dată de la care datoria (restul rămas de plată) a devenit exigibilă și de la această dată curg dobânzile (prin apel nu se contestă cuantumul dobânzilor, natura acestora).

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta A. S.A., cât și pârâta Compania de Asigurări-Reasigurări B. S.A.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a criticat soluția instanței de apel sub aspectul restrângerii perioadei de calcul a dobânzii legale penalizatoare.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat dispozițiile art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat faptul că, prin reținerea caracterului de novație al tranzacțiilor din 01.08.2014 și 30.09.2015, instanța de apel ar fi recalificat actele deduse judecății fără să pună acest aspect în discuția părților, încălcând astfel reguli de procedură sancționate cu nulitatea.

Pornind de la același aspect, recurenta-reclamantă a susținut și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., apreciind că recalificarea juridică a tranzacțiilor apare ca străină de natura cauzei, nefiind solicitată de niciuna dintre părți, neobservându-se totodată că prin încheierea contractului de tranzacție din 30.09.2015, s-a desființat tranzacția din 01.08.2014, chiar dacă nu a intervenit rezoluțiunea.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut greșita aplicare a normelor de drept material privitoare la novație și la contractul de tranzacție, precum și a celor referitoare la rezoluțiune și la efectul restituirii prestațiilor.

Recurenta a arătat că, în raport de dispozițiile art. 1609 C. civ., modificarea termenului (suspensiv în cazul de față) nu poate avea drept efect stingerea obligației vechi și înlocuirea cu una nouă, în condițiile în care părțile, obiectul și cauza obligației rămân neschimbate conform voinței părților. De altfel, novația ar fi trebuit să fie expresă, neputând fi prezumată, din analiza prevederilor contractuale rezultând însă neîndoielnic faptul că termenul de plată a fost acordat ca o concesie în scopul evitării litigiului, părțile neavând intenția de a modifica raportul juridic obligațional inițial.

S-a susținut că reținerea rezoluțiunii parțiale a contractului de tranzacție contravine dispozițiilor art. 2267 C. civ., și că acest aspect nu produce nicio diferențiere în ceea ce privește desființarea retroactivă a convenției, în urma desființării contractului de tranzacție, asigurătorului revenindu-i în consecință obligația rezultată din polița modificată prin suplimentul de asigurare.

În același sens, recurenta-reclamantă a invocat și aplicarea greșită a normelor referitoare la restituirea prestațiilor contractului desființat prin rezoluțiune cât timp efectul rezoluțiunii tranzacției realizate în speță nu putea privi decât pierderea beneficiului termenului, singurul scop al încheierii acesteia.

Recurenta-pârâtă Compania de Asigurări-Reasigurări B. S.A. a criticat soluțiile instanțelor de fond referitoare la stabilirea în sarcina sa a obligației de plată a debitului în baza poliței de garantare a avansului.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat nereținerea de către prima instanță a preluării datoriei de către D. S.R.L., care a liberat debitoarea inițială, în ciuda acordului neechivoc rezultat din existența contractului de preluare a datoriei menționat în tranzacție și comunicat reclamantei, care a și încasat o parte din sume din BO înmânate de noua debitoare.

În condițiile în care erau îndeplinite cerințele art. 1600 și 1601 C. civ. pentru liberarea de datorie a debitorului inițial, nu mai exista nici obligația sa de plată a despăgubirilor în calitate de asigurător, cât timp obligația de plată a asiguratului său a încetat.

Totodată, recurenta-pârâtă a criticat modalitatea de tranșare a motivului de apel referitor la deducerea TVA, care era de natură să diminueze prejudiciul efectiv înregistrat de reclamantă pe care ar fi fost ținută să îl acopere în baza poliței de asigurare.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă Compania de Asigurări-Reasigurări B. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial referitoare la preluarea datoriei prevăzute la art. 1599 și urm. C. civ., Înalta Curte constată că ambele instanțe de fond au stabilit că, deși debitoarea C. S.R.L. a încheiat cu D. S.R.L. Contractul de preluare de datorie nr. 572/21.10.2015, nu se poate considera că a operat vreo preluare de datorie, în sensul art. 1599 alin. (1) lit. a) C. civ., și eliberarea debitorului inițial de datorie în lipsa dovezii acordului creditorului, așa cum impune art. 1605. S-a apreciat că acordul creditorului nu poate fi considerat prezumat ca un acord tacit în baza acordului reclamantei de a primi ca plată BO emise de D., pentru că un astfel de comportament (acceptarea la plată a unor BO emise de o altă persoană decât debitorul) nu este neechivoc (deoarece nu poate avea neapărat însemnătatea acceptării preluării datoriei, putând însemna doar acceptarea unei plăți parțiale făcute de un terț).

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1605 - 1608 C. civ. impun acordul creditorului pentru ca preluarea de datorie convenită cu debitorul să producă efecte. Simpla comunicare a acestei preluări către creditor, astfel cum se invocă de către recurenta-pârâtă, nu generează acest efect, cât timp prevederile art. 1607 C. civ. impun acordarea unui termen rezonabil pentru răspuns, iar lipsa exprimării acestuia în termenul stabilit este considerat refuz de preluare a datoriei.

Chiar dacă s-ar fi considerat că acordul ar putea fi și tacit, manifestarea de voință din partea creditorului A. S.A. în urma încheierii contractului de preluare nu este neechivocă în condițiile în care, deși a acceptat posibilitatea și plata efectivă realizată prin încasarea unor bilete la ordin emise de D. S.R.L., prin convenția tripartită semnată cu recurenta-asigurător și debitoarea inițială C. S.R.L. la data de 30.09.2009 (nu și cu pretinsul nou debitor D. SRL), și-a stipulat dreptul de a declara unilateral rezoluțiunea tranzacției, urmând ca restituirea sumei plătite cu titlu de avans să fie acoperită tot cu ajutorul poliței de garantare a avansului semnată de debitorul inițial.

Prin urmare, prin tranzacțiile încheiate, creditorul nu a urmărit să își exprime acordul cu privire la preluarea datoriei de către D. S.R.L. și să libereze debitorul inițial, ci doar a fost de acord cu amânarea și eșalonarea în vederea realizării plății de către debitor sau în contul acestuia și să nu solicite plata despăgubirilor de către asigurătorul pârât în această perioadă.

Raportat la critica recurentei-pârâte referitoare la relevanța posibilității deducerii TVA de către creditoarea-reclamantă, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat în mod corect motivul de apel corespunzător, reținând că suma pretinsă reprezintă partea nerestituită din avans, acoperită prin polița de garantare a avansului. De altfel, pârâta nu a contestat întinderea acestei sume cu prilejul semnării convențiilor succesive de tranzacție.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta - A. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul recurentei-reclamante critică sub aspectul nelegalității decizia instanței de apel exclusiv cu privire la schimbarea sentinței inițiale prin reducerea perioadei de calcul a dobânzii penalizatoare, în rest fiind menținută soluția primei instanțe ce îi era favorabilă.

În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 4 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurenta-reclamantă nu corespund premiselor legale. Faptul că instanța, în procesul de deliberare și argumentare a soluției pronunțate, a conferit o anumită valoare juridică actelor semnate de părți, de natură a genera anumite efecte, fără a pune acest aspect în discuție și în absența unor susțineri în acest sens din partea părților, nu constituie o încălcare a principiului disponibilității și nu echivalează cu valorificarea unor motive străine cauzei, cât timp actele juridice și efectele acestora au constituit obiectul dezbaterilor părților. Ține de chiar specificul procesului de deliberare valorificarea juridică a actelor semnate de părți și pronunțarea unei soluții care să corespundă propriei convingeri, după analizarea și filtrarea tuturor argumentelor părților.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte consideră întemeiată critica recurentei-reclamante privitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1609 - 1610 C. civ. din materia novației.

În acest cadru, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat valoare de novație celor două convenții de tranzacție semnate în mod succesiv de părți, deși nu există premisele unei intenții manifeste de novare.

Situația de fapt necontestată de instanța de apel arăta faptul că, în urma nerespectării obligației de restituire a avansului în termenul prevăzut de Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, reclamanta-creditoare era îndreptățită să solicite despăgubiri de la asigurătorul-pârât în temeiul poliței de garantare a avansului seria x nr. x, sens în care aceasta și fusese notificată. Scadența obligației de plată a despăgubirilor determinată potrivit poliței, în raport de care prima instanță a determinat și momentul de la care curge dobânda penalizatoare, nu a fost contestată în cauză, susținându-se doar decalarea celui din urmă moment prin încheierea tranzacțiilor dintre părți.

Astfel, ulterior acestui moment, pentru a se evita plata despăgubirilor de către asigurător și regresul acestuia împotriva debitorului, cele trei părți au convenit asupra acordării unor termene suplimentare în care debitorul să facă plata în mod direct sau plata să se realizeze prin încasarea unor bilete la ordin emise de o altă persoană juridică.

Instituirea unor noi termene de plată în contextul încheierii unor tranzacții în scopul stingerii unui litigiu și al prevenirii altui litigiu nu poate fi considerată novație cât timp părțile nu au urmărit în niciun moment novația prin schimbarea obligației sau părților raporturilor juridice inițiale.

În acest sens, facem trimitere și la prevederile art. 4 din contractul de tranzacție din 01.08.2014, potrivit căruia, dacă debitoarea C. S.R.L. nu își onorează integral obligațiile în interiorul termenului de 3 luni acordat de tranzacție, creditoarea va transmite o nouă solicitate de plată asigurătorului.

Totodată, observăm faptul că a doua tranzacție a fost semnată la data de 30.09.2015, după expirarea termenului prevăzut de contractul anterior, iar, în legătură cu aceasta, instanța de apel a reținut că reclamanta-creditoare a acționat în baza clauzei prevăzute de art. 5 în sensul declarării rezoluțiunii.

S-a omis a se observa însă prevederile art. 6 din acest contract de tranzacție, potrivit cărora: "în caz de rezoluțiune, părțile decad din beneficiul tuturor termenelor de plată acordate prin prezentul contract de tranzacție, obligația de restituire a sumei de 499.720 euro fiind scadentă potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.03.2013, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x/31.10.2013 și potrivit Poliței de garantare a avansului seria x nr. x/11.03.2013 și modificată prin Suplimentul de asigurare nr. 1/31.10.2013, cu toate consecințele juridice ce decurg din acest fapt (dreptul creditorului de a pretinde daune interese) și plătibilă fără nicio formalitate prealabilă". Clauza a fost acceptată în mod expres de debitoare și asigurător și prin intermediul art. 9 din contractul de tranzacție.

Prin urmare, chiar dacă s-a acceptat modificarea unor elemente ale raporturilor juridice inițiale, acest aspect nu echivalează cu o novație cât timp părțile au utilizat în mod expres alte instituții juridice.

Având în vedere că aplicarea greșită a regulilor referitoare la novație a fost cea care a constituit temeiul schimbării soluției primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării, instanța de apel va reanaliza criticile apelantei-pârâte referitoare la perioada de calcul a penalităților ținând cont de problemele de drept dezlegate prin decizia de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania de Asigurări-Reasigurări B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 544/2018 din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 544/2018 din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN