ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1161/2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați, secția civilă la data de 18 mai 2012, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta SC B. SRL Galați solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 203.284 RON, cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri și la plata sumei de 912.000 RON cu titlu de daune pentru nefolosirea de către reclamantă a imobilului proprietatea sa. În total s-a solicitat suma de 1.115.204 RON, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. (2) și art. 1357 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 5614 din 30 mai 2013 Judecătoria Galați, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, în raport cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și valoarea litigiului de 1.115.204 RON.

Prin Sentința civilă nr. 521 din 30 octombrie 2014 Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că la data de 11 noiembrie 2013 reclamantul a depus precizări privind cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv suma de 203.284 RON, reprezentând impozit pe clădirile în litigiu calculate pentru perioada ianuarie 2004 - 2013 inclusiv, iar ulterior a precizat debitul ca fiind de 180.423 RON și suma de 912.000 RON, reprezentând daune de 1000lei/zi pentru 912 zile, adică cu 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la predarea imobilului pentru a cărei folosință se solicită despăgubiri.

Ca situație de fapt, s-a reținut că între părți s-a încheiat în anul 2001 un contract de locațiune pentru o suprafață de 9.600 mp, la un preț de 200 USD/lună, reclamanta fiind locatorul, iar pârâta fiind locatarul. În anul 2005 reclamanta a încheiat cu un terț un alt contract de închiriere pentru două imobile, respectiv corpul A, în suprafața de 1.125,81 RON, și corpul B, în suprafața de 443,26 mp, pentru un preț de 40.000 RON/lună, majorat ulterior la 48.000 RON/lună.

Având în vedere că pârâta ocupa o parte din spațiul deținut de reclamant, acesta din urmă a chemat-o în judecată pentru evacuarea spațiului, sens în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 în Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Galați. Potrivit acestei hotărâri, s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut de reclamant și obligarea pârâtei la plata contravalorii daunelor pentru lipsa de folosință a imobilului din care a fost evacuat, despăgubiri calculate pentru perioada 23 ianuarie 2008 - 7 aprilie 2008.

Prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că este titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate sau că este beneficiarul folosinței imobilului pentru care cere despăgubiri, pentru a se putea vorbi de o încălcare a dreptului său.

În aceste condiții, în care reclamantul nu a făcut dovada că este titularul unui drept de proprietate, posesie, folosință a imobilului din litigiu, respectiv corpul B situat în Galați, str. x, instanța a constatat că prin ocuparea fără drept de către pârâtă a acestui corp de clădire nu se poate aprecia că a fost săvârșită o faptă ilicită.

De asemenea, s-a mai reținut că prin impunerea de către Municipiul Galați a plății impozitului pentru corpul A al imobilului din Galați, str. x nu s-a pricinuit reclamantului vreo pagubă, deoarece impozitul se datora pentru o clădire ce era proprietatea sa și cu privire la care reclamantul nu a susținut că a fost ocupată de către pârâtă.

Prima instanță a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize pentru stabilirea valorii lipsei de folosință a imobilului având în vedere valoarea chiriei unei clădiri similare pe piața liberă, dar niciuna dintre părți nu a fost de acord cu această probă și nici cu susținerea cheltuielilor privind efectuarea sa.

În aceste condiții, s-a apreciat că nu se poate determina cu certitudine o valoare minimală a unei eventuale lipse de folosință pentru imobilul în litigiu.

Referitor la vinovăția și legătura de cauzalitate, s-a constatat că, atât timp cât instanța a reținut că în cauză nu s-a probat o faptă ilicită și niciun prejudiciu determinat sau măcar determinabil, nu poate analiza nici vinovăția sau legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În aceste condiții, tribunalul a reținut că niciuna dintre condițiile de admisibilitate ale acțiunii în pretenții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. Galați, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 163/A din 3 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în sensul schimbării în parte a Sentinței civile nr. 521 din 30 octombrie 2014 a Tribunalului Galați, numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând daunele pentru lipsa de folosință a corpului B a imobilului din Galați, str. x (fost nr. 32).

Prin aceeași decizie, a fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 324.782,15 RON cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a corpului B pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011.

A fost menținută soluția primei instanțe cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata impozitului, fiind totodată obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 11.279,23 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a constatat că din dispozitivul sentinței civile nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 al Judecătoriei Galați rezultă că a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la suprafața de 443,26 mp corp B al imobilului din Galați, str. x.

Instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile, având ca obiectiv stabilirea contravalorii bazei de folosință a imobilului pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011. S-a administrat această probă și s-a concluzionat că valoarea lipsei de folosință pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011, calculată în baza prevederilor HCL nr. 258 din 28 iunie 2011, este de 1.808.688 RON.

Totodată, s-a precizat și contravaloarea lipsei de folosință pentru aceeași perioadă, calculată în baza prevederilor Ordinului nr. 422 din 5 septembrie 2007, pentru aprobarea normelor și tarifelor de folosire a bazelor sportive și a unităților de cazare aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, la suma de 741.720 RON.

Astfel, a rezultat o sumă de 295.735,92 RON și o dobândă de 29.046,23 RON, în total 324.782,15 RON.

Având în vedere privarea apelantului-reclamant de folosința imobilului pentru suma respectivă, s-a constatat că intimata-pârâtă datorează și dobânzi, în cuantum total de 29.046,23 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 163/A/2016 a Curții de Apel Galați, au declarat recurs atât reclamantul A. Galați, cât și pârâta SC B. SRL Galați.

Prin Decizia civilă nr. 1175 din 27 iunie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. Galați și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galați.

S-a dispus casarea Deciziei civile nr. 163/A/2016 a Curții de Apel Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a reținut că este întemeiată critica pârâtei cu privire la efectele Sentinței civile nr. 8553 din 18 noiembrie 2008 a Judecătoriei Galați, în sensul că admiterea cererii de evacuare a pârâtului solicitată de reclamant nu semnifică existența unui drept de proprietate.

Cu toate acestea, s-a constatat că este corectă statuarea din apel referitoare la existența dreptului de proprietate asupra imobilului descris în acțiune în patrimoniul reclamantului.

Înalta Curte a reținut că dreptul de proprietate al reclamantului asupra Complexului Sportiv, cu referire la care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii impozitului și a lipsei de folosință rezultă din Sentința civilă nr. 5029 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Galați și încheierea de carte funciară nr. x

Instanța de recurs a mai constatat că nu este fondată critica referitoare la modalitatea de calcul a contravalorii lipsei de folosință asupra imobilului în litigiu, câtă vreme recurenta a solicitat, în fapt, o reinterpretare și reanalizare a probatoriilor administrate de instanță sub acest aspect.

Totodată, nu a fost primită nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. față de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 1349 alin. (2) și art. 1317 C. civ., răspunderea civilă delictuală, atât timp cât acoperirea prejudiciului trebuia să fie integrală, conform art. 1385 C. civ.

Pentru aceste argumente recursul recurentei-pârâte SC B. SRL a fost respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul recurentului-reclamant A. Galați, Înalta Curte a găsit întemeiată critica acestei părți referitoare la absența motivării instanței de apel cu privire la soluția de menținere a dispoziției primei instanțe de a respinge capătul de cerere referitor la plata sumei de 203.284 RON, cu titlu de daune provenite din neplata de către pârâtă a impozitului pe clădiri.

În acest sens, instanța de recurs a constatat că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 298 C. proc. civ., nu a prezentat considerentele care au determinat-o să mențină soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere vizând respingerea cererii de plată a impozitului pe clădiri, în condițiile în care a reținut o altă situație de fapt.

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă sub nr. x/2012**.

La data de 13 iunie 2018 C. Galați a formulat o cerere de intervenție accesorie, prin care a arătat că înțelege să susțină apărările formulate de intimata-pârâtă SC B. SRL Galați.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că a încheiat cu intimata Contractul de colaborare/închiriere nr. x din 15 ianuarie 2010, prin care a dobândit dreptul de a folosi suprafața de teren de 7.730 mp, pe care sunt amplasate 10 terenuri de tenis și infrastructura aferentă, teren situat în Galați, str. x. În aceste condiții, a subliniat că dovedește interesul în promovarea cererii de intervenție, în sensul că soluția prezentului litigiu influențează și derularea contractului de închiriere.

Prin Încheierea de ședință din 26 septembrie 2018 instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

Intimata-pârâtă a solicitat în rejudecarea apelului administrarea probei cu expertiză în construcții, pentru a se calcula cuantumul pretențiilor pentru lipsa de folosință a imobilului, având în vedere că o astfel de expertiză a fost întocmită în primul ciclu procesual de un expert contabil, care nu a putut identifica imobilul ce se pretinde a fi folosit fără drept de către intimată. Proba a fost respinsă de instanța de apel ca inutilă, la termenul de judecată din 26 septembrie 2018, având în vedere temeiul acțiunii deduse judecății și limitele rejudecării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia civilă nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă s-a admis apelul declarat de reclamantul A. Galați, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Galați și intervenienta C. Galați împotriva Sentinței civile nr. 521 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.

A fost schimbată în parte hotărârea apelată în sensul obligării pârâtei SC B. SRL Galați la plata către reclamant a suma de 324.782,15 cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință pentru corpul B construcție, pentru perioada 15 mai 2009 - 15 noiembrie 2011.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate privind solicitarea obligării pârâtei la plata impozitului pe clădire.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.279,23 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel, în rejudecare a reținut că prin decizia Înaltei Curți s-a respins ca nefondat recursul pârâtei SC B. SRL Galați, intrând în puterea lucrului judecat dispoziția referitoare la respingerea apelului, așa încât toate apărările formulate de pârâtă nu mai pot fi reiterate.

În acest context, instanța de apel a procedat la rejudecarea apelului reclamantului doar cu privire la pretențiile acestuia referitoare la suma de 180.423 RON solicitată de la pârâtă cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri.

În acest sens, s-a constatat că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2013 (în prezent Legea nr. 227/2015) și Titlului IX

3

din Legea nr. 571/2013 (Titlul X din Legea nr. 227/2015), impozitul pe clădiri se plătește de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, care, așa cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1175/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este reclamantul.

Instanța de apel a reținut că reclamantul ar putea solicita plata sumei de 180.423 RON eventual ca o obligație asumată de pârâtă contractual, iar nu cu titlu de impozit.

S-a constatat că, din analiza contractului de închiriere nr. x/2001 și a actelor adiționale la contract nu rezultă că pârâta și-ar fi asumat convențional obligația de a plăti reclamantului vreo sumă de bani cu titlu de impozit.

În aceste condiții, s-a apreciat că reclamantul nu are posibilitatea de a i se recunoaște dreptul de a primi de la pârâtă suma de bani pe care ar fi achitat-o cu titlu de impozit pe imobile, pentru că el este titularul obligației, iar nu chiriașul.

La data de 3 decembrie 2018 pârâta SC B. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură.

Subsumat criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 Cod procedură, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat principiile dreptului la un proces echitabil, contradictorialității și dreptului la apărare întrucât nu a procedat la rejudecarea apelului în întregime, raportat la faptul că instanța de recurs a casat hotărârea în întregime, neindicând limitele rejudecării apelului.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai învederat că instanța de apel, în rejudecare, nu era ținută de proba cu expertiză contabilă administrată în primul ciclu procesual, putând dispune în rejudecarea apelului înlăturarea acestei probe ori administrarea de probe noi. Recurenta-pârâtă a susținut că evaluarea lipsei de folosință a imobilului presupune existența unor criterii pe care le poate identifica doar un expert în construcții civile și industriale, astfel încât era necesar ca instanța de apel să dispună efectuarea unei expertize în construcții civile care să evalueze lipsa de folosință a imobilului.

În consecință, s-a precizat că instanța de apel trebuia să facă o nouă judecată a fondului, putând invoca motive de ordine publică și putând ordona efectuarea sau administrarea de probe necesare soluționării cauzei, hotărârea casată neputând produce niciun efect juridic și neavând autoritate de lucru judecat.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea rejudecării în întregime a apelului și a efectuării unei expertize în domeniul construcțiilor civile pentru evaluarea lipsei de folosință a imobilului.

Criticile întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea deciziei recurate cu privire la admiterea apelului reclamantului A.

Astfel, s-a învederat că reclamantul nu a făcut dovada lipsei de folosință, nedovedind, de asemenea, că pârâta este cea care a uzurpat dreptul de folosință al reclamantului și nici nu a făcut proba perioadei în care ar fi fost lipsit de folosință. Totodată, s-a subliniat că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar.

S-a mai arătat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine că reclamantul ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, motiv pentru care acțiunea reclamantului este nefondată în opinia recurentei-pârâte, iar prima instanță, în mod corect și temeinic, a respins-o ca atare.

În continuare, recurenta-pârâtă a procedat la analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, concluzionând că acestea nu sunt îndeplinite în cauză în mod cumulativ pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Prin urmare, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC B. SRL a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar în rejudecare, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantul A., menținându-se ca legală și temeinică sentința primei instanțe de judecată, raportat și la lipsa unei expertize în construcții civile care să evalueze în mod legal și competent prejudiciul.

Prin notele scrise depuse la data de 26 martie 2019, C. Galați a susținut că în cadrul intervenției în favoarea SC B. SRL a contestat lipsa calității procesuale de reprezentant al avocatului A., precum și lipsa capacității procesuale a Clubului Sportiv Voința, solicitând un înscris de la Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Galați care să contrazică afirmațiile sale.

S-a mai învederat că avocatul Clubului Sportiv Voința a depus același certificat din data de 6 martie 2017, pe care l-a prezentat și în primul ciclu procesual în recurs, iar nu unul recent.

Totodată, s-a arătat că mandatul apărătorului a expirat, astfel încât Adunarea Generală trebuia să numească un nou director executiv.

Înalta Curte constată că aceste apărări ale intimatei-interveniente C. Galați nu pot fi analizate la acest moment având în vedere că intervenienta nu a atacat cu recurs decizia civilă nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

În continuare, Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) și situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel trebuia de procedeze la rejudecarea apelului propriu, raportat la faptul că instanța de recurs a casat hotărârea în totalitate, fără a indica limitele rejudecării apelului.

Instanța de recurs constată că această critică a recurentei-pârâte este nefondată având în vedere că prin Decizia de casare nr. 1175 din 27 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. Galați, dispunând casarea Deciziei nr. 163/A/2016 a Curții de Apel Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galați împotriva aceleiași decizii.

Din considerentele deciziei de casare rezultă cu claritate care sunt limitele casării, Înalta Curte reținând că instanța de apel nu a prezentat considerentele care au determinat-o să mențină soluția primei instanțe, de respingere a capătului de cerere referitor la plata sumei provenite din neplata de către pârâtă a impozitului pe clădiri, în condițiile în care a reținut o altă situație de fapt.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În acest context, în mod corect a procedat instanța de apel, apreciind că se impune rejudecarea apelului reclamantului cu privire la suma de 180.423 RON solicitată de la pârâtă cu titlu de daune provenite din neplata impozitului pe clădiri.

Ca urmare a casării deciziei, efectul este că se rejudecă doar apelul reclamantului, fiind opozabile dezlegările instanței de recurs cu privire la recursul pârâtei, astfel încât nu se poate provoca o nouă judecare a cauzei sub toate aspectele, cum în mod greșit a solicitat pârâta în recursul pendinte, întrucât dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. nu permit acest lucru, instanța de apel fiind ținută de limitele casării.

Prin urmare, această critică va fi respinsă, având în vedere că prin decizia pronunțată instanța de apel a rejudecat litigiul prin raportare la dezlegările date de instanța supremă prin decizia de casare.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă și întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel, în mod greșit, nu a administrat proba cu expertiză în domeniul construcțiilor civile pentru evaluarea lipsei de folosință a imobilului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală criticile referitoare la neadministrarea unor probatorii, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Criticile întemeiate de recurenta-pârâtă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că reclamantul nu a dovedit lipsa de folosință a imobilului, împrejurarea că pârâta este cea care a uzurpat dreptul de folosință al reclamantului, prin raportare la perioada în care reclamantul ar fi fost lipsit de folosință, precum și calitatea de proprietar al reclamantului A. Galați. Prin urmare, s-a subliniat că, în cauză, nu rezultă cu certitudine că reclamantul ar deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Analizând aceste critici, se constată că sunt nefondate, având în vedere că prin Decizia de casare nr. 1175 din 27 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Astfel, în considerentele deciziei de casare, instanța a reținut că reclamantul A. este continuatorul D. Galați, iar din considerentele Sentinței civile nr. 5029 din 10 mai 2010 a Judecătoriei Galați și din încheierea de carte funciară nr. x rezultă dreptul de proprietate al reclamantului asupra Complexului Sportiv.

Prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit în mod clar că recursul declarat de pârâta SC B. SRL Galați este nefondat sub aspectul criticilor invocate și reiterate în recursul pendinte, respingându-l ca atare, astfel încât, în mod corect instanța de apel în rejudecare a reținut că a intrat în puterea lucrului judecat dispoziția referitoare la respingerea apelului, așa încât toate apărările formulate de pârâtă nu mai pot fi reiterate în recurs.

O altă critică întemeiată de recurenta-pârâtă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în mod cumulativ, pentru a fi antrenată această formă de răspundere.

În acest sens, s-a învederat că nu a fost dovedită existența faptei ilicite de către reclamant, iar din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existența și întinderea prejudiciului, astfel încât nu poate fi vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Sub aspectul vinovăției pârâtei, s-a subliniat că sarcina acestei probe incumbă reclamantului, care însă nu a dovedit că pârâta a săvârșit o faptă ilicită cu vinovăție.

Recurenta-pârâtă a procedat în continuare la prezentarea corespondenței purtate între părți anterior demarării litigiului, invocând și probele reprezentate de înscrisuri și declarații administrate într-o cauză penală, precum și martorii audiați de către prima instanță și Contractul de locațiune nr. x din 2 noiembrie 2005.

Înalta Curte constată că, în realitate, aceste critici referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale vizează chestiuni ce țin de stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, ce nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât în acest cadru procesual se examinează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Cu alte cuvinte, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În consecință, se constată că, în speță, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat și situația de fapt stabilită, apreciind în mod just asupra aspectelor cu care a fost învestită.

Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 160/A din 2 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM