ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Galați anularea Dispoziției nr. 258 din 30 ianuarie 2017 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Galați, prin primar și implicit anularea Deciziilor de impunere nr. x din 15 iunie 2016 și nr. y din 22 iunie 2016.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 și următoarele din C. proc. civ., reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Tineretului și Sportului, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligat să îi vireze suma de 1.204.998,00 RON, reprezentând 853.521,15 RON debit și 351.476,85 RON penalități.

Pârâtul Municipiul Galați, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, arătând că obligațiile fiscale au fost stabilite în mod legal.

Chematul în garanție Ministerul Tineretului și Sportului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că direcția județeană pentru sport și tineret este organizată și funcționează ca serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului și Sportului, cu personalitate juridică, iar conform art. 222 coroborat cu art. 193 C. civ. persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă, participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 184 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați, în contradictoriu cu pârâții U.A.T Galați și Ministerul Tineretului și Sportului, având ca obiect, anulare act administrativ, ca nefondată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Tineretului și Sportului și a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Galați, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați împotriva Sentinței nr. 184 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta a susținut următoarele:

Pentru perioada 2011 - 2015 sunt aplicabile prevederile cuprinse în Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare) prin care se stabileau scutiri de la plata impozitului pe clădiri prin dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 1 și pct. 71 pentru "clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ - teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decât cele desfășurate în relație cu persoane juridice de drept public" și pentru "clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, instituțiilor publice cu finanțare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora" și scutiri de la plata impozitului pe teren prin art. 257 lit. g) potrivit căruia "orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități economice".

Prestările de servicii efectuate de către toate instituțiile din subordinea M.T.S., deci inclusiv a subscrisei D.J.S.T. Galați, sunt considerate de lege drept operațiuni de interes general și nicidecum activități economice. Această calificare a lor ca fiind operațiuni de interes general rezultă în mod explicit și expres din prevederile Codul fiscal, respectiv în textul art. 141 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 (chiar dacă în acesta se stipulează despre scutirea de taxa pe valoare adăugată) se menționează că sunt scutite de taxă operațiunile de interes general printre care la lit. I) "prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate de organizații fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educația fizică".

În plus, în H.G. nr. 44/2004 - normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal la pct. 22 se precizează că prin sintagma "încăperilor care sunt folosite pentru activități economice" menționată la art. 250 alin. (1) pct. 1 - 5, 7, 11, 14, 15 și 17 din Codul fiscal, în varianta în vigoare, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015 pentru care au fost stabilite sarcinile fiscale se înțelege spațiile utilizate pentru realizarea oricăror fapte de comerț, astfel cum sunt definite în Codul Comercial, altele decât destinațiile specifice categoriilor de clădiri care nu sunt supuse impozitului pe clădiri."

Ori, operațiunile de prestări servicii pe care le efectuează reclamanta nu pot fi considerate ca fiind fapte de comerț, adică acte juridice sau/și operațiuni economice prin care se realizează producerea de bunuri sau prestarea de servicii, precum și o intermediere în procesul vânzării - cumpărării de mărfuri și servicii cu scopul de a se obține un profit.

Pentru anul 2016 sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) care stabilesc la art. 456 alin. (1) lit. g) scutiri de la plata impozitului pe clădiri pentru "clădirile unei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, precum și clădirile federațiilor sportive naționale, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice", și la și art. 464 alin. (1) lit. a) și b) scutiri de la plata impozitului pe teren pentru "terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice sau agrement" și "terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, instituțiilor publice cu finanțare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora".

În completarea acestor norme, reclamanta recurentă mai invocă dispozițiile art. 453 lit. a) din același act normativ care definește activitatea economică ca fiind "orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață" coroborate cu prevederile cuprinse în H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Această normă stabilește că "în înțelesul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, activitatea economică se referă la orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață și cuprinde activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor liberale sau asimilate acestora. în cazul instituțiilor publice, așa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cazul instituțiilor publice locale, așa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt considerate activități economice acele activități care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituții".

Tot în H.G. nr. 1/2016 la pct. 20 (2) privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri este prevăzut că "pentru orice clădire care nu aparține domeniului public sau domeniului privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale se datorează impozit/taxă pe clădiri, dacă în cuprinsul art. 456 din Codul fiscal nu se prevede altfel" și astfel, prin deducere logică rezultă că pentru clădirile din domeniul public sau privat al statului nu se datorează impozit.

În cazul instituțiilor publice, așa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice "nu sunt considerate activități economice, acele activități care asigura îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituții".

Acest scop este reglementat de H.G. nr. 76 din 28 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea direcțiilor județene pentru sport și tineret care la art. 2 lit. b) se precizează ca direcțiile județene pentru sport și tineret "utilizează centrele de agrement pentru tineret în scopul desfășurării de activități recreative, turistice, sportive, de tabere pentru copii și tineret".

La art. 5 se arată că "în subordinea direcțiilor județene pentru sport și tineret funcționează unități de administrare și întreținere a bazelor sportive de interes național și a centrelor de agrement precum și prestarea de servicii pentru activitatea sportivă și de tineret".

Având în vedere cele prezentate mai sus, scopul D.J.S.T Galați este de a presta servicii pentru activitatea sportivă și de tineret, prin cazări, închirieri, prestări servicii, etc.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul pârât Municipiul Galați, reprezentat prin Primar a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul reclamantei Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită de reclamantă cu controlul de legalitate al Dispoziției nr. 258 din 30 ianuarie 2017, emisă de Primarul municipiului Galați în soluționarea contestației administrative, și a deciziilor de impunere nr. x din 15 iunie 2016 și nr. y din 22 iunie 2016 emise de Direcția Generală Buget Finanțe din cadrul Primăriei municipiului Galați prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei Direcția pentru Sport și Tineret a Județului Galați obligația de plată a taxei pe clădirile situate în Galați, str. x - Hotel Sport și Cantina și str. x - Baza de Tineret pentru perioada 2010 - 2016, în cuantum total de 866.264 RON și majorări de întârziere în sumă de 317.400 RON, precum și suma de 1.791 RON reprezentând taxa pe terenul situat în Galați, str. x, pentru anul 2016 în sumă de 1.791 RON.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei apreciind în esență că imobilele în discuție deși sunt bunuri imobile proprietatea statului, nu sunt scutite de la plata taxei pentru clădiri și terenuri, întrucât sunt afectate unei activități economice respectiv oferirea de servicii de cazare la Hotelul Sport atât pentru sportivi, cât și pentru alte persoane fizice și juridice, pentru tarife diferențiate, stabilite în concret pe categorii de conducerea reclamantei.

Instanța de fond a pronunțat o hotărârea legală cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 1 și a art. 257 lit. g) din Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal pentru creanțele fiscale aferente perioadei 2010 - 2015, precum și a art. 456 alin. (1) lit. g) și art. 464 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 pentru creanțele fiscale aferente anului 2016.

Procedând la propria evaluare a cauzei, Înalta Curte reține că reclamanta este în raport de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 776/2010 un serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului și Sportului, cu personalitate juridică, care funcționează la nivelul județului Galați.

Reclamanta are în administrare Hotelul și Cantina "Sport" și Baza de Tineret Galați, bunuri proprietatea statului.

Aceste bunuri imobile precum și terenurile aferente, având în vedere regimul lor juridic, sunt scutite conform art. 250 alin. (1) pct. 1 și a art. 257 lit. g) din Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal, precum și a art. 456 alin. (1) lit. g) și art. 464 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 227/2015 de la plata impozitului/taxei pentru clădiri sau terenuri, cu excepția încăperilor sau suprafețelor folosite pentru activități economice sau agrement.

Or, așa cum în mod just a reținut judecătorul fondului, potrivit declarațiilor fiscale depuse de reclamantă la solicitarea pârâtului, în perioada 2011 - 2015 și 2016 la Hotel Sport și la Baza de Tineret, precum și la cantină reclamanta a prestat servicii de cazare și de masă atât pentru sportivi cât și pentru persoane terțe, la tarife diferențiate, numărul celor două categorii fiind apropiat în fiecare perioadă analizată.

Pentru aceste activități reclamanta a fost autorizată din punct de vedere al securității și sănătății în muncă prin Certificatul Constatator nr. x emis de către Inspectoratul Teritorial de Munca Galați, unde se atestă condițiile de funcționare potrivit Clasificației activităților economice naționale pentru activitățile desfășurate în Mun. Galați, str. x I. Cuza nr. 76 - 78, adresă la care figurează Hotelul Sport și Cantina Sport: - CAEN 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare și CAEN 5610 - Restaurante.

De asemenea, pentru Hotelul Sport deține certificate de clasificare 2**, conform certificatului nr. x din 22 aprilie 2010 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, iar pentru activitățile prestate reclamanta este înregistrată în scopuri de TVA.

Prin urmare, este în afară oricărui dubiu că reclamanta desfășoară prin facilitățile imobiliare administrate o activitate economică, care excede sferei de activități care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create această instituții, mai ales în condițiile în care prestațiile analizate nu au fost destinate în exclusivitate sportivilor, așa cum pretinde reclamanta.

Reclamanta, beneficiind de administrarea bunurilor statului, s-a comportat ca orice agent economic de profil oferind servicii de cazare și de masă contra cost către terți, chiar dacă prețul a fost diferențiat în raport de calitatea acestora, sportivi sau nu, astfel că dispoziția legală de principiu conform căreia era scutită de la plata taxei pentru clădiri sau terenuri nu îi este aplicabilă, conduita sa postând-o în situația de excepție a normei analizate, conform căreia datorează această taxă pe perioada analizată.

Dispozițiile art. 80 alin. (13) din Legea nr. 69/2000 care prevăd că "veniturile obținute din activitatea complexurilor sportive naționale și a unităților județene de administrare a bazelor sportive se gestionează și se utilizează integral la nivelul unităților respective, pentru realizarea scopului și obiectului de activitate, fără vărsăminte la bugetul de stat și fără afectarea alocațiilor de la bugetul de stat", de care se prevalează reclamanta și prin cererea de recurs, sunt irelevante în cauză.

Norma are în vedere exonerarea reclamantei, în calitate de unitate județeană de administrare a bazelor sportive, de obligația prevăzută de lege pentru alte instituții publice care administrează bunuri ale statului de a vărsa la bugetul statului parte a veniturilor obținute din activitatea complexurilor sportive, care rămân în totalitate în gestiunea administratorului, fără a se putea deduce că are în vedere o eventuală scutire de la plata impozitelor sau taxelor datorate statului sau unităților sale administrativ teritoriale pentru activitățile în urma desfășurării cărora a realizat aceste venituri.

Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate sunt legale, astfel că hotărârea instanței de fond care le-a validat este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Galați împotriva Sentinței nr. 184 din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.

GGC - MM