ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2018

HOTĂRÂRE

15.03.2018

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea intimatului Penitenciarul Iași la plata unor daune morale în cuantum de 60.000 Euro.

În motivarea cererii petentul a indicat dispozițiile legii contenciosului administrativ, a reclamat transferul abuziv de la Penitenciarul Găești la Penitenciarul Iași, precum și nerespectarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate.

A mai arătat petentul că solicitările sale de liberare condiționată au fost respinse în mod nelegal, iar vătămarea drepturilor sale a produs urmări și în privința stării sale de sănătate, astfel încât este îndreptățit la acordarea de daune morale.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.02.2018 intimatul Penitenciarul Iași a invocat excepția necompetenței generale, apreciind că pretinsele încălcări ale drepturilor reclamantului trebuie analizate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului.

A invocat, de asemenea, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, prin raportare la cuantumul daunelor morale pretinse și la dispozițiile art. 95 C. proc. civ., competența aparține Tribunalului București.

Pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât petentul nu a administrat probe apte să demonstreze încălcarea drepturilor prevăzute de legislația în vigoare.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar inițiat de petentul A., persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, urmărește obligarea intimatului Penitenciarul Iași la plata de daune morale în cuantum de 60.000 Euro, pentru repararea prejudiciului cauzat de nerespectarea drepturilor sale în privința condițiilor de detenție și de respingerea nelegală a cererilor de liberare condiționată.

Dat fiind obiectul cererii și argumentele invocate în susținerea acesteia, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate suținerile intimatului referitoare la competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului și va respinge excepția necompetenței generale invocată de acesta, acțiunea petentului fiind susceptibilă de a fi analizată de o instanță de judecată și nu de organul cu activitate jurisdicțională indicat.

În privința excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. c) și f), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârât, prezentul litigiu nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ și nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii vamale.

Cererea petentului nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate de Legea nr. 554/2004 sau de alte legi speciale, astfel încât instanța de contencios administrativ nu este competentă să o soluționeze.

Reținând caracterul patrimonial al acțiunii petentului și faptul că raportul juridic care a condus la sesizarea instanței nu este unul de drept public, Înalta Curte constată că soluționarea unei astfel de cereri intră în competența jurisdicției de drept comun și nu a celei de contencios administrativ.

Pe de altă parte, competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, aceasta neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.

Pentru considerentele expuse, având în vedere cuantumul pretențiilor petentului A. și sediul intimatului chemat în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., dar și art. 132 din același cod, Înalta Curte va excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Iași, secția Civilă.