ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1366/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016 emis de aceasta.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 230 din 18 octombrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, a arătat că în perioada 2012 - 2016 a deținut calitatea de consilier județean și, de asemenea, este asociat și administrator al societății B. S.R.L., care are ca obiect de activitate realizarea de reparații auto, service și membru în Consiliul de administrație al societății C. S.A. având ca obiect de activitate transportul urban, suburban și metropolitan de călători.

Recurentul a reluat pe larg situația de fapt, susținând că raporturile juridice dintre Consiliul județean Prahova sau entitățile din subordinea acestuia și cele două societăți, contrar celor reținute de prima instanță, nu atrag automat starea de incompatibilitate.

În ceea ce privește situația raporturilor juridice cu societatea B. S.R.L, susține că acestea nu au la bază vreun contract încheiat, ci este vorba de prestări de servicii efectuate de societate pentru care aceasta a încasat o sumă de bani, fiind emise facturi pentru respectivele servicii (ITP auto), despre care nu a avut cunoștință și care nu pot atrage incidența art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la societatea C. S.A., în cadrul căreia are calitatea de membru în Consiliul de administrație, aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești, a precizat că este principala companie de transport public din Ploiești și singura societate care se ocupă cu determinarea consumului mediu de combustibil.

Prin urmare, entitățile din subordinea Consiliului județean dacă doresc o astfel de determinare, așa cum s-a întâmplat, sunt obligate să apeleze la această societate, fiind singura care poate efectua această procedură pentru debitori.

Așadar, nici în acest caz nu a existat vreun contract sau vreo convenție, fiind prestații singulare, sporadice pentru servicii singulare. Plățile efectuate au avut la bază devize portcalcul întocmite de respectiva societate de transport, în care se precizează că se au în vedere "lucrări executate pentru terți", adică nu în baza unor raporturi juridice contractuale.

În plus, nu a existat vreun contract comercial sau de colaborare între societatea C. S.A. și Asociația D., ci doar câteva simple comenzi de expunere de afișe în mijloacele de transport în comun în perioada 18 - 21 martie 2015 pentru promovarea turismului, serviciu pentru care s-au emis două facturi.

Potrivit recurentei, niciunul dintre raporturile invocate nu au la bază contracte comerciale sau convenții de colaborare încheiate între cele două societăți unde a avut calitatea de asociat, administrator, respectiv doar membru în Consiliul de administrație și Consiliul județean Prahova sau entitățile subordonate acestuia, ci au existat doar prestații sporadice, pentru servicii singulare care nu justifică încheierea unui contract.

Așa fiind, a apreciat că aceste operațiuni juridice nu îmbracă forma unor contracte comerciale care să atragă prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, a susținut că nici inspecțiile tehnice periodice și nici determinările de consum mediu de combustibil nu necesită verificarea anterioară a proprietarului, ci doar rezolvarea unor probleme strict tehnice și întocmirea facturilor aferente, servicii la care nu a participat și nu avea posibilitatea să le verifice.

În fine, recurentul a afirmat că nu s-a făcut dovada că ar fi obținut vreun avantaj economic, chiar modic în urma respectivelor operațiuni juridice și chiar dacă ar exista convenții între societatea de transport și Consiliul județean Prahova sau instituțiile subordonate ele nu pot să atragă răspunderea sa întrucât este membru în Consiliul de administrație alături de încă patru persoane, iar în cauză nu se poate pune problema vreunei vătămări sau a unui prejudiciu întrucât suma totală achitată de entitățile în discuție celor două societăți pentru serviciile efectuate este de 2090 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea acțiunii,

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016 emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că raportul de evaluare atacat este legal.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,

"(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local."

Prin raportul de evaluare contestat, autoritatea intimată a reținut nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților de către reclamant, prin deținerea de către acesta (simultan) a funcției de consilier județean și pe aceea de asociat/administrator al unor societăți care au încheiat contracte cu Consiliul Județean Prahova și instituții subordonate acestuia.

Astfel, din analiza documentelor transmise de instituțiile competente au rezultat elemente referitoare la existența unei situații de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant, generate de încheierea între diverse instituții/autorități/societăți înființate sau aflate în subordinea/autoritatea Consiliului județean Prahova și societăți comerciale la care recurentul deținea calitatea de asociat și funcția de administrator a unor contracte comerciale cu o valoare totală de 2.090,02 RON.

În acest sens, Consiliul Județean Prahova a încheiat contracte comerciale (achiziții directe de servicii în baza unor facturi) cu societatea C. S.A., în cadrul căreia recurentul deținea la acea dată calitatea de administrator.

De asemenea, s-a mai reținut că și alte instituții/autorități/societăți înființate sau aflate în subordinea/autoritatea Consiliului județean Prahova au încheiat contracte comerciale (achiziții directe de servicii în baza unor facturi) cu societatea B. S.R.L, în cadrul căreia recurentul deținea la acea dată calitatea de asociat și de administrator și cu societatea C. S.A. recurentul deținea la acea dată calitatea de administrator.

Dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 condiționează existența unei situații de incompatibilitate de întrunirea cumulativă a trei elemente: deținerea calității de consilier județean, deținerea calității de administrator/asociat la o societate comercială cu capital privat, încheierea unor contracte comerciale între respectiva societate comercială și instituții/autorități ale administrației publice locale din care face parte consilierul județean sau cu societăți comerciale înființate sau aflate în subordinea consiliului județean respectiv.

Așa fiind, se reține că în mod corect prima instanță a reținut în cauză existența acestor elemente: reclamantul exercită funcția de consilier județean, deține calitatea de asociat și de administrator în cadrul societăților B. S.R.L și C. S.A. și au fost încheiate contracte comerciale între cele două societăți comerciale și Consiliul Județean Prahova, Direcția Județeană de Protecție a Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap, unitate din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Proiecția Copilului Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova, Compania de Servicii Publice și Energii Regenerabile Prahova S.A. și Asociația D.

Faptul că raporturile economice dintre aceste entități au constat doar în aporturi sporadice care nu au justificat încheierea unui contract propriu-zis nu are relevanță în cauză și nu înlătură starea de incompatibilitate în raport cu prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Totodată, în raport cu prevederile art. 319 alin. (16) din C. fisc. și art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, documentul justificativ în baza căruia s-a făcut achiziția directă este factura, fiind considerată contract.

În aceste condiții, instanța de control judiciar reține că nu poate primi criticile recurentului în sensul că operațiuni juridice nu îmbracă forma unor contracte comerciale, neavând relevanță faptul că încheierea respectivelor contracte s-a realizat în formă simplificată, prin emiterea facturilor fiscale de către furnizor, urmate de plata efectuată de către beneficiar, după cum nu are relevanță nici împrejurarea că aceste contracte s-au încheiat în mod direct.

Vânzarea este un contract consensual care se realizează prin întrunirea acordului de voință al părților, nefiind necesară îndeplinirea unei alte formalități, nefiind un contract solemn. Un contract de vânzare-cumpărare este valabil, chiar și când nu îmbracă forma scrisă, afară de cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Doctrina și practica sunt constante în a aprecia că raporturile dintre profesioniști, sub forma comenzii urmată de furnizarea produselor, reprezintă o formă simplificată a derulării unui contract de vânzare, fără încheierea acestuia în formă scrisă.

Așadar, prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu condiționează existența incompatibilității de o anumită modalitate de încheiere a contractului, astfel că susținerile recurentului în sensul că nu a semnat contractul sau că nu a avut cunoștință de existența lui nu au relevanță.

De asemenea, nici susținerea privitoare la "prețul modic" al prestațiilor nu are nicio valență juridică, din aceleași considerente.

Instanța de control judiciar mai reține că recurentul încearcă să acrediteze ideea că întrucât se află în Consiliul de administrație al societății de transport respective alături de alți 4 membri nu ar putea să atragă răspunderea sa întrucât astfel deciziile nu intră în puterea exclusivă a acestuia, or, textul de lege incident nu a condiționat existența incompatibilității de puterea decizională pe care ar putea-o avea persoana în cauză, astfel încât incompatibilitatea să fie înlăturată în cazul în care această autoritate decizională ar aparține unui număr mai mare de membri în Consiliul de administrație al societății în cauză.

În fine, nu pot fi primite nici susținerile recurentului în sensul că prin acțiunile sale nu a produs vreun prejudiciu, textul de lege în discuție necondiționând generarea stării de incompatibilitate de producerea vreunei "vătămări" sau a unui prejudiciu, pentru existența acesteia fiind necesare și suficiente cele trei condiții reglementate legal.

Prin urmare, simpla existență a deținerii unei demnități locale determină obligația pentru consilierul județean de a-și lua toate măsurile pentru a nu încălca prevederile Legii nr. 161/2003 cu privire la conflictele de interese și incompatibilitate.

Așa fiind, în calitatea sa de consilier județean, recurentul trebuia să evite antrenarea societăților al căror asociat și administrator este în relații comerciale cu unitatea administrativ-teritorială în cadrul căreia a fost ales consilier județean.

De altfel, recurentul nu a depus nicio diligență pentru a ieși din starea de incompatibilitate, în termenul prevăzut de lege, în sensul de a renunța la calitățile deținute în respectivele societăți comerciale, așa încât dacă ar fi avut sau nu cunoștință de prestarea serviciilor de inspecție tehnică în discuție nu ar fi condus la o altă soluție.

Așa fiind, se observă că judecătorul fondului a constatat în mod corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 pentru reținerea stării de incompatibilitate.

Intenția legiuitorului de a garanta îndeplinirea atribuțiilor aleșilor locali numai în scopul bunei administrări împiedică angajarea oricăror raporturi de natură comercială între alesul local și unitatea administrativă pe care este chemat să o administreze, conform atribuțiilor prevăzute de lege, fiind de subliniat faptul că orice astfel de contract se răsfrânge asupra bugetului unității administrative teritoriale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 230 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN