ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2019

HOTĂRÂRE

24.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22 noiembrie 2018, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului să pronunțe o încheiere prin care să fixeze suma definitivă ce i se datorează acesteia pentru neexecutarea în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităților (Sentința civilă nr. 4154 din 26 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București pronunțată în dosarul nr. x/2018) a obligației prevăzută în titlul executoriu constând în Sentința civilă nr. 424 din 21 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 677 din 7 septembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1669 din 2 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare a reținut incidența art. 651 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și faptul că domiciliul debitoarei este în mun. Craiova.

Investită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Craiova, prin Sentința civilă nr. 7732 din 24 iunie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a acelorași prevederi legale, însă a constatat că sediul debitoarei, la data sesizării organului de executare, se afla în București, str. x, astfel că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 1 București.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 22 noiembrie 2018 reclamanta A. a solicitat instanței, în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ., să fixeze suma definitivă ce i se datorează acesteia, cu titlu de penalități, conform Sentinței civile nr. 4154 din 26 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2018.

Art. 906 C. proc. civ. stipulează următoarele:

"(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă".

Din dispozițiile legale sus menționate rezultă că instanța competentă să stabilească atât cuantumul penalităților, cât să și dispună înlăturarea sau reducerea acestora este instanța de executare.

Cum instanța care a pronunțat Sentința civilă nr. 4154 din 26 iunie 2018, prin care debitoarea Agenția Domeniilor Statului a fost obligată la plata penalităților în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere în favoarea creditoarei A., este Judecătoria Sectorului 1 București, tot această instanță, este competentă să dispună și stabilirea definitivă a acestor penalități, în condițiile art. 906 alin. (4) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că partea debitoare, în cadrul procesual creat prin cererea reclamantei A., este pârâta Agenția Domeniilor Statului, al cărei sediu este în municipiul București, situație față de care, în conformitate cu prevederile art. 651 C. proc. civ., instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Sectorului 1 București.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 904 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.