ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2018 sub nr. x/2005, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, petenții A. și B. au solicitat plata onorariilor cuvenite pentru expertizele efectuate, dar neachitate până la această dată și eliberarea certificatului prevăzut de Regulamentul UE nr. 1215/2012, în materie civilă sau comercială, pentru a fi posibilă executarea silită a debitorului din acest dosar, C., precum și actualizarea sumelor restante de 1.700 RON pentru A. și 2.120 RON pentru B., cu dobânda legală penalizatoare standard, având în vedere faptul că, până la această dată, Tribunalele Covasna și Brașov, nu au confirmat vreo plată a debitului precizat de Decizia civilă nr. 293/R din 14 februarie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 1309 din 2 iulie 2018 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenții B. și A..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2005, petenții, în calitate de experți desemnați în cauză, au solicitat, în vederea obținerii plății onorariilor cuvenite pentru expertizele efectuate în dosar, eliberarea certificatului prevăzut în Regulamentul nr. 1215/2012 pentru a fi posibilă executarea silită a debitorului C. domiciliat în Marea Britanie, tribunalul urmând să precizeze autoritatea competentă în Marea Britanie; au solicitat, de asemenea, actualizarea sumelor dispuse a fi plătite cu titlu de onorariu experți prin Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 43 din Regulamentul nr. 1215/2012, în cazul în care se solicită executarea unei hotărâri pronunțate într-un alt stat membru, certificatul emis conform art. 53 se notifică sau se comunică persoanei împotriva căreia se solicită executarea. Potrivit art. 53, la cererea oricărei părți interesate, instanța de origine emite certificatul, utilizând formularul din anexa I. Totodată, tribunalul a constatat că nu judecătorul are atribuția de a emite certificatul, ci Departamentul Registratură din cadrul instanței, cu semnătura Președintelui de instanță și parafa acestuia.

În cadrul cererii de față, experții au solicitat emiterea de către Tribunalul București, care a pronunțat prima sentință în dosarul nr. x/2005, a unui certificat reglementat de Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

S-a constatat că Regulamentul invocat nu este aplicabil în speță, deoarece Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012 care a stabilit obligarea reclamantului la plata onorariilor experților este pronunțată anterior momentului reglementat pentru începerea aplicării. În acest sens tribunalul a reținut că regulamentul se aplică din 10 ianuarie 2015 doar acțiunilor înregistrate ulterior acestei date, procedura de exequatur fiind eliminată numai pentru aceste hotărâri. Regulamentul 44/2001 se aplică în continuare pentru dosarele înregistrate anterior datei de 10 ianuarie 2015 cu hotărâri pronunțate după această dată și tuturor hotărârilor pronunțate anterior datei de 10 ianuarie 2015.

Tribunalul a apreciat că petenții trebuie să urmeze procedura de exequatur reglementată de Regulamentul 44/2001 pe care să o inițieze pe teritoriul țării din cadrul UE în care doresc să efectueze executarea. Conform art. 38 din Regulamentul 44/2001, o hotărâre pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv. În Regatul Unit o astfel de hotărâre este pusă în executare în Anglia și Țara Galilor, în Scoția sau Irlanda de Nord atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost înregistrată în vederea executării într-una dintre aceste părți ale Regatului Unit, după caz. Potrivit art. 39, cererea se depune la instanța sau la autoritatea competentă indicată în lista din anexa II. Competența teritorială este determinată de domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea sau de locul de executare. Potrivit art. 40, modalitățile de depunere a cererii se determină conform legislației statului membru solicitat.

În ce privește actualizarea sumelor stabilite cu titlu de onorarii, tribunalul a apreciat că nu instanța care a pronunțat hotărârea e competentă să dispună actualizarea sumelor, ci autoritatea judiciară sesizată cu executarea silită.

Împotriva acestei sentințe, la data de 19 septembrie 2018 au declarat apel petenții A. și B., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie la data de 11 decembrie 2018.

În motivarea apelului lor, apelanții - petenți au arătat că prin Decizia civilă nr. 293R din 14 februarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, le-a fost recunoscut dreptul la un onorariu (specificat), dar această decizie nu este titlu executor, având omisiuni.

Decizia respectivă le-a fost comunicată abia la data de 15 aprilie 2015, ca urmare a solicitării apelanților. În dispozitivul acestei hotărâri este precizat debitul, reprezentat de onorariul cuvenit (de 1.700 RON și 2.120 RON), însă nu și datele de identificare ale debitorului. La data de 8 august 2017, le-au fost comunicate date de identificare parțiale, fără precizarea CNP ori a numărului și seriei actului de identitate. Aceste informații nu s-au regăsit în dispozitivul hotărârii judecătorești, care nu a inclus și datele de identitate ale debitorului - cetățean străin, așa cum s-ar fi cuvenit.

Prin Sentința civilă nr. 1309 din 2 iulie 2018 s-a stabilit că trebuie să urmeze procedura de exequatur reglementată de Regulamentul 44/2001 (pe care să o inițieze pe teritoriul tarii din cadrul UE).

Solicită a se aplica principiul rolului activ al judecătorului, conform art. 22 alin. (4) și (7) C. proc. civ., spre a se califica corespunzător cererea (pe care o apreciază ca necontencioasă), iar instanța, prin al cărui demers au fost numiți, să pronunțe o hotărâre în care să procedeze la îndreptarea, lămurirea (sau eventual, completarea) Deciziei civile nr. 293R din 14 februarie 2012 a Tribunalului București, astfel încât să poată avea la dispoziție o hotărâre judecătoreasă aptă să devină titlu executor, pentru a încasa, prin executare silită în spațiul UE, onorariul cuvenit.

Susțin că instanța prin care au fost numiți, în baza unei comisii rogatorii, poate să procedeze la pronunțarea/îndreptarea hotărârii (pe cale necontencioasă), fiind necesară completarea omisiunilor, pe lângă nume creditori, debit și nume debitor, să fie inclus domiciliul acestuia (fiind cazul unui cetățean străin) cu datele de identitate și precizarea procedurii de executare în cazul legislației acelei țări (în cazul în care dispozitivul nu include acest aspect) .

Privind actualizarea onorariilor de 1.700 RON pentru A. și 2.120 RON pentru B., restante din anul 2012, față de conținutul cererilor promovate în acest sens, au lăsat la aprecierea instanței soluția pe care să o pronunțe.

Prin Decizia nr. 1105A din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă excepția tardivității și a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții petenți în contradictoriu cu intimații D. și Ministerul Apărării Naționale.

Cu titlu prealabil, Curtea de apel a respins excepția tardivității declarării apelului, în considerarea faptului că, deși termenul legal de apel este de 15 zile, potrivit prevederilor vechii legi de procedură, instanța de fond a menționat în dispozitiv termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac. Curtea a apreciat că părțile apelante nu pot fi considerate culpabile în condițiile în care au declarat apelul cu respectarea termenului trecut în sentință, subliniind necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea cererii de apel promovate de reclamanți, s-a reținut, în esență, că a fost formulată o singură critică privind necesitatea aplicării principiului rolului activ al judecătorului, în sensul de a califica cererea inițială drept o cererea de îndreptare, lămurire sau completare a hotărârii, sub aspectul inserării în conținutul hotărârii a datelor de identificare ale debitorului obligației de plată a onorariului de expert fixat de organul judiciar, date în posesia cărora au intrat în mod complet abia la data de 8 august 2017.

Curtea a reținut că obiectul cererii introduse de petenți constă în eliberarea certificatului prevăzut de Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European, în vederea declanșării executării silite a debitorului, ce domiciliază pe teritoriul Marii Britanii, precum și în actualizarea sumelor restante cu dobânda legală. Prin sentința apelată, tribunalul a respins ca nefondată cererea petenților, justificat de incidența în cauză a Regulamentului nr. 44/2001.

Reținând aplicabilitatea vechiul C. proc. civ., raportat la data promovării acțiunii introductive, 25 aprilie 2005, la caracterul accesoriu al cererii pendinte față de procedura de judecată a dosarului finalizat prin hotărârea a cărei punere în executare transfrontalieră se urmărește și având în vedere stadiul procesual în care se află dosarul, apel, Curtea a constatat incidența prevederilor art. 294 C. proc. civ., care stabilesc limitele judecății în apel, instituind interdicția modificării în această etapă procesuală a obiectului, a cauzei juridice și a părților litigiului, precum și interdicția formulării de cereri noi în apel. Raportându-se la obiectul cererii astfel cum a fost formulată în fața tribunalului, Curtea a apreciat că nu se pune problema exercitării rolului activ al judecătorului, ai cărui parametrii sunt trasați de prevederile art. 129 C. proc. civ., ci a respectării principiului disponibilității și al limitelor judecății în apel, cu observarea și respectarea riguroasă a condițiilor impuse de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.. Instanța de apel a constatat că, prin susținerile din cererea de apel, petenții urmăresc să obțină o schimbare a obiectului cererii inițiale în faza procesuală a apelului, ceea ce nu este permis din punct de vedere procedural, în considerarea argumentelor deja expuse, cu precizarea suplimentară că îndreptarea erorilor materiale, lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului, precum și completarea hotărârii sunt reglementate distinct, constituind proceduri diferite ce pot fi urmate de petenți, cu respectarea condițiilor impuse de normele procesuale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenții, solicitând schimbarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâre apte să fie pusă în executare în spațiul U.E., debitorul fiind cetățean britanic.

Invocă dispozițiile art. 444 alin. (3) din noul C. proc. civ., art. 42 din Constituția României care prevede faptul că munca forțată este interzisă, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un remediu efectiv, susținând că instanțele de fond au omis să constate că, potrivit art. 214 C. proc. civ. de la 1864, dacă expertiza se face de o altă instanță prin delegație, numirea experților și statornicirea plații ce li se cuvine se va putea lasă în sarcina acestei instanțe.

Reiau susținerile din apel referitoare la situația de fapt, solicitând instanței să constate că nu dețin o hotărâre aptă sa devină titlu executor pentru a obține plata onorariului, și, pentru a nu se ajunge la situația de a formula cerere separată, constituind mai multe dosare, să procedeze la pronunțarea/îndreptarea hotărârii (pe cale necontencioasă), fiind necesară completarea omisiunilor: pe lângă nume creditori, debit și nume debitor, să fie inclus domiciliul acestuia (fiind cazul unui cetățean străin) cu datele de identitate, precizarea procedurii de executare în cazul legislației acelei țări (în cazul în care dispozitivul nu include acest aspect).

Privind actualizarea onorariilor lăsă la aprecierea instanței, soluția pe care să o pronunțe.

Afirmă că nu urmăresc sa obțină o schimbare a obiectului cererii inițiale, ci doresc să fie plătiți pentru munca depusă. Rolul activ al judecătorului, ai cărui parametrii sunt trasați de prevederile art. 129 C. proc. civ., reglementează că președintele completului este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare, iar el va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Solicită admiterea recursului, în sensul pronunțării unei hotărâri de îndreptare dispozitiv privind plata onorariului, care trebuie să fie titlu executor în Marea Britanie.

Cu privire la admisibilitatea căii de atac, invocată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2020, Înalta Curte reține următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Litigiul în care recurenții au avut calitate de experți a avut ca obiect contestația formulată de numitul D. împotriva Deciziei de respingere nr. 2561 din 22 martie 2005 emisă Ministerul Apărării Naționale în baza Legii nr. 10/2001, soluționată în primă instanță de Tribunalul București și în recurs de către Curtea de apel București care a pronunțat Decizia nr. 293 din 14 februarie 2012, irevocabilă de la momentul pronunțării.

Cererea de emitere a titlului executoriu reprezentat de dispozitivul în care se stabilesc onorariile recurenților pentru expertizele efectuate, este o cerere incidentală formulată în dosarul inițial care, potrivit art. 17 C. proc. civ., este de competența instanței care judecă cererea principală. Cum acel dosar a cunoscut două grade de jurisdicție, fond și recurs, în judecata cererii principale, rezultă că și cererea incidentă este supusă aceluiași regim juridic.

Faptul că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului C. proc. civ. stabilesc că în cazul în care printr-o lege specială, cum este cazul Legii nr. 10/2001, se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" recursul se transformă în apel, nu înseamnă că această dispoziție deschide calea unui grad de jurisdicție în ceea ce privește soluționarea cererii incidente, în plus față de procedura de judecată a cererii principale.

În consecință, indiferent de obiectul acestei cereri incidente, cel inițial sau cel precizat de petenți în apel, precum și de mențiunea din dispozitivul deciziei pronunțate în apel, petenții nu au deschisă calea de atac a recursului pentru soluționarea acestei cereri, hotărârea judecătorească fiind pronunțată în ultimă instanță de către Curtea de Apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1105A din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - CL