Decizia nr. 2492/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 13 martie 2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A. România S.A., în nume propriu și ca reprezentant al A. - Sucursala Cluj, dezmembrământ fără personalitate juridică, a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. x/2019. Prin aceeași cerere, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite. În drept, a invocat incidența dispozițiilor art. 712 și art. 719 C. proc. civ. La 18 martie 2019, contestatoarea a depus cerere completatoare, prin care a invocat nulitatea absolută a actelor de executare îndreptate împotriva A. România S.A. Administrația Centrală, cât și a încheierii de încuviințare a executării silite care o privește pe aceasta, în condițiile în care nici sediul A. România S.A. Administrația Centrală nu este în Cluj și nici A. - Sucursala Cluj nu are conturi proprii care să fie poprite, nici bunuri de executat silit direct sau indirect. A învederat că, în această situație, Biroul Executorului Judecătoresc C., al cărui sediu se află în circumscripția Curții de Apel Cluj, nu este competent teritorial să execute A. România S.A. Administrația Centrală.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 9 aprilie 2019, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că în cuprinsul titlului executoriu este menționată și sucursala A. Cluj-Napoca, în acest sens executorul judecătoresc din circumscripția Curții de Apel Cluj fiind competent să efectueze actele de executare silită, cu atât mai mult cu cât sucursala deține bunuri mobile și imobile care pot fi executate.

Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca Prin Sentința nr. 6024 din 5 septembrie 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea A. România S.A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se va introduce la instanța de executare, instanță care se determină conform art. 651 din acest act normativ, prin raportare la data sesizării organului de executare și la domiciliul/sediul debitorului. Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că petenta A. România S.A. are calitatea de debitor în procedura execuțională care face obiectul dosarului de executare nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., aceasta fiind cea care deține patrimoniul susceptibil de executare silită, iar nu sucursala, care acționează în calitate de reprezentant la nivelul teritoriului pentru aceasta. În ceea ce privește sucursalele, Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit că acestea nu sunt entități cu personalitate juridică, ci dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, care se înregistrează, anterior începerii activității, în registrul comerțului din județul în care urmează să funcționeze, conform prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Instanța a făcut referire la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a specificat că sucursala nu poate avea drepturi și obligații proprii, întrucât nu are capacitate civilă de folosință și nici patrimoniu propriu, drepturile și obligațiile atribuite sucursalei fiind, de fapt, ale societății-mamă, orice drept și orice obligație putând lua naștere numai în patrimoniul acesteia din urmă și doar în cazul existenței unui mandat acordat pentru încheierea actului. Pentru aceste considerente, Judecătoria Cluj-Napoca reținând că, în cauză, contestatoarea A. România S.A. are calitatea de debitor și, având în vedere că sediul social al acesteia se află în circumscripția Judecătoriei Sector 1 București, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 București Prin Sentința nr. 6111 din 16 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimata B., și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. România S.A., în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Sucursalei Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, anume la judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. De asemenea, a constatat că, din cuprinsul cererii de executare silită înregistrate pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C., sub nr. x din 12 februarie 2019, rezultă că intimata, în calitate de creditor, a solicitat începerea procedurii de executare silită împotriva debitorilor A. România S.A. - Sucursala Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj și A. România S.A., cu sediul în București, str. x, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1490/2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 243/2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2014. Prin încheierea din 12 februarie 2019, Biroul Executorului Judecătoresc C. a dispus deschiderea dosarului de executare nr. x/2019, în baza cererii formulate de creditoarea B., împotriva debitorilor A. România S.A. - Sucursala Cluj și A. România S.A.. Prin încheierea nr. 2195 din 22 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc C. împotriva debitorilor A. România S.A. - Sucursala Cluj și A. România S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1490/2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 243/2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2014. În acest context, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că este esențial pentru stabilirea instanței de executare domiciliul/sediul persoanei împotriva căreia se efectuează actele de executare, nefiind relevantă persoana menționată în titlul executoriu sau cea care a formulat contestația la executare, aceste din urmă aspecte urmând a fi analizate, eventual, cu ocazia soluționării fondului contestației la executare. Chiar dacă s-ar aprecia în sens contrar, respectiv că determinarea competenței instanței de executare se realizează în funcție de domiciliul/sediul debitorului menționat în titlul executoriu, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că prin Sentința civilă nr. 1490 din 12 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtele A. România S.A. - Sucursala Cluj și A. România S.A., dispunându-se obligarea acestora la restituirea întregii sume achitate cu titlu de dobândă nelegal calculată. Deși hotărârea primei instanțe a fost modificată în parte prin Decizia civilă nr. 243 din 15 februarie 2016 de Tribunalul Specializat Cluj, din dispozitivul acesteia nu rezultă că această instanță s-ar fi pronunțat în sensul reținerii lipsei capacității sau calității procesuale pasive a pârâtei A. România S.A. - Sucursala Cluj. Totodată, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că cererea de contestație la executare a fost formulată de ambii debitori, A. România S.A. - Sucursala Cluj și A. România S.A., contestatoarea menționând în partea introductivă a cererii de chemare în judecată că A. România S.A. acționează atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al Sucursalei Cluj. Or, pentru determinarea competenței de soluționare a cauzei, instanța a considerat că nu pot fi avute în vedere aspecte legate de faptul că persoana executată silit are sau nu calitatea de debitor conform titlului executoriu, personalitate juridică, patrimoniu propriu sau capacitate civilă de folosință, întrucât aceste aspecte excedează dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care fac referire la domiciliul/sediul debitorului (în sensul de persoană executată silit). Astfel, instanța a reținut că executarea silită este efectuată împotriva debitorilor A. România S.A. - Sucursala Cluj și A. România S.A., care au sedii în localități diferite, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Cluj-Napoca, cât și Judecătoriei Sectorului 1 București. Întrucât nu există nicio dispoziție legală care să reglementeze competența instanței de executare în caz de pluralitate de debitori care au sedii diferite executorul judecătoresc, în virtutea dispozițiilor art. 112 și art. 116 C. proc. civ., a ales una dintre cele două instanțe deopotrivă competente, învestind Judecătoria Cluj-Napoca, ca instanță de executare, cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite împotriva ambilor debitori. Or, întrucât scopul urmărit de noul C. proc. civ. a fost acela de a asigura unicitatea instanței de executare, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluționeze și prezenta contestație la executare. În subsidiar, Judecătoria Sectorului 1 București a arătat că, și în situația în care s-ar aprecia că nu poate fi reținut principiul unicității instanței de executare, în considerarea faptului că nu există un text de lege care să prevadă că instanța care a încuviințat executarea silită este competentă să soluționeze și cererile ulterioare, formulate în materia executării silite, Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluționeze contestația la executare și prin prisma faptului că, dintre două instanțe deopotrivă competente în raport de art. 651 și art. 112 C. proc. civ., contestatoarea a ales să învestească această din urmă instanță cu soluționarea cauzei, uzând de prevederile art. 116 din cod. Odată făcută alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că instanța sesizată nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei și nici reclamantul nu poate reveni asupra opțiunii sale, fiind lipsit de relevanță faptul că petenta a susținut că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze cauza. Pe cale de consecință, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând conflictul de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 13 martie 2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A. România S.A., în nume propriu și ca reprezentantă a A. - Sucursala Cluj a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. x/2019. Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar, conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare. Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma republicată, stipulează în sensul că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe". Din interpretarea normelor legale evocate rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este exclusivă, fiind prevăzută de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează necompetența de ordine publică. În ceea ce privește titlul executoriu în baza căruia a fost declanșată executarea silită în dosarul de executare nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., se constată că acesta este reprezentat de Sentința civilă nr. 1490 din 12 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2014, prin care atât pârâta A. România S.A., cât și pârâta A. - Sucursala Cluj au fost obligate să restituie reclamantei B. suma achitată cu titlu de dobândă nelegal calculată, urmare constatării nulității absolute parțiale a convenției de credit nr. C2204/1000/10196 din 28 mai 2008. Deși hotărârea primei instanțe a fost modificată prin decizia civilă nr. 243 din 15 februarie 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în același dosar, din dispozitivul acesteia nu rezultă că această instanță s-ar fi pronunțat în sensul reținerii lipsei capacității sau calității procesuale pasive a pârâtei A. România S.A. - Sucursala Cluj. Înalta Curte constată că în cadrul contestației la executare nu pot fi aduse modificări cadrului procesual al litigiului în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească ce se execută,astfel încât au calitatea de debitoare ambele pârâte menționate în titlul executoriu sus arătat. Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii depuse la Biroul Executorului Judecătoresc C. la 12 februarie 2019, creditoarea B. a înțeles să își realizeze creanța împotriva ambelor debitoare - A. România S.A. și A. - Sucursala Cluj, prin solicitarea declanșării procedurii executării silite în baza titlului executoriu mai sus menționat. Trebuie observat că, potrivit art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, creanța ce face obiectul executării silite reprezintă suma achitată cu titlu de dobândă nelegal calculată, aferentă contractului de credit nr. x/1000/10196 din 28 mai 2008 încheiat între creditoare și debitoarea A. România S.A. - Sucursala Cluj. Pe de altă parte, Înalta Curte consideră că nu prezintă relevanță la determinarea instanței competente aspectele referitoare la situația particulară a persoanei juridice executate silit, respectiv dacă aceasta are personalitate juridică, patrimoniu propriu sau capacitate civilă de folosință, întrucât aceste chestiuni excedează dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care nu fac o astfel de distincție, ci se raportează numai la domiciliul/sediul acestuia, în sensul de persoană executată silit. Totodată, Înalta Curte reține că existența personalității juridice nu este o condiție care trebuie îndeplinită de o persoană pentru ca aceasta să fie parte într-un proces, câtă vreme o entitate fără personalitate juridică poate sta în judecată dacă este constituită potrivit legii (art. 56 alin. (2) C. proc. civ.). În cauză, cum cererea de executare silită și, implicit, cea privind încuviințarea executării silite a fost îndreptată atât împotriva A. România S.A., cât și a A. - Sucursala Cluj, în calitate de debitoare, instanța de executare, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., era în egală măsură, atât Judecătoria Cluj-Napoca, cât și Judecătoria Sectorului 1 București, unde acestea își au sediul. Aplicând regulile de stabilire a competenței în cazul cererii cu pluralitate de pârâți, reglementate de art. 112 C. proc. civ., se poate considera că creditoarea a făcut alegerea de competență conform dispozițiilor art. 116 din același act normativ, care prevăd că "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", optând să învestească Judecătoria Cluj-Napoca, cu cererea de încuviințare a executării silite. În atare condiții, prin Încheierea civilă nr. 2195 din 22 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de BEJ C. și a dispus încuviințarea executării silite a debitoarelor A. România S.A. și A. - Sucursala Cluj, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1490 din 12 februarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 243 din 15 februarie 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în același dosar. Judecătoria Cluj-Napoca fiind instanța de executare, în înțelesul art. 651 alin. (1) C. proc. civ., făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația la executare se introduce la instanța de executare, rezultă că aceasta este instanța învestită cu soluționarea contestației la executare, fiind stabilită, astfel, în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia. De altfel, se poate observa că cererea de contestație la executare formulată de contestatoarea A. România S.A., în nume propriu și ca reprezentantă a A. - Sucursala Cluj a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, în acest mod, contestatoarea făcând alegerea, conform art. 116 C. proc. civ., între cele două instanțe ce și-au declinat reciproc competența. Pentru toate considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte, cu majoritate, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.