Decizia nr. 1810/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 4134/2015 a Tribunalului Hunedoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată la 8 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Spitalul E. și B., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 24.000 RON - reprezentând contravaloarea daunelor materiale, constând în costurile medicamentelor ca urmare a malpraxisului medical, contravaloarea transportului la Cluj pentru controale medicale periodice în sumă de 16.000 RON și contravaloarea acoperirii noilor sale nevoi de viață, în sumă de 10.000 RON, precum și la plata sumei de 80.000 euro - reprezentând daune morale pentru punerea în primejdie a vieții sale și afectarea iremediabilă a integrității sale fizice.

Sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara Prin Sentința civilă nr. 4134 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a respins atât excepția de necompetență materială a instanței, cât și excepția de prematuritate a acțiunii. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Spitalul E. și B. și în consecință: Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, cu titlul de despăgubiri morale, precum și suma de 1.534 RON cheltuieli de judecată. Au fost obligați pârâții să plătească suma de 5.566,57 RON - taxă judiciară de timbru către stat. A fost respinsă în rest acțiunea civilă. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul E. împotriva asiguratorului SC C. SA, care a fost obligat să plătească reclamantului sumele respective. A fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâtul B., ca netimbrată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Prin Decizia civilă nr. 652 din 29 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-au admis apelurile declarate de reclamantul A., de pârâtul B. și de chemata în garanție SC C. SA împotriva Sentințe civile nr. 4134/2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. S-a anulat în parte sentința atacată, în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție precum și soluționarea cererii reconvenționale și în aceste limite s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a menținut sentința cu privire la modul de soluționare a excepțiilor de necompetență materială și de prematuritate.

Rejudecare fond: Prin Sentința civilă nr. 1462 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Spitalul E. și B. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul E., în contradictoriu cu chemata în garanție SC C. SA. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B., în contradictoriu cu chemata în garanție SC D. SA.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - după rejudecare: Prin Decizia nr. 526 din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1462 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.

Recursul Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a declarat în termen legal recurs. I. O primă critică inserată în cuprinsul motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se referă la faptul că, în aprecierea recurentului-reclamant, instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se experților, procedând la "interpretarea stării de sănătate" a pacientului pe baza probelor existente în dosar și analizând selectiv informațiile din raportul de expertiză medico-legală. Contrar concluziilor experților, instanța a procedat la o interpretare proprie a stării de sănătate, apreciind că prin simpla recomandare a unui consult cardiologic medicul a îndeplinit obligația de diligență, reținând că există posibilitatea unor probleme cardiace mai severe. Or, recomandarea unui consult cardiologic nu este deloc echivalentă cu recomandarea unui consult cardiologic de urgență, nuanță esențială în abordarea acestui caz și asupra căruia experții s-au pronunțat. În conformitate cu dispozițiile art. 330 C. proc. civ., instanța nu poate ignora sau schimba concluziile specialiștilor atunci când părerea acestora este necesară pentru lămurirea situației de fapt. II. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel ar cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța a consemnat expres la pagina 12 din hotărâre: "culpa medicală sau malpraxisul îl poate stabili doar Colegiul Medicilor", pentru ca mai apoi să constate că: "nu este îndeplinită condiția faptei ilicite sau a culpei a pârâtului B.". Apreciază că instanța a procedat la "o reexaminare" a cazului, explicând, potrivit propriilor interpretări medicale, de ce nu a existat o culpă a medicului pârât, cu toate că, în același timp, a reținut că doar Colegiul Medicilor poate stabili existența sau lipsa culpei medicului. Reținerea de către instanță a faptului că nu s-ar fi făcut dovada că la data efectuării consultului de către medicul pârât infarctul miocardic acut ar fi fost declanșat este în vădită contradicție cu concluziile anterioare ale instanței - faptul că instanța a reținut că la internarea în Spitalul de urgență Deva s-a pus diagnosticul de "infarct miocardic acut la mai mult de 48 h de la debut", ar atrage concluzia că în urmă cu 34 h infarctul miocardic acut era declanșat. III. Hotărârea este nelegală întrucât se încalcă dreptul pacientului la viață, integritate fizică și psihică. Se arată că instanțele au trecut cu ușurință peste faptul că viața reclamantului a fost pusă în pericol și peste grava atingere a integrității fizice adusă recurentului-reclamant, care s-a adresat sistemului public de sănătate, respectiv unui serviciu de urgență specializat, încă de la debutul infarctului miocardic acut. Apreciază că și sub aspect procedural a fost încălcat dreptul pacientului la viață și integritatea fizică și psihică întrucât nu au fost stabilite cu certitudine împrejurările de fapt privind asistența medicală acordată pacientului în cadrul sistemului public de sănătate. Instanțele de fond aveau obligația să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a drepturilor fundamentale ale reclamantului cu prilejul îngrijirii medicale primite. În finalul motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel, încălcând dreptul la un proces echitabil. Instanța de apel nu a făcut nicio referire la niciunul dintre motivele de apel, deși au fost invocate punctual 11 asemenea motive, fiecare dintre ele fiind susținute de probele pe care se întemeiază.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 13 iunie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 526 din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Apărările formulate în cauză La 7 decembrie 2018 intimatul-pârât Spitalul E. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului, motivat de faptul că în cuprinsul cererii de recurs nu este indicat numărul corect al deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre ce face obiect al prezentului recurs. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La aceeași dată - 7 decembrie 2018 - intimata-pârâtă SC D. SA a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția inadmisibilității recursului, având în vedere Decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă SC C. SA a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția nulității recursului pentru nemotivarea căii de atac. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. La 21 decembrie 2018 recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații Spitalul E. și B., solicitând respingerea excepției nulității, excepției tardivității și excepției inadmisibilității recursului. Prin Încheierea din 13 iunie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 526 din 17 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Completul de filtru a reținut că în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, astfel încât, a constatat că recursul nu poate fi soluționat potrivit art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a acordat termen la 17 octombrie 2019, cu citarea părților, în ședință publică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu referire la prima critică inserată în cuprinsul motivelor de recurs, prin care recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se experților, procedând la "interpretarea stării de sănătate" a pacientului, se reține că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de exces de putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat. Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" legiuitorul a avut în vedere incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Față de aspectele anterior evidențiate, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs, astfel cum a fost formulat de recurentul-reclamant, nu poate fi reținut, întrucât modul de apreciere de către instanță a unei probe din ansamblul celor administrate în cauză nu poate constitui o ingerință în activitatea celorlalte puteri ale statului - legislativă sau executivă (sensul cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.). În conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare. Contrar celor susținute de recurentul-reclamant (prin scoaterea din context a unei formulări utilizate în considerentele hotărârii recurate), instanța de apel nu a dat o interpretare proprie a stării de sănătate a pacientului și nu a schimbat concluziile expertizei, ci a analizat întreg materialul probator administrat în cauză (raportul de expertiză, suplimentul la raport, actele medicale existente la dosar), în baza căruia și-a format convingerea sa cu privire la inexistența faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate. Astfel, instanța a reținut că "din raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză medico legală întocmită de Serviciul Județean de Medicină legală Hunedoara, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, rezultă că, din copia fișei de observație a pacientului nu rezultă existența unei suspiciuni de infarct miocardic, diagnosticul consemnat a fost de "criză HTA. Criză ischemie cardiacă", iar la evaluare recomandări: "HTA normalizată. Se recomandă consult la cardiologie". De asemenea, instanța a reținut concluziile prezentate de comisia de experți și, ținând cont de aspectele evidențiate în raportul de expertiză medico legală, a constatat că "medicul pârât nu avea cum să diagnosticheze o urgență medicală la debut, câtă vreme o asemenea afecțiune, cum este aceea care se presupune că era declanșată la momentul prezentării la camera de gardă a Spitalului E., în lipsa unor analize specifice." Al doilea motiv de recurs se referă caracterul contradictoriu al motivării în ceea ce privește reținerea instanței cu privire la competența de stabilire a culpei medicale și referirea la calculul timpului scurs de la apariția infarctului miocardic acut. Examinând hotărârea recurată se constată că instanța de apel, validând raționamentul Tribunalului Hunedoara, care a pronunțat Sentința civilă nr. 1462 din 15 noiembrie 2017, a reținut că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ 4 condiții: fapta ilicită, crearea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul creat și culpa persoanei care a săvârșit fapta. Astfel cum rezultă din ultimul paragraf din pagina 12 a deciziei, în analiza condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, curtea de apel a reținut, prioritar, faptul că din probele administrate în fața instanței de fond nu rezultă că pârâtul B. ar fi săvârșit o faptă ilicită, nefiind astfel îndeplinită prima dintre cele 4 condiții ce se cer a fi cumulativ întrunite pentru angajarea răspunderii civile. Lipsa faptei ilicite - lipsa uneia dintre cele 4 condiții - duce la concluzia că antrenarea răspunderii civile delictuale nu poate fi reținută. Argumentele instanței continuă în următorul paragraf cu menționarea (în plus) și a faptului că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între operația la care a fost supus reclamantul și prezentarea sa, în data de 3 octombrie 2013 la camera de gardă a Spitalului E., concluzionând că nu se mai impune analiza tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, reținerea de către instanță a faptului că malpraxisul sau culpa medicală poate fi stabilită doar de Colegiul medicilor, nu reprezintă o motivare contradictorie, având în vedere că instanța de apel nu a analizat condiția existenței culpei persoanei care a săvârșit fapta, întrucât a constatat, prioritar, că nu a existat o faptă ilicită. De asemenea, nu reprezintă o motivare contradictorie aspectele reținute în prezentarea stării de fapt referitor la aproximarea debutului infarctului acut, cât timp concluziile instanței au fost întemeiate pe aspectele rezultate din raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză medico legală. Instanța a analizat elementele probatorii rezultate din înscrisurile existente la dosar (foaia de observație, fișa de internare), făcând o analiză comparativă, însă a pronunțat soluția prin examinarea întregului material probator, ținând cont de concluziile comisiei de experți exprimate în cuprinsul raportului de expertiză. Cu privire la ultimul motiv de recurs, referitor la faptul că "hotărârea încalcă dreptul pacientului la viață, integritate fizică și psihică", se constată că recurentul-reclamant nu indică în mod expres care sunt normele de drept material pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greșit aplicate de către instanță, înțelegând să reclame, la modul general (cu referire la normele CEDO, la Constituție, la prevederile C. civ. și la reglementările speciale referitoare la exercitarea profesiei de medic), faptul că viața i-a fost pusă în pericol, apreciind că instanțele au trecut cu ușurință peste grava atingere a integrității sale fizice. În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant în sensul că "din hotărârea atacată rezultă că nu sunt stabilite cu certitudine împrejurările de fapt privind asistența medicală acordată pacientului în cadrul sistemului public de sănătate", se reține că aspectele evidențiate nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce vizează stabilirea stării de fapt, critici ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar. În ceea ce privește aprecierea recurentului-reclamant în sensul că instanța nu a analizat și nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel, se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. Instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale, cu trimitere la probele administrate în cauză. Motivarea hotărârii judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul criticilor de nelegalitate aduse soluției anterior pronunțate, ci ea implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.