Decizia nr. 641/2013 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 844/85/2011 — recurs

Tribunalul Sibiu, secția penală, prin sentința penală nr. 215 din 29 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 844/85/2011, în baza art. 344 a admis cererea formulată de Ministerul Public privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. p. În baza art. 9 lit. a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., inculpații R.I., R.I., au fost condamnați la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a, lit. b)) C. pen.. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunilor continuate de evaziune fiscală. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce constituie termene de încercare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi privește pe ambii inculpați, suspendarea și a executării pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,inculpații fiind obligați în solidar la plata sumei de 588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă. A fost menținută măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în baza ordonanței din 1.6.2010. S-a constatat că SC T.A. SRL nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătorești, la data rămânerii definitive a acesteia pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului. S-a dispus comunicarea hotărârii D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaților în cazierul fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată. În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată s-a dispus comunicarea și înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul R., a fost obligat la plata sumei de 600 lei iar inculpata R. a fost obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Tribunalului Sibiu întocmit la 25 ianuarie 2011 consecutiv căruia s-a și investit, potrivit art. 300 C. proc. pen., cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților R.I. și R.I. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Actul de inculpare a reținut, în esență că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009, inculpații, în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Rășinari au efectuat un număr de 82 achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand de la operatori intracomunitari pe care le-au comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat în mod intenționat regimul special pentru livrarea de bunuri „second-hand” și neînregistrarea TVA în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 588.582 lei. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele: În luna septembrie 2006 soții R.I. și R.I. au înființat SC T.A. SRL Rășinari având ca domeniu de activitate comerțul cu autovehicule, iar ca administrator pe inculpatul R.I. Ulterior, la momentul la care a fost cooptat asociat în societate și martorul P.I.I., inculpata R.I. a devenit administrator împreună cu inculpatul R.I. La data de 11 iunie 2009 conform Hotărârii A.G.A. a SC T.A. SRL Rășinari, asociații R.I., R.I. și martorul P.I.I. au decis cesionarea societății către învinuiții C.D. și C.N.I. În procesul-verbal întocmit cu ocazia predării-primirii societății s-a menționat că noii asociați și administratori au preluat „Toate actele de evidență contabilă de la înființarea firmei până în prezent, … tot activul patrimonial, … tot pasivul financiar (capitaluri proprii și împrumutate inclusiv linia de credit în valoare de 30.000 euro și creditul în valoare de 20.000 euro, ambele revenind de plată noilor asociați, capitaluri atrase, datorii sociale și către bugetul de stat, inclusiv TVA-ul ce va fi stabilit de către D.G.F.P. Sibiu în urma controlului, ce va reveni de plată noilor asociați. Prin încheierea nr. 6635 din 17 iunie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C. a fost modificat domeniul de activitate al SC T.A. SRL Rășinari, în sensul că au fost cesionate părțile sociale, au fost revocați vechii administratori și numiți ca administratori învinuiții C.D. și C.N.I. La data de 05 iunie 2009, inspectorii din cadrul A.N.A.F. – D.G.F.P. Sibiu au efectuat un control inopinat la SC T.A. SRL Rășinari, fiind întocmit procesul verbal nr. 4150 ce a avut ca obiectiv verificarea operațiunilor economice, precum și a modului de înregistrare în evidența contabilă a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri efectuate de SC T.A. SRL.. Rășinari, în corelație cu deconturile de TVA aferente și cu declarațiile recapitulative 390 „privind achizițiile/livrările intracomunitare de bunuri” pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008. Datorită deficiențelor constatate în timpul controlului inopinat, a fost înștiințat administratorul societății inculpatul R.I. despre obiectivul unei inspecții fiscale generale începând cu data de 15 iunie 2009, acesta fiind de acord cu data începerii inspecției fiscale, deși avea posibilitatea legală de amânare a datei de începere a inspecției. Din luna iunie 2009 când s-a efectuat cesionarea, societatea nu a mai desfășurat activitate, iar începând cu luna mai 2009 nu au mai fost depuse declarații la organul fiscal. Inspecția fiscală efectuată de lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu – A.I.F., a încheiat procesul-verbal din data de 07 august 2009 care a învederat că SC T.A. SRL Rășinari a realizat venituri din comerțul cu autovehicule „second hand” achiziționate de la operatorul intracomunitar D.S.G. Pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 au fost centralizate facturile de cumpărături autoturisme achiziționate de societate pe perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008, respectiv facturile de achiziții autoturisme în număr de 82, efectuate în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 de la operatorul intracomunitar D.S.G., facturi emise în euro, fiind calculat echivalentul în lei a acestor achiziții în baza unui curs de schimb valutar B.N.R. euro/lei din data facturării. În facturile menționate era înscrisă expresia „innergemeinsschaftlichen Lieferund”, respectiv „livrare intracomunitară scutită”, fără a exista nicio mențiune referitoare la aplicarea regimului special pentru bunurile second hand, trimiteri la art. 313 ori 325 din Directiva nr. 112 a Comunității Europene sau orice alte trimiteri care să indice faptul că a fost aplicat regimul special. S-a reținut că SC T.A. SRL Rășinari a efectuat achiziții intracomunitare astfel: - pentru anul 2007 în sumă de 296.131 euro echivalentul a 973.814 lei; - pentru anul 2008 în sumă de 304.379 euro echivalentul a 1.091.181 lei. În procesul verbal s-a mai menționat că pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 SC T.A. SRL Rășinari a emis un număr de 90 facturi automobile, iar pe facturi nu era înscrisă nicio taxă pe valoarea adăugată, ci doar mențiunea „prețul include TVA”. De asemenea, în procesul verbal s-a mai evidențiat că potrivit raportului 53 din 28 iulie 2009 emis de Compartimentul de legături din cadrul A.I.F. Sibiu, operatorul intracomunitar D.S.G. a declarat că a făcut livrări către SC T.A. SRL Rășinari pentru trimestrul I 2009 în sumă totală de 41.626,20 euro echivalentul a 176.278,00 lei. Raportul de inspecție fiscal a conchis că SC T.A. SRL Rășinari a efectuat achiziții intracomunitare în regim normal de taxă pe valoare adăugată și nu în regim special de taxă și prin urmare, societatea nu putea aplica regimul special pentru livrările de bunuri „second hand”, bunurile fiind achiziționate de la furnizori din interiorul comunității, respectiv persoane impozabile revânzătoare a căror livrare nu a fost supusă taxei în regim special. În concluzie, inspectorii fiscali au apreciat că SC T.A. pentru toate livrările „second hand” către diverse persoane juridice sau fizice din țară, a aplicat în mod eronat regimul special de scutire și că trebuia aplicat regimul normal în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, prejudiciul aferent activității din perioada 28 septembrie 2006 – 30 aprilie 2009 fiind calculat de către organele de inspecție fiscală la suma de 588.582,00 lei astfel: - T.V.A. stabilită suplimentar de plată, aferentă aplicării eronate a regimului marjei profitului în sumă de 382.247,00 lei; - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată, în sumă de 160742 lei; - T.V.A. stabilită suplimentar de plată, aferentă exercitării dreptului de deducere fără documente justificative în sumă de 26.487,00 lei; - majorări de întârziere aferente T.V.A. stabilită suplimentar de plată, în sumă de 19.106,00 lei. Cu privire la starea de fapt reținută, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpata R. a recunoscut că a avut calitatea de administrator la societate, însă a susținut că în realitate doar soțul acesteia s-a ocupat de activitatea firmei. Inculpatul R. a admis acuzațiile aduse, dar a motivat că au stabilit TVA doar la marja pe profit după ce s-au consultat cu contabilul. În fața instanței inculpații nu s-au prezentat, iar prin avocatul ales au solicitat achitarea, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală. Analizând, însă, actele și lucrările dosarului, tribunalul a considerat că ansamblul probator administrat a confirmat vinovăția inculpaților și întrunirea elementelor constitutive. Astfel, prima instanță a constatat mai întâi că martorul M.A. în declarația dată a subliniat că nu a existat încheiat niciun contract în formă scrisă în temeiul căruia să fi ținut evidența contabilă la firma inculpaților și prin urmare, răspunderea aparține inculpaților în calitatea lor de administratori. În al doilea rând, a constatat că raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea inculpaților a concluzionat fără urmă de dubiu, că în speța de față, în mod eronat a fost aplicat regimul special pentru livrări de bunuri second-hand, în condițiile în care furnizorul german a livrat autoturismele în regim normal de TVA, respectiv livrare intracomunitară scutită de TVA în Germania iar societatea T. în România trebuia să colecteze TVA la vânzare aplicând cota de 19 % la prețul de vânzare înscris în facturi, prin regimul de taxare inversă. Expertul contabil a mai evidențiat că furnizorul german a declarat în Raportarea V.I.E.S. periodică toate livrările intracomunitare de autoturisme care au fost expediate părții responsabile civilmente, întrucât pentru livrările intracomunitare la care se aplică regimul special de TVA pentru bunuri second-hand, nu există obligația depunerii declarației recapitulative V.I.E.S. S-a reținut că, susținerea inculpatului că în calitatea sa de contabil, martorul M. a confirmat că TVA se poate calcula doar la marja de profit, nu are nicio consecință juridică întrucât nu există vreun act juridic încheiat care să atragă răspunderea contabilului, iar conform art. 71 și urm. din Legea nr. 31/1990 răspunderea revine administratorilor societății. De asemenea, nici susținerea inculpatei că în realitate doar soțul ei a administrat societatea s-a arătat că nu are relevanță juridică, întrucât atât timp cât benevol și-a asumat calitatea de administrator, iar legea nu distinge, trebuia să își asume și răspunderea. Totodată, aplicarea intenționată a regimului special pentru bunuri second-hand, împrejurarea că inculpații au avut cunoștință că au calculat eronat TVA, rezultă și din faptul că pe facturile fiscale întocmite la vânzarea autovehiculelor nu a fost completată rubrica TVA (ce exista pe facturi!) ci doar mențiunea generală că „prețul include TVA”. De asemenea, înscrisul depus la dosar ca provenind de la furnizorul german nu menționa decât că autovehiculele cumpărate erau autovehicule folosite, însă nici acest înscris și nici pe facturile de achiziții intracomunitare nu exista nicio mențiune referitoare la aplicarea regimului special pentru bunuri second-hand în conformitate cu prevederile Secțiunii 2 „Regimuri tranzitorii pentru mijloacele de transport second-hand”, art. 326 – art. 332 din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Alte aspecte ce confirmă vinovăția inculpaților mai sunt reliefate și de următoarele: • faptul că după ce s-a anunțat începerea inspecției fiscale generale inculpații au și decis cesionarea părților sociale; •împrejurarea că la cesionare, în procesul verbal de predare-primire a societății au inclus în mod expres în pasivul financiar, la data de 11 iunie 2011 și prin urmare înainte de începerea controlului și stabilirea vreunui prejudiciu, inclusiv TVA-ul ce urma a fi stabilit de către D.G.F.P.S. Sibiu la finalul controlului; • faptul că în evidența contabilă a societății nu a fost înregistrată operațiunea de taxare inversă aferentă achizițiilor intracomunitare, cu toate că au fost declarate prin intermediul deconturilor privind TVA și declarațiilor recapitulative, ca fiind achiziții pentru care s-a aplicat corect regimul de taxare. În raport de toate aceste argumente, vinovăția inculpaților la comiterea faptelor s-a reținut ca fiind probată de actele dosarului. Față de împrejurarea că inculpații nu au declarat în documentele contabile ale societății, în declarațiile depuse la organele fiscale că firma furnizoare germană nu a achitat TVA, că autovehiculele erau supuse regimului normal de taxare, în scopul diminuării TVA de plată și sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constatând în același timp că actele inculpaților nu se suprapun laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 9 lit. b), instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 a ascunderii sursei taxabile, motiv pentru care instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public, iar în baza art. 334 C. proc. pen.; a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. b) în cele prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005. În sprijinul acestei soluții relevantă a fost și sentința penală nr. 690/2010 a Judecătoriei Sibiu depusă de inculpați la dosar, care pe de o parte, conchide că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar pe de altă parte, subliniază că făptuitorul, cu prilejul revânzării autovehiculelor achiziționate second-hand, trebuia să aplice TVA la valoarea de vânzare și nu doar la marja profitului. Întrucât faptele au fot comise prin mai multe acte materiale, la diferite intervale de timp însă în realizarea aceleiași rezoluții, în cauză s-au aplicat și dispozițiile art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. Pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților s-au aplicat pedepse la individualizarea cărora s-a avut în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 72 și 52 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei care este unul mediu, atitudinea parțial sinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal, scopul comiterii faptelor, dar și elementele ce vin în favoarea acestora (lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că au locuri de muncă) și care îndreptățesc instanța în a aplica inculpaților pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen., apreciindu-se că scopul prevenției generale și sociale poate fi atins și fără executare, că pronunțarea acestor condamnări constituie un avertisment suficient și chiar fără executarea pedepselor în regim de detenție, inculpații nu vor mai comite alte infracțiuni. În temeiul prevederilor art. 71 C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., iar aceasta având în vedere atât modalitatea de săvârșire a faptelor care pun în pericol valori sociale însemnate cât și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților, ce duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat precum și jurisprudența C.E.D.O. referitoare la situațiile în care se admite îngrădirea unor drepturi ce țin de viața privată a persoanei. Aceleași criterii au fost avute în vedere și la individualizarea pedepselor complementare ce s-au aplicat inculpaților. În conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce constituie termene de încercare. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi privește pe ambii inculpați, suspendarea și a executării pedepselor accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., în raport și de concluziile raportului de expertiză contabilă și principiului disponibilității ce guvernează latura civilă a cauzei, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, jud. Sibiu și în consecință a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă. Drept urmare, consecință a admiterii acțiunii civile, văzând și dispozițiile art. 357 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în baza ordonanței din 1.6.2010. În raport de adresa nr. 6556 din 11 noiembrie 2011 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu (din care rezultă că SC T.A. SRL a fost radiată din evidențele registrului comerțului) precum și față de sentința comercială nr. 645/ C din 23 mai 2011 a Tribunalului Sibiu, instanța a constat că SC T.A. SRL nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză. În temeiul prevederilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătorești, la data rămânerii definitive a acesteia, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului. De asemenea, a dispus comunicarea hotărâri și D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaților în cazierul fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată. În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată a dispus comunicarea și înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare.

Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal apeluri inculpații R.I. și R.I. aducând critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte relevate în memoriul scris atașat la dosar: - în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților reținând vinovăția acestora prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeași lege; - instanța nu a expus în considerente în ce modalitate inculpații ar fi ascuns bunurile sau sursa impozabilă, și care ar fi fost operațiunea juridică pe care aceștia ar fi efectuat-o în așa fel încât organul de control să nu poată identifica sursa impozabilă; în acest sens, faptei îi lipsește în mod evident cerința esențială a laturii obiective pentru realizarea ei. În condițiile în care inculpații au depus documentele contabile din care au rezultat cele 82 de achiziții intercomunitare, în condițiile în care contabilitatea societății pe care o administra până la momentul cesiunii a fost corectă, reflectând operațiunile juridice privitoare la aceste achiziții, nu se poate discuta de o intenție de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile. - argumentele instanței de fond cu privire la faptul că vinovăția inculpaților rezidă tocmai din conduita ulterioară controlului fiscal, prin cesionarea părților sociale nu sunt susținute de actele de la dosar întrucât nu a avut în vedere tocmai mențiunile din procesul verbal de cesiune și conform cărora cesionarii își asumau obligațiile rezultate în urma controlului; un alt aspect esențial îl reprezintă și faptul că despre actul de cesiune au fost încunoștințate și organele de control cărora le-a fost puse la dispoziție inclusiv documentele cu privire la bunurile achiziționate; - instanța nu a avut în vedere jurisprudența în situații similare conform căreia în aceleași circumstanțe (când într-o situație identică aceeași cesionari au preluat o altă societate SC T. SRL) același procuror, care a emis rechizitoriul în prezentul dosar a dispus scoaterea de sub urmărire penală atât față de cedenți cât și față de cesionari, iar instanța de judecată a statuat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în condițiile evidentei lipsei de vinovăție a cedenților din acea cauză. S-a arătat că inculpații au fost citați legal pe parcursul procedurilor, însă aceștia nu au înțeles să se prezinte în instanță. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu în limitele instituite de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: 1. Prima instanță a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe materialul probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul verbal de începere a urmăririi penale; plângerea penală a D.G.F.P. SIBIU, constituirea de parte civilă; documentele privitoare la SC T.A. SRL Sibiu; proces verbal încheiat de inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu raportat la controlul efectuat la SC T.A. SRL; referatul încheiat de către inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu prin care societatea a fost încunoștințată despre inspecția fiscală; documente contabile; proces verbal și invitații trimise de lucrătorii din cadrul D.G.F.P. Sibiu în vederea efectuării controlului, documente emise de O.R.C. SIBIU; documente privitoare la achizițiile efectuate de către societate din Germania; deconturile de TVA ale SC T.A. SRL Rășinari; situații cu privire la achizițiile de automobile Ale SC T.A. SRL Rășinari; hotărârea A.G.A. a SC T.A. SRL și contractul de cesiune, declarațiile martorilor; declarațiile învinuiților R.I. și R.I., cât și a celui din faza cercetării judecătorești: înscrisuri, facturi, acte privind domiciliul inculpaților, depozițiile martorilor M.A. și P.I.I., raportul de expertiză contabilă judiciară. 2. Curtea a reținut la rândul său sub raportul bazei factuale că, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 aprilie 2009, inculpații R.I. și R.I., în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Rășinari au efectuat un număr de 82 achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoare adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat în mod eronat regimul special pentru livrarea de bunuri second-hand, regim de calcul al taxei pe valoare adăugată asupra marjei profitului. Ca urmare a neperceperii taxei pe valoare adăugată conform regimului normal, s-a creat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 588.582 lei.

Instanța de apel a mai constatat, în urma analizei efective a actelor și lucrărilor esențiale supuse aprecierii sale, că jurisdicția inferioară nu a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei și nu a abordat problema întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii ce a făcut obiectul acuzațiilor.

Este indiscutabil că automobilelor achiziționate în regim intra-comunitar de bunuri și vândute apoi de către societatea SC T.A. SRL, nu li s-a perceput taxa pe valoare adăugată în regim normal, însă, acest aspect nu este și suficient în lipsa unor date certe care să ateste intenția societății de a eluda legea, pentru a angrena răspunderea penală a celor doi inculpați.

Instanța de prim control judiciar a mai precizat că situația juridică a celor doi inculpați trebuie privită din perspective diferite, având în vedere circumstanțele cauzei. Astfel, actele de la dosar confirmă faptul că în perioada supusă analizei, inculpata R.I. nu s-a manifestat ca un administrator de fapt, cu toate că figura în acte ca administrator al societății SC T.A. SRL Rășinari. Actele dosarului atestă că inculpata nu a putu da relații și amănunte despre activitatea societății precum și că administratorul de fapt a fost inculpatul R.I. Chiar dacă, în condiții normale, administratorul de drept al societății nu poate fi exonerat de răspundere, în situația dată având în vedere circumstanțele cauzei, și anume faptul că la momentul supus discuției inculpata R.I. se afla în concediu legal de îngrijire a copilului, reprezintă un motiv suficient de a aprecia că în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Curtea a mai constatat, în ce-l privește pe inculpatul R.I., că jurisdicția inferioară nu a analizat infracțiunea dedusă judecății din perspectiva întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale acesteia. Astfel, referitor la latura obiectivă a infracțiunii, instanța de apel a reținut că în cauză acțiunile inculpatului R. nu pot fi circumscrise exigențelor instituite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 conform cărora constituie infracțiune ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. S-a mai precizat că în accepția textului de lege sus-arătat, ascunderea bunului echivalează cu o acțiune de a feri sau de a face ca sursa sau proveniența bunului să nu poată fi depistată de organele de control, motiv pentru care, instanța de apel a apreciat neîntrunită latura obiectivă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Din perspectiva laturii subiective a infracțiunii, instanța de prim control judiciar a considerat că în speța de față, instanța fondului a dat o interpretare eronată conduitei inculpatului în raport cu textul de lege sus-arătat, apreciind în mod greșit că acesta prin acțiunile sale a ascuns sursa taxabilă.

Susținerile instanței de fiind sunt infirmate de ansamblul înscrisurilor și actelor de la dosar și din care rezultă fără putință de tăgadă întregul procedeu prin care societatea administrată în fapt de inculpat a intrat în posesia bunurilor intra-comunitare. Relevante în acest sens sunt au fost apreciate facturile depuse la dosar și care conțin toate mențiunile prevăzute de lege.

Ceea ce nu putea fi ignorat s-a apreciat ca fiind interpretarea eronată dată de către inculpat, la sugestia contabilului societății, a modului de calcul al TVA-ului precum și regimului aplicabil pentru livrările bunurilor respective în situația dată, aspect ce nu reprezintă în opinia instanței de apel, un temei suficient pentru angrenarea răspunderii penale. Atâta timp cât în cauză s-a calculat și s-a perceput TVA, însă în alte limite decât cele supuse regimului normal de taxare, nu poate fi vorba despre o intenție vădită a inculpatului de a eluda legea.

S-a arătat că aspectele reținute de către instanța fondului cu privire la elementele ce defineau reaua credință a inculpatului, cu referire specială la decizia sa de a cesiona părțile sociale după controlul organelor fiscale, nu pot reprezenta în lipsa altor elemente relevante, motive suficiente de a stabili că inculpatul a acționat cu scopul vădit de a se sustrage răspunderii. În acest sens, s-a făcut precizarea asupra existenței mențiunilor efectuate în actul de cesiune, conform cărora cesionarii își vor asuma obligațiile rezultate în urma controlului fiscal.

Este indubitabil că în cauză s-a creat un prejudiciu bugetului de stat, prejudiciu ce se impune a fi recuperat, însă acest aspect nu este și suficient, în condițiile în care s-a perceput TVA la marja profitului, pentru a stabili că, în speță, inculpatul a acționat cu intenție.

S-au apreciat ca relevante în acest sens depozițiile martorului M.A. pe parcursul procesului penal în care acesta a arătat în mod constant că în calitatea sa de contabil a societății SC T.A. SRL a stabilit că TVA-ul trebuia aplicat doar la marja de profit și nu la valoarea integrală a facturii. Martorul a arătat că a adus la cunoștința inculpatului R.I. acest aspect, iar acesta a procedat în consecință.

S-a mai reținut că susținerile martorului M.A. sunt confirmate de către martorul P.I.I., asociat la societatea SC T.A. SRL, în perioada 2006 - 2009, și care atesta că acesta, în calitatea sa de contabil al firmei, a apreciat că fiind vorba de mașini second-hand TVA-ul se calculează pe marjă de profit, însă era necesar ca firma să intre în posesia documentelor emise de către societatea vânzătoare din Germania, conform cărora automobilele aveau regim de second-hand.

Față de cele ce arătate, Curtea a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 considerent pentru care, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile celor doi inculpați și procedând la o nouă judecată, a desființat sentința penală atacată sub aspectul: - condamnării inculpaților R.I. și R.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., - modalității de soluționare a acțiunii civile promovate de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, - aplicării dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 și ale O.G. nr. 75/2001, - temeiului juridic al obligării la cheltuieli judiciare către stat și procedând la o nouă judecată, în aceste limite: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata R.I. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.I. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A înlăturat obligarea inculpatei R.I. la plata despăgubirilor civile către D.G.F.P. Sibiu, acestea urmând a fi suportate exclusiv de către inculpatul R.I., în cuantum de 588.582 lei, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată și ale O.G. nr. 75/2001. A dispus schimbarea temeiul juridic al obligării inculpatului R.I. la plata cheltuielilor judiciare din art. 191 C. proc. pen., în art. 192 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. A înlăturat obligarea inculpatei R.I. de la plata cheltuielilor judiciare către stat. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În consecință, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a pronunțat decizia nr. 68 din 24 mai 2012 în sensul celor precizate în precedent. 3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat în termen legal recursuri recurentul inculpat R.I. și recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu. Recurentul inculpat R.I. a invocat, într-o primă critică cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 17 2 C. proc. pen., solicitând în concret schimbarea temeiului achitării sale din prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) art. 10 lit. d) în art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. Se arată că în cauză s-a dat o greșită interpretare normelor legale, dar și activității inculpatului, nefiind vorba de ilicit penal ci de aplicare greșită a TVA-ului, o eroare de calcul a acestuia, astfel încât inculpatul nu s-a sustras de la plata taxelor și nici nu a ascuns sursa impozabilă sau bunuri. Se învederează că în condițiile în care inculpatul a depus documentele contabile din care rezultă cele 82 achiziții intracomunitare, contabilitatea societății, până la momentul cesiunii, fiind corectă și reflectând operațiuni juridice privitoare la achiziții, nu se poate pune în discuție o intenție de ascundere a bunului sau sursei impozabile sau taxabile. În consecință, apărarea apreciază că faptei reținute în sarcina inculpatului R.I. îi lipsește atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, împrejurare în care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) și ca urmare, înlăturarea obligației inculpatului la plata despăgubirilor civile către A.N.A.F. Recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu a solicitat casarea deciziei instanței de prim control judiciar și condamnarea inculpaților care se fac vinovați de săvârșirea de evaziune fiscală. Referitor la prejudiciul stabilit în urma controlului inspecției fiscale, partea civilă a stabilit o valoare totală în ceea ce privește paguba adusă bugetului de stat în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, de 588.582 lei. Se mai susține că cesiunea societății SC T.A. SRL realizată de către soții R. către actualii asociați și administratori a fost făcută în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită de inspecția fiscală. Recurenta parte civilă apreciază că în mod nelegal instanța de apel a dispus achitarea inculpaților, hotărârea fiind total contrară stării de fapt reținute de organele de inspecție prin acte de control, de organele de urmărire penală, precum și probelor administrate în cauză. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Instanțele, pe baza unui material probator complet, au stabilit o bază factuală corectă, obiectiv fundamentată pe probe, constatând că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009, inculpații R.I. și R.I., în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Rășinari au efectuat un număr de 82 achiziții intracomunitare de autovehicule second-hand de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au comercializat în România, însă la calcularea, determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat eronat regimul fiscal pentru livrare bunuri second-hand, cu consecința creării unui prejudiciu la bugetul de stat de 588.582 lei. Procedând la o analiză temeinică a întrunirii elementelor constitutive ale faptelor deduse judecății, a existenței acestora, la o evaluare corespunzătoare a probelor administrate în cauză, instanța de prim control judiciar a rezolvat în mod corect acțiunea penală exercitată în cauză împotriva inculpaților, și, de asemenea, a dat o rezolvare corectă acțiunii civile adiacente. Efectuând propriul examen asupra caracterului ilicit al acțiunilor derulate de inculpații R.I. și R.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este de necontestat faptul că în cazul automobilelor achiziționate de către SC T.A. SRL (administrator fiind inculpatul) în regim intracomunitar și apoi vândute de această societate nu au fost percepute taxe pe valoarea adăugată în regim normal. În raport cu pretinsa activitate infracțională desfășurată de cei doi inculpați se impunea distincția cuvenită în analiza efectuată, situația juridică a celor doi nefiind identică, așa cum circumstanțele cauzei au relevat. În mod întemeiat instanța de apel a stabilit că în perioada de referință, inculpata R.I. nu s-a manifestat ca un administrator de fapt, deși figura în actele societății ca administrator, în fapt administrator fiind R.I., soția sa fiind în concediu legal de îngrijire a copilului. Într-o asemenea împrejurare soluția de achitare, temeiul achitării inculpatei R.I. sunt legale, iar criticile aduse re recurenta parte civilă A.N.A.F. nu pot fi primite. În ceea ce-l privește pe inculpatul R.I., răspunderea penală ar fi putut fi angajată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în condițiile în care date certe ar fi evidențiat intenția de a eluda legea, dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 statuând că există această infracțiune prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, ceea ce în concret semnifică o acțiune desfășurată în scopul feririi, nedepistării de către organele de control a sursei ori provenienței bunului. Or, așa cum instanța de prim control judiciar a constatat, ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, înscrisuri, documente financiar contabile, atestă că procedeul prin care societatea administrată de inculpatul R.I. a intrat în posesia acelor bunuri intracomunitare a fost una transparentă, la vedere, actele conținând toate mențiunile cerute de lege. Dacă acțiunile întreprinse de inculpatul R.I. nu se înscriu în sfera ilicitului penal și nu pot atrage răspunderea sa penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate omite, însă, că acesta a dat o interpretare eronată modului de calcul al TVA, regimului ce s-ar fi impus a fi aplicat pentru livrarea bunurilor respective, percepând TVA în alte limite decât cele legale și cauzând astfel bugetului de stat prejudiciu care se impune a fi recuperat. În virtutea rațiunilor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța de prim control judiciar a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, rezolvând corespunzător acțiunile, penală și civilă, exercitate în cauză, criticile aduse atât de recurentul inculpat R.I. cât și de recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, fiind nefondate. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.I. și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu împotriva deciziei penale nr. 68 din 24 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Având în vedere și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.