ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu,
secția penală, prin sentința penală nr. 215 din 29 noiembrie 2011, pronunțată
în dosarul nr. 844/85/2011, în baza art. 344 a admis cererea formulată de
Ministerul Public privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea
continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b)) din Legea nr. 241/2005
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea continuată de evaziune
fiscală prevăzută de art. 9 lit. a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. p.
În baza art. 9 lit.
a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., inculpații R.I., R.I., au fost condamnați la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a))
teza a II-a, lit. b)) C. pen.. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
principale, pentru comiterea infracțiunilor continuate de evaziune fiscală.
În baza art. 71 C.
pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor civile prevăzute de art.
64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C.
pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate
fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce constituie termene de
încercare.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., s-a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi
privește pe ambii inculpați, suspendarea și a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C.
proc. pen., s-a atras atenția fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a
suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 14 și
346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F.
prin D.G.F.P. Sibiu,inculpații fiind obligați în solidar la plata sumei de
588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă.
A fost menținută
măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Sibiu în baza ordonanței din 1.6.2010.
S-a constatat că SC T.A.
SRL nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.
În baza art. 13 din
Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a
dispozitivului prezentei hotărârii judecătorești, la data rămânerii definitive
a acesteia pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului.
S-a dispus
comunicarea hotărârii D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaților în cazierul
fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată.
În baza art. 21 lit. g)
din Legea nr. 26/1990 modificată s-a dispus comunicarea și înregistrarea la O.R.C.
de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare.
În baza art. 191 alin.
(1) și (2) C. proc. pen., inculpatul R., a fost obligat la plata sumei de 600
lei iar inculpata R. a fost obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli
judiciare avansate de stat.
Instanța a fost
sesizată prin rechizitoriul Tribunalului Sibiu întocmit la 25 ianuarie 2011
consecutiv căruia s-a și investit, potrivit art. 300 C. proc. pen., cu
judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților R.I. și
R.I. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de
art. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Actul de inculpare a
reținut, în esență că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009,
inculpații, în calitate de administratori ai
SC T.A. SRL din Rășinari au efectuat
un număr de 82 achiziții intracomunitare de autoturisme second-hand de la
operatori intracomunitari pe care le-au comercializat în România, iar la
determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute,
societatea a aplicat în mod intenționat regimul special pentru livrarea de
bunuri „second-hand” și neînregistrarea TVA în scopul de a se sustrage de la
îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de
588.582 lei.
Hotărând soluționarea
în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345
alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile
art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate
probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi, instanța fondului a
examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite
deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a
reținut următoarele:
În luna septembrie
2006 soții R.I. și R.I. au înființat SC T.A. SRL Rășinari având ca domeniu de
activitate comerțul cu autovehicule, iar ca administrator pe inculpatul R.I.
Ulterior, la momentul la care a fost cooptat asociat în societate și martorul P.I.I.,
inculpata R.I. a devenit administrator împreună cu inculpatul R.I.
La data de 11 iunie 2009
conform Hotărârii A.G.A. a SC T.A. SRL Rășinari, asociații R.I., R.I. și
martorul P.I.I. au decis cesionarea societății către învinuiții C.D. și C.N.I.
În procesul-verbal întocmit cu ocazia predării-primirii societății s-a
menționat că noii asociați și administratori au preluat „Toate actele de
evidență contabilă de la înființarea firmei până în prezent, … tot activul
patrimonial, … tot pasivul financiar (capitaluri proprii și împrumutate
inclusiv linia de credit în valoare de 30.000 euro și creditul în valoare de
20.000 euro, ambele revenind de plată noilor asociați, capitaluri atrase,
datorii sociale și către bugetul de stat, inclusiv TVA-ul ce va fi stabilit de
către D.G.F.P. Sibiu în urma controlului, ce va reveni de plată noilor
asociați.
Prin încheierea nr. 6635
din 17 iunie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C. a fost modificat domeniul
de activitate al SC T.A. SRL Rășinari, în sensul că au fost cesionate părțile
sociale, au fost revocați vechii administratori și numiți ca administratori
învinuiții C.D. și C.N.I.
La data de 05 iunie 2009,
inspectorii din cadrul A.N.A.F. – D.G.F.P. Sibiu au efectuat un control
inopinat la SC T.A. SRL Rășinari, fiind întocmit procesul verbal nr. 4150 ce a
avut ca obiectiv verificarea operațiunilor economice, precum și a modului de
înregistrare în evidența contabilă a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de
bunuri efectuate de SC T.A. SRL.. Rășinari, în corelație cu deconturile de TVA
aferente și cu declarațiile recapitulative 390 „privind achizițiile/livrările
intracomunitare de bunuri” pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008.
Datorită
deficiențelor constatate în timpul controlului inopinat, a fost înștiințat
administratorul societății inculpatul R.I. despre obiectivul unei inspecții
fiscale generale începând cu data de 15 iunie 2009, acesta fiind de acord cu
data începerii inspecției fiscale, deși avea posibilitatea legală de amânare a
datei de începere a inspecției.
Din luna iunie 2009
când s-a efectuat cesionarea, societatea nu a mai desfășurat activitate, iar
începând cu luna mai 2009 nu au mai fost depuse declarații la organul fiscal.
Inspecția fiscală
efectuată de lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu – A.I.F., a încheiat procesul-verbal
din data de 07 august 2009 care a învederat că SC T.A. SRL Rășinari a realizat
venituri din comerțul cu autovehicule „second hand” achiziționate de la
operatorul intracomunitar D.S.G.
Pentru perioada 01
ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 au fost centralizate facturile de cumpărături
autoturisme achiziționate de societate pe perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie
2008, respectiv facturile de achiziții autoturisme în număr de 82, efectuate în
perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 de la operatorul intracomunitar D.S.G.,
facturi emise în euro, fiind calculat echivalentul în lei a acestor achiziții
în baza unui curs de schimb valutar B.N.R. euro/lei din data facturării.
În facturile
menționate era înscrisă expresia „innergemeinsschaftlichen Lieferund”,
respectiv „livrare intracomunitară scutită”, fără a exista nicio mențiune
referitoare la aplicarea regimului special pentru bunurile second hand,
trimiteri la art. 313 ori 325 din Directiva nr. 112 a Comunității Europene sau
orice alte trimiteri care să indice faptul că a fost aplicat regimul special.
S-a reținut că SC T.A.
SRL Rășinari a efectuat achiziții intracomunitare astfel:
- pentru anul 2007 în
sumă de 296.131 euro echivalentul a 973.814 lei;
- pentru anul 2008 în
sumă de 304.379 euro echivalentul a 1.091.181 lei.
În procesul verbal
s-a mai menționat că pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 SC T.A.
SRL Rășinari a emis un număr de 90 facturi automobile, iar pe facturi nu era
înscrisă nicio taxă pe valoarea adăugată, ci doar mențiunea „prețul include
TVA”.
De asemenea, în
procesul verbal s-a mai evidențiat că potrivit raportului 53 din 28 iulie 2009
emis de Compartimentul de legături din cadrul A.I.F. Sibiu, operatorul
intracomunitar D.S.G. a declarat că a făcut livrări către SC T.A. SRL Rășinari
pentru trimestrul I 2009 în sumă totală de 41.626,20 euro echivalentul a
176.278,00 lei.
Raportul de inspecție
fiscal a conchis că SC T.A. SRL Rășinari a efectuat achiziții intracomunitare
în regim normal de taxă pe valoare adăugată și nu în regim special de taxă și
prin urmare, societatea nu putea aplica regimul special pentru livrările de
bunuri „second hand”, bunurile fiind achiziționate de la furnizori din
interiorul comunității, respectiv persoane impozabile revânzătoare a căror livrare
nu a fost supusă taxei în regim special.
În concluzie,
inspectorii fiscali au apreciat că SC T.A. pentru toate livrările „second hand”
către diverse persoane juridice sau fizice din țară, a aplicat în mod eronat
regimul special de scutire și că trebuia aplicat regimul normal în ceea ce privește
taxa pe valoarea adăugată, prejudiciul aferent activității din perioada 28
septembrie 2006 – 30 aprilie 2009 fiind calculat de către organele de inspecție
fiscală la suma de 588.582,00 lei astfel:
- T.V.A. stabilită
suplimentar de plată, aferentă aplicării eronate a regimului marjei profitului
în sumă de 382.247,00 lei;
- majorări de
întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată,
în sumă de 160742 lei;
- T.V.A. stabilită
suplimentar de plată, aferentă exercitării dreptului de deducere fără documente
justificative în sumă de 26.487,00 lei;
- majorări de
întârziere aferente T.V.A. stabilită suplimentar de plată, în sumă de 19.106,00
lei.
Cu privire la starea
de fapt reținută, în declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpata R.
a recunoscut că a avut calitatea de administrator la societate, însă a susținut
că în realitate doar soțul acesteia s-a ocupat de activitatea firmei.
Inculpatul R. a admis acuzațiile aduse, dar a motivat că au stabilit TVA doar
la marja pe profit după ce s-au consultat cu contabilul. În fața instanței
inculpații nu s-au prezentat, iar prin avocatul ales au solicitat achitarea,
apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de
evaziune fiscală.
Analizând, însă,
actele și lucrările dosarului, tribunalul a considerat că ansamblul probator
administrat a confirmat vinovăția inculpaților și întrunirea elementelor constitutive.
Astfel, prima
instanță a constatat mai întâi că martorul M.A. în declarația dată a subliniat
că nu a existat încheiat niciun contract în formă scrisă în temeiul căruia să
fi ținut evidența contabilă la firma inculpaților și prin urmare, răspunderea
aparține inculpaților în calitatea lor de administratori.
În al doilea rând, a
constatat că raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea inculpaților a
concluzionat fără urmă de dubiu, că în speța de față, în mod eronat a fost
aplicat regimul special pentru livrări de bunuri second-hand, în condițiile în
care furnizorul german a livrat autoturismele în regim normal de TVA, respectiv
livrare intracomunitară scutită de TVA în Germania iar societatea T. în România
trebuia să colecteze TVA la vânzare aplicând cota de 19 % la prețul de vânzare
înscris în facturi, prin regimul de taxare inversă. Expertul contabil a mai
evidențiat că furnizorul german a declarat în Raportarea V.I.E.S. periodică
toate livrările intracomunitare de autoturisme care au fost expediate părții
responsabile civilmente, întrucât pentru livrările intracomunitare la care se
aplică regimul special de TVA pentru bunuri second-hand, nu există obligația
depunerii declarației recapitulative V.I.E.S.
S-a reținut că, susținerea
inculpatului că în calitatea sa de contabil, martorul M. a confirmat că TVA se
poate calcula doar la marja de profit, nu are nicio consecință juridică
întrucât nu există vreun act juridic încheiat care să atragă răspunderea
contabilului, iar conform art. 71 și urm. din Legea nr. 31/1990 răspunderea
revine administratorilor societății. De asemenea, nici susținerea inculpatei că
în realitate doar soțul ei a administrat societatea s-a arătat că nu are
relevanță juridică, întrucât atât timp cât benevol și-a asumat calitatea de
administrator, iar legea nu distinge, trebuia să își asume și răspunderea.
Totodată, aplicarea
intenționată a regimului special pentru bunuri second-hand, împrejurarea că
inculpații au avut cunoștință că au calculat eronat TVA, rezultă și din faptul
că pe facturile fiscale întocmite la vânzarea autovehiculelor nu a fost
completată rubrica TVA (ce exista pe facturi!) ci doar mențiunea generală că
„prețul include TVA”. De asemenea, înscrisul depus la dosar ca provenind de la
furnizorul german nu menționa decât că autovehiculele cumpărate erau
autovehicule folosite, însă nici acest înscris și nici pe facturile de
achiziții intracomunitare nu exista nicio mențiune referitoare la aplicarea
regimului special pentru bunuri second-hand în conformitate cu prevederile
Secțiunii 2 „Regimuri tranzitorii pentru mijloacele de transport second-hand”, art.
326 – art. 332 din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată.
Alte aspecte ce
confirmă vinovăția inculpaților mai sunt reliefate și de următoarele:
• faptul că după ce
s-a anunțat începerea inspecției fiscale generale inculpații au și decis
cesionarea părților sociale;
•împrejurarea că la
cesionare, în procesul verbal de predare-primire a societății au inclus în mod
expres în pasivul financiar, la data de 11 iunie 2011 și prin urmare înainte de
începerea controlului și stabilirea vreunui prejudiciu, inclusiv TVA-ul ce urma
a fi stabilit de către D.G.F.P.S. Sibiu la finalul controlului;
• faptul că în
evidența contabilă a societății nu a fost înregistrată operațiunea de taxare inversă
aferentă achizițiilor intracomunitare, cu toate că au fost declarate prin
intermediul deconturilor privind TVA și declarațiilor recapitulative, ca fiind
achiziții pentru care s-a aplicat corect regimul de taxare.
În raport de toate
aceste argumente, vinovăția inculpaților la comiterea faptelor s-a reținut ca
fiind probată de actele dosarului. Față de împrejurarea că inculpații nu au
declarat în documentele contabile ale societății, în declarațiile depuse la
organele fiscale că firma furnizoare germană nu a achitat TVA, că
autovehiculele erau supuse regimului normal de taxare, în scopul diminuării TVA
de plată și sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constatând în
același timp că actele inculpaților nu se suprapun laturii obiective a infracțiunii
reglementate de art. 9 lit. b), instanța de fond a apreciat că faptele
inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune
fiscală în varianta prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 a
ascunderii sursei taxabile, motiv pentru care instanța a admis cererea de
schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public, iar în baza art.
334 C. proc. pen.; a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile de evaziune
fiscală prevăzute de art. 9 lit. b) în cele prevăzute de art. 9 lit. a) din
Legea nr. 241/2005.
În sprijinul acestei
soluții relevantă a fost și sentința penală nr. 690/2010 a Judecătoriei Sibiu
depusă de inculpați la dosar, care pe de o parte, conchide că faptele
inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de
art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar pe de altă parte, subliniază că
făptuitorul, cu prilejul revânzării autovehiculelor achiziționate second-hand,
trebuia să aplice TVA la valoarea de vânzare și nu doar la marja profitului.
Întrucât faptele au
fot comise prin mai multe acte materiale, la diferite intervale de timp însă în
realizarea aceleiași rezoluții, în cauză s-au aplicat și dispozițiile art. 41
alin. (2), art. 42 C. pen.
Pentru infracțiunile
reținute în sarcina inculpaților s-au aplicat pedepse la individualizarea
cărora s-a avut în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispozițiile art.
72 și 52 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de
pericol social concret al faptei care este unul mediu, atitudinea parțial
sinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal, scopul comiterii
faptelor, dar și elementele ce vin în favoarea acestora (lipsa antecedentelor
penale, împrejurarea că au locuri de muncă) și care îndreptățesc instanța în a
aplica inculpaților pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege și cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen.,
apreciindu-se că scopul prevenției generale și sociale poate fi atins și fără
executare, că pronunțarea acestor condamnări constituie un avertisment
suficient și chiar fără executarea pedepselor în regim de detenție, inculpații
nu vor mai comite alte infracțiuni.
În temeiul
prevederilor art. 71 C. pen., a interzis inculpaților exercitarea drepturilor
civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., iar
aceasta având în vedere atât modalitatea de săvârșire a faptelor care pun în
pericol valori sociale însemnate cât și ansamblul circumstanțelor personale ale
inculpaților, ce duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea
drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit.
b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în
funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul
autorității de stat precum și jurisprudența C.E.D.O. referitoare la situațiile
în care se admite îngrădirea unor drepturi ce țin de viața privată a persoanei.
Aceleași criterii au fost avute în vedere și la individualizarea pedepselor
complementare ce s-au aplicat inculpaților.
În conformitate cu
dispozițiile art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a
executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce
constituie termene de încercare.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi privește
pe ambii inculpați, suspendarea și a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C.
proc. pen., a atras atenția fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a
suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., în raport și de concluziile
raportului de expertiză contabilă și principiului disponibilității ce
guvernează latura civilă a cauzei, instanța a admis acțiunea civilă formulată
de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea
Dumbrăvii, jud. Sibiu și în consecință a obligat inculpații în solidar la plata
sumei de 588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă.
Drept urmare,
consecință a admiterii acțiunii civile, văzând și dispozițiile art. 357 C.
proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de
pe lângă Tribunalul Sibiu în baza ordonanței din 1.6.2010.
În raport de adresa nr.
6556 din 11 noiembrie 2011 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu (din
care rezultă că SC T.A. SRL a fost radiată din evidențele registrului
comerțului) precum și față de sentința comercială nr. 645/ C din 23 mai 2011 a
Tribunalului Sibiu, instanța a constat că SC T.A. SRL nu are calitatea de parte
responsabilă civilmente în prezenta cauză.
În temeiul
prevederilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea către O.N.R.C.
a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătorești, la data
rămânerii definitive a acesteia, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în
registrul comerțului.
De asemenea, a dispus
comunicarea hotărâri și D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaților în cazierul
fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată.
În baza art. 21 lit. g)
din Legea nr. 26/1990 modificată a dispus comunicarea și înregistrarea la O.R.C.
de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare.
Împotriva acestei
sentințe au declarat în termen legal apeluri inculpații R.I. și R.I. aducând
critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte relevate în
memoriul scris atașat la dosar:
- în mod greșit
instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților reținând vinovăția acestora
prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art.
9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. a) din
aceeași lege;
- instanța nu a expus
în considerente în ce modalitate inculpații ar fi ascuns bunurile sau sursa
impozabilă, și care ar fi fost operațiunea juridică pe care aceștia ar fi
efectuat-o în așa fel încât organul de control să nu poată identifica sursa
impozabilă; în acest sens, faptei îi lipsește în mod evident cerința esențială
a laturii obiective pentru realizarea ei. În condițiile în care inculpații au
depus documentele contabile din care au rezultat cele 82 de achiziții
intercomunitare, în condițiile în care contabilitatea societății pe care o
administra până la momentul cesiunii a fost corectă, reflectând operațiunile
juridice privitoare la aceste achiziții, nu se poate discuta de o intenție de
ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile.
- argumentele
instanței de fond cu privire la faptul că vinovăția inculpaților rezidă tocmai
din conduita ulterioară controlului fiscal, prin cesionarea părților sociale nu
sunt susținute de actele de la dosar întrucât nu a avut în vedere tocmai
mențiunile din procesul verbal de cesiune și conform cărora cesionarii își
asumau obligațiile rezultate în urma controlului; un alt aspect esențial îl
reprezintă și faptul că despre actul de cesiune au fost încunoștințate și
organele de control cărora le-a fost puse la dispoziție inclusiv documentele cu
privire la bunurile achiziționate;
- instanța nu a avut
în vedere jurisprudența în situații similare conform căreia în aceleași
circumstanțe (când într-o situație identică aceeași cesionari au preluat o altă
societate SC T. SRL) același procuror, care a emis rechizitoriul în prezentul
dosar a dispus scoaterea de sub urmărire penală atât față de cedenți cât și
față de cesionari, iar instanța de judecată a statuat că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii în condițiile evidentei lipsei de
vinovăție a cedenților din acea cauză.
S-a arătat că inculpații
au fost citați legal pe parcursul procedurilor, însă aceștia nu au înțeles să
se prezinte în instanță.
Verificând
legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele
critice expuse, dar și din oficiu în limitele instituite de art. 371 alin. (2)
C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Prima instanță a
reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe materialul
probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul verbal de începere a
urmăririi penale; plângerea penală a D.G.F.P. SIBIU, constituirea de parte
civilă; documentele privitoare la SC T.A. SRL Sibiu; proces verbal încheiat de
inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu raportat la controlul efectuat la SC T.A. SRL; referatul încheiat de către inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu prin care
societatea a fost încunoștințată despre inspecția fiscală; documente contabile;
proces verbal și invitații trimise de lucrătorii din cadrul D.G.F.P. Sibiu în
vederea efectuării controlului, documente emise de O.R.C. SIBIU; documente
privitoare la achizițiile efectuate de către societate din Germania;
deconturile de TVA ale SC T.A. SRL Rășinari; situații cu privire la achizițiile
de automobile Ale SC T.A. SRL Rășinari; hotărârea A.G.A. a SC T.A. SRL și
contractul de cesiune, declarațiile martorilor; declarațiile învinuiților R.I. și
R.I., cât și a celui din faza cercetării judecătorești: înscrisuri, facturi,
acte privind domiciliul inculpaților, depozițiile martorilor M.A. și P.I.I.,
raportul de expertiză contabilă judiciară.
Curtea a reținut
la rândul său sub raportul bazei factuale că, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30
aprilie 2009, inculpații R.I. și R.I., în calitate de administratori ai SC T.A.
SRL din Rășinari au efectuat un număr de 82 achiziții intracomunitare de autoturisme
second-hand de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au
comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoare adăugată
colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat în mod eronat
regimul special pentru livrarea de bunuri second-hand, regim de calcul al taxei
pe valoare adăugată asupra marjei profitului. Ca urmare a neperceperii taxei pe
valoare adăugată conform regimului normal, s-a creat bugetului de stat un
prejudiciu în sumă de 588.582 lei.
Instanța de apel a
mai constatat, în urma analizei efective a actelor și lucrărilor esențiale
supuse aprecierii sale, că jurisdicția inferioară nu a realizat o evaluare
judicioasă a probelor cauzei și nu a abordat problema întrunirii elementelor
constitutive ale infracțiunii ce a făcut obiectul acuzațiilor.
Este indiscutabil
că automobilelor achiziționate în regim intra-comunitar de bunuri și vândute
apoi de către societatea SC T.A. SRL, nu li s-a perceput taxa pe valoare
adăugată în regim normal, însă, acest aspect nu este și suficient în lipsa unor
date certe care să ateste intenția societății de a eluda legea, pentru a
angrena răspunderea penală a celor doi inculpați.
Instanța de prim
control judiciar a mai precizat că situația juridică a celor doi inculpați trebuie
privită din perspective diferite, având în vedere circumstanțele cauzei.
Astfel, actele de la dosar confirmă faptul că în perioada supusă analizei,
inculpata R.I. nu s-a manifestat ca un administrator de fapt, cu toate că
figura în acte ca administrator al societății SC T.A. SRL Rășinari. Actele
dosarului atestă că inculpata nu a putu da relații și amănunte despre
activitatea societății precum și că administratorul de fapt a fost inculpatul R.I.
Chiar dacă, în
condiții normale, administratorul de drept al societății nu poate fi exonerat
de răspundere, în situația dată având în vedere circumstanțele cauzei, și anume
faptul că la momentul supus discuției inculpata R.I. se afla în concediu legal
de îngrijire a copilului, reprezintă un motiv suficient de a aprecia că în
speță sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Curtea a mai
constatat, în ce-l privește pe inculpatul R.I., că jurisdicția inferioară nu a
analizat infracțiunea dedusă judecății din perspectiva întrunirii cumulative a
elementelor constitutive ale acesteia.
Astfel, referitor la
latura obiectivă a infracțiunii, instanța de apel a reținut că în cauză
acțiunile inculpatului R. nu pot fi circumscrise exigențelor instituite de art.
9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 conform cărora constituie
infracțiune ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
S-a mai precizat că
în accepția textului de lege sus-arătat, ascunderea bunului echivalează cu o
acțiune de a feri sau de a face ca sursa sau proveniența bunului să nu poată fi
depistată de organele de control, motiv pentru care, instanța de apel a
apreciat neîntrunită latura obiectivă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005.
Din perspectiva
laturii subiective a infracțiunii, instanța de prim control judiciar a
considerat că în speța de față, instanța fondului a dat o interpretare eronată
conduitei inculpatului în raport cu textul de lege sus-arătat, apreciind în mod
greșit că acesta prin acțiunile sale a ascuns sursa taxabilă.
Susținerile
instanței de fiind sunt infirmate de ansamblul înscrisurilor și actelor de la
dosar și din care rezultă fără putință de tăgadă întregul procedeu prin care
societatea administrată în fapt de inculpat a intrat în posesia bunurilor
intra-comunitare. Relevante în acest sens sunt au fost apreciate facturile
depuse la dosar și care conțin toate mențiunile prevăzute de lege.
Ceea ce nu putea
fi ignorat s-a apreciat ca fiind interpretarea eronată dată de către inculpat,
la sugestia contabilului societății, a modului de calcul al TVA-ului precum și
regimului aplicabil pentru livrările bunurilor respective în situația dată,
aspect ce nu reprezintă în opinia instanței de apel, un temei suficient pentru angrenarea
răspunderii penale. Atâta timp cât în cauză s-a calculat și s-a perceput TVA,
însă în alte limite decât cele supuse regimului normal de taxare, nu poate fi
vorba despre o intenție vădită a inculpatului de a eluda legea.
S-a arătat că aspectele
reținute de către instanța fondului cu privire la elementele ce defineau reaua
credință a inculpatului, cu referire specială la decizia sa de a cesiona
părțile sociale după controlul organelor fiscale, nu pot reprezenta în lipsa
altor elemente relevante, motive suficiente de a stabili că inculpatul a
acționat cu scopul vădit de a se sustrage răspunderii. În acest sens, s-a făcut
precizarea asupra existenței mențiunilor efectuate în actul de cesiune, conform
cărora cesionarii își vor asuma obligațiile rezultate în urma controlului
fiscal.
Este indubitabil
că în cauză s-a creat un prejudiciu bugetului de stat, prejudiciu ce se impune
a fi recuperat, însă acest aspect nu este și suficient, în condițiile în care
s-a perceput TVA la marja profitului, pentru a stabili că, în speță, inculpatul
a acționat cu intenție.
S-au apreciat ca
relevante în acest sens depozițiile martorului M.A. pe parcursul procesului
penal în care acesta a arătat în mod constant că în calitatea sa de contabil a
societății SC T.A. SRL a stabilit că TVA-ul trebuia aplicat doar la marja de profit
și nu la valoarea integrală a facturii. Martorul a arătat că a adus la
cunoștința inculpatului R.I. acest aspect, iar acesta a procedat în consecință.
S-a mai reținut
că susținerile martorului M.A. sunt confirmate de către martorul P.I.I., asociat
la societatea SC T.A. SRL, în perioada 2006 - 2009, și care atesta că acesta,
în calitatea sa de contabil al firmei, a apreciat că fiind vorba de mașini
second-hand TVA-ul se calculează pe marjă de profit, însă era necesar ca firma
să intre în posesia documentelor emise de către societatea vânzătoare din
Germania, conform cărora automobilele aveau regim de second-hand.
Față de cele ce arătate,
Curtea a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005
considerent pentru care, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,
a admis apelurile celor doi inculpați și procedând la o nouă judecată, a
desființat sentința penală atacată sub aspectul:
- condamnării
inculpaților R.I. și R.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit.
a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- modalității de
soluționare a acțiunii civile promovate de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,
- aplicării dispozițiilor
art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 și
ale O.G. nr. 75/2001,
- temeiului juridic
al obligării la cheltuieli judiciare către stat și procedând la o nouă
judecată, în aceste limite:
În baza art. 11 pct. 2
lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe
inculpata R.I. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit.
a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2
lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.I.
de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea
nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A înlăturat obligarea
inculpatei R.I. la plata despăgubirilor civile către D.G.F.P. Sibiu, acestea
urmând a fi suportate exclusiv de către inculpatul R.I., în cuantum de 588.582
lei, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art.
21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată și ale O.G. nr. 75/2001.
A dispus schimbarea
temeiul juridic al obligării inculpatului R.I. la plata cheltuielilor judiciare
din art. 191 C. proc. pen., în art. 192 pct. 1 lit. c) C. proc. pen.
A înlăturat obligarea
inculpatei R.I. de la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A menținut celelalte
dispoziții ale sentinței penale atacate.
În consecință, Curtea
de Apel Alba Iulia, secția penală, a pronunțat decizia nr. 68 din 24 mai 2012
în sensul celor precizate în precedent.
Împotriva deciziei
penale evocate au formulat în termen legal recursuri recurentul inculpat R.I. și
recurenta
parte
civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.
Recurentul inculpat R.I.
a invocat, într-o primă critică cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 18 și 17
2
C. proc. pen., solicitând în concret schimbarea
temeiului achitării sale din prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) art. 10 lit. d)
în art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Se arată că în cauză
s-a dat o greșită interpretare normelor legale, dar și activității inculpatului,
nefiind vorba de ilicit penal ci de aplicare greșită a TVA-ului, o eroare de
calcul a acestuia, astfel încât inculpatul nu s-a sustras de la plata taxelor
și nici nu a ascuns sursa impozabilă sau bunuri.
Se învederează că în
condițiile în care inculpatul a depus documentele contabile din care rezultă
cele 82 achiziții intracomunitare, contabilitatea societății, până la momentul
cesiunii, fiind corectă și reflectând operațiuni juridice privitoare la
achiziții, nu se poate pune în discuție o intenție de ascundere a bunului sau
sursei impozabile sau taxabile.
În consecință,
apărarea apreciază că faptei reținute în sarcina inculpatului R.I. îi lipsește
atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, împrejurare în care se impune
achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) și ca urmare, înlăturarea
obligației inculpatului la plata despăgubirilor civile către A.N.A.F.
Recurenta parte
civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu a solicitat casarea deciziei instanței de
prim control judiciar și condamnarea inculpaților care se fac vinovați de
săvârșirea de evaziune fiscală.
Referitor la
prejudiciul stabilit în urma controlului inspecției fiscale, partea civilă a
stabilit o valoare totală în ceea ce privește paguba adusă bugetului de stat în
ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, de 588.582 lei.
Se mai susține că
cesiunea societății
SC
T.A. SRL realizată de către soții R. către actualii asociați și administratori
a fost făcută în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoarea adăugată
stabilită de inspecția fiscală.
Recurenta parte
civilă apreciază că în mod nelegal instanța de apel a dispus achitarea
inculpaților, hotărârea fiind total contrară stării de fapt reținute de
organele de inspecție prin acte de control, de organele de urmărire penală,
precum și probelor administrate în cauză.
Examinând legalitatea
și temeinicia deciziei atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, a
criticilor aduse, dar și în conformitate cu prevederile art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen., în raport cu întregul material probator administrat în
cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:
Instanțele, pe baza
unui material probator complet, au stabilit o bază factuală corectă, obiectiv
fundamentată pe probe, constatând că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009,
inculpații R.I. și R.I., în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din
Rășinari au efectuat un număr de 82 achiziții intracomunitare de autovehicule second-hand
de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au comercializat în
România, însă la calcularea, determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată
aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat eronat regimul fiscal
pentru livrare bunuri second-hand, cu consecința creării unui prejudiciu la
bugetul de stat de 588.582 lei.
Procedând la o
analiză temeinică a întrunirii elementelor constitutive ale faptelor deduse
judecății, a existenței acestora, la o evaluare corespunzătoare a probelor
administrate în cauză, instanța de prim control judiciar a rezolvat în mod
corect acțiunea penală exercitată în cauză împotriva inculpaților, și, de
asemenea, a dat o rezolvare corectă acțiunii civile adiacente.
Efectuând propriul
examen asupra caracterului ilicit al acțiunilor derulate de inculpații R.I. și
R.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este de necontestat
faptul că în cazul automobilelor achiziționate de către SC T.A. SRL
(administrator fiind inculpatul) în regim intracomunitar și apoi vândute de
această societate nu au fost percepute taxe pe valoarea adăugată în regim
normal.
În raport cu pretinsa
activitate infracțională desfășurată de cei doi inculpați se impunea distincția
cuvenită în analiza efectuată, situația juridică a celor doi nefiind identică,
așa cum circumstanțele cauzei au relevat.
În mod întemeiat
instanța de apel a stabilit că în perioada de referință, inculpata R.I. nu s-a
manifestat ca un administrator de fapt, deși figura în actele societății ca
administrator, în fapt administrator fiind R.I., soția sa fiind în concediu
legal de îngrijire a copilului. Într-o asemenea împrejurare soluția de
achitare, temeiul achitării inculpatei R.I. sunt legale, iar criticile aduse re
recurenta parte civilă A.N.A.F. nu pot fi primite.
În ceea ce-l privește
pe inculpatul R.I., răspunderea penală ar fi putut fi angajată pentru săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală în condițiile în care date certe ar fi
evidențiat intenția de a eluda legea, dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005 statuând că există această infracțiune prin ascunderea
bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, ceea ce în concret semnifică o
acțiune desfășurată în scopul feririi, nedepistării de către organele de
control a sursei ori provenienței bunului.
Or, așa cum instanța
de prim control judiciar a constatat, ansamblul probelor aflate la dosarul
cauzei, înscrisuri, documente financiar contabile, atestă că procedeul prin
care societatea administrată de inculpatul R.I. a intrat în posesia acelor
bunuri intracomunitare a fost una transparentă, la vedere, actele conținând
toate mențiunile cerute de lege.
Dacă acțiunile
întreprinse de inculpatul R.I. nu se înscriu în sfera ilicitului penal și nu
pot atrage răspunderea sa penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate
omite, însă, că acesta a dat o interpretare eronată modului de calcul al TVA,
regimului ce s-ar fi impus a fi aplicat pentru livrarea bunurilor respective,
percepând TVA în alte limite decât cele legale și cauzând astfel bugetului de
stat prejudiciu care se impune a fi recuperat.
În virtutea
rațiunilor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că instanța
de prim control judiciar a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, rezolvând
corespunzător acțiunile, penală și civilă, exercitate în cauză, criticile aduse
atât de recurentul inculpat R.I. cât și de recurenta
parte civilă A.N.A.F.
prin D.G.F.P. Sibiu, fiind nefondate.
În consecință, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.I.
și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu împotriva deciziei penale nr. 68
din 24 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Având în vedere și dispozițiile art. 192 C.
proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpatul R.I. și de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu împotriva
deciziei penale nr. 68 din 24 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurentul inculpat R.I. la plata
sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru intimata inculpată R.I., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției
Cheltuielile judiciare ocazionate cu
soluționarea recursului declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,
rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
21 februarie 2013
.