ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Încheierea pronunțată de tribunal Prin încheierea civilă din 28.11.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Timiș a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 111/08.11.2017 pronunțată în Dosar nr. x/2017. Decizia pronunțată de curtea de apel Prin Decizia nr. 498 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost constatat perimat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 28.11.2017 pronunțate de Tribunalul Timiș. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 16 ianuarie 2020. Apărările formulate în cauză Părțile nu au depus punct de vedere la raport. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare. Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa datorată pentru cererea de recurs pendinte este de 100 RON. În cauză, recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă la data de xxxxxxxx, potrivit dovezii de înmânare a citației aflată la fila nr. xxxx. Recurentul nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, așa încât, față de cele arătate mai sus, în temeiul textelor legale menționate, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 498 din 26 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020. GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.