ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5779/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 5 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare,

- anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. x din 22 mai 2015 pentru suma totală de 1.115.617 RON, din care 730.253 RON reprezintă TVA nerecunoscut la rambursare, iar 385.364 RON reprezintă dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile aferente,

- anularea, în parte, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 22 mai 2015 aferent deciziei de impunere, în limita sumelor arătate,

- anularea Procesului-verbal nr. x din 3 iunie 2015, privind constatările organelor de inspecție fiscală cu privire la TVA

- obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea sumei de 1.115.617 RON, reprezentând TVA, dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile aferente, sumă achitată cu Ordinele de plată nr. x din 18 mai 2015 și nr. y din 29 octombrie 2015

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii fiscale calculate de la data achitării sumelor arătate până la data restituirii efective,

S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 55 din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea a admis, în parte, acțiunea reclamantei.

A anulat, în parte, Decizia privind soluționarea contestației nr. 958 din 28 decembrie 2015 emisă de pârâta DGRFP Cluj-Napoca.

A anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x din 22 mai 2015, Raportul de inspecție fiscală nr. x din 22 mai 2015 și Procesul-verbal nr. x din 3 iunie 2015 emise de AJFP Satu Mare, pentru suma de 650.306 RON reprezentând TVA suplimentar de plată, aferent achizițiilor de la societatea B. SRL și societatea C. SRL, precum și pentru dobânzile și penalitățile aferente acestei sume.

A obligat pârâtele, în solidar, să restituie reclamantei suma de 650.306 RON, reprezentând TVA suplimentar de plată, achitată prin OP nr. x din 18 mai 2015, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente achitate prin OP nr. x din 29 octombrie 2015, la care se adaugă dobânzi fiscale calculate de la data plății sumelor menționate până la data restituirii efective.

A respins ca neîntemeiate restul pretențiilor.

A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 15.350 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, în totalitate, ca nefondată.

În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta a susținut următoarele:

Echipa de inspecție fiscala nu a acceptat la deducere TVA înscrisă în facturile de achiziție emise de societatea B. SRL și societatea C. SRL către societatea A. SRL considerând că aceste achiziții nu au fost efectuate în mod real, facturile fiind întocmite, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată de plată datorată de societate bugetului general consolidat al statului.

Aceste constatări s-au bazat pe informațiile din baza de date ANAF - INFOPC, Dosar Fiscal, C-LYNX, dar și pe controalele încrucișate efectuate la societățile B. SRL și C. SRL

Pentru înregistrarea în evidența contabilă a facturilor de la societățile comerciale menționate mai sus a fost întocmită Sesizarea penală nr. 114915 din 10 iunie 2015 înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pe baza Adresei nr. x din 10 iunie 2015.

Reclamanta este în opinia organului fiscal beneficiarul final, ultima veriga dintr-un lanț de tranzacționare, înregistrând achiziții de produse de la societăți cu comportament de tip fantoma din punct de vedere fiscal și anume societatea D. SRL, societatea E. SRL și societatea F. SRL prin intermediul altor societăți (B. SRL și C. SRL).

Pentru o parte din produsele înscrise în facturile de la societățile de mai sus, societatea reclamantă a întocmit documente de livrare (fără T.V.A) către diferiți operatori intracomunitari din Ungaria și Slovacia, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G., Codul fiscal x și H.., Codul fiscal x, societăți având ca asociat sau reprezentant pe dl. I., acesta fiind și administratorul societății D. SRL și a dedus T.V.A aferentă respectivelor facturi, fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima sau oricare altă societate din lanțul de comercializare.

Deși reclamanta susține că nu a avut niciodată absolut nici un fel de legături, directe sau indirecte cu societatea D. SRL sau cu persoana care o administrează, respectiv cu domnul I., aceasta persoana apare ca administrator sau reprezentant al societăților din Ungaria G., Codul fiscal și H.., care a semnat contractele încheiate de reclamantă cu acești operatori intracomunitari.

Cu privire la achizițiile înregistrate de la societatea B. SRL, se arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca în perioada mai 2012 - noiembrie 2012, societatea A. SRL Satu Mare, înregistrează în evidența contabilă achiziții de diverse produse alimentare de la societatea B. SRL, din localitatea Satu Mare.

Aceste facturi de achiziție au fost achitate integral prin virament bancar.

În vederea stabilirii realității operațiunilor cuprinse în facturile menționate mai sus, ca urmare a proceselor-verbale de control nr. x din 29 aprilie 2015 întocmit de echipa de inspecție fiscală și nr. 147161 din 12 octombrie 2012, întocmit de autoritățile fiscale din cadrul D.G.F.P. Satu Mare, s-a constatat că societatea B. SRL Satu Mare înregistrează achiziții de la societatea D. SRL, pe care ulterior le facturează către reclamantă.

Administratorul societății D. SRL la data efectuării tranzacțiilor a fost d-nul I.

Pentru bunurile cuprinse în facturile menționate mai sus, emise de societatea B. SRL Satu Mare, acesta avându-i ca furnizor pe societatea D. SRL, reclamanta a întocmit documente de livrare la diferiți operatori intracomunitari, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G. și H., societăți având ca asociat sau reprezentant pe d-ul I., acesta fiind și administratorul societății D. SRL.

Tot din aceste controale rezultă că societatea D. SRL nu funcționează la sediul declarat, administratorul societății, I., cetățean maghiar, nu s-a prezentat la organele de inspecție fiscală, actele contabile nu au fost găsite, societatea fiind declarată inactivă conform O.G. nr. 92/2003, această societate acționând potrivit organului fiscal în acest lanț de tranzacționare ca o societate cu comportament de tip fantomă, care nu achită impozite și taxe bugetului de stat. Reclamanta este beneficiarul final, ultima veriga din acest lanț de tranzacționare, deoarece a înregistrat achiziții de produse de la societatea D. SRL, prin intermediul altor societăți, a întocmit documente de livrare către diferiți operatori intracomunitari din Ungaria și Slovacia, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G. și H., și a dedus T.V.A aferentă respectivelor facturi, fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima societate din lanțul de comercializare.

Faptul ca bunurile facturate către societățile din Ungaria de către reclamantă provine de la societatea D. SRL rezultă și din nota explicativă dată de administratorul societății B. SRL cu ocazia controlului inopinat efectuat la aceasta societate.

Prin această notă explicativă dl. J. a declarat faptul că bunurile cuprinse în facturile întocmite de către societatea D. SRL către societatea B. SRL au fost descărcate la depozitul reclamantei, această societate fiind beneficiarul final al acestor operațiuni derulate în interiorul țării.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că societatea B. SRL înregistrează achiziții de bunuri și de la societatea E. SRL, bunuri care ulterior au fost refacturate către reclamantă.

Această societate s-a aflat în atenția organelor fiscale din cadrul A.J.F.P. Maramureș, fără ca acestea să poată lua legătura cu administratorul societății și fără să intre în posesia documentelor contabile. În perioada noiembrie 2012, la care au avut loc tranzacțiile cu reclamanta, prin intermediul societății B. SRL, administratorul societății era d-ul K. Faptul ca părțile sociale au fost cesionate unor cetățeni ucraineni care nu se prezintă la solicitarea organelor fiscale denotă, în viziunea organului fiscal, intenția de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. În susținerea acestor afirmații vine și faptul că după cesionarea părților sociale unui cetățean ucrainean societatea încetează de a mai depune declarații privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Aspectele prezentate mai sus indică faptul că societatea E. SRL are un comportament de societate tip fantoma din punct de vedere fiscal, iar prin tranzacțiile descrise mai sus, bugetul statului a fost prejudiciat.

Cu privire la achizițiile înregistrate de la societatea C. SRL, se susține că în urma verificării efectuate s-a constatat ca reclamanta înregistrează achiziții de diverse bunuri (produse alimentare) în evidența contabilă, în perioada mai 2012 - iunie 2012, de la această societate.

Conform procesului-verbal de control încrucișat nr. x din 28 noiembrie 2012, reiese faptul că societatea C. SRL a efectuat achiziții de la societatea D. SRL reprezentând zahăr vrac în perioada mai 2012 - iunie 2012, respectiv s-a constatat faptul ca ponderea cea mai mare a clienților societății este reclamanta.

Pentru bunurile cuprinse în facturile menționate mai sus, emise de societatea C. SRL Satu Mare, reclamanta a întocmit documente de livrare la diferiți operatori intracomunitari, o parte din acestea fiind livrate în Ungaria la G.. și H.. societăți având ca asociat sau reprezentant pe d-ul I., acesta fiind și administratorul societății D. SRL

De asemenea, societatea C. SRL achiziționează zahăr în perioada februarie - mai 2012 de la societatea F. SRL, pe care îl livrează către reclamantă.

Din informațiile generate de programul informatic al Ministerului Finanțelor Publice s-a constatat faptul societatea F. SRL are un comportament fiscal neadecvat, că achizițiile efectuate și declarate de către această societate sunt în totalitate efectuate de la societăți comerciale cu comportament de tip fantomă (L. SRL, M. SRL și N. SRL), care nu depun declarații și nu achită impozite și taxe bugetului de stat, motiv pentru care au fost declarate inactive de către organele de inspecție fiscală și au fost sesizate organele de cercetare penală.

Astfel, prin intermediul acestor societăți reclamanta a înregistrat achiziții de bunuri care au fost comercializate consecutiv prin mai multe societăți, care la rândul lor nu au achitat efectiv impozite și taxe, și astfel și-a dedus T.V.A fără ca aceasta să fie achitată la bugetul de stat de către prima societate din lanțul de comercializare, bugetul statului fiind astfel prejudiciat.

Se mai solicită pe această cale reevaluarea cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, considerându-se că se impune reducerea lor, întrucât chiar în prezența unor înscrisuri doveditoare (decont expert), instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamanta - intimată societatea societatea A. SRL Satu Mare a solicitat respingerea recursului pârâtelor apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

În dezvoltarea apărărilor formulate s-a susținut următoarele:

Deși se invocă drept temei al recursului dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. din motivarea acestuia lipsește, de fapt, orice critică cu referiri concrete la modul în care instanța de fond și-a motivat hotărârea sau a aplicat normele de drept material incidente în cauză. Recurenta se mărginește să reia sintetic, aceleași susțineri, nefondate de altfel, care se regăsesc și în cuprinsul raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere atacate.

Contrar celor susținute prin recurs reclamanta nu a achiziționat produse prin intermediul societății B. SRL și societății C. SRL ci de la aceste societăți. Nu sunt acestea singurele societăți cu care a colaborat și nu au fost acestea singurele tranzacții pe care le-a avut cu respectivele societăți, după cum reiese și din raportul de expertiză fiscală întocmit în cauză. De unde au provenit mărfurile pe care aceste societăți i le-a livrat nu are cunoștință reclamanta, fiind logic și evident că societățile care îi livrează produse nu le dezvăluie sursele și prețurile lor de aprovizionare pentru simplul motiv că reclamanta ar avea posibilitatea să le elimine ca și intermediari abordând direct furnizorii lor în scopul obținerii unui profit suplimentar.

Livrările intracomunitare pe care le-a efectuat în perioada respectivă nu au fost doar către firmele din Ungaria la care se susține că ar fi fost administrator sau reprezentant acel domn I.. Cea mai mare parte a lor au fost, de fapt, făcute către societate O. SRL din Slovacia. Inițial, în proiectul de raport de inspecție fiscală această societate figura ca și beneficiar al livrărilor intracomunitare pe care le-a efectuat. Ulterior, după ce reclamanta a prezentat documente care atestau existența societății și înregistrarea în contabilitatea ei a livrărilor sale, în varianta finală a actelor de control nu mai apare nici o mențiune cu privire la aceasta.

Pentru toate livrările intracomunitare nu s-au întocmit doar documente de livrare, după cum se reține în decizia de impunere și Raportul de inspecție. S-au prezentat organelor de control documentele care atestă atât livrarea efectivă a mărfurilor, cât și încasarea efectivă a contravalorii lor prin bancă, aspecte confirmate, din nou, de raportul de expertiză fiscală.

Reclamanta intimată a formulat recurs incident, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate prin recursul principal și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea reclamantei în totalitate, în sensul acceptării dreptului de deducere al TVA aferent achizițiile de la societatea P. SRL reiterându-se faptul că deși facturile de achiziție nu au putut fi prezentate, Procesul-verbal nr. x din 10 septembrie 2014 probează că aceste facturi au existat și că au fost reținute de organele fiscale.

Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea recursului incident, apreciind că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Referitor la recursul incident exercitat în cauză, societatea reclamantă A. SRL a formulat declarație de renunțare la judecată, care a fost comunicată pârâtelor.

Având în vedere manifestarea clară și neechivocă de voință a reclamantei în sensul arătat, și luând în considerare că pârâtele nu au formulat obiecții relative la acest demers procesual, Înalta Curte în temeiul art. 406 C. proc. civ. va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea recursului incident.

2.2. Excepția nulității recursului principal exercitat de pârâte este apreciată de instanța de control judiciar ca neîntemeiată.

Criticile formulate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât se tinde a se demonstra, chiar în condițiile neidentificării normelor de drept la care se face referire, dar asupra căruia nu există nici un dubiu, că nu erau îndeplinite condițiile legale referitoare la exercitarea dreptului de deducere a TVA.

Împrejurarea că celălalt motiv de nelegalitate, respectiv al nemotivării hotărârii, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este invocat numai la nivel formal, fără a fi efectuată o dezvoltare a acestuia, prin indicarea aspectelor concrete de natură a contura o asemenea concluzie, nu atrage nulitatea recursului principal declarat în cauză, pentru că reținerea existenței unor critici care se circumscriu unui singur motiv de casare este suficient pentru constatarea validității căii de atac formulate.

2.3. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtelor este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu controlul de legalitate parțial al deciziei de impunere nr. x/22 mai 2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 22 mai 2015, care stă la baza celei deciziei, privind obligațiile suplimentare de plată în sumă de 1.115.617 RON, din care 730.253 RON reprezintă TVA refuzat la rambursare, iar 385.364 iei reprezintă dobânzile, majorările de întârziere și penalitățile aferente.

Instanța de fond a anulat în parte decizia de impunere pentru pentru suma de 650.306 RON reprezentând TVA suplimentar de plată, aferentă achizițiilor de la societatea B. SRL și societatea C. SRL, precum și pentru dobânzile și penalitățile aferente acestei sume, apreciind în esență că organele fiscale nu au adus elemente obiective care permit să se concluzioneze că reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe că furnizorii celor două societăți erau implicați într-o fraudă fiscală.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile fiecărei categorii de impozit sau contribuție analizate.

Criticile recurentelor pârâte referitoare la fictivitatea operațiunilor derulate prin intermediul reclamantei sau cele privitoare la existența unei fraude, la care reclamanta să fi participat sau de care să aibă cunoștință, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. (1) C. fisc. dreptul de deducere a TVA ia naștere în momentul exigibilității taxei, iar conform alin. (2) al aceluiași articol orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinită o condiție de ordin formal, respectiv deținerea unei facturi emisă de o persoană impozabilă care să conțină obligatoriu, toate informațiile prevăzute de legea fiscală, care să justifice suma reprezentând TVA aferentă bunurilor achiziționate, precum și o condiție de fond care constă în cerința ca persoana interesată să fie o "persoană impozabilă" în sensul legii fiscale și, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul amintit să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile proprii și ca, în amonte, aceste bunuri să fie livrate sau aceste servicii să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

Prin urmare, în lanțul comercial atât persoana interesată să-și exercite dreptul de deducere, cât și beneficiarul bunurilor din aval și furnizorul acestora din amonte trebuie să fie persoane impozabile, concluzie care rezultă și din jurisprudența unională concretizată în Hotărârea din 21 martie 2018, Volkswagen, C-533/16.

În cauză nu se contestă că reclamanta pentru achizițiile efectuate de la societatea B. SRL și de la societatea C. SRL nu ar deține facturi fiscale corespunzătoare, fiind confirmat prin probatoriul administrat în cauză, inclusiv prin raportul de expertiză dispus și evaluat de judecătorul cauzei, că toate facturile emise de cei doi furnizori ai reclamantei întrunesc toate elementele obligatorii de conținut prevăzute de legea fiscală, inclusiv datele de identificare ale furnizorului, codul de înregistrare fiscală, denumirea bunurilor livrate, unitatea de măsură, cantitatea, baza impozabilă, cota și valoarea TVA, fiecare factură este însoțită de documentul de transport CMR și că există concordanță între formularele de înregistrare fiscală și cele de raportare contabilă.

Pe de altă parte, nu au fost ridicate obiecțiuni referitoare la calitatea de persoane impozabile ale celor două societăți furnizoare și nici în legătură cu beneficiarii livrărilor intracomunitare ale reclamantei.

Ceea ce i se reproșează reclamantei este participarea acesteia la o fraudă fiscală, prin aceea că furnizorii societăților B. SRL și C. SRL ar fi societăți de tip fantomă, care nu achită impozite și taxe bugetului de stat, reclamanta fiind beneficiarul final în acest lanț tranzacțional, produsele achiziționate de reclamantă prin aceste operațiuni fiind livrate intracomunitar la societăți din Ungaria și Slovacia, societățile ungare beneficiare având ca asociat aceeași persoană fizică cu cea care este asociat într-una din societățile fantomă din lanțul de tranzacționare național.

Sub acest aspect este relevantă jurisprudența unională avută în vedere de instanța de fond, potrivit căreia, fără o reluare exhaustivă a acesteia, dreptul de a deduce TVA plătită în amonte nu poate fi afectat de faptul că în lanțul livrărilor sau prestărilor din care fac parte, există o tranzacție anterioară sau ulterioară viciată de o fraudă în materie de TVA, despre care persoana impozabilă nu știa sau nu avea posibilitatea să știe.

În acest sens, autoritățile fiscale trebuie să stabilească elemente obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată era implicată într-o fraudă fiscală, nefiind de acceptat instituirea unui sistem de răspundere obiectivă care ar depăși ceea ce este necesar pentru protejarea drepturilor trezoreriei publice.

Identitatea de persoană a asociatului unic al societății D. SRL, furnizorul societății B. SRL și al societății C. SRL, la rându-i furnizori al reclamantei, cu asociatul a două societăți din Ungaria către care reclamanta a livrat o parte din produsele achiziționate prin acest lanț de tranzacționare, chiar în condițiile în care societatea B. SRL efectua livrările de produse fără depozitare la sediul său, prin furnizare directă la reclamantă, nu demonstrează că reclamanta știa de frauda comisă de societatea D. SRL care desfășura activitate comercială fără a funcționa la sediul declarat și fără a achita impozite și taxe bugetului de stat, fiind o societate fantomă în accepțiunea organului fiscal.

Mai mult, în legătură cu livrările efectuate de societatea B. SRL având ca obiect produse achiziționate de la societatea E. SRL organul fiscal nu a demonstrat nici o legătură a reclamantei cu această din urmă societate, care să justifice concluzia organelor fiscale că ar fi avut cunoștință de anumite iregularități în activitatea acesteia cu relevanță sub aspectul dreptului de deducere. Este de remarcat că această societate a înregistrat un comportament de firmă fantomă numai după derularea operațiunilor comerciale cu societatea B. SRL, când au fost cesionate părțile sociale către cetățeni ucrainieni, moment de la care societatea încetează de a mai depune declarații privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat, conduită neimputabilă nici sub aspect temporal reclamantei.

Referitor la achizițiile efectuate de reclamantă de la societatea C. SRL în privința produselor livrate de societatea F. SRL organul fiscal a imputat reclamantei faptul că această din urmă societate a efectuat și declarat achiziții în totalitate de la societăți comerciale cu comportament de tip fantoma, (societatea L. SRL, societatea M. SRL și societatea N. SRL) în privința cărora, similar celor reținute mai sus, nu s-a stabilit nici o legătură cu societatea reclamantă, alta decât cea de a fi beneficiarul final din România a produselor furnizate de acestea, prin doi intermediari succesivi.

Nu în ultimul rând este de subliniat, așa cum de altfel a și surprins judecătorul fondului, că organul fiscal a refuzat dreptul de deducere al reclamantei cu privire la toate achizițiile făcute, fără a limita această sancțiune numai cu privire la mărfurile achiziționate și apoi livrate spre cele două societăți din Ungaria, în privința cărora s-a ridicat suspiciunea de fraudă, întrucât aveau același administrator cu societatea Q. SRL, în condițiile în care o importantă parte a mărfurilor a fost livrată intracomunitar către societăți din Slovacia, în legătură cu care organul fiscal nu a ridicat nici o suspiciune.

Așa fiind, este justă concluzia instanței de fond conform căreia nu au fost identificate elemente obiective care să probeze că reclamanta ar fi știut sau ar fi trebuit să știe că este implicată într-o fraudă fiscală, în afară de comportamentul fraudulos al societăților din amonte, care prin el însuși nu poate proba un comportament fraudulos al reclamantei.

Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate sunt nelegale, reclamantei fiindu-i refuzat nelegal exercițiul dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achizițiilor analizate, astfel că hotărârea instanței de fond care le-a invalidat parțial este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Nu sunt fondate nici criticile pârâtelor referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată. Pârâtele prin soluția pronunțată de instanța de fond sunt în culpă procesuală, iar cheltuielile acordate sunt în legătură cu taxele judiciare, onorariu expertului contabil și onorariul de avocat, care sunt justificate și rezonabile în contextul procesual dat. Posibilitatea instanței de a reduce cheltuielile de judecată nu echivalează cu dreptul părții căzută în pretenții de a obține o asemenea reducere, mai ales în condițiile în care instanța de fond a diminuat parțial cuantumul acestora, proporțional respingerii pretențiilor reclamantei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

Având în vedere că prin soluția preconizată a se da recursului se face dovada deplină a culpei procesuale a pârâtei, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 718,76 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite și rezonabile în raport cu complexitatea cauzei și prestația apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la recursul incident formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 55 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge excepția nulității recursului formulat de pârâta DGRFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva Sentinței nr. 55 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă DGRFP Cluj-Napoca prin AJFP Satu Mare la plata sumei de 718,76 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

GGC - LM