ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2021

HOTĂRÂRE

11.05.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 06.05.2019, reclamanta Parohia Dudești Cioplea I, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 8483/21.02.2019 emise de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate, admiterea cererii reclamantei nr. x/23.01.2006 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 9 ha, situat în București, pe malul stâng al râului Dâmbovița, în lunca Dudești.

Prin sentința civilă nr. 542 din 3 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În motivarea soluției de declinare, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a reținut că în cauză sunt aplicare dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc următoarele: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării"; alin. (1

) "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii".

S-a reținut că din cuprinsul dispozițiilor legale menționate rezultă că cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România intră în sfera de aplicare a Legii 165/2013, iar deciziile emise în soluționarea cererilor pot fi contestate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

În concluzie, s-a reținut că prevederile art. 35 alin. (1) și alin. (1

)

stabilesc instanța competentă atât din punct de vedere material (secția civilă a tribunalului) cât și din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul).

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 125 din 2 februarie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

În motivarea soluției de declinare, Tribunalul București a reținut că în raport de obiectul acțiunii - anularea deciziei nr. 8483 din 21.02.2019 emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România - în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

S-a mai reținut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin urmare, s-a reținut că în raport cu textele de lege menționate, persoanele nemulțumite de deciziile emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România se pot adresa curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal în condițiile în care actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

S-a concluzionat că, întrucât emitentul deciziei contestate este o autoritate publică de nivel central competența de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, revine Curții de Apel Bucuresti, ca instanță de primă jurisdicție în soluționarea cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența de soluționare a pricinii, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) și alin. (1

) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul București, secția V-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Dudești Cioplea I, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei nr. 8483/21.02.2019 emise de pârâtă, admiterea cererii nr. x/23.01.2006 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul acțiunii.

Decizia contestată de către reclamanta Parohia Dudești Cioplea I a fost emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase pentru soluționarea cererii de retrocedare a reclamantei, cerere nr. x/23.01.2006 fiind formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000.

Având în vedere calitatea emitentului deciziei, Înalta Curte constată că ipoteza descrisă se încadrează în dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru această situație, norma de la art. 3 alin. (7) este cea care stabilește competența de soluționare a contestației emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, astfel:

"(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora ."

Precizarea anterioară este necesară întrucât, în contextul acestei reglementări speciale, este posibilă și ipoteza în care imobilul a cărui restituire s-a solicitat să fie deținut de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, situație care este reglementată de prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest din urmă caz, imobilul se restituie solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare, Comisia specială de retrocedare fiind cea care transmite cererea de retrocedare unității deținătoare, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din același act normativ.

Pentru aeastă ipoteză, art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 stabliește instanța competentă pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziei emise de unitatea deținătoare, astfel: "(6) Deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora."

Atât deciziile emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, cât și cele emise în contextul art. 2 de către unitatea deținătoare a unui imobil ce a aparținut unui cult religios, pot privi soluția respingere a cererii de retrocedare, de restituire în natură ori propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială, sens în care prevede art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. (…)."

Legea specială care reglementează, între altele, procedura acordării măsurilor reparatorii prin echivalent este Legea nr. 165/2013.

Ca atare, numai în cazul în care propunerea de acordare a acestor măsuri reparatorii în echivalent a rămas definitivă, fie pentru că nu au fost atacate deciziile emise în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, fie după soluționarea de către instanța de judecată a contestațiilor formulate potrivit normelor de competență anterior citate, devin aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013.

Acesta este sensul în care trebuie înțeleasă referirea de la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 și la cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, ca intrând în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013.

În consecință, procedura de emitere deciziilor de soluționare a cererilor formulate pentru retrocedarea unor immobile ce au aparținut cultelor religioase rămâne guvernată de actul normativ special - O.U.G. nr. 94/2000 - și numai punerea în aplicare a măsurilor reparatorii în echivalent va intra în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013, anume în cazul în care Comisia de retrocedare, unitatea deținătoare sau instanța de judecată, în soluționarea unor contestații formulate fie în baza art. 2 alin. (6), fie în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decid în acest sens cu privire la cererea de retrocedare a unor imobile ce au aparținut cultelor religioase.

În speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum una dintre instanțele în conflict a apreciat, întrucât intră sub incidența acestei norme deciziile emise cu respectarea art. 33 și 34 din lege, astfel cum acest text prevede.

Or, deciziile emise în baza art. 33 sunt cele prin care se soluționează cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite de lege (textul nefăcând vreo referire la cererile formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000), în timp ce deciziile emise în baza art. 34 din Legea nr. 165/2013 sunt cele emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Nici prevederile art. 35 alin. (1

) din Legea nr. 165/2013 nu oferă vreun indiciu cu privire la aplicabilitatea acesteia și în privința deciziilor emise de Comisia specială de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, întrucât deciziile emise de această Comisie nu pot fi considerate decizii emise în aplicarea Legii nr. 165//2013, astfel încât, nici contestația formulată împotriva unei decizii emise de această comisie nu poate fi considerată ca generând un litigiu privind modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/213.

Textul invocat prevede astfel:

"(1

) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

Existența în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, a competenței Comisiei speciale de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, decurge fără echivoc chiar din conținutul unor norme ale acesteia. De exemplu, art. 32 alin. (3

) din Legea nr. 165/2013 prevede;

"(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile."

Față de cele ce preced, Înalta Curte reține că, în speță, contestația înregistrată în dosarul în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență intră în domeniul de aplicare a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și, ca atare, cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Această normă este o normă specială atributivă de competență în favoarea acestor instanțe, direct incidentă în cauză, ceea ce înlătură competența instanțelor civile de drept comun.

Prin urmare, nu este necesar a se recurge la aplicarea criteriilor de determinare a competenței instanței de contencios administrativ ce decurg din prevederile Legii nr. 554/2004 - dreptul comun sau normele generale în materia contenciosului admnistrativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.