Decizia nr. 3745/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2296/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară: (i) suspendarea executării Deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015, până la soluționarea definitivă a cererii în anularea aceluiași act administrativ; (ii) anularea Deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015 emisă de pârâtă (publicată în Buletinul electronic ASF nr. 46 din 20 noiembrie 2015), precum și a Deciziei nr. 398 din 18 februarie 2016 de soluționare a plângerii prealabile (publicată în Buletinul electronic ASF nr. 7 din 19 februarie 2016); 1.

Hotărârea instanței de fond 1.2.1. Prin sentința civilă nr. 2296 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. 1.2.2. Prin sentința civilă nr. 3242 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 2296 din 29 iunie 2016, formulată de reclamanta A. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 2296 din 29 iunie 2016 și a sentinței civile nr. 3242 din 26 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. 1.3.1. Cât privește recursul declarat împotriva sentinței principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, motivele de recurs sunt subsumate cazurilor de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta solicitând casarea în tot a sentinței cu consecința reținerii spre rejudecare a cauzei, iar în rejudecare, anularea celor două decizii ale ASF. Cât privește cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că anumite susțineri ale instanței de fond se subsumează acestui motiv de nelegalitate, respectiv cele potrivit cărora s-a reținut că actul administrativ primar este motivat în fapt și în drept, că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei și că actul administrativ a fost corect comunicat. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii subsidiare a reclamantei, de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment sau de individualizare a acesteia, în sensul diminuării cuantumului amenzii aplicate. Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reia aspectele referitoare la lipsa motivării actului administrativ de sancționare, nulitatea comunicării acestuia, vătămarea interesului său legitim de informare completă și corectă asupra motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare. În lipsa unor dispoziții derogatorii, solicitarea acționarului semnificativ de convocare a adunării generale și de aplicare a votului cumulativ trebuie să îndeplinească condițiile esențiale ale art. 117 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a fi corectă, completă și explicită, în caz contrar punând adunarea generală în imposibilitatea adoptării unei hotărârii sau a aplicării metodei votului cumulativ. Art. 117 și art. 117 1 din Legea societăților nr. 31/1990 sancționează cu decăderea lipsa de claritate și conformitate a notificării de convocare și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, respectiv obligația de a cere sau a stabili o ordine de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii și prezentarea listei cuprinzând datele de identificare și calificările profesionale pentru persoanele propuse ca administratori, în situația în care pe ordinea de zi figurează numirea acestora. Termenul inițial pentru completarea cererii de convocare a unei adunări generale pentru aplicarea votului cumulativ nu este prevăzut în lege, dar nu poate depăși data aducerii ei la cunoștința publică. Termenul de completare a ordinii de zi este de maxim 15 zile de la data publicării convocatorului pentru a respecta dreptul la informare al tuturor acționarilor de rang egal, drept garantat și de art. 6 din Directiva 2007/36/CE. În subsidiar, recurenta apreciază că, prin hotărârea pronunțată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - deoarece tăgăduiește valoarea mai multor texte legale. Solicitarea inițială a acționarului semnificativ a vizat revocarea consiliului de administrație format din 3 membri (ales în 2014 pentru o perioadă de 4 ani) și, respectiv, a doi directori și alegerea unui nou consiliu de administrație format din minim 5 membri. Deși societatea a solicitat acționarului semnificativ explicitarea cerințelor pentru o convocare licită a adunării generale și pentru respectarea dreptului la informare și la decizie al tuturor acționarilor, acționarul semnificativ a ales să nu răspundă solicitării. Astfel, consiliul de administrație a trebuit să dispună convocarea adunării generale cu ordinea cerută, în termenul limită de 30 de zile expres indicat de art. 119 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Rezultă că acționarul semnificativ a solicitat în mod nelegal revocarea din funcție a directorilor angajați cu contract individual de muncă și formarea unui nou consiliu de administrație cu un număr nespecificat de membrii, iar pe de altă parte, nu a indicat propunerile proprii, pentru ca numărul administratorilor dorit de acționarul semnificativ să fie măcar identificabil, cu încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Aceste aspecte au fost ignorate de instanța de fond. Or, ele au justificat hotărârea adunării generale convocate statutar, de respingere a cererii acționarului semnificativ, deoarece dreptul la solicitarea aplicării metodei votului cumulativ nu este unul absolut, ci se exercită în condițiile și limitele legii. Acționarul semnificativ a dovedit rea-credință, procedând într-o manieră de natură a sfida interesele celorlalți acționari, fapt interzis explicit de art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 și care trebuia sancționat de instanță, pentru că, altminteri, s-ar valida în mod expres și explicit încălcarea normei juridice printr-o hotărâre judecătorească contrară legii. Societatea a fost nevoită să publice cererea de convocare a AGOA cu respectarea ordinii de zi expres notificată de acționarul semnificativ, cu respectarea dispozițiilor art. 5 și 6 din Regulamentul nr. 6/2009 al CNVM. Cât privește notificarea ulterioară, aceasta putea numai completa ordinea de zi prin introducerea de noi puncte, iar nu să elimine subiecte propuse prin convocatorul deja publicat. De asemenea, introducerea de noi puncte pe ordinea de zi are loc sub condiția ca fiecare punct suplimentar să fie însoțit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre aprobare adunării generale. În consecință, dacă s-ar valida motivarea instanței de fond ar însemna că propunerile acționarului semnificativ ar fi trebuit analizate în două sau mai multe adunări generale, cu încălcarea drepturilor acționarilor de rang egal, mai ales că se refereau la abordări ale acelorași propuneri. Astfel, recurenta nu poate fi trasă la răspundere pentru lipsa de diligență a acționarului semnificativ de a indica clar, concis, corect și complet ordinea de zi pentru convocarea AGOA, până la momentul aducerii la cunoștință publică a convocatorului. În concluzie, sentința fondului înlătură aplicarea dispozițiilor legale imperative referitoare la convocarea și ținerea unei adunări generale și înlătură sancționarea nerespectării acestor dispoziții imperative și anume: decăderea din dreptul de a cere aplicarea votului cumulativ a acționarului semnificativ care a solicitat convocarea adunării generale pentru numirea administratorilor fără nominalizarea acestora în termenul cerut de consiliul de administrație; decăderea acționarului semnificativ care a solicitat o așa-zisă completare a ordinii de zi cu alegerea administratorilor prin metoda votului cumulativ din dreptul de mai face nominalizării pentru candidaturi în afara celor cuprinse în cererea de convocare sau în cererea de completare a ordinii de zi. Cea de-a doua notificare a acționarului semnificativ nu a fost completă, clară și explicită cu privire la nominalizarea persoanelor propuse pentru funcția de membru în Consiliul de administrație, în aplicarea votului cumulativ. Aceeași este situația următoarelor notificări, iar recurenta, care a reacționat în limitele solicitării inițiale de convocare, nu poate fi sancționată pentru lipsa de diligență a acționarului semnificativ. 1.3.2. Recurenta a anexat cererii de recurs declarat împotriva sentinței principale o solicitare de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind că art. 235 din Legea privind piața de capital nr. 297/2004 nu a transpus în mod corect principiul egalității de tratament a acționarilor prevăzut de art. 4 din Directiva nr. 2007/36/CE și principiul proporționalității votului prevăzut de art. 6, art. 7 alin. (2) și art. 14 din Directiva nr. 2007/36/CE. Având în vedere că dispozițiile Directivei 2007/36/CE sunt preluate în Legea societăților nr. 31/1990, iar subsecvent și identic și în art. 243 din Legea nr. 297/2004, dispozițiile art. 235 din aceeași lege, obligatorii în condițiile unei solicitări clare, complete, concise și corecte, ar intra în conflict cu dispozițiile art. 117 1 , art. 137 1 și art. 137 2 din Legea nr. 31/1990 și cu dispozițiile Directivei nr. 2007/36/CE. Recurenta apreciază că este necesară interpretarea de către CJUE a dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, prin prisma Directivei nr. 2007/36/CE, cu raportare la principiul proporționalității, propunând adresarea următoarelor întrebări: 1. Principiul proporționalității se opune ca o legislație națională să adopte măsuri legislative și administrative suplimentare față de scopul și principiul egalității de tratament statuat de art. 4 din Directiva nr. 2007/36/CE? 2. Un stat membru poate reglementa, suplimentar dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Directiva nr. 2007/36/CE, că dreptul acționarilor de a participa și de a vota în legătură cu acțiunile lor se stabilește după alte reguli decât regula raportării la acțiunile deținute de aceștia? În caz afirmativ, statul membru este obligat să respecte principiul proporționalității? 3. Față de dispozițiile art. 6 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva nr. 2007/36/CE, un stat membru poate impune celorlalți acționari obligația de a alege o anumită metodă de vot favorabilă doar unui tip de acționar cu o deținere calificată?

În raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Directiva nr. 2007/36/CE, un stat membru poate adopta alte reguli privind consemnarea votului proporțional cu participarea la capitalul social, iar în caz afirmativ este obligat să respecte principiul proporționalității?

În acord cu art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, un stat membru poate adopta măsuri legale și/sau administrative care asigură o discriminare pozitivă a acționarilor semnificativi (cu o deținere de minim 10% din capitalul social) și aduc atingere altor categorii de grupuri interesate?

Dispozițiile Directivei nr. 2007/36/CE permit unui stat membru să ia măsuri administrative care să afecteze dreptul la muncă și libertatea de a presta o activitate economică? 1.3.3. În legătură cu același recurs declarat împotriva sentinței principale, recurenta a formulat și o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privitoare la interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 117 și 117 1 din Legea nr. 31/1990 (norma generală principală) cu art. 235 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (norma specială principală) și art. 124 - 129 1 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 (norma specială secundară). În motivarea solicitării, arată că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept privind prioritatea de aplicare a reglementărilor care a dus la sancționarea recurentei și că această chestiune de drept a fost dezlegată în mod neunitar în practica instanțelor judecătorești. Opina quasi-unanimă este aceea că art. 117 și 117 1 din Legea nr. 31/1990 sancționează cu decăderea lipsa de claritate și conformitate a notificării de convocare și lipsa cerințelor obligatorii prevăzute de lege. Punctul de vedere minoritar exprimat prin sentința recurată este acela că prevederile art. 235 din Legea nr. 297/2004 sunt prioritare și trebuie aplicate peste norma generală. Opinia recurentei este că nu există derogare de la norma generală, iar norma specială principală nu contravine normei generale, care trebuie respectată. 1.3.4. Prin recursul declarat împotriva Sentinței nr. 3242 din 26 octombrie 2016, recurenta solicită casarea sentinței și trimiterea cererii de completare a dispozitivului spre rejudecare primei instanțe. În motivare arată că cererea de completare a dispozitivului a fost determinată de împrejurarea că prin sentința principală nu a fost soluționată solicitarea de suspendare a executării deciziei nr. 3425 din 20 noiembrie 2015. Hotărârea pronunțată asupra cererii de completare este nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prin dispozitivul hotărârii, instanța trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Or, prin sentința nr. 2269/2016, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare. În dispozitivul hotărârii nu se face nicio distincție între cele trei capete de cerere, interesul reclamantei fiind în special cu privire la soluția din cererea de suspendare a actelor administrative. De vreme ce capetele de cerere aveau temeiuri juridice distincte, soluția instanței trebuia să se refere la fiecare capăt de cerere, în parte. 1.4. Apărările formulate în cauză 1.4.1. Prin întâmpinare la recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței principale, intimata-pârâtă ASF solicită respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, arată că recurenta se referă greșit la nemotivarea hotărârii de către instanța de fond. Reiterează că temeiul de drept al aplicării sancțiunii amenzii contravenționale prin decizia nr. 3425 din 20 noiembrie 2015 l-a reprezentat prevederile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004, având în vedere prevederile art. 235 alin. (1) din aceeași lege, precum și dispozițiile art. 124 și art. 125 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006. Rațiunea amendării recurentei-reclamante a fost aceea că, în calitatea a de președinte al Consiliului de Administrație al B. S.A., respectiv președinte al ședinței AGOA din data de 17 iulie 2015, prin conduita adoptată, a condus la lipsirea de efect a solicitării exprese a acționarului semnificativ C. S.R.L. de alegere a consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ. Ca urmare a supunerii la vot a unui punct care nu se afla pe ordinea de zi a ședinței AGOA din 17 iulie 2015 (în contradicție cu prevederile art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31/1990), în cadrul respectivei ședințe s-a respins "alegerea consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ", rezoluție ce fusese introdusă pe ordinea de zi de către acționarul semnificativ C. SRL Instanța de fond a reținut corect că decizia de sancționare este motivată în fapt și în drept și a fost comunicată persoanei destinatare. În conformitate cu art. 124 alin. (3) și (5) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, administratorii în funcție până la data adunării generale sunt înscriși de drept pe lista candidaților pentru alegerea unui nou consiliu de administrație, iar în cazul în care nu sunt reconfirmați prin vot cumulativ în noul consiliu, de administrație, sunt considerați revocați, mandatul lor încetând. Prin urmare, revocarea administratorilor în funcție nu era necesar a fi supusă votului acționarilor în AGOA, aceasta operând conform reglementării autorității pieței de capital care a fost emisă în temeiul art. 235 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Or, pe ordinea de zi a ședinței AGOA au figurat rezoluțiile redactate ad literam conform cererii inițiale a C. S.R.L., fără a se lua în considerare clarificările aduse ulterior de acest acționar. În cadrul AGOA prezidată de recurenta-reclamantă a fost supusă la vot și respinsă însăși alegerea membrilor consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ, în loc ca acționarii să se pronunțe direct cu privire la candidaturile propuse pentru aceste funcții, fapt care a condus la nesocotirea dreptului acționarului semnificativ al societății acordat de art. 235 din Legea nr. 297/2004. Referitor la susținerile recurentei privitoare la lipsa de claritate și precizie a solicitărilor C. S.R.L., arată că, așa cum s-a reținut prin sentința recurată, proiectul de hotărâre AGOA propus de acționarul semnificativ cuprindea precizarea clară a numărului de 5 membri al noului Consiliu de administrație. Or, recurenta era chemată să asigure respectarea prevederilor legale incidente, care au fost încălcate prin supunerea la vot a unui punct care nu se afla pe ordinea de zi a AGOA. În sarcina recurentei-reclamante nu a fost reținută încălcarea prevederilor legale în materia convocării adunării generale a acționarilor, ci nerespectarea dispozițiilor legale privind alegerea administratorilor prin metoda votului cumulativ, care a constat în împiedicare de facto a exercitării acestui drept, prin adoptarea unei conduite abuzive care a condus la neaplicarea efectivă a acestei metode. Cât privește invocata nepronunțare asupra solicitării de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment sau de reindividualizare a amenzii, arată că instanța de fond nu se putea pronunța asupra acestei cereri pentru că nu a fost învestită prin acțiunea introductivă cu un astfel de petit. 1.4.2. Intimata-pârâtă solicită respingerea cererii de sesizare a CJUE, ca inadmisibilă, raportat la cadrul procesual și la întrebările propuse. Astfel, recurenta solicită interpretarea de către CJUE a unor prevederile din legislația națională, din punct de vedere al armonizării acestora cu dreptul european. Or, nu este de competența CJUE să se pronunțe cu privire la chestiuni de fapt ridicate în litigiul principal și nici să tranșeze divergențele de opinie cu privire la interpretarea sau aplicarea dreptului național. Pentru sesizarea CJUE, instanța națională trebuie să constate că interpretarea dreptului european ridică probleme, iar nu aplicarea acestuia, care este de competența judecătorului național. Intimata analizează și întrebările propuse, conchizând că acestea nu au relevanță în contextul art. 235 din Legea nr. 297/2004. 1.4.3. Prin punctul de vedre expus asupra solicitării de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, intimata trimite la argumentele expuse față de cererea de sesizare a CJUE și arată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ., arătând că asupra interpretării coroborate a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, Legii nr. 297/2004 și Regulamentului nr. 1/2006 urmează să se pronunțe Înalta Curte cu ocazia soluționării recursului promovat. Recurenta nu are calitate procesuală activă în ceea ce privește sesizarea instanței supreme cu dezlegarea chestiunii de drept. 1.4.4. Prin întâmpinare la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 3242/2016, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că, în pofida susținerilor reclamantei, instanța de fond a analizat ambele capete ale cererii introductive și s-a pronunțat asupra acțiunii, în întregul ei. Nu există nicio rațiune sau prevedere legală care să impună menționarea în dispozitivul sentinței a soluției date pentru fiecare capăt de cerere, când acestea sunt toate respinse, pe fond. Prin urmare, în mod întemeiat a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului Sentinței nr. 2296/2016, instanța neomițând să se pronunțe asupra vreunui capăt de cerere. 2. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor declarate 2.1. Înalta Curte analizează cu prioritate cererile recurentei-reclamante de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, care au legătură cu recursul declarat împotriva sentinței principale nr. 2296 din 29 iunie 2016. 2.1.1. Cât privește cererea de sesizare a CJUE, Înalta Curte o va respinge constatând că argumentele expuse și întrebările propuse exced cadrului procesual obiectiv cu care este învestită, ca instanță de recurs. Astfel, prin cererea de adresare a întrebărilor preliminare, recurenta-reclamantă se referă, în esență, la o pretinsă transpunere incorectă a unor prevederi din Directiva 2007/36/CE în cuprinsul art. 235 din Legea privind piața de capital nr. 297/2004, din perspectiva aplicării principiilor egalității de tratament a acționarilor și proporționalității votului. În speță, sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată recurentei-reclamante, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al societății B. S.A. și respectiv președinte al ședinței AGOA din 17 iulie 2015, pe motivul adoptării unei conduite care a condus la încălcarea dreptului acționarului semnificativ C. S.R.L. de a supune adunării generale a acționarilor propunerea de alegere a consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ, ceea ce s-a apreciat a constitui o încălcare a prevederilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora alegerea membrilor consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ la cererea unui acționar semnificativ se face în mod obligatoriu. Conduita reproșată reclamantei s-a raportat la procedura urmată în timpul ședinței AGOA, față de ordinea de zi a ședinței, cerută de acționarul semnificativ. Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă la adresa deciziei nr. x din 20 noiembrie 2015 a ASF de sancționare a sa contravențională s-au referit la: nemotivarea actului administrativ, nereguli în procedura de comunicare a acestuia, încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei de sancționare (toate chestiuni de procedură administrativă) precum și la neregulata urmare a procedurii cerute de art. 117 și art. 117 1 din Legea nr. 31/1990 de către acționarul semnificativ, respectiv la lipsa de claritate, exactitate și concizie a demersului acestui acționar de convocare a AGOA (în sensul indicării acurate a ordinii de zi, a prezentării propunerii de hotărâre a AGOA, a indicării numelui, prenumelui și calificărilor profesionale ale persoanelor propuse pentru Consiliul de Administrație și, mai ales, a indicării numărului concret de membri ai CA propuși a fi aleși prin metoda votului cumulativ). În aprecierea reclamantei, aceste aspecte ar fi trebuit să conducă la constatarea de către ASF și, pe cale de consecință, de către instanța de fond, a inexistenței oricărei abateri contravenționale. Cu alte cuvinte, s-a susținut că lipsa de rigoare a demersului acționarului semnificativ a determinat/justificat rezultatul votului în adunarea generală. Prin urmare, în cadrul cererii de chemare în judecată și a recursului declarat nu s-a pus problema conflictului între dispozițiile art. 235 din Legea nr. 297/2004 și prevederile Directivei nr. 2007/36/CE, respectiv a adoptării de către legiuitorul național, prin intermediul art. 235 din Legea nr. 297/2004, a soluției de aplicare a metodei votului cumulativ cu încălcarea principiilor egalității de tratament a acționarilor și proporționalității votului. Pentru aceste motive, constatând că solicitarea recurentei-reclamante de sesizare a CJUE pornește de la susțineri care exced cauzei juridice a cererii introductive și, respectiv, a recursului declarat, Înalta Curte va respinge cererea de adresare a unor întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene. 2.1.2. Cât privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte o va respinge constatând că nu este cazul să uzeze de prevederile art. 519 C. proc. civ. Recurenta -reclamantă vizează interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 117 și 117 1 din Legea nr. 31/1990 (socotite norme generale principale) cu dispozițiile art. 235 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (normă specială principală) și art. 124 -129 1 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 (norme speciale secundare), însă nu arată care ar fi dificultatea de interpretare coroborată a acestor dispoziții. Este adevărat că soluționarea recursului depinde de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, însă dispozițiile art. 117 și 117 1 au ca obiect de reglementare procedura de convocare a adunării generale a acționarilor, în vreme ce dispozițiile Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului CNVM nr. 1/2006 se referă la metoda votului cumulativ, fără ca din cuprinsul acestor din urmă reglementări să rezulte că procedura de convocare a adunării generale în scopul alegerii membrilor consiliului de administrație al societății prin metoda votului cumulativ ar fi diferite, derogatorii de la prevederile 117 și 117 1 din Legea nr. 31/1990. Întrucât interpretarea și aplicarea prevederilor legale menționate este atributul instanței de recurs, în cadrul procesual obiectiv în care a fost sesizată și nu există nicio dificultate de aplicare coroborată a reglementărilor, instanța constată că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 2.2. Analizând recursul declarat împotriva Sentinței principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente: Un prim caz de nelegalitate a hotărârii indicat de către recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Subsumat acestui temei de drept, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond ar fi reținut incorect că: decizia ASF nr. 3425/2015 este motivată în fapt și în drept, nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei în procedura administrativă, decizia ASF a fost comunicată în mod conform reclamantei, în calitate de persoană sancționată contravențional. Deși recurenta-reclamantă susține că aceste argumente ale instanței de fond sunt criticabile din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu arată în concret care ar fi lipsurile din motivare sau contradicțiile. Susținând în continuare că actul administrativ atacat nu este motivat și nu i-a fost comunicat la domiciliu, dar și că i-a fost încălcat dreptul la apărare în cursul procedurii administrative prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei de sancționare, recurenta-reclamantă nu critică hotărârea pronunțată în fond din perspectiva nemotivării, ci din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material, aceste critici urmând a fi analizate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Un alt aspect invocat de către recurentă este cel referitor la nepronunțarea asupra solicitării sale de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment sau de individualizare judiciară a amenzii, în sensul reducerii acesteia. Se constată din cuprinsul cererii de chemare în judecată că reclamanta nu a formulat un petit referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului ci s-a referit, în finalul argumentării sale, la împrejurarea că aplicarea amenzii în cuantum de 10.000 RON nu ar ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita reclamantei. Neabordarea în cuprinsul motivării a corectei individualizări a sancțiunii nu este aptă să conducă la reformarea sentinței recurate, câtă vreme amenda contravențională a fost aplicată la minimul prevăzut de dispozițiile art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) raportat la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la data săvârșirii și, respectiv, sancționării faptei. Trecând la analiza motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, printr-o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, că decizia ASF nr. 3425/2015 ca și decizia nr. 398/2016 de soluționare a plângerii prealabile sunt motivate, în fapt și în drept. ASF a indicat faptele imputate reclamantei-recurente, a arătat în ce manieră acestea au condus la o încălcare a dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004 și le-a încadrat în temeiurile de drept care au condus la sancționarea cu amendă contravențională. Cât privește comunicarea deciziei de sancționare, în mod corect instanța de fond a reținut că această comunicare a avut loc, prin transmiterea actului administrativ atacat atât la domiciliul reclamantei (unde comunicarea nu s-a putut efectua datorită neridicării corespondenței), dar și la sediul societății la care deține funcția de președinte al consiliului de administrație (unde reclamanta a primit decizia). Nu poate fi reținut un viciu în procedura de comunicare pe motivul invocat de recurenta-reclamantă, potrivit căruia comunicarea ar fi avut loc numai la sediul societății, câtă vreme aceasta a putut lua cunoștință efectiv de actul administrativ care îi era destinat. Cât privește actele prealabile emiterii deciziei de sancționare (respectiv "analiza direcției de specialitate"), în mod corect instanța de fond a reținut că acestea nu sunt supuse comunicării și că au devenit pe deplin cunoscute reclamantei prin prezentarea de către autoritate, în cadrul litigiului de față, a documentației care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare. Recurenta-reclamantă nu invocă niciun argument care să conducă la concluzia încălcării dreptului său la apărare în procedura administrativă prin necomunicarea unor acte prealabile emiterii deciziei, adică nu arată conținutul actelor prealabile în raport de care s-ar fi impus apărări specifice, pe care nu a avut posibilitatea să le invoce. Rezultă, astfel, că nu este dovedită vreo vătămare aptă să conducă la anularea deciziei de sancționare. Cât privește chestiunile de fond care au condus la sancționarea recurentei-reclamante, aceasta continuă să susțină că aplicarea dispozițiilor art. 235 din Legea privind piața de capital nr. 297/2004 presupune urmarea de către acționarul semnificativ care cere aplicarea metodei votului cumulativ a procedurii prevăzute de art. 117 și art. 117 1 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a acționarilor și că, în speță, acționarul semnificativ nu a dat curs întocmai procedurii arătate, fapt care a condus la supunerea la vot în AGOA din 17 iulie 2015 a ordinii de zi menționate în cererea inițială de convocare. Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă susține că, în raport de maniera în care a procedat acționarul semnificativ C. S.R.L., conduita sa în calitate de președinte al ședinței AGOA din 17 iulie 2015 a fost una corectă, sancționarea cu amendă contravențională fiind nelegală și netemeinică. Recurenta-reclamantă arată, în esență, că acționarul semnificativ a propus incorect ordinea de zi în cererea inițială de convocare a adunării generale și nu a făcut rectificările care se impuneau nici prin cererea de completare a ordinii de zi adresate în termenul de 15 zile de la publicarea convocării. Astfel, acționarul semnificativ a solicitat în mod nelegal revocarea directorilor angajați cu contract individual de muncă, a cerut formarea unui nou consiliu de administrație cu un număr nespecificat de membri și nu a indicat propunerile proprii pentru numirile în calitate de membrii ai consiliului de administrație, cu încălcarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990. Or, arată recurenta, solicitarea de aplicare a metodei votului cumulativ nu este un drept absolut al acționarului semnificativ, ci se exercită în condițiile și limitele legii. Înalta Curte constată că ceea ce a reținut instanța de fond, în concordanță cu conținutul actului administrativ atacat, a fost că reclamanta, deși avea obligația să dea curs cererii acționarului semnificativ de a se face aplicarea art. 235 din Legea nr. 297/2004, nu a revizuit ordinea de zi a ședinței AGOA conform solicitării ulterioare a acționarului și a supus la vot punctele din cererea inițială, respectiv mai întâi, revocarea consiliului de administrație în funcție (respinsă) și mai apoi alegerea noului consiliu prin metoda votului cumulativ (respinsă ca rămasă fără obiect în condițiile respingerii cererii de revocare a membrilor consiliului de administrație în funcție). Înalta Curte constată că dispozițiile art. 117 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocarea adunării generale a acționarilor sunt incidente în cauză și că acționarul semnificativ a urmat această procedură, care se aplică și în cazul cererii de alegere a membrilor consiliului de administrație al societății prin metoda votului cumulativ, conform art. 235 din Legea nr. 297/2004. Chestiunea litigioasă principală este de a stabili dacă acționarul semnificativ a revizuit ordinea de zi a ședinței AGOA‚ convocată pentru data de 17 iulie 2015 în termenul legal și dacă recurenta-reclamantă era în drept să nu țină seama de ordinea de zi revizuită, raportat la invocata lipsă de claritate și precizie a notificării de revizuire. Or, prin cea de-a doua notificare (nr. 2245 din 26 iunie 2015) adresată în termen de 15 zile de la data publicării convocatorului, acționarul C. S.R.L. a arătat explicit că solicită rectificarea ordinii de zi în sensul că solicită convocarea AGOA pentru alegerea unui nou consiliu de administrație al Societății B. S.A., prin aplicarea votului cumulativ și că revocarea/încetarea mandatului vechiul consiliu de administrație nu face obiect al votului în AGOA, ci va fi o consecință a alegerii noului consiliu prin metoda votului cumulativ, în situația administratorilor care nu vor fi aleși astfel. Instanța de fond a apreciat corect că această notificare a fost clarificatoare asupra ordinii de zi cerute de către acționarul semnificativ și că supunerea la vot, prin voința recurentei-reclamante, în calitate de președinte al AGOA, a ordinii de zi inițiale a condus la o încălcare a dreptului acționarului semnificativ de a obține alegerea membrilor consiliului de administrație prin metoda votului cumulativ conform art. 235 din Legea nr. 297/2004. Din cadrul corespondenței purtate cu acționarul semnificativ înaintea ședinței AGOA ca și din procesul-verbal al ședinței nu rezultă că s-ar fi invocat ca viciu al procedurii urmate de acționarul semnificativ nenominalizarea unor persoane (cu indicarea calificării lor profesionale), propuse a ocupa funcțiile de membrii ai consiliului de administrație. Din cuprinsul procesului-verbal al ședinței rezultă că punctul 2 al ordinii de zi, prin care se cerea alegerea unui nou consiliu de administrație prin aplicarea metodei votului cumulativ, a fost respins ca rămas fără obiect, în condițiile nerevocării consiliului de administrație în funcție. Or, așa cum a arătat ASF, alegerea membrilor consiliului prin metoda votului cumulativ la cererea unui acționar semnificativ este obligatorie, conform legii, iar revocarea foștilor membrii este efectul nerealegerii acestora prin această metodă de vot. Prin urmare, revocarea administratorilor în funcție la data întrunirii AGOA nu era necesar a fi supusă votului acționarilor, aceasta operând conform Regulamentului CNVM nr. 1/2006 (art. 124 alin. (3) și (5). În consecință, instanța de fond a reținut cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004, a Regulamentului CNVM nr. 1/2006 dar și a dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, legalitatea și temeinicia sancționării recurentei-reclamante. Aceasta întrucât potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la vremea faptelor, constituie contravenție încălcarea obligației de conduită cerută de art. 235 alin. (1), care se sancționează cu amenda contravențională de minim 10.000 RON conform art. art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 și că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 este formal invocat (fără ca vreuna din criticile recurentei să poată fi subsumată acestui caz de nelegalitate a hotărârii), va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2296 din 29 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. 2.3. Analizând recursul declarat împotriva sentinței nr. 3242 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte îl constată nefondat, instanța de fond respingând în mod legal cererea de completare a dispozitivului sentinței principale nr. 2296 din 29 iunie 2016, bazat pe constatarea că prin sentința principală a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei în întregul său, atât sub aspectul solicitării suspendării executării deciziei nr. 3425/2015 cât și sub aspectul solicitării de anulare a aceleiași decizii, precum și a deciziei nr. 398/2016 de soluționare a plângerii prealabile. Împrejurarea că instanța nu a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la suspendare rezultă cu prisosință din conținutul sentinței nr. 2296/2016, în care acest capăt de cerere a fost tratat în mod distinct. Prin urmare, susținerile recurentei, care trebuie subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de completare ar fi fost greșit respinsă (câtă vreme dispozitivul sentinței principale nu face distincție între capetele de cerere) se impune a fi înlăturate întrucât pronunțarea în sensul respingerii în ansamblu a cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată o încălcare a regulilor de procedură, câtă vreme din cuprinsul hotărârii rezultă explicit și neechivoc că au fost tratate toate capetele cererii de chemare în judecată. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3242 din 26 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.