ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 34/2020

Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.665/100/2017/a4, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menționate.

Prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, a fost modificată sub mai multe aspecte, cele care au legătură cu prezenta cauză fiind incluse la pct. 8 al art. I din ordonanță.

Art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014 (înainte de modificare)

După modificările aduse prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, alin. (3) și (4) ale art. 75 din Legea nr. 85/2014 au următorul conținut:

De asemenea, în cuprinsul art. IX alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 se prevede că:

Prin Cererea înregistrată la 29 mai 2018, A a solicitat intrarea în faliment a debitoarei B, întrucât desfășurarea activității sale aduce pierderi și acumulează noi datorii în cadrul procedurii, debitoarea înregistrând de la data intrării în insolvență, 14.11.2017, debite curente de 635.323 lei, iar conform art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 și Codului de procedură fiscală, titularul unei creanțe curente, certe, lichide și exigibile al cărei cuantum depășește valoarea-prag poate solicita deschiderea procedurii de faliment.

Administratorul judiciar a întocmit Raportul nr. 258 din 23 aprilie 2019 prin care a menționat faptul că suma care face obiectul cererii de intrare în faliment nu este recunoscută, deoarece cuprinde atât sume care se regăsesc în tabelul preliminar, cât și sume care fac obiectul unei contestații administrativ jurisdicționale, iar cererea este prematur formulată raportat la stadiul procedurii și la condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei astfel de cereri.

Prin Sentința civilă nr. 931 din 27 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 3.665/100/2017, s-a respins cererea creditoarei A având ca obiect intrarea în faliment, reținându-se că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 pentru a se dispune intrarea în faliment a debitoarei, creanța nefiind recunoscută nici de către administratorul judiciar, așa cum rezultă din Raportul nr. 258 din 23 aprilie 2019, și nici de către judecătorul-sindic, neexistând la dosar vreo hotărâre judecătorească în acest sens în condițiile art. 75 alin. (3) din actul normativ anterior menționat.

Totodată, s-a arătat că, la momentul formulării cererii creditoarei de intrare în faliment, nu era prevăzută în conținutul legal al art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 omiterea pronunțării de către administratorul judiciar asupra cererii de plată, care nu a fost formulată până în prezent de către creditoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea A, solicitând admiterea apelului, cu consecința modificării Sentinței civile nr. 931 din 27 iunie 2019, în sensul admiterii cererii de trecere în faliment.

În susținerea motivelor de apel s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, întrucât este vorba de creanțe certe, lichide și exigibile, având în vedere că obligațiile fiscale au fost stabilite în baza unor declarații fiscale depuse de către debitoare după data intrării în procedura generală de insolvență, 14 noiembrie 2017, și până în luna aprilie 2018, deci aceste creanțe nu mai trebuiau recunoscute de către administratorul judiciar, având în vedere că rezultă din propriile declarații ale debitoarei.

Mai mult, la data formulării cererii de faliment, condițiile de admisibilitate ale acesteia erau îndeplinite conform art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, neexistând motive de respingere a acesteia, întrucât modificările legislative au intervenit abia în octombrie 2018, la 4 luni după promovarea cererii de faliment, și în consecință în mod netemeinic prima instanță a reținut că acea creanță a creditorului A, care a stat la baza formulării cererii de faliment, nu este recunoscută de administratorul judiciar, în fapt aceasta rezultând din propriile declarații ale debitoarei; așadar, creanța este certă, lichidă și exigibilă și nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la data primirii notificării.

Curtea de Apel Cluj a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, dacă în cursul judecății un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă.

Textul legal evocat a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Condițiile enunțate sunt îndeplinite în prezenta cauză, după cum urmează:

Titulara cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, debitoarea B, prin administratorul special C, a justificat demersul întreprins prin necesitatea determinării împrejurării dacă termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, stabilite prin modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, sunt aplicabile sau nu cererii formulate de apelantă.

Textul care determină sfera litigiilor în care urmează a fi incidentă norma nouă trimite la cererile pendinte, iar în privința litigiilor în materia insolvenței, referirea la "procese începute" sau "procese aflate pe rol" înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018 include atât dosarul de insolvență al debitorului supus procedurii, cât și dosarele asociate acestuia, astfel că determinarea normei legale incidente nu este facil de realizat, având în vedere formularea echivocă din textul menționat, pe de o parte, iar pe de altă parte nu poate fi ignorat faptul că toate cererile formulate în legătură cu derularea procedurii insolvenței și aferente acestei proceduri trebuie supuse aceleiași legi care a guvernat deschiderea procedurii insolvenței.

Dosarul de fond în procedurile privind insolvența este constituit din dosarul de bază și, dacă este cazul, din dosare asociate. În dosarul de bază se înregistrează cererile și se pronunță hotărârile privind următoarele momente ale procedurii insolvenței: a) deschiderea procedurii; b) opoziția la deschiderea procedurii; c) intrarea în faliment; d) confirmarea planului de reorganizare; e) confirmarea numirii administratorului/lichidatorului judiciar; f) închiderea procedurii, potrivit art. 142 alin. (2) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Interpretarea textului confirmă că dosarele asociate sunt parte componentă a dosarului de bază, astfel că acestea sunt deopotrivă dosare aflate pe rol la momentul intervenirii modificării textului legal invocat ca fiind incident de titularul cererii, iar, în speță, dosarul asociat a fost creat la momentul formulării căii de atac, cererea de trecere în faliment fiind înregistrată conform art. 142 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară în dosarul de bază.

Așadar, dosarul de fond este constituit, în litigiul pendinte, prin efectul înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, anterior intrării în vigoare a modificărilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, care instituie norma de excepție, însă nu poate fi ignorat faptul că prin derogare de la principiile cunoscute privind neretroactivitatea legii s-a dispus aplicarea prevederilor art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate, și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, astfel că în ceea ce privește cererea de trecere în faliment formulată de creditoarea A împotriva debitoarei B devin incidente textele în vigoare la momentul pronunțării, texte intrate în vigoare cât timp litigiul era pendinte.

Aplicarea textelor enunțate anterior impune determinarea sferei de aplicare a textului art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, din perspectiva îndeplinirii condițiilor din textul modificat pentru a justifica legitimarea în declanșarea demersului privind trecerea în faliment a debitorului supus procedurii.

Titularul unei creanțe curente, certe, lichide și exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunțe în termen de 10 zile de la depunerea cererii de plată sau recunoscută de judecătorul- sindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanței depășește valoarea-prag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observație deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanțe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau a omiterii pronunțării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanței de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) și (3) se vor aplica în mod corespunzător.

Verificarea îndeplinirii exigențelor necesare declanșării demersului de către unul din titularii unei creanțe a fost raportată de către legiuitorul secundar la diferitele modalități de stabilire a existenței și întinderii unei creanțe născute ulterior deschiderii procedurii insolvenței, fiind identificată ipoteza recunoașterii acesteia de către practicianul în insolventă, a stabilirii acesteia potrivit paragrafului precedent, însă în mod inedit și prin omisiunea verificării acesteia de către practicianul în insolvență într-un interval de timp determinat, dar care începe de la un moment necunoscut participanților Ia procedură.

Acțiunea judiciară pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii formulate pe parcursul perioadei de observație și de reorganizare, este echivalată cu o cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.

Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Pentru formularea cererilor de admitere a creanțelor născute anterior deschiderii procedurii a fost instituită o procedură riguroasă și un termen până la care pot fi formulate, fiind stabilit de asemenea un termen pentru verificarea acestora și o procedură de contestare de către persoanele interesate a rezultatelor verificării, însă prin textul analizat nu au fost instituite astfel de exigențe pentru înregistrarea unei cereri, care, deși calificată ca fiind acțiune judiciară, nu beneficiază din perspectiva termenelor procedurale de aceleași exigențe și nici nu sunt instituite exigențe cu privire la modul de înregistrare.

Termenul de 10 zile de la data depunerii cererii din cuprinsul alin. (3) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, și termenul de 10 zile de la data depunerii cererii de plată din cuprinsul alin. (4) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, încep să curgă de la momentul înregistrării, fără ca titularul dreptului de verificare să cunoască acest moment sau modul de înregistrare, deși efectul omisiunii verificării conferit prin norma nouă este recunoașterea creanței, cât timp se consideră că acest creditor este îndreptățit după epuizarea acestui termen să formuleze cerere de trecere în faliment.

Pentru a analiza legalitatea procedurii urmate de creditoare sub aspectul îndeplinirii condițiilor procedurale pentru analiza cererii de trecere la faliment, în cauză se impune a se stabili dacă mecanismul depunerii cererii de plată presupune obligația creditorului de a depune cererea de plată ori notificarea, cum este cazul în speță, la dosarul de insolvență al debitorului sau în dosar asociat, nefiind una din acțiunile enumerate de art. 142 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Considerentele evidențiate au relevat îndeplinirea condițiilor necesare pentru admiterea cererii de sesizare, astfel că în baza art. 519 din Codul de procedură civilă s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri care să dea rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept și suspendarea soluționării Dosarului nr. 3.665/100/2017/a4 până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Debitoarea B, prin administratorul special C, titulara cererii de sesizare a instanței supreme, a susținut necesitatea sesizării, întrucât chestiunea aplicării retroactive a termenelor prevăzute la art. 75 alin. (3), precum și a prevederilor art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, numai cu privire la cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018 sau la cererile nesoluționate din cadrul proceselor aflate pe rol la momentul intrării în vigoare a ordonanței, este o chestiune nouă de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și care nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

Totodată, pentru soluționarea în faza apelului a cererii de faliment formulate de creditoare înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018, ar trebui să se stabilească dacă termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile sau nu cererii formulate de apelantă.

Întrucât sintagmele "procese începute" sau "procese aflate pe rol" înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pot avea în vedere atât dosarul de insolvență al debitorului supus procedurii, cât și dosarul asociat acestuia în care se analizează cererea creditorului de trecere la faliment, se impune lămurirea acestei chestiuni pentru a afla dacă în prezenta cauză sunt incidente sau nu prevederile art. IX alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018.

După lămurirea acestei chestiuni de drept, în măsura în care se va stabili că prevederile art. IX alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 sunt aplicabile cauzei, ar trebui lămurită o altă chestiune de drept pentru a se stabili dacă termenul de 10 zile din cuprinsul alin. (3) și (4) ale art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, curge de la data depunerii cererii la dosarul de insolvență al debitorului aflat în procedură sau de la data comunicării acestei cereri administratorului judiciar.

Sintagma "de la data depunerii" din cuprinsul alin. (3) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, și sintagma "de la data depunerii cererii de plată" din cuprinsul alin. (4) al art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, pot fi interpretate atât în sensul depunerii la administratorul judiciar, cât și în sensul depunerii la dosarul de insolvență al debitorului supus procedurii.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a apelului dedus judecății, deoarece în speță notificarea a fost depusă sau mai exact comunicată administratorului judiciar, fără a fi înregistrată de către creditoare la dosarul de insolvență al debitorului supus procedurii.

Or, pentru a analiza legalitatea procedurii urmate de creditoare sub aspectul îndeplinirii condițiilor procedurale pentru analiza cererii de trecere la faliment ar trebui stabilit dacă mecanismul depunerii cererii de plată presupune obligația creditorului de a depune cererea de plată ori notificarea, cum este cazul în speță, la dosarul de insolvență al debitorului.

La nivelul curților de apel consultate, cu privire la prima problemă, s-a considerat că termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, în maniera modificată prin art. I pct. 8 și art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, începe să curgă de la data înregistrării cererii de plată la dosarul de insolvență/de la data comunicării acestei cereri administratorului judiciar/de la data depunerii cererii la dosarul de insolvență al debitorului aflat în procedură/de la data luării la cunoștință de către administratorul judiciar.

Ministerul Public a arătat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prezintă relevanță Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.370/1/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2019, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.168/88/2016/a1 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) teza I și a II-a din Legea nr. 85/2014, cererile de admitere a creanțelor, formulate de creditorii cu creanțe anterioare datei de deschidere a procedurii, alții decât salariații, trebuie să fie depuse la tribunal în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii și înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.

Prin raportul întocmit în cauză conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că, în interpretarea art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 și art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, termenul de 10 zile pentru soluționarea cererii de plată începe să curgă de la data depunerii cererii de plată la administratorul judiciar și, în interpretarea art. IX alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, sintagmele "procese începute" și "procese aflate pe rol" se referă la dosarul de insolvență al debitorului supus procedurii, iar nu la dosarul asociat acestuia, care are ca obiect cererea de trecere la faliment formulată de un creditor.

Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unui apel în materie de insolvență, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Cea de-a treia condiție, referitoare la existența unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită, sub două aspecte.

Astfel, în primul rând, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu este determinantă în soluționarea pe fond a cauzei, față de limitele apelului declarat de creditoare, iar, în al doilea rând, nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, titularul sesizării, instanța de judecată care soluționează litigiul în ultimă instanță, trebuie să verifice din oficiu admisibilitatea sesizării, prezentând argumentele pentru care apreciază, între altele, că de dezlegarea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Pe lângă punerea în dezbatere a posibilității sau necesității formulării unei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție, titularul acesteia va trebui să prezinte în actul de sesizare toate detaliile cauzei, de drept sau chiar de fapt, care să justifice aptitudinea chestiunii de drept evocate de a duce la rezolvarea fondului acelui litigiu.

Aceasta pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi învestită cu dezlegarea unei chestiuni de drept pentru valorificarea deciziei într-un litigiu în care situația de fapt sau cauza acțiunii cu care instanța este învestită nu sunt deplin lămurite prin sesizare.

În acest sens, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are a se pronunța într-o interpretare de principiu a unei norme de drept dacă circumstanțele cauzei pentru care trebuie să dea acea interpretare nu sunt deplin clarificate.

De aceea, se impune o anumită claritate a sesizării, care să nu afecteze precizia analizei, pentru a exclude o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor sau aparențelor, de natură a atenua funcția hotărârii prealabile de a determina soluționarea pe fond a cauzei. În acest sens, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi disociată de contextul care a generat-o, ce trebuie să fie întotdeauna unul cazual și să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei.

Or, așa cum s-a arătat și în expunerea succintă a procesului, prin Sentința civilă nr. 931 din 27 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 3.665/100/2017, s-a respins cererea creditoarei A având ca obiect intrarea în faliment, reținându-se că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 pentru a se dispune intrarea în faliment a debitoarei, creanța nefiind recunoscută nici de către administratorul judiciar, așa cum rezultă din Raportul nr. 258 din 23 aprilie 2019, și nici de către judecătorul-sindic, neexistând la dosar vreo hotărâre judecătorească în acest sens în condițiile alin. (3) al art. 75 din actul normativ anterior menționat.

Totodată, s-a arătat că, la momentul formulării cererii creditoarei de intrare în faliment, nu era prevăzută în conținutul legal al art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 omiterea pronunțării de către administratorul judiciar asupra cererii de plată, cerere de plată care nu a fost formulată până în prezent de către creditoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea A, solicitând admiterea apelului, cu consecința modificării Sentinței civile nr. 931 din 27 iunie 2019 în sensul admiterii cererii de trecere în faliment.

În susținerea motivelor de apel s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, întrucât este vorba de creanțe certe, lichide și exigibile, având în vedere că obligațiile fiscale au fost stabilite în baza unor declarații fiscale depuse de către debitoare după data intrării în procedura generală de insolvență, 14 noiembrie 2017, și până în luna aprilie 2018, deci aceste creanțe nu mai trebuiau recunoscute de către administratorul judiciar, având în vedere că rezultă din propriile declarații ale debitoarei. Referitor la această susținere, din sesizarea instanței de trimitere nu rezultă dacă în cauză a fost formulată o cerere de plată de către creditoarea bugetară, pentru ca acest lucru să presupună dezlegarea modului de aplicare a art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, sub aspectul omisiunii soluționării unei atari cereri. Dimpotrivă, din susținerile apelantei rezultă că aceasta nu supune judecății în apelul său aspectul privind locul unde s-ar fi depus eventuala cerere de plată de către creditoarea bugetară - la administratorul judiciar ori la tribunal, pentru a fi soluționat aspectul referitor la existența sau inexistența unei omisiuni de soluționare a acesteia, drept condiție pentru legitimarea sa procesuală de a formula cererea de intrare în faliment.

În limitele efectului devolutiv al apelului, stabilite de creditoare, în aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum prevăzute de art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă și raportat la Decizia nr. 11 din 18 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 334/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 10 iunie 2016, instanța de trimitere nu poate pune în discuție aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, cu atât mai mult cu cât creanțele fiscale au o procedură specială de contestare.

Ansamblul întrebărilor prealabile nu permite identificarea unei chestiuni de drept susceptibile de a primi o dezlegare de principiu în cadrul acestei proceduri, care să fie utilă instanței în soluționarea cauzei, în sensul ca de aceasta să depindă soluționarea cauzei pe fond, ci reprezintă o delegare către instanța supremă a competenței legale a curții de apel de a soluționa apelul cu care este învestită, prin aplicarea în concret a normelor incidente la circumstanțele particulare ale speței, în limitele criticilor formulate de către creditoare prin motivele de apel.

În aceste condiții se observă că instanța de trimitere propune ca fundament al chestiunii de drept interpretarea art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2014, or problema de drept enunțată de instanța de trimitere nu este concordantă cu temeiul de drept propus spre analiză și, de aceea, soluționarea apelului nu depinde de lămurirea chestiunii de drept sesizate.

Trebuie observat că art. 519 din Codul de procedură civilă stabilește în mod explicit faptul că instanța supremă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare reprezentat de dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează "să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin raportare la această exigență a legii și la caracterul de excepție al procedurii prezente, se constată că excedează competențelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept darea unei dezlegări cu privire la modalitatea de aplicare a reglementărilor legale și a principiilor de drept relevate în litigiile aflate pe rolul instanței de trimitere.

Între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o relație de dependență, în sensul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în această procedură să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate trebuie să o aibă în cadrul soluționării pe fond a litigiului, condiție determinantă care nu este îndeplinită cu referire la interpretarea dispozițiilor art. 75 alin. (3) și (4) din Legea nr. Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 și art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018.

În consecință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va proceda la respingerea, pe acest temei, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă.