ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub dosar nr. x/2015, contestatoarele A. și B. au formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe, solicitând, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A., în calitate de asigurator de răspundere civilă, reprezentată de lichidator judiciar D. S.P.R.L., înscrierea în tabelul preliminar, în categoria creanțelor de asigurări, cu ordinea de prioritate conferită de art. 267 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Totodată, s-a solicitat anularea notificării din 4 aprilie 2016 a lichidatorului judiciar, precum și să se constate că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligația de cooperare prevăzută de lege, rezultând din corespondența cu acesta și că, niciunul dintre cele trei motive prin care lichidatorul a respins creanța nu sunt întemeiate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 59 alin. (5), (6) și (7), art. 102 alin. (2), art. 106, art. 109, art. 111 și art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 5264 din 2 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor, formulată de către contestatorii A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor E., F., precum și B., în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. și prin administrator special G..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor E. și F., respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1848A din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Contestatoarea A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor E. și F., a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și alin. (10) și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care a fost admisă prin încheierea din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

La 7 ianuarie 2019, recurenta A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor E. și F., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1848A din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 sau 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea în întregime a sentinței pronunțate de tribunal, și, pe fondul cauzei, admiterea contestației, urmând ca despăgubirile să fie stabilite în mod echitabil pentru contestatoare, potrivit prevederilor răspunderii civile delictuale.

În motivarea recursului, s-a învederat că, în cauză, nu este incidentă instituția autorității de lucru judecat, având în vedere că nu există nicio hotărâre a instanțelor cu privire la despăgubirea solicitată în litigiul pendinte, respectiv cheltuieli curente pentru susținerea familiei, cheltuieli de întreținere, educare și formare profesională a minorilor.

În acest sens, s-a susținut că instanța de apel a făcut aplicare o greșită a dispozițiilor art. 1365 și art. 2208 din noul C. civ., întrucât dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 București, având ca obiect somație de plată, a vizat obligarea pârâtei de a-și onora oferta de plată a daunelor morale (parțial), însă apelanta nu a acceptat niciodată oferta C. de despăgubire.

S-a mai susținut că instanța de apel nu a analizat efectiv elementele autorității de lucru judecat (cauza, obiectul și părțile), ci a folosit sintagma puterea lucrului judecat, noțiuni care sunt diferite.

Totodată, s-a învederat că motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanța reține că hotărârea pronunțată în procedura somației/ordonanței de plată nu are autoritate de lucru judecat față de procedura dreptului comun, iar apoi recurge la distorsionarea situației de fapt și nu reține că în procedura somației de plată s-au ofertat de către C. despăgubiri morale, instanța acordând despăgubiri exclusiv cu acest titlu. Însăși reclamanta a solicitat, în procedura somației de plată, despăgubirile morale (parțiale) ofertate de C., urmând să recupereze restul despăgubirilor pe calea dreptului comun, însă dispozitivul acestei sentințe, singurul care intra sub puterea lucrului judecat, nu a fost analizat în raport cu obiectul acțiunii.

Recurenta a mai criticat decizia atacată și din perspectiva faptului că instanțele anterioare au aplicat greșit dispozițiile art. 2208 din noul C. civ., motiv de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că prima instanță și cea de apel nu au reținut complet situația de fapt, au ignorat documente, argumente și apărări formulate, fiind respinse cereri de probe utile cauzei.

La 28 ianuarie 2019, recurenta a depus la dosar motive suplimentare de recurs, formulate ca urmare a studierii considerentelor deciziei recurate.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel, deși a constatat că nu este incidentă în cauză autoritatea de lucru judecat, a soluționat apelul pe fond, cu toate că o asemenea cerere nu s-a formulat, având în vedere că litigiul a fost soluționat de prima instanță pe cale de excepție. Mai mult decât atât, s-a subliniat că instanța de apel nu a pus în discuție chestiunile pe care le-a reținut, încălcând astfel principiile disponibilității, dreptului la apărare, contradictorialității și nemijlocirii.

Criticile întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel ar fi încălcat prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală și repararea prejudiciului produs prin infracțiune, respectiv art. 1381 - 1395 C. civ.

La data de 11 martie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului.

Cu privire la excepția inadmisibilității, intimata-pârâtă a susținut că decizia Curții de Apel București nr. 1848A din 4.10.2018, pronunțata în dosarul nr. x/2015, este definitiva, astfel că împotriva unei astfel de decizii orice altă cale de atac nu este admisibilă.

Referitor la excepția nulității recursului, intimata-pârâtă a precizat că dispozițiile art. 488 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate fi promovată o cerere de recurs, respectiv criticile trebuie să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, s-a învederat că, deși recurenta a indicat în susținerea recursului, în principal, motive de casare și, în subsidiar, motive de modificare a deciziei recurate, este imposibilă încadrarea criticilor formulate prin recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pentru exercitarea caii de atac a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Litigiul are ca obiect o contestație prin care s-a solicitat, în temeiul art. 59 alin. (5), (6) și (7), art. 102 alin. (2), art. 106, art. 109, art. 111 și art. 113 din Legea nr. 85/2014, înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor, în categoria creanțelor de asigurări, cu ordinea de prioritate conferită de art. 267 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței.

Recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins ca nefondat apelul contestatoarei.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic", iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol, "hotărârile curții de apel sunt definitive".

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel", fiind exclus dreptul de exercitare a recursului.

În virtutea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

De asemenea, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 1848A din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-contestatori A., în calitate de reprezentant legal al minorei E., A., în calitate de reprezentant legal al minorului F. și A. împotriva deciziei civile nr. 1848A din 4 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.