ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.09.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2021

HOTĂRÂRE
23.09.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.09.2019, reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., a chemat în judecată pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 20856 din 19.08.2019, ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să analizeze cererea de plată nr. x/08.11.2017, cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse atât prin cerere cât și prin prezenta cerere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 811 din 19 noiembrie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ a luat act de renunțarea la excepția tardivității contestației.

A respins contestația formulată de reclamanta A. Reprezentant al Minorului B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat apel reclamanta, cale de atac recalificată în recurs potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere încadarea motivelor din cuprinsul căii de atac în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și Decizia RIL nr. 19/2015

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este timbrat și îl va anula pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestat, dar nu mai puțin de 100 lei…". Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, statuează în mod expres că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același act normativ, care dispun în mod expres că:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

În cauză, se constată că prin rezoluția judecătorului s-a pus în vedere recurentei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON. Prin citația emisă pentru termenul de judecată din 23.09.2021, i s-a pus în vedere recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Până la termenul de judecată de astăzi, 23.09.2021, recurenta-reclamantă A., reprezentant al minorului B., nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, astfel că este incidentă sancțiunea anulării recursului.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea recursului ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de reclamanta A., reprezentant al minorului B. împotriva sentinței civile nr. 802 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2178/2021
Ședința publică din data de 6 aprilie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-04-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2242/2021
Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2021-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4938/2021
Ședința publică din data de 22 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
ÎCCJ 2021-11-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5526/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2021-03-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2021
Ședința publică din data de 26 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A., prin reprezentanții săi legali (părinț
Sursă