ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1754/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 456/2015 din 22 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F., în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 3 iulie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 1370 din 12 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca nefondată; a fost admisă excepția lipsei de interes; a fost respinsă, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F..

Prin decizia civilă nr. 39 A din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1370 din 12 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., C., D., E. și F..

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 39 A din 19 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Criticile din cererea de recurs vizează exclusiv netemeinicia hotărârii atacate, nefiind astfel posibilă încadrarea acestor critici în motivele de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deși a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost arătate normele de drept material pretins nerespectate de către instanța de apel.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 39 A din 19 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 39 A din 19 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2017.