ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată la 27 mai 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x din 12 mai 2015 prin care "a fost identificată o diferență semnificativă în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în sumă de 4.057.629,97 RON, respectiv 963.807 euro, echivalent calculat la un curs mediu de 4,21 RON/euro aferent anilor 2008 - 2011, diferență care se compune din:

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2625 din 16 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 2625 din 16 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ. au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În consecință, pentru argumentele dezvoltate în cererea de recurs, reclamantul consideră că nu este probat caracterul nejustificat al averii cercetate, solicitând casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei și anularea raportului de evaluare.

În motivarea căii de atac, recurentul arată că în mod greșit a considerat prima instanță acțiunea reclamantului ca fiind admisibilă, o astfel de concluzie fiind rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 17 alin. (7) și art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, prevederile citate din Legea nr. 176/2010 nu permit atacarea separată a raportului prin care Agenția Națională de Integritate constată nejustificată averea sau parte din averea cercetată, întrucât acest raport are consecința învestirii Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel, care, la rândul său, propune confiscarea averii nejustificate, actul decizional în acest sens fiind hotărârea instanței de judecată.

Față de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de exercitare a căii de atac, se solicită casarea Sentinței civile nr. 2625 din 16 septembrie 2016, în sensul celor mai sus arătate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant;

Examinând excepția nulității recursului formulat de recurentul reclamant, excepție invocată de intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte constată că este fondată, recursul declarat de recurentul reclamant fiind lovit de nulitate, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, aceste dispoziții urmând a fi analizate coroborat cu prevederile art. 488 C. proc. civ., potrivit cărora recursul se poate exercita numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la punctele 1 - 8 din articolul citat.

Deși recurentul reclamant s-a prevalat, la nivel formal de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a normelor de drept substanțial, critica sa nu vizează, în concret, soluția pronunțată de instanță ci neluarea în considerare a apărărilor sale pe marginea concluziei ce se degajă din raportul atacat cu privire la caracterul nejustificat al averii dobândite.

Or, prin intermediul căii de atac a recursului, de altfel ca în cazul oricărei alte căi de atac, partea care o promovează trebuie să formuleze criticile sale în mod pertinent, adică numai în legătură cu soluția sau, după caz, cu considerentele hotărârii atacate.

În cauza de față, acțiunea reclamantului a fost respinsă fără a fi cercetate motivele de netemeinicie a raportului de evaluare, astfel că, în lipsa unor critici concrete la adresa considerentelor primei instanțe, recursul este nul.

Recursul declarat de Ministerul Public este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării hotărârii recurate și respingerii acțiunii reclamantului-intimat ca fiind inadmisibilă.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în urma evaluării averii dobândite de către reclamantul intimat, Agenția Națională de Integritate a identificat o diferență semnificativă, în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, între veniturile și averea dobândită de reclamant, respectiv o diferență în sumă de 4.057.629,97 RON (963.807 euro, echivalent calculat la un curs mediu de 4,21 RON/euro aferent anilor 2008 - 2011), întocmind raportul de evaluare în acest sens.

În consecință, s-a dispus comunicarea Raportului de evaluare către reclamant, sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative, precum și sesizarea DNA pentru verificarea posibilelor indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Reclamantul a contestat raportul de evaluare, aducând critici exclusiv cu privire la netemeinicia raportului, considerând lipsită de suport concluzia inspectorului de integritate asupra caracterului nejustificat al averii dobândite.

În cauză a fost invocată excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, însă această excepție a fost respinsă de prima instanță prin Încheierea din 20 mai 2016, cu motivarea că, din corelarea dispozițiilor art. 17 și art. 22 din Legea nr. 176/2010, rezultă faptul că persoana interesată poate contesta raportul de evaluare, inclusiv raportul prin care se constată diferențe semnificative între averea dobândită și veniturile obținute.

Prin Sentința civilă nr. 2625 din 16 septembrie 2016, judecătorul fondului respinge acțiunea reclamantului, arătând că nu poate examina criticile formulate de reclamant asupra conținutului raportului de evaluare, din moment ce contestația formulată împotriva acestui raport poate privi numai "aspectele de formă" ale raportului de evaluare.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că raportul de evaluare, întocmit în condițiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 176/2010, nu poate fi contestat pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, acesta constituind strict un act de sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor, constituită la nivelul curților de apel.

Norma de trimitere cuprinsă la art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, potrivit căreia "dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător" nu au semnificația avută în vedere de judecătorul fondului, în sensul că legiuitorul a recunoscut posibilitatea contestării directe a raportului de evaluare a averii pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, ci reglementează posibilitatea contestării unui raport ulterior, prin care se constată incompatibilitatea persoanei cercetate, urmare constatării definitive a dobândirii nejustificate a averii.

Astfel, art. 17 alin. (6) instituie un caz distinct de incompatibilitate, în sensul că persoana a cărei declarație de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă.

După acest alineat este formulată norma de trimitere la art. 22 alin. (1) și (2), însă aceasta semnifică doar posibilitatea contestării raportului privitor la incompatibilitate și nicidecum o competență partajată a instanței de contencios cu cea exercitată de comisia de cercetare a averilor.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința civilă criticată este pronunțată cu încălcarea prevederilor ce reglementează procedura de verificare a averii, stipulate în cuprinsul Legii nr. 115/1996 și al Legii nr. 176/2010, context în care va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa sentința civilă recurată și va respinge acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2625 din 16 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței nr. 2625 din 16 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând în fond cauza, respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP