ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2017

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6183 din 18 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 825.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru revocarea contractului de mandat, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a Ministerului Transportului și Infrastructurii, formulată de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 451 din 18 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 6183 din 18 octombrie 2013 în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A. și cu intimatul chemat în garanție Ministerul Transporturilor, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea așa cum a fost precizată, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 825.000 RON daune - interese pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 august 2012 și a sumei de 52.605 RON dobândă pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2011, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 38.635,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A. împotriva sentinței civile nr. 7020 din 6 decembrie 2013, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. și a obligat-o pe intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A. la plata către apelantul A. a sumei de 6.448,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 502 din 13 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția II-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta - pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. Marfă S.A. împotriva deciziei civile nr. 451 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost casată în parte decizia atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de apelantul A., fiind menținute dispozițiile deciziei atacate privind apelul declarat de apelanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. MARFĂ S.A.

Prin decizia civilă nr. 181 A din 29 ianuarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 6183 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011 și a schimbat sentința apelată în sensul că a admis acțiunea, cu consecința obligării pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A. la plata către reclamant a sumei de 825.000 RON daune-interese pe perioada 1 ianuarie 2009 - 31 august 2012 și dobândă de 52.605 RON pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2011.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Transporturilor București, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A. a formulat recurs, solicitând modificarea sa, în principal în sensul respingerii apelului declarat de apelantul-reclamant A. iar în subsidiar, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a intimatului-pârât Ministerul Transporturilor și a obligării acestuia la plata către recurentă a sumelor pe care trebuie să le achite în favoarea reclamantului.

Prin decizia nr. 1804 din 2 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 s-a admis recursul declarat de recurenta - pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. București împotriva deciziei civile nr. 181 A din 29 ianuarie 2016, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Împotriva deciziilor de casare pronunțate în dosar a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., expediată prin serviciul poștal la data de 26 ianuarie 2017. Revizuentul a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a acestei căi extraordinare de atac, motivat de împrejurarea că până la comunicarea în concret a hotărârii, respectiv la data de 11.01.2017, s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a constata caracterul contradictoriu al celor două hotărâri, fiind aplicabile dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât se află în termenul de 15 zile în care poate exercita calea de atac.

Revizuentul susține că imposibilitatea obiectivă a constat în aceea că ambele hotărâri sunt de casare cu evocarea fondului, iar aspectele dezlegate în mod contradictoriu, dar cu caracter obligatoriu conform art. 315 C. proc. civ., au putut fi constatate doar la comunicarea efectivă a hotărârii.

În ce privește motivele de revizuire, revizuentul arată, în esență, că prima casare a privit doar modul de calcul al daunelor și motivarea soluției privind cererea de chemare în garanție, revocarea mandatului fără o justă cauză și faptul că pârâta datorează reclamantului daune interese fiind statuate irevocabil, intrând în puterea lucrului judecat, iar a doua instanță de casare, nemaiputând să se pronunțe asupra acestor aspecte, în mod greșit a trimis în rejudecare pentru a se stabili situația de fapt din care să rezulte existența sau inexistența caracterului abuziv sau nu a revocării mandatului și care ar fi cuantumul daunelor interese cuvenite reclamantului.

Intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de marfă CFR S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

În ședința publică din 24 mai 2017, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția tardivității cererii de revizuire, urmând a o soluționa, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate față de excepția inadmisibilității, întrucât cea dintâi este legată de învestirea instanței, în timp ce cealaltă excepție vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., așadar referitoare la calea extraordinară de atac exercitată ca atare.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termen, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte, ceea ce nu este cazul în speță.

Motivul invocat de revizuent în justificarea împiedicării de a formula revizuire în termenul prevăzut de lege nu îndeplinește cerințele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, revizuentul susține că până la comunicarea în concret a hotărârii, respectiv la data de 11.01.2017, s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a constata caracterul contradictoriu al celor două hotărâri.

În conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună si se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, împrejurarea că decizia atacată i-a fost comunicată cu depășirea termenului de o lună, nu împiedica partea interesată să formuleze cererea de revizuire, iar motivarea în drept să o depună ulterior luării la cunoștință de conținutul considerentelor acesteia.

În consecință, în cauză nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a revizuirii va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este tardiv formulată, pentru considerentele ce succed:

În cauză, hotărârea pretins contradictorie, a cărei anulare se solicită, este decizia nr. 1804 din 2 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În raport de data pronunțării acestei ultime hotărâri - 2 noiembrie 2016, termenul legal de revizuire, calculat potrivit regulii prescrise de art. 101 alin. (3) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 2 decembrie 2016.

Cererea de revizuire a fost, însă, expediată prin poștă la 26 ianuarie 2017 și înregistrată pe rolul instanței supreme la aceeași dată, conform mențiunilor din ștampila de înregistrare aplicată pe cerere, deci peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Obligația de exercitare a drepturilor procesuale în cadrul termenelor legale este expresia aplicării principiului privind dreptul persoanelor la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală de procedură, absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte urmează să respingă, ca tardiv formulată, cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7, art. 324 alin. (1) și art. 103 C. proc. civ., astfel cum au fost enumerate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. și, în consecință:

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1804 din 2 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.