ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 881/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală aferentă, datorată societății reclamante pentru neplata în termen a contravalorii biletelor de călătorie emise în baza Legii nr. 341/2004, legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, utilizate de aceștia pentru călătoria cu trenurile aparținând S.N.T.F.C.

„C.F.R. C.” SA, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 3113 din 17 iunie 2014 a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității ca neîntemeiate, a admis cererea principală formulată de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și chemata în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâta la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.117,68 RON cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei sentințe prima instanță a reținut, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune faptul că susținerea pârâtului privind nerespectarea de către reclamanta a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, în speța de față între decont și „actul administrativ individual” fiind aplicabile regimuri juridice distincte. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, de asemenea, tribunalul a apreciat ca este neîntemeiată, observând că reclamanta a parcurs procedura concilierii directe prevăzută de art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu respectarea prevederilor art. 109 1 alin. (2) C. proc.

civ. potrivit cărora: „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, obligația de plată este instituită în sarcina pârâtului de prevederile art. 37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, potrivit cărora contravaloarea facilităților acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul și pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediu rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului.

Potrivit art. 37 alin. (6) „procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie gratuite pentru transportul pe calea ferată și pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, și cu transport interurban, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabilește prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al secretarului de stat al S.S.P.R.”. Conform art. 12 alin. (1) din Procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie gratuită pentru transportul pe calea ferată a beneficiarilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 nr. 341/2004, Anexa la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 5206/2004 „tipărirea biletelor de călătorie gratuită se face de către SC T.F.

SA, pe baza comenzii făcute de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 către S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, Serviciul legitimații de călătorie.” Raportat la prevederile art. 13 alin. (5) „decontarea călătoriilor gratuite efectuate de beneficiarii Legii nr. 341/2004 se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Direcția generală economică și buget, pe baza situațiilor centralizatoare întocmite”. Față de considerentele expuse și de prevederile legale menționate care reglementează expres obligațiile pârâtului, tribunalul a admis cererea formulata și a obligat pârâta la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală, respingând totodată cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 1094/2014 din 24 noiembrie 2014 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Transporturilor, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, raportat la modalitatea de soluționare a excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și al inadmisibilității, că în mod judicios tribunalul a respins excepțiile invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 8 alin. (1), art. 11 lit. c) și raportat la art. 7 alin. (3) și art. 11 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, având în vedere obiectul dedus judecății, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 6921 din 24 octombrie 2013, prin care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței civile, iar nu de contencios administrativ, respectiv cerere de despăgubire, suma pretinsă fiind egală cu dobânda legală prevăzută de O.G.

nr. 9/2000. Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în mod întemeiat, prima instanță a reținut obligația intimatei apelante de plată a contravalorii biletelor de călătorie gratuită pentru transportul pe cale ferată a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, obligație de plată instituită în mod expres în sarcina pârâtei potrivit art. 37 alin. (8) Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 341/2004, obligație necontestată de altfel. Instanța de apel, asupra obligării apelantei pârâte la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobândă legală aferentă achitării cu întârziere a serviciilor de transport prestate de către aceasta beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai 2009. Acestui aspect a apreciat că în mod eronat a fost obligată la plata dobânzii legale, calculate și solicitate în temeiul O.G.

nr. 9/2000 (art. 2 din O.G. nr. 9/2000 prevede faptul că se aplică dobânda legală numai în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale obligația este purtătoare de dobânzi, fără a se indica însă și rata acesteia). S-a concluzionat în acest sens inaplicabilitatea O.G. nr. 9/2000 în cauza dedusă judecății și s-a constatat că legislația specială care reglementează raporturile juridice încheiate între Ministerul Transporturilor și S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, și care reprezintă fundamentul pretențiilor solicitate, respectiv Legea nr. 341/2004, nu prevede obligația de plată a unei dobânzi sau a altor penalități cauzate de nerespectarea termenului de plată. În aceste condiții, cu aplicarea directă a principiului specialia generalibus derogant, dar și al legalității și al forței obligatorii a actului normativ care reglementează raporturile juridice încheiate între părți, s-a constatat că apelanta nu datorează dobânda legală prevăzută de O.G.

nr. 9/2000 pentru plata cu întârziere a contravalorii biletelor de călătorie emise în baza Legii nr. 341/2004 și raportat la soluția dată în cererea principală, cu aplicarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva acestei decizii reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 584/1998, a art. 3 pct. 13 C. com. și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 rezultă fără echivoc că are calitatea de comerciant.

Recurenta susține că a prestat servicii de transport în baza Legii nr. 341/2004, servicii care intră în sfera obiectului de activitate al societății și care sunt fapte de comerț, conform art. 3 pct. 13 C. com. și raportându-se la dispozițiile art. 56 C. com., consideră că legea comercială se aplică oricărei părți a unui raport juridic comercial, indiferent de calitatea acesteia. Totodată, susține recurenta, obligația de plată are natură comercială, conform legii și raportat la art. 43 C. com. „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”. Recurenta consideră că instanța de apel, în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 9/2000, în sensul neaplicării acestuia, apreciind că această datorie nu este purtătoare de dobânzi fiindcă norma specială nu menționează expres acest fapt. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Intimații pârâți Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinarea și respectiv concluziile scrise depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte, reține că, deși recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., față de faptul că litigiul a fost demarat la o dată anterioară intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prezenta cauză este supusă dispozițiilor legale ale C. proc. civ. de la 1864, astfel încât motivele vor fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 este fondată. În virtutea principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere calitatea de profesioniști a părților litigante și să constatate că aceștia trebuiau să se supună O.G. nr. 9/2000, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este nelegală, constatând în mod eronat inaplicabilitatea dispozițiilor O.G.

nr. 9/2000. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, iar, în art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială. În materia relațiilor comerciale, astfel cum erau reglementate de dispozițiile art. 43 C. com., neplata prețului dădea naștere obligației de plată a dobânzilor în sarcina debitorului, prin simpla ajungere la scadență a obligației, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a acestuia.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobândă legală aferentă achitării cu întârziere a serviciilor de transport prestate de către aceasta beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai 2009. Potrivit art. 37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 din 2 septembrie 2004 „Contravaloarea facilităților acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul și pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În speță, cum părțile nu au convenit vreun cuantum al dobânzii datorate pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, devin aplicabile dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000. Pentru aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Transportului împotriva sentinței civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA împotriva deciziei civile nr. 1094/2014 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Transportului împotriva sentinței civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a Tribunalului București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.