ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 881/2015

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.”

SA, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă,

a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea

pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata sumei de 125.334,42

RON reprezentând dobânda legală aferentă, datorată societății reclamante pentru

neplata în termen a contravalorii biletelor de călătorie emise în baza Legii

nr. 341/2004, legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au

contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, utilizate de

aceștia pentru călătoria cu trenurile aparținând S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 3113 din 17 iunie 2014 a respins

excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității ca neîntemeiate,

a admis cererea principală formulată de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, în

contradictoriu cu pârâta Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și chemata

în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâta la plata sumei de 125.334,42

RON reprezentând dobânda legală, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată

și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.117,68 RON cheltuieli

de judecată.

În fundamentarea

acestei sentințe prima instanță a reținut, referitor la excepția prescripției dreptului

material la acțiune faptul că susținerea pârâtului privind nerespectarea de către

reclamanta a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, în speța

de față între decont și „actul administrativ individual” fiind aplicabile regimuri

juridice distincte.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, de asemenea, tribunalul a apreciat ca este neîntemeiată,

observând că reclamanta a parcurs procedura concilierii directe prevăzută de

art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de chemare în judecată

a fost introdusă cu respectarea prevederilor art. 109

1

alin. (2) C. proc.

civ. potrivit cărora: „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea

unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii

procedurii se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a constatat că, obligația de plată este instituită în sarcina pârâtului

de prevederile art. 37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.

341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit

la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care

și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste

de la Brașov din noiembrie 1987, potrivit cărora contravaloarea facilităților acordate

pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul și pentru

cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reședință de județ,

cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediu rural,

se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor Construcțiilor

și Turismului.

Potrivit art.

37 alin. (6) „procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie

gratuite pentru transportul pe calea ferată și pentru cele 12 călătorii gratuite,

dus-întors, până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în

comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, și cu transport interurban,

pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabilește prin ordin comun al ministrului

transporturilor, construcțiilor și turismului și al secretarului de stat al S.S.P.R.”.

Conform art. 12

alin. (1) din Procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie

gratuită pentru transportul pe calea ferată a beneficiarilor Legii recunoștinței

față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române

din decembrie 1989 nr. 341/2004, Anexa la Ordinul Ministerului Transporturilor

nr. 5206/2004 „tipărirea biletelor de călătorie gratuită se face de către SC

T.F. SA, pe baza comenzii făcute de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

din Decembrie 1989 către S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, Serviciul legitimații de călătorie.”

Raportat la prevederile

art. 13 alin. (5) „decontarea călătoriilor gratuite efectuate de beneficiarii Legii

nr. 341/2004 se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, Direcția generală economică și buget, pe baza situațiilor centralizatoare

întocmite”.

Față de considerentele

expuse și de prevederile legale menționate care reglementează expres obligațiile

pârâtului, tribunalul a admis cererea formulata și a obligat pârâta la plata sumei

de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală, respingând totodată cererea de chemare

în garanție a Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 1094/2014 din 24 noiembrie

2014 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Transporturilor, a schimbat

în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca

neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, raportat la modalitatea

de soluționare a excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și al inadmisibilității,

că în mod judicios tribunalul a respins excepțiile invocate, întemeiate pe dispozițiile

art. 8 alin. (1), art. 11 lit. c) și raportat la art. 7 alin. (3) și art. 11 din

Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, având în vedere obiectul dedus

judecății, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia

nr. 6921 din 24 octombrie 2013, prin care a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea instanței civile, iar nu de contencios administrativ, respectiv

cerere de despăgubire, suma pretinsă fiind egală cu dobânda legală prevăzută de

O.G. nr. 9/2000.

Pe fondul cauzei,

s-a reținut că, în mod întemeiat, prima instanță a reținut obligația intimatei apelante

de plată a contravalorii biletelor de călătorie gratuită pentru transportul pe cale

ferată a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, obligație de plată instituită în mod

expres în sarcina pârâtei potrivit art. 37 alin. (8) Norma metodologică de aplicare

a Legii nr. 341/2004, obligație necontestată de altfel.

Instanța de apel,

asupra obligării apelantei pârâte la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând

dobândă legală aferentă achitării cu întârziere a serviciilor de transport prestate

de către aceasta beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai

legale, calculate și solicitate în temeiul O.G. nr. 9/2000 (art. 2 din O.G. nr.

9/2000 prevede faptul că se aplică dobânda legală numai în cazul în care, potrivit

dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale obligația este purtătoare de

dobânzi, fără a se indica însă și rata acesteia).

S-a concluzionat

în acest sens inaplicabilitatea O.G. nr. 9/2000 în cauza dedusă judecății și s-a

constatat că legislația specială care reglementează raporturile juridice încheiate

între Ministerul Transporturilor și S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, și care reprezintă

fundamentul pretențiilor solicitate, respectiv Legea nr. 341/2004, nu prevede obligația

de plată a unei dobânzi sau a altor penalități cauzate de nerespectarea termenului

de plată.

În aceste condiții,

cu aplicarea directă a principiului specialia generalibus derogant, dar și al legalității

și al forței obligatorii a actului normativ care reglementează raporturile juridice

încheiate între părți, s-a constatat că apelanta nu datorează dobânda legală prevăzută

de O.G. nr. 9/2000 pentru plata cu întârziere a contravalorii biletelor de călătorie

emise în baza Legii nr. 341/2004 și raportat la soluția dată în cererea principală,

cu aplicarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca rămasă fără obiect

cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Transporturilor în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei

decizii reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esență, că față de dispozițiile

art. 1 din H.G. nr. 584/1998, a art. 3 pct. 13 C. com. și art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 26/1990 rezultă fără echivoc că are calitatea de comerciant.

Recurenta susține

că a prestat servicii de transport în baza Legii nr. 341/2004, servicii care intră

în sfera obiectului de activitate al societății și care sunt fapte de comerț, conform

art. 3 pct. 13 C. com. și raportându-se la dispozițiile art. 56 C. com., consideră

că legea comercială se aplică oricărei părți a unui raport juridic comercial, indiferent

de calitatea acesteia.

Totodată, susține

recurenta, obligația de plată are natură comercială, conform legii și raportat la

art. 43 C. com. „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda

de drept din ziua când devin exigibile”.

Recurenta consideră

că instanța de apel, în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 9/2000, în sensul neaplicării acestuia, apreciind că această datorie nu este

purtătoare de dobânzi fiindcă norma specială nu menționează expres acest fapt.

Pentru aceste

motive recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecința casării hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimații pârâți

Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinarea și

respectiv concluziile scrise depuse la dosar au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile

cauzei, reține caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte, reține că, deși recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., față de faptul că litigiul a fost demarat la o dată anterioară

intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prezenta cauză este supusă dispozițiilor

legale ale C. proc. civ. de la 1864, astfel încât motivele vor fi încadrate în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerea recurentei

potrivit căreia instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2

din O.G. nr. 9/2000 este fondată.

În virtutea principiului

disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere calitatea de profesioniști

a părților litigante și să constatate că aceștia trebuiau să se supună O.G. nr.

9/2000, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este

nelegală, constatând în mod eronat inaplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.

Potrivit art.

2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești,

astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, „în cazul în care, potrivit

dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de

dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, iar, în

art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială.

În materia relațiilor

comerciale, astfel cum erau reglementate de dispozițiile art. 43 C. com., neplata

prețului dădea naștere obligației de plată a dobânzilor în sarcina debitorului,

prin simpla ajungere la scadență a obligației, fără a mai fi necesară punerea în

întârziere a acestuia.

În cauza dedusă

judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor

la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobândă legală aferentă achitării

cu întârziere a serviciilor de transport prestate de către aceasta beneficiarilor

Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai 2009.

Potrivit art.

37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria

Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă

de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 din 2 septembrie 2004 „Contravaloarea

facilităților acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în

comun cu metroul și pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea

reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc

în mediul rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

În speță, cum

părțile nu au convenit vreun cuantum al dobânzii datorate pentru executarea cu întârziere

a obligației de plată, devin aplicabile dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul,

va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de pârâtul

Ministerul Transportului împotriva sentinței civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a

Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA împotriva deciziei civile nr. 1094/2014

din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Transportului

împotriva sentinței civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a Tribunalului București,

secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2015.