ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul SN AERPORTUL INTERNATIONAL TIMIȘOARA TRAIAN VUIA S.A., solicitând instanței să constate lipsa de temei a stabilirii tarifului de dezvoltare în cuantum de 8 Euro/pasager prin intermediul grilei de tarife publicate în A.I.P România, secțiunea GEN 4.1-17/02.06.2011 și 20.10.2011 de către Aeroportul Internațional Traian Vuia S.A. ("Aeroportul Timișoara") și scopul ilicit al colectării acestuia în vederea discriminării între utilizatorii aeroportuari; să se dispună anularea Tarifului de dezvoltare publicat în grila de tarife publicate în A.I.P România, secțiunea GEN 4.1-17/02.06.2011 și 20.10.2011; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin plata unei despăgubiri bănești în cuantum de 511.840 Euro, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus precizări, arătând că prin capătul 3 de cerere, a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri bănești în cuantum de 511.840,00 Euro ce reprezintă suma de 2.252.096,00 RON, la cursul Băncii Naționale a României 1 EUR/4.40 RON, din data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 604/27.08.2014 pronunțată în dosar nr. x/2012, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A., obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.806,98 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A. prin administrator special C., solicitând, în principal, anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

Inițial, prin decizia civilă nr. 119/10.02.2015, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimatul-pârât SN Aeroportul Internațional Timișoara "Traian Vuia" S.A., a anulat sentința civilă nr. 604/27 august 2014 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că litigiul a fost în mod greșit soluționat în primă instanță de către secția a II-a civilă a Tribunalului Timiș, care nu era competentă material potrivit legii, prin raportare la obiectul judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SN Aeroportul International Timișoara "Traian Vuia" S.A.

Prin decizia nr. 1932/30.09.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia civile nr. 119 din 10 februarie 2015 și a trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara, secția Civilă, pentru continuarea judecății apelului formulat de reclamanta A. SA- prin administrator judiciar S.C. B. Cluj - Napoca împotriva sentinței civile nr. 604/2014 din 27 august 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.

Cu prilejul rejudecării, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizia civilă nr. 869/29.11.2016, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.A., sub supravegherea administratorului judiciar B., în contradictoriu cu SN Aeroportul International Timișoara "Traian Vuia" S.A., ți a obligat apelanta A. S.A. să plătească intimatei suma de 45.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, fiind respinsă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată avansate pentru judecata în primă instanță.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimată, Curtea a constatat că o parte dintre ele (suma de 21.329,71 RON), privesc judecata în primă instanță, nu au fost solicitate în fața primei instanțe și nu puteau fi cerute direct în apel deoarece nu au legătură cu soluționarea apelului, putând însă a fi cerute pe cale separată.

Cât privește cheltuielile de judecată aferente apelului (în cursul căruia s-au pronunțat două decizii de către instanța de apel și o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare de către instanța supremă), Curtea a constatat că, din cuantumul total solicitat (85.592,03 RON), suma de 81.004,84 de RON reprezintă onorarii cumulate ale avocaților care au prestat activității de asistență și reprezentare juridică, iar suma de 4.586,79 de RON constituie alte cheltuieli avansate pe parcursul judecării apelului, transportul, cazarea și masa la Timișoara, în două rânduri, a avocatului pârâtului-intimat.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În acest cadru, Curtea a apreciat că cererea este justificată în raport de soluția asupra apelului, însă cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat sunt disproporționat de mari în raport activitatea desfășurată de avocat și de costurile vieții în România, fiind elocvente în acest sens onorariile percepute pe oră de lucru, între 160 și 225 euro pe oră, adică aproape echivalentul unui salariu lunar minim pe economie, care se plătește pentru aproximativ 170 de ore muncite într-o lună.

Din această perspectivă, ținând cont totuși de miza litigiului, dar și de complexitatea cauzei, Curtea a considerat că onorariul total perceput întrunește cerința de a fi "vădit disproporționat" în sensul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. urmând a fi redus până la limita în care, împreună cu cheltuielile de deplasare, transport urban, masă și cazare, să constituie suma totală de 45.000 de RON, la care a fost obligată în finală recurenta.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs doar de intimata-pârâtă SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMIȘOARA TRAIAN VUIA S.A. cu privire la soluția asupra cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză (acesta fiind motivul pentru care au fost expuse doar considerentele instanței sub acest aspect, nu și motivările pe fond ale instanțelor anterioare.

În motivarea recursului, recurenta a criticat reducerea onorariului de avocat inclus în cheltuielile de judecată acordate, măsură care a rezultat dintr-o greșită apreciere a muncii prestate de echipa de avocați angajată în cauză în raport de durata mare a procesului, dificultatea ridicată a problematicii litigiului și miza uriașă a soluției ce urma a fi pronunțată.

Totodată, a arătat că, în cazul casării cu trimitere, se impunea să se țină cont și de cheltuielile de judecată din ciclul procesual anterior.

În drept, a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.03.2017, intimata A. S.A. prin administrator special C. a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe.

Analizând decizia prin prisma motivelor invocate și în limita în care a fost recurată, Înalta Curte apreciază nefundat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție, nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în acest context, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că acțiunea inițială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 03.05.2012, fiind incidente în cauză dispozițiile C. proc. civ. 1865. Chiar și în aceste condiții, faptul că instanța de apel și-a fundamentat în drept soluția cu privire la cheltuielile de judecată pe dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ. 010, în loc de prevederile corespunzătoare din C. proc. civ. 1865, nu constituie ab initio un motiv de recurs întemeiat, urmând a se verifica, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, dacă decizia a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. 1865, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată; judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, dispozițiile legale incidente lasă posibilitatea judecătorilor de a micșora, chiar și din oficiu, onorariile avocaților cuprinse în cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, atunci când dreptul la recuperarea acestora există și cuantumul sumelor avansate este dovedit, fără ca prin aceasta să se modifice obiectul contractului de consultanță încheiat de parte cu avocatul său.

În limita acestor prerogative legale au acționat și judecătorii completului de apel, modalitatea de aplicare în concret a criteriilor legale și aprecierile de fapt făcute cu prilejul motivării soluției pentru justificarea în speță a reducerii onorariilor acordate prin raportare la volumul muncii prestate depășind cadrul unei analize a legalității deciziei atacate specifice căii de atac a recursului. De altfel, recurenta a susținut în mod expres critica soluției instanței sub aspectul temeiniciei (aliniat final, pag. 5 memoriu recurs), aspect însă incompatibil căii de atac formulate.

Concluziile rămân aceleași chiar și în condițiile în care cauza a suportat și un alt ciclu procesual, existând o judecată anterioară a apelului și un recurs cu o soluție de casare, aprecierile instanței de apel în rejudecare fiind globale și neexcluzând de plano cheltuielile efectuate anterior.

În ceea ce privește neincluderea sumelor cheltuite pentru reprezentarea în fața primei instanțe, în mod corect Curtea de Apel a apreciat că acestea nu mai pot fi solicitate decât pe cale separată în condițiile în care o cerere cu acest obiect nu a fost adresată instanței corespunzătoare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte apreciază nefondat recursul și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMIȘOARA TRAIAN VUIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 869 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.A. prin administrator special C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.