ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 485/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată la Judecătoria Vatra Dornei la data de 7 ianuarie 2016 și înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din contractul de credit bancar nr. 77/12.01.2006: teza a II-a din clauza inserată la pct. 5 din condițiile speciale la contract care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauzele inserate la pct. 2.10d, 2.11, din condițiile generale care dau dreptul băncii de a modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului; clauzele inserate la pct. 9 lit. f), din condițiile speciale și la pct. 3.8 din condițiile generale privind perceperea comisionului de urmărire riscuri; clauzele inserate la pct. 9 lit. c), din condițiile speciale și la pct. 3.9 din condițiile generale privind perceperea comisionului de administrare; clauza inserată la pct. 3.7 din condițiile generale care instituie dreptul băncii de a modifica nivelul comisioanelor fără consimțământul împrumutatului. De asemenea, a solicitat: să fie obligată pârâta să-i restituie sumele încasate necuvenit, ce reprezintă diferența dintre dobânda încasată în baza clauzelor abuzive menționate mai sus și dobânda care ar fi trebuit calculată legal, conform graficului de rambursare inițial; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 2587,2 RON, încasată cu titlu comision de urmărire riscuri și comision de administrare (21,56 RON/lună), precum și a tuturor sumelor ce vor fi achitate cu acest titlu până la rămânerea definitivă a hotărârii; să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de risc și de administrare și diferență dobândă, calculată de la data plății sumelor de către subsemnata reclamantă și până la data achitării efective a debitului de către pârâtă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 5, 948 pct. 3 și 4, 964, 966, 968 C. civ., art. 1, 4, 6, 14 din Legea nr. 193/2000 rep. și pct. 1, lit. a), b), e), g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1991, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 13/2011, O.U.G. nr. 174/2008, Legea nr. 296/2004, Directivele 1993/13/CEE și 2009/22/CE.

Prin Sentința civilă nr. 92/2017 din 31 ianuarie 2017, Judecătoria Vatra Dornei a respins excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei 3.7 condiții generale din contractul de credit nr. x/12 ianuarie 2006, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea civilă având ca obiect "restabilirea echilibrului contractual", formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, și în consecință: a constatat existența clauzelor abuzive și implicit nulitatea absolută a acestora prevăzute în contractul de credit nr. x/12.01.2006 după cum urmează: teza a II-a din clauza inserată la pct. 5 condiții speciale care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauza inserată la pct. 5 teza a II-a din condițiile speciale la contract care instituie dreptul băncii de a revizui semestrial structura dobânzii curente; clauzele inserate la pct. 2.10d, 2.11, din condițiile generale care dau dreptul băncii de a modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului; clauzele inserate la pct. 9 lit. f), din) condițiile speciale și la pct. 3.8 din condițiile generale privind perceperea comisionului de urmărire riscuri; clauzele inserate la pct. 9 lit. c), din) condițiile speciale și la pct. 3.9 din condițiile generale privind perceperea comisionului de administrare; clauza inserată la pct. 3.7 din condițiile generale care instituie dreptul băncii de a modifica nivelul comisioanelor fără consimțământul împrumutatului; a dispus eliminarea clauzelor sus menționate din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta; a dispus repunerea părților în situația anterioară, sens în care a obligat pârâta să restituie reclamantei toate sumele încasate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii; a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele încasate necuvenit, actualizate cu dobânda legală, ce reprezintă diferența dintre dobânda încasată în baza clauzei abuzive inserate în teza a II-a pct. 5 condiții speciale din contractul de credit nr. x/12.01.2006 și dobânda stabilită în graficul de rambursare inițial încheiat la aceiași dată de 12.01.2006, începând cu data achitării de către reclamantă a dobânzii calculate la valoarea de referință sectorială (respectiv în baza clauzei teza a II-a inserată la pct. 5 condiții speciale) și până la data achitării efective a debitului de către pârâta; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. SA solicitând anularea sentinței instanței de fond în ceea ce privește capetele de cerere admise și respingerea acțiunii formulate de către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 585 din 25 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. SA împotriva Sentinței civile nr. 92 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în Dosar nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, B. SA a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la 7 iunie 2018.

Prin Decizia nr. 134 din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului declarat de B. SA împotriva Deciziei nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17 octombrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia civilă nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Suceava este Curtea de Apel Suceava rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. SA BUCUREȘTI împotriva Deciziei civile nr. 585 din 25 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2019.

GGC - GV