Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2019

HOTĂRÂRE
07.03.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii La data de 3 ianuarie 2019 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, dosarul nr. x/2017, având ca obiect conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța, în legătură cu soluționarea cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, în pricina având ca obiect anulare act administrativ. Prin rezoluția din 10 ianuarie 2019 a fost acordat termen de judecată pentru soluționarea conflictului negativ de competență la data de 31 ianuarie 2019, cauza fiind soluționată prin Decizia nr. 320 din 14 februarie 2019, fiind amânată pronunțarea asupra pricinii la această dată.

La data de 28 ianuarie 2019, petentul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 și 136 C. proc. civ., invocând că acestea sunt contrare dispozițiilor art. 1, 20, 21, 24, 124 din Constituția României. În motivarea cererii, petentul a susținut că neclaritatea prevederilor menționate aduce atingere dreptului la un proces echitabil și încalcă principiul aplicării prioritare a Convenției Europene a Drepturilor Omului în raport cu legea națională, atunci când în discuție este o posibilă încălcare a unui drept fundamental. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost creat dosar asociat nr. x/2017 Prin încheierea pronunțată la 7 martie 2019, instanța a suspendat judecata cauzei în baza prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., pentru lipsa părților. Petenta a formulat, la 27 august, cerere de repunere a cauzei pe rol, fiind stabilit termen pentru discutarea acesteia la 21 noiembrie 2019. Pentru acest termen, petenta a depus cerere de renunțare la judecarea cauzei, arătând că motivul renunțării îl constituie admiterea unei alte cereri de sesizare a Curții Constituționale cu același obiect, însă într-un alt dosar aflat pe rolul instanței supreme. II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Văzând manifestarea de voință a petentului Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, în sensul renunțării la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 și 136 C. proc. civ., în raport de prevederile legale evocate anterior, Înalta Curte va lua act de cererea acestuia.

D E C I D E Ia act de renunțare la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 și 136 C. proc. civ., formulată de petentul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019. GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 271/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencio
ÎCCJ 2019-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 178/2019
în exercitarea competenței pârâtului de a emite acte administrative, normative și de reglementare a profesiei, susceptibile a fi atacate în contencios administrativ. Prin Sentința nr. 147/CA/24.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6363/2020
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Soluția instanței de fond Prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2019 a Cu
ÎCCJ 2019-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2019
unul de natură civilă, neevaluabil în bani, sens în care competența în soluționarea cererii principale și a celor accesorii aparține instanței de drept comun în materie civilă, cu plenitudine de competență, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc.
ÎCCJ 2019-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 320/2019
de ordin procedural, s-a constatat că, în speță, sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 având în vedere că pârâtul este singura autoritate ce are competență normativă cu privire la exercitarea profesiei de tehnician dentar în România
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă