ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea civilă din camera de consiliu de la 21.06.2017 a Judecătoriei Zărnești, s-a dispus, în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea cererii formulate de reclamantul A..
La data de 13.07.2017, petentul A. a formulat cerere de reexaminare, solicitând instanței să revină asupra măsurii anulării acțiunii dispuse prin încheiere.
Judecătoria Zărnești, prin încheierea din 20.09.2017, a respins, ca neîntemeiată cererea de reexaminare.
Prin încheierea din 27.11.2017, aceeași instanță a admis, în parte, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., dispunând restituirea sumei de 125 RON, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru de 250 RON.
Împotriva acestor încheieri, pronunțate în dosarul civil nr. x/2017 al Judecătoriei Zărnești, cu dosarele adiționale acestuia, a declarat apel reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 1848/Ap din 11.12.2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins apelul declarat împotriva încheierii din 21.06.2017 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosar civ. nr. x/2017, ca inadmisibil. A respins apelul declarat împotriva încheierii din 20.09.2017 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosar civ. nr. x/2017, ca inadmisibil. A admis apelul declarat împotriva încheierii din 27.11.2017 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosar civ. nr. x/2017, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul admiterii cererii de restituire a taxei judiciare de timbru. A dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 250 RON, achitată în baza chitanței- seria x/19.05.2017. În conformitate cu art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, a stabilit că cererea de restituire soluționată de instanța de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată taxa, respectiv UAT Orașul Zărnești, Serviciul financiar impozite și taxe.
Această decizie, cât și sentințele judecătorești pronunțate de către Judecătoria Brașov și Judecătoria Zărnești, precum și deciziile judecătorești pronunțate de către Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov au fost atacate pe calea recursului de către reclamantul A..
Prin Decizia civilă nr. 169R din 7 martie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis excepția nulității și a anulat cererea de recurs formulată de recurent, îndreptată împotriva sentințelor judecătorești pronunțate de către Judecătoria Brașov și Judecătoria Zărnești și menționate în precizarea depusă în data de 22.02.2019. A admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de către recurent, îndreptată împotriva deciziilor judecătorești pronunțate de către Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov și menționate în precizarea depusă în data de 22.02.2019, cu excepția cererii de recurs îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 1848/Ap/2018 a Tribunalului Brașov. A admis excepția nulității și a anulat cererea de recurs formulată de către recurent, îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 1848/Ap/2018 a Tribunalului Brașov.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat un nou recurs.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 24 mai 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate.
Completul de filtru C4, la data de 3 iunie 2019, a dispus comunicarea raportului pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților cauzei.
Recurentul a formulat punct de vedere la raport în care a invocat argumente ce țin de fondul litigiului.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 17 octombrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul formulat în cauză, în raport de excepția inadmisibilității, reținută prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, instanța constată următoarele:
Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia civilă nr. 169R din 7 martie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, atacată în prezenta cauză, prin care a fost soluționat un recurs, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu un alt recurs.
Prevederile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. stipulează: "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac". Rezultă, așadar, din conținutul acestor dispoziții că dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori aceeași cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, întrucât s-ar încălca și principiul securității raporturilor juridice.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Având în vedere argumentele expuse, Decizia civilă nr. 169R din 7 martie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, astfel că se va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 169R din 7 martie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.