ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 10 august 2017, reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumei de 350.000 euro cu titlu de daune morale, adică câte 50.000 euro pentru fiecare reclamant, pentru suferința provocată de decesul fratelui lor B..
Prin Sentința nr. 90 din 18 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, în Dosar civil nr. x/2017, s-a admis acțiunea reclamanților C., D., E., F., G., prin reprezentanți legali H. și I., J. și K. prin reprezentanți legali H. și I. și a fost obligată pârâta SC A. SA la plata către reclamanți a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, precum și la 4.165 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta.
Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia nr. 84/A clin 23 mai 2018, a respins apelul declarat de reclamanții C., D., E., F., G., prin reprezentanți legali, H. și I., J., K., prin reprezentanți legali H. și I., împotriva Sentinței nr. 90/18.01.2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă. A fost admis în parte apelul declarat de pârâta SC A. SA, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de câte 7.000 euro, cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2.082,5 RON cheltuieli de judecată la fond, parțiale.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții C., D., E., F., G. prin reprezentanți legali H. și I., J., K. prin reprezentanți legali H. și I. și pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin cererea de recurs formulată de reclamanții C., D., E., F., G., prin reprezentanți legali H. și I., J. și K., prin reprezentanți legali H. și I., întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Reclamanții invocă nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel, întrucât s-a aplicat greșit principiul echității, precum și jurisprudența din România și că în mod eronat instanța s-a raportat la dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. b) pct. c din Norma ASF 39/2016 coroborat la art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016.
Se arată că deși jurisprudența nu este de principiu un izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac referire expresă la jurisprudență, care în cazul de față reprezintă cu criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii în fiecare caz în parte. Aceste norme se completează și cu dispozițiile art. 1531 din C. civ., ce legiferează principiul despăgubirii integrale, despre care se afirmă că a fost incorect aplicat de instanța de apel.
Reclamanții învederează că prejudiciul încercat a fost dovedit cu proba testimonială, martorii arătând fără putință de tăgadă că relațiile dintre frați, dar și dintre unchi și nepoți de frate au fost deosebit de apropiate, aceștia gospodărindu-se ca o familie.
Se susține că instanța de judecată în apel a făcut o greșită evaluare a prejudiciului, având în vedere și aspectul că asigurătorul a propus pe cale amiabilă a propus acordarea unei sume de 10.000 de euro pentru fiecare frate, iar suma acordată de instanță este net inferioară sumei propuse de asigurător.
Calculul despăgubirii referitor la criteriul punctul traumatic se efectuează conform art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, potrivit căruia punctajul include numai prejudiciul cauzat de durerile fizice, astfel că interpretând per a contrario punctajul nu poate include daunele morale.
Reclamanții învederează faptul că normele legale cuprinse în art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016 și art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016 nu se pot aplica, cu atât mai mult cu cât sunt deja ieșite din vigoare, învederându-se că prejudiciul moral se stabilește prin aplicarea principiului echității și având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.
Or deși instanța de apel a menționat că nu va aplica direct dispozițiile legale referitoare la punctul traumatic, se arată că va avea în vedere aceste dispoziții legale.
Prin cererea de recurs, formulată de pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii recurate în parte și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
Pârâta susține că se impune reducerea cuantumului despăgubirii acordate, raportat la faptul că acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, tară însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă aplicată asigurătorului ori în venituri nejustificate pentru victime, ce ar duce la îmbogățire iară justă cauză. Nu se contestă suferința provocată reclamanților, dar nivelul daunelor morale trebuie să fie rezonabile, în concordanța cu jurisprudența în materie, cu venitul pe cap de locuitor, cu nivelul general de dezvoltare economica din România. S-a învederat că instanța învestită cu soluționarea cererii de despăgubire trebuie să țină seama și de faptul că uciderea a fost produsă din culpă, iar nu cu intenție. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acest aspect are o mare relevanță și nu poate fi ignorat.
Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul reclamanților, invocând excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că se invocă aceleași critici aduse prin intermediul cererii de apel, tară a se indica modalitatea în care au fost încălcate textele legale incidente la speță, iar pe fond respingerea recursului ca ne fondat.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea susținerilor formulate.
În ceea ce privește recursul exercitat de pârâta Societatea de Asigurare -Reasigurare A. SA, prin încheierea din 28 februarie 2019 Înalta Curte a constatat nul recursul formulat de pârâtă, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reținând următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) din C. proc. civ.:
"cererea de recurs va cuprinde, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Alin.(3) al aceluiași articol stipulează în sensul că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Conform prevederilor art. 488 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, limitativ prevăzute la pct. 1 - 8 în acest articol.
Dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că:
"recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".
Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.
Din perspectiva celor expuse, în ceea ce privește cererea de recurs dedusă judecății de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde argumentele în drept ale vreunei critici de nelegalitate, astfel cum stipulează, în mod imperativ, dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
După o succintă expunere a situației de fapt, recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului despăgubirii acordate, apreciind că aceasta trebuie să aibă efecte compensatorii, fără însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă, aplicată asiguratorului, ori în venituri nejustificate pentru victime, care ar putea conduce la îmbogățirea fără justă cauză.
A învederat că, deși nu a contestat suferința reclamanților, consideră că nivelul daunelor morale trebuie să fie rezonabil, în concordanță cu jurisprudența în materie și cu nivelul general de dezvoltare economică a țării. Totodată, a susținut că prezintă relevanță, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, aspectul referitor la săvârșirea din culpă a faptei ilicite.
Or, susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă motivarea căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul a unuia din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 din acest act normativ, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.
Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, așa cum a procedat recurenta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.
În acest sens, Înalta Curte a reținut că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Cu toate că se invocă incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., anume încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte a constatat că recurenta-pârâtă tinde, pe de altă parte, prin motivele invocate, la reanalizarea situației de fapt deduse judecății, aspect inadmisibil în această fază procesuală din perspectiva dispozițiilor care reglementează cazurile de nelegalitate prin prisma art. 488 din C. proc. civ.. În cauză, nu se contestă încălcarea criteriilor legale ce trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de partea reclamantă, ci însăși modalitatea de aplicarea acestora la speță.
Cum cerința motivării recursului este prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. va constata nul recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Recursul exercitat de reclamanții C., D., E., F., G., prin reprezentanți legali H. și I., J. și K., prin reprezentanți legali H. și I. este nefondat pentru considerentele ce succed.
Reclamanții au invocat o greșită aplicare a principiului echității, susținând că instanța de apel nu a realizat o corectă aplicare a acestui principiu.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, anume că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.
Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către reclamanți, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a speței de față. Astfel, în considerentele hotărârii recurate instanța de apel reține că, întrucât nu s-a administrat nici un fel de probațiune care să dovedească altceva în plus decât faptul că reclamanții sunt frații defunctului, că nu s-a probat că s-ar fi gospodărit împreună cu defunctul, ori că ar fi fost în întreținerea acestuia, daunele morale care trebuiesc acordate trebuie să aibă natura unei consolări, iar nu să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză. De asemenea, instanța de apel a avut în vedere că daunele morale nu trebuie să fie excesive, și astfel să conducă la îmbogățire nejustificată.
Criticile prin care se urmărește reevaluarea probelor administrate în fața instanțelor de fond nu pot fi analizate în recurs întrucât reformarea unei hotărâri judecătorești pe calea recursului se poate face numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 din C. proc. civ., instanța de recurs neavând competența de a reaprecia probele.
Prin urmare, s-a apreciat că acordarea unor daune morale în cuantum de câte 7.000 Euro fiecăruia dintre reclamanți - din care, 5.000 de Euro pentru pierderea fratelui, 1.500 de Euro pentru pierderea nepotului de un an și jumătate și 500 de Euro pentru pierderea nepotului nenăscut - reprezintă o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral suferit.
Este nefondată și critica referitoare la raportarea greșită la jurisprudență a instanței de apel cu ocazia cuantificării despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral.
Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți urmare a evenimentului rutier. Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare deduse judecății, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în ceea ce privește determinarea despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.
Astfel, examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului, se constată că instanța de apel a avut în vedere traumele suferite de reclamanți în urma accidentului rutier, a reținut gradul de rudenie dintre reclamanți și persoana decedată, daunele morale urmărind să asigure părții vătămate o alinare în condiții de viață mai confortabile, dar și faptul că aceste daune morale nu trebuie să fie excesive și astfel să conducă la îmbogățire nejustificată.
Însă cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii.
În consecință, față de cele menționate anterior, Înalta Curte nu poate reține în cauză dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină și jurisprudență, cât și circumstanțele factuale ale cauzei menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.
O altă critică a reclamanților vizează faptul că instanța de apel s-a raportat în mod greșit la dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. b), pct. c) din Norma ASF nr. 39/2016 coroborat cu art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016 la stabilirea daunelor morale.
Potrivit art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau al decesului unor persoane, pe cale amiabilă, în caz de deces daunele morale se evaluează pe baza punctajului comunicat de Institutul Național de Medicină Legală și publicat de către ASF pe site-ul propriu, precum și a altor documente justificative ce particularizează cazul, pentru pretențiile legate de traumele psihice persoana prejudiciată putând prezenta documente pentru dovedirea acestora.
Totodată, potrivit art. 21 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie:
"(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:
a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se evaluează pe baza punctajului obținut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Național de Medicină Legală și prevăzut în reglementările ASF."
Înalta Curte reține că și critica ce vizează raportarea greșită a instanței de apel la dispozițiile anterior menționate este nefondată, în condițiile în care în considerentele hotărârii se arată că:
"Deși pârâta, prin propriul apel a solicitat în mod expres ca la stabilirea daunelor morale să fie avute în vedere prevederile art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, totuși, Curtea constată că nu poate da curs favorabil acestei solicitări, în condițiile în care aceste dispoziții legale se impun ca punct de reper în acordarea daunelor morale doar pentru asigurător, nu și pentru instanța de judecată". Ca atare, contrar susținerilor reclamanților, instanța de apel nu a avut în vedere aceste prevederi.
În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Fără nici o cale de atac.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C., D., E., F., G., prin reprezentanți legali H. și I., J. și K., prin reprezentanți legali H. și I., împotriva Deciziei nr. 84/A din 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.