ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 19 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (U.A.T.) (...) a chemat în judecată pe pârâta Școala Gimnazială (...), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 303.193 RON, reprezentând contravaloarea combustibilului consumat de reclamantă cu cele patru microbuze care au efectuat transportul elevilor din localitățile învecinate la școala pârâtă, cu dobândă legală și daune interese pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
În drept, a invocat art. 1345 și următoarele, art. 1535 C. civ.
Prin Sentința civilă nr. 1657/27 noiembrie 2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins cererea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta U.A.T. (...), care a solicitat schimbarea, în tot, a acesteia, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă Școala Gimnazială (...) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe cea a prescripției dreptului material la acțiune și pe cea a necompetentei funcționale a secției I civile a Tribunalului Timiș, iar, pe fondul cauzei, respingerea apelului.
Prin Decizia civilă nr. 120/12 septembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins excepțiile invocate de intimată; a respins apelul declarat de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:
Îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care, fără o cauză justă sau un temei juridic, patrimoniul unei persoane se mărește, corelativ cu micșorarea patrimoniului altei persoane.
Pentru a reține că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză menționate în art. 1345 C. civ., Tribunalul a reținut că reclamanta nu a motivat mărirea patrimoniului pârâtei cu suma solicitată (303.193 RON), ci cu un element care nu este pecuniar, nu are caracter economic și nu poate fi evaluat, anume creșterea numărului de elevi care au putut să urmeze cursurile școlii datorită asigurării transportului.
Pe calea apelului, reclamanta nu a criticat această statuare a instanței, respectiv nu a susținut (și nici probat) că sporirea numărului de elevi (cu consecințele indicate, anume păstrarea tuturor posturilor profesorilor care își desfășoară activitatea în cadrul școlii care, astfel, a funcționat cu toate clasele la capacitatea cerută de lege) poate fi cuantificată pecuniar, iar suma rezultată ar fi cea solicitată, ci a arătat că îmbogățirea generată de acțiunea sa rezultă din împrejurarea că școala nu a fost nevoită să consume, din bugetul propriu, contravaloarea combustibilului pentru microbuzele care asigurau transportul elevilor.
Cu privire la această susținere, Curtea a reținut, în primul rând, că nu a fost, explicit, formulată în primă instanță, în condițiile art. 194 C. proc. civ., reclamanta arătând doar că, dacă nu ar fi beneficiat de asigurarea transportului, pârâta nu ar fi avut un număr însemnat de elevi.
În al doilea rând, chiar dând o interpretare extensivă prevederilor art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., această susținere nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii apelate, având în vedere următoarele:
În sensul art. 1345 C. civ., suportarea contravalorii combustibilului din altă sursă decât bugetul propriu echivalează cu evitarea de către școala pârâtă a diminuării propriului patrimoniu, prin efectuarea unor asemenea cheltuieli.
În mod necesar, însă, aceste cheltuieli trebuie să aibă caracter obligatoriu, respectiv prezența elevilor și desfășurarea activității școlii să fie condiționate obligatoriu de asigurarea transportului elevilor de la domiciliu până la sediul unității de învățământ.
Or, în cauză, reclamanta nu a susținut o asemenea ipoteză, iar, din înscrisurile de la dosar și din prevederile legale invocate, nu rezultă că școala pârâtă ar fi avut o astfel de obligație stabilită prin lege sau convenție și că, din diverse motive, ar fi solicitat reclamantei să asigure respectarea acestei obligații. Ca atare, asigurarea transportului elevilor din alte localități la unitatea de învățământ din (...) apare ca fiind inițiativa reclamantei, ce poate fi asimilată intenției acesteia de a gratifica, la care se referă art. 1346 lit. c) C. civ., caz de excludere a îmbogățirii fără justă cauză.
Această intenție rezultă, inclusiv, din conținutul contestației nr. x/5 noiembrie 2014, formulate împotriva Deciziei nr. 94/22 octombrie 2014 a Curții de Conturi, pe calea căreia reclamanta a arătat că activitatea de transport al elevilor a fost organizată "în folosul și cu acordul întregii comunități" și că "este în interesul nostru ca și autoritate locală să sprijinim acest gen de activități și să facem (...) ca acești copii (...) să-și poată finaliza studiile" și din susținerile constante ale reclamantei, potrivit cărora transportul elevilor pe cheltuiala sa a fost destinat asigurării unei cât mai bune reputații a școlii care funcționează în comuna (...).
Instanța de apel nu a contestat reușita acestui demers al reclamantei (menționată inclusiv de auditorii Curții de Conturi care au efectuat controlul finalizat cu obligarea reclamantei la recuperarea cheltuielilor efectuate în acest scop), însă, așa cum s-a arătat, imaginea instituției de învățământ nu se constituie într-un element ce poate fi cuantificat în bani și nu poate fi echivalat cu suma de 303.193 RON, solicitată de la pârâtă.
În consecință, susținerile apelantei, privind întrunirea, în cauză, a condițiilor cerute de lege pentru obligarea pârâtei la plata sumei arătate, cu care aceasta s-ar fi îmbogățit fără justă cauză, sunt nefondate.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (...), criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, așa cum a susținut și în cuprinsul acțiunii introductive, în urma controlului de audit desfășurat la sediul U.A.T. (...), Curtea de Conturi a județului Timiș a emis Decizia nr. 94/22 octombrie 2014, prin intermediul căreia i-a pus în vedere recurentei, printre altele, și obligația de a recupera prejudiciul cauzat bugetului local ca urmare a suportării combustibilului consumat de patru microbuze utilizate pentru transportul elevilor Școlii Gimnaziale (...) din localitățile învecinate la sediul acestei unități școlare.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune, se observă că a contestat decizia emisă de Curtea de Conturi, însă demersurile au rămas fără niciun rezultat.
Ca urmare a epuizării cailor de atac, a formulat acțiunea care formează obiectul prezentului dosar, tocmai în încercarea de a pune în aplicare dispozițiile Deciziei nr. 94/22 octombrie 2014.
Acțiunea formulată a fost respinsă, motivul reținut de judecătorul fondului fiind, însă, unul absolut eronat. În acest sens, s-a reținut că reclamanta nu ar fi făcut dovada existenței unei îmbogățiri cu suma de 303.193 RON în patrimoniul pârâtei.
Cu ocazia soluționării apelului formulat, instanța de control judiciar reia, practic, același raționament, reținând că mărirea patrimoniului invocat nu ar avea un caracter pecuniar, astfel că nu poate fi evaluat în bani.
Totodată, în cuprinsul aceleiași hotărâri, se reține că asigurarea transportului elevilor din alte localități la unitatea de învățământ din (...) apare ca fiind inițiativa reclamantei, ce poate fi asimilată intenției de a gratifica, caz care reprezintă o excludere a îmbogățirii fără justă cauză.
Cu privire la susținerile conform cărora mărirea patrimoniului pârâtei nu ar avea caracter pecuniar, instanța de control judiciar le-a interpretat în mod eronat; în cuprinsul hotărârii recurate se reține că mărirea patrimoniului pârâtei a constat în numărul mare de elevi care au urmat cursurile școlii, or această mărire nu poate fi cuantificată pecuniar.
În contradictoriu cu acest considerent, mărirea patrimoniului pârâtei a constat în lipsa obligației acesteia de a suporta contravaloarea combustibilului consumat de cele 4 microbuze puse la dispoziție de reclamantă.
Având în vedere că a fost cea care a alocat, timp de 3 ani, fonduri pentru combustibilul celor 4 microbuze, care asigurau transportul elevilor din comunele învecinate către Școala Gimnazială din (...), este evident că suma de 303.193 RON nu a fost cheltuită din bugetul școlii, ceea ce echivalează cu o mărire a patrimoniului acesteia.
Mărirea patrimoniului unei persoane fizice sau juridice nu trebuie înțeleasă doar în sensul de încasare propriu-zisă a unei sume de bani, ci se poate considera că patrimoniul este mărit și atunci când, din diverse motive, nu se efectuează o cheltuială.
În continuare, se arată că mărirea numărului de elevi și păstrarea tuturor posturilor profesorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul școlii pârâte au asigurat acesteia o bună reputație, reprezentând consecințele directe ale eforturilor efectuate de reclamantă.
Datorită suportării de către Comuna (...) a contravalorii combustibilului, Școala Gimnazială nu a fost nevoită să suporte, din bugetul său, aceste cheltuieli, numărul elevilor a crescut considerabil, fiind evident că, în lipsa celor patru microbuze, elevii din comunele/satele învecinate nu ar fi avut posibilitatea de a se deplasa până în comuna (...), pentru a urma cursurile școlii. În consecință, creșterea numărului elevilor este direct proporțională cu asigurarea unui număr suficient de elevi pentru păstrarea tuturor posturilor profesorilor ce-și desfășoară activitatea în cadrul școlii pârâte.
Toate aceste argumente ar fi trebuit să formeze convingerea instanței asupra temeiniciei cererii, fiind neîndoielnic că, doar prin alocarea sumei de 303.193 RON pentru plata combustibilului celor patru microbuze, s-a creat un beneficiu patrimonial în favoarea pârâtei, cu consecința diminuării patrimoniului reclamantei.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei la plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale, obligația de restituire a sumei de 303.193 RON a devenit scadentă la 22 octombrie 2014, data emiterii Deciziei nr. 94 a Curții de Conturi a județului Timiș.
Recurenta reclamantă solicită casarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1345 și următoarele, art. 1535 C. civ.
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
S-a întocmit raport asupra admisibilității, în principiu, a recursului, comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere la raport.
Recursul a fost admis în principiu, prin încheierea din camera de consiliu de la 3 octombrie 2019.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Primul argument al instanței de apel, în menținerea soluției primei instanțe, de respingere a acțiunii formulate de reclamantă, este legat de schimbarea cauzei juridice, în fond, partea susținând că mărirea patrimoniului pârâtei cu suma pretinsă, de 303.193 RON, a fost determinată de creșterea numărului de elevi care au urmat cursurile școlii pârâte, element fără conținut patrimonial, în timp ce, în apel, a menționat că îmbogățirea părții adverse s-a fundamentat pe evitarea unor cheltuieli vizând contravaloarea conținutului combustibilului utilizat de microbuzele care asigurau transportul elevilor. Deși Curtea nu face referire expresă la dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care nu permit, printre altele, schimbarea cauzei juridice, ci la alin. (2) din același text de lege, cele două alineate sunt în strânsă interdependență, iar invocarea, în calea de atac, a unui alt temei al îmbogățirii (evitarea cheltuielilor pentru combustibil) decât cel menționat în cererea de chemare în judecată (creșterea numărului de elevi care urmează cursurile școlii pârâte) vizează tocmai o schimbare de cauză juridică, interzisă de dispoziția legală enunțată.
Acest considerent principal al instanței de apel nu a fost combătut în recurs, fiind un element de ordin juridic procedural suficient pentru păstrarea soluțiilor pronunțate de cele două instanțe anterioare.
În subsidiar, Curtea de Apel a avut în vedere și cele arătate în cererea de apel în legătură cu conținutul îmbogățirii intimatei pârâte, astfel încât Înalta Curte va examina criticile din recurs și sub acest aspect.
Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de apel nu a reținut că evitarea unor cheltuieli de către intimată nu ar respecta condiția materială a intentării acțiunii în restituire, întemeiată pe dispozițiile art. 1345 C. civ., vizând îmbogățirea pârâtei. Dimpotrivă, în considerentele deciziei, se arată că suportarea contravalorii combustibilului dintr-o altă sursă decât bugetul Școlii (...) echivalează cu evitarea diminuării propriului patrimoniu, prin efectuarea unor astfel de cheltuieli. Niciunde în cuprinsul considerentelor deciziei, Curtea nu afirmă că, de plano, evitarea cheltuielilor respective nu ar reprezenta îndeplinirea condiției legale privind îmbogățirea pârâtei. În continuare, analizând caracterul obligatoriu al cheltuielilor, instanța a reținut că pârâta nu avea o asemenea obligație legală sau convențională, de asigurare a transportului elevilor de la domiciliu la sediul Școlii, că nu a solicitat reclamantei, din diverse motive, să-i faciliteze o astfel de obligație și că, din înscrisurile de la dosar, inclusiv din motivarea contestației formulate împotriva deciziei Curții de Conturi, asigurarea transportului elevilor ar fi fost inițiativa acesteia din urmă, echivalând, în consecință, cu intenția de a gratifica, care exclude îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei în detrimentul părții adverse.
Prin analiza acestor aspecte, este fără dubiu că instanța de apel a pornit de la premisa că și evitarea unor cheltuieli poate contura îndeplinirea condiției materiale a îmbogățirii pârâtei, prevăzute în art. 1345 C. civ.
Pe de altă parte, recurenta nu a înțeles să critice considerentele instanței de apel în legătură cu inexistența caracterului obligatoriu al cheltuielilor, determinat de inexistența unei obligații legale sau convenționale a pârâtei de a asigura transportul elevilor de la domiciliu la sediul școlii, cu absența vreunei solicitări din partea intimatei de a se efectua transportul de către recurentă și nici cu concluzia instanței în legătură cu intenția de gratificare a recurentei, pe care a considerat-o ca excluzând îmbogățirea fără justă cauză.
Din această perspectivă, reținând că, cheltuielile nu aveau un caracter obligatoriu, întrucât nici în sarcina pârâtei nu exista o obligație legală sau convențională de a asigura transportul elevilor, că Școala nu a solicitat un astfel de transport din partea recurentei, solicitare care ar fi trebuit, în mod evident, să fie urmată de o înțelegere între părți în acest sens, că demersul reprezintă inițiativa recurentei, echivalentă cu intenția de a gratifica, în mod corect, Curtea de Apel a considerat, în cele din urmă, că nu sunt întrunite cerințele art. 1345 C. civ., privind îmbogățirea fără justă cauză, cu consecința respingerii apelului.
În esență, de vreme ce, la momentul efectuării cheltuielilor necesare asigurării transportului cu elevii, inițiativa unui asemenea demers a aparținut recurentei, fără să existe o solicitare din partea pârâtei, urmată de o convenție între părți, calificarea instanței în sensul intenției de gratificare este corectă. Ca atare, în acest caz, îmbogățirea intimatei este justificată, în condițiile art. 1346 lit. c) teza finală, ceea ce exclude admiterea lui actio de in rem verso.
Cât privește raționamentul instanței de apel în legătură cu caracterul non pecuniar al măririi patrimoniului pârâtei, acesta a vizat nu evitarea cheltuielilor cu combustibilul avansat de reclamantă, ci aspectele legate de reputația instituției de învățământ, care, într-adevăr, cum, în mod corect, a considerat și Curtea, nu prezintă o dimensiune economică, patrimonială, deci, nu poate servi drept fundament al îmbogățirii fără just temei.
Nu în ultimul rând, împrejurarea că, în persoana reclamantei, s-a emis o decizie a Curții de Conturi Timiș, prin care s-a constatat nelegalitatea suportării cheltuielilor legate de combustibilul consumat cu cele 4 microbuze utilizate pentru transportul elevilor Școlii (...) din localitățile învecinate, cu consecința recuperării sumelor de bani respective, contestată fără succes de către parte, nu reprezintă un temei pentru admiterea acțiunii de față și nu justifică o astfel de soluție.
Pentru o hotărâre favorabilă în cazul promovării lui actio de in rem verso, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile materiale și juridice prevăzute de art. 1345 C. civ., ceea ce, în speță, pentru argumentele expuse în precedent, nu s-a realizat.
Față de soluția ce urmează a se pronunța cu privire la obligația de restituire a sumei de 303.193 RON, inexistentă în persoana intimatei pârâte, nu se mai pune problema acordării daunelor moratorii, constând în dobânda legală, care, fiind un accesoriu al sumei de bani menționate, urmează soarta juridică a principalului.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.
Soluția de respingere a recursului o include și pe cea de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, recurenta fiind parte căzută în pretenții în cauză, astfel încât nu este îndreptățită la avansarea sumelor de bani efectuate cu acest titlu, față de dispozițiile art. 494 cu referire la art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (...) împotriva Deciziei civile nr. 120 din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.