ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472/19.04.2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în rejudecare, a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și intervenienta E., a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș și a anulat acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Județul Timiș, prin Președinte și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a următoarelor sume: 7.688,21 RON, cu titlu de daune materiale și 150.000 RON, reprezentând daune morale, către reclamantul A.; 150.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul B. și 100.000 RON, reprezentând daune morale, către reclamanta C.; a respins în rest acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Județean Timiș.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanții A., B. și C. și pârâtul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș au declarat apel; apelurile au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 682/A/29.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

La data de 28 noiembrie 2018, apelantul-pârât Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, a formulat o cerere de îndreptare a deciziei civile nr. 682/A/29.10.2018, în sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunii "definitivă".

Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost respinsă prin încheierea din 10.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Împotriva deciziei din apel și a încheierii din 10.12.2018, Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, a declarat recurs.

În motivarea recursului declarat împotriva deciziei din apel, a arătat că atât sentința prime instanțe, cât și decizia recurată sunt nelegale, atât timp cât nu erau îndeplinite condițiile atragerii răspunderii sale civile delictuale.

În acest sens, a susținut că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a pagubei pricinuite, cu condiția existenței cumulative a elementelor necesare pentru angajarea acestei răspunderi, și anume prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între acestea și vinovăția celui care a cauzat paguba.

A subliniat recurentul că sectorul pe a cărui rază s-a produs accidentul cuprinde o serie de curbe si succesiuni de curbe, semnalizate corespunzător, iar viteza de deplasare pe acest sector trebuie adaptată nu numai particularităților drumului, dar și condițiilor meteorologice, până la limita evitării oricărui accident.

De asemenea, a subliniat că, potrivit art. 1.365 C. civ., instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite; în concret, instanța civilă nu este legată de concluziile ordonanței de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget în dosarul penal nr. x/2013 Cu toate acestea, tribunalul, dar și instanța de prim control judiciar, prin respingerea apelului său, au exonerat-o pe intervenienta E. de orice răspundere, reținând că la data producerii accidentului condițiile meteorologice nu au influențat circulația, astfel că fiecare conducător auto era obligat să adapteze viteza cu care circula raportat la restricțiile de viteză, curbele existente și semnele de circulație, dar și că intervenienta nu putea anticipa în niciun fel faptul că în acea curbă se află o suprafață alunecoasă, determinată de existența unui stăvilar, în lipsa unui indicator în acest sens.

A arătat recurentul că, potrivit afirmațiilor instanței, probele administrate în dosarul penal nr. x/2013, valabil întocmite în acel dosar, au valoare probatorie în prezenta cauză, fiind astfel opozabile și Județului Timiș, chiar dacă această instituție nu a avut nicio calitate în dosarul penal.

Or, în opinia recurentului, probele administrate, chiar valabil, în dosarul penal, nu pot avea valoare probatorie în prezenta cauză, întrucât acest aspect, al valabilității lor, nu i le face opozabile, atât timp cât nu a avut nicio calitate în acel dosar.

Mai mult, a arătat că dosarul penal nu este atașat dosarului civil, așa cum eronat a reținut instanța.

În acest context, a arătat că, în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de dinamica producerii accidentului, la termenul din data de 21.02.2018 a solicitat efectuarea unei noi expertize, potrivit art. 338 alin. (2) C. proc. civ., însă instanța nu i-a încuviințat cererea.

În continuare, a criticat cele reținute prin raportul de expertiză, în sensul lipsei indicatoarelor și nevinovăției conducătorului auto și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1.357 C. civ., întrucât nu există fapta ilicită săvârșită cu vinovăție.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 10.12.2018 a susținut că, deși potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt definitive numai hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, dispozitivul deciziei din apel, care este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, cuprinde mențiunea "definitivă".

În opinia recurentului, în mod greșit a reținut curtea de apel că eroarea a cărei îndreptare o solicită nu este una materială, tinzându-se la remedierea unei erori de judecată; aceasta, întrucât numai o eroare materială ar putea explica consemnarea mențiunii a cărei înlăturare o solicită, atât timp cât în dispozitiv se prevede că hotărârea se atacă cu recurs.

Așa fiind, a susținut că încheierea prin care i-a fost respinsă cererea de îndreptare a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 442 și 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. D. S.A a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei din apel; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia.

De asemenea, a depus întâmpinare intimata-intervenientă E., solicitând aplicarea sancțiunii nulității, în ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei din apel sau, în subsidiar, respingerea ca nefondat a acestuia; de asemenea, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva încheierii din. 10.12.2018.

Intimații-reclamanți A., B. și C., prin întâmpinarea depusă la dosar, au invocat excepția nulității recursului declarat împotriva deciziei din apel și excepția inadmisibilității recursului formulat împotriva încheierii din 10.12.2018.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 682/A din 29 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă; s-a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-pârât Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș împotriva încheierii din 10 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă; s-au admis în principiu recursurile declarate de recurentul-pârât Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 682/A din 29 octombrie 2018 și a încheierii din 10 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, în vederea soluționării recursurilor în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 1 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluția din 19 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursurilor la data de 8 iulie 2020.

Examinând încheierea din 10 decembrie 2018 și decizia civilă nr. 682/A/29.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., criticând decizia instanței de apel pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1357 din C. civ., potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod corect prevederile art. 1357 din C. civ., reținând că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ca atare, pretențiile de despăgubire ale reclamanților sunt întemeiate.

Totodată, conform art. 1365 C. civ., "instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite".

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu și-a întemeiat soluția exclusiv pe probele extrajudiciare administrate în dosarul penal nr. x/2013 în ceea ce privește lipsa vinovăției intimatei-interveniente forțate în producerea accidentului, ci a dispus administrarea de probe suplimentare (pe lângă înscrisuri și martori), în cauză fiind efectuată o expertiză tehnică auto pentru a lămuri și stabili toate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Argumentele expuse în dezvoltarea recursului, referitoare la faptul că instanța de apel a făcut o analiză greșită a raportului de expertiză judiciară, sunt unele care în mod evident tind a determina o reevaluare a probelor și la restabilirea situației de fapt în parametri care să reliefeze lipsa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită comisă de recurentul-pârât ca administrator al drumului și prejudiciul a cărui reparare se cere de către intimații-reclamanți. Or, o astfel de reevaluare a probelor este incompatibilă cu judecata în etapa recursului, în această cale de atac fiind posibil a fi analizate exclusiv aspecte care interesează legalitatea hotărârilor supuse controlului judiciar.

Demersul de interpretare a probelor este lăsat de legiuitor la libera apreciere a magistratului care realizează o judecată a fondului cauzei (în primă instanță, și în apel), conform prevederilor art. 264 din C. proc. civ., excepție de la această regulă făcând situațiile în care legea însăși stabilește puterea doveditoare a unor mijloace de probă.

Or, recurentul nu invocă vreo dispoziție legală care să atribuie expertizei judiciare efectuate în speță o forță probantă în sensul susținut de el, astfel că nu există temei spre a se reține că modalitatea în care instanța de apel a evaluat respectiva probă ar fi contrară unei dispoziții a legii și, pentru acest motiv, ar fi susceptibilă de analiză în coordonatele motivelor de recurs care se regăsesc în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, anume aceea că drumul județean era în administrarea Consiliului Județean Timiș, instanțele fondului au verificat în mod corespunzător obligațiile legale ce reveneau acestei instituții în legătură cu administrarea și întreținerea drumului prin raportare la actul normativ care asigura sediul materiei (respectiv, O.U.G. nr. 195/2002).

Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea unei persoane juridice, prin care se încălcă o normă de conduită obligatorie. Aceasta se poate prezenta sub formă comisivă, atunci când autorul faptei încalcă o normă expresă care interzice acțiunea săvârșită, sau omisivă, atunci când persoana fizică sau juridică nu îndeplinește o acțiune pe care o impune norma legală. Ca atare, ea constituie o condiție necesară a răspunderii juridice în diferitele ei forme.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat, în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale, că fapta ilicită a recurentului-pârât constă în încălcarea obligației de a lua măsuri adecvate pentru a asigura menținerea în permanență în stare tehnică bună a drumurilor și pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, având în vedere lipsa semnalizării corespunzătoare a drumului cu indicatorul "Drum lunecos", lipsa măsurilor de protecție în acea zonă periculoasă, respectiv neinstalarea unui parapet de protecție la marginea drumului înspre albia râului Bega și lipsa materialului antiderapant în zona de periculozitate maximă în timpul de formare a poleiului.

În ceea ce privește vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, având rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, corect au fost interpretate de instanța de apel prevederile legale incidente în sensul angajării răspunderii delictuale potrivit art. 1357 din C. civ.

Recurentul invocă o greșită apreciere asupra culpei, exclusiv în sarcina sa, fără a se reține culpa conducătoarei auto, respectiv a intimatei-interveniente E., în producerea accidentului rutier, care, potrivit art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, trebuia să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

În temeiul dispozițiilor art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs, aceste dispoziții fiind incidente în cauză.

Instanța de apel a constatat cu justețe că evenimentul în care a fost implicată conducătoarea vehiculului, E., este unul imprevizibil întrucât toate elementele converg spre ideea unui caz fortuit, existența poleiului neputând fi prevăzută în niciun fel, accidentul producându-se din culpa administratorului drumului județean care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea unei circulații rutiere în siguranță.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, deși recurentul-pârât a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 442 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 442 C. proc. civ. "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Aplicarea procedurii îndreptării erorilor materiale vizează îndreptarea unor greșeli de ordin formal, procedural care nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluția pronunțată, respectiv dispozitivul și considerentele pe care aceasta se sprijină.

În speță, se constată că în dispozitivul deciziei civile nr. 682/A din 29 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă s-a menționat:

"Definitivă. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare."

Instanța de apel a reținut în mod corect că o asemenea greșeală nu se circumscrie noțiunii de "eroare materială", care să fie acoperită prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ., pe această cale neputându-se remedia eventuale greșeli de judecată.

În acest sens, poate fi evocat și art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar alin. (2) prevede că "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 și deciziei civile nr. 682/A din 29 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. D. S.A., conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât JUDEȚUL TIMIȘ, PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 și deciziei civile nr. 682/A din 29 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurentul-pârât JUDEȚUL TIMIȘ, PRIN CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2020.