Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Încheierea recurată Prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost suspendată judecata contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 223/R din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul civil nr. x/2018, pentru lipsa părților. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs. În motivare, a solicitat admiterea recursului, făcând ample referiri la fondul litigiului dedus judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra excepției inadmisibilității recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 244 1 alin. (1) C. proc.

civ. "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs". De asemenea, art. 299 alin. (1) din același act normativ prevede că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În speță, A. a formulat contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 223/R din 30 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul civil nr. x/2018 Prin respectiva decizie irevocabilă, Curtea de Apel Brașov a admis excepția nulității cererii de recurs și a anulat cererea de recurs formulată de recurentul revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 289/07.04.2020 pronunțate în dosarul civil nr. x/2018 al Tribunalului Brașov.

În acest sens, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, s-a dispus suspendarea judecării contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse mai sus, Înalta Curte constată că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării contestației în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte reține că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 1 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 1 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2022
ul părților la 18-21 octombrie 2021, conform dovezilor de la dosar recurs, nefiind depuse puncte de vedere la raport. Prin rezoluția din 2 decembrie 2021 a fost acordat termen în camera de consiliu la 25 ianuarie 2022, pentru analiza admisi
ÎCCJ 2021-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1548/2021
civile nr. 1893/2019 și a deciziei civile nr. 169/2020, pronunțate de Tribunalul Brașov. Prin decizia civilă nr. 616 R din 02 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins contestația în an
ÎCCJ 2023-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 851/2023
de Tribunalul Brașov, secția I civilă, care au fost menținute; a fost respinsă cererea intimatei-pârâte C. de amendare a recurentei-reclamante A.. Reclamanta A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 207/R din data de 25 i
ÎCCJ 2022-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 159/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 28 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2022
respins, ca inadmisibilă contestația în anulare. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 12 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, contestatorii, prin mandatar G., au declarat recurs. Procedura
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă