ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2020

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.1, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reținându-se, în esență, că nu este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, atâta timp cât completul de judecată este format doar din judecători, constituționalitatea apartenenței procurorului de ședință la corpul magistraților nu are nicio legătură cu compunerea formațiunii de judecată căreia i s-a repartizat cauza spre soluționare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul A., învederând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu respectiva excepție. În acest sens, a arătat că excepția a fost ridicată de o parte din dosar, în fața Curții de Apel Ploiești, vizează prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale, și are legătură cu cauza întrucât normele care reglementează compunerea sau constituirea instanței sunt norme de organizare judiciară imperative, iar excepția referitoare la neconstituționalitatea acestora este dilatorie și absolută. Totodată, a invocat nelegalitatea încheierii atacate, care ar fi generată de lipsa citării intimatelor din dosarul de fond, B. și C., apreciind că se impune trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea admisibilității excepției.

Examinând recursul declarat de petentul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cu prioritate critica formulată de recurentul petent cu privire la nelegalitatea procedurii de citare în fond, Înalta Curte o constată neîntemeiată prin raportare la obiectul Dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești, respectiv contestația în anulare promovată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a aceleiași instanțe pronunțată în Dosarul nr. x/2019, care, la rândul său, este o cale extraordinară de atac exercitată împotriva unei alte hotărâri, cauză în care, însă, numitele B. și C. nu au avut calitatea de părți. De altfel, chiar petentul a arătat, în fața primei instanțe, că aceste persoane nu au calitatea de părți în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Dâmbovița și nici în celelalte dosare care au ca obiect soluționarea unor căi extraordinare de atac. Ca urmare, se apreciază că nu se impune admiterea prezentului recurs și trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești în vederea examinării admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale după citarea celor două persoane.

Verificând, în continuare, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, formulată de petentul A. în fața Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că aceasta nu întrunește cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât, deși a fost invocată de o parte din dosar, în fața unei instanțe de judecată și se referă la prevederi aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale, excepția nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, așadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Examinând, în acest context, actele dosarului, se constată că, în cauză, petentul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care stipulează că "magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor", din perspectiva nelegalei constituiri a completului de judecată, în a cărui componență ar intra și procurorul, apreciind că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 din Constituția României care reglementează liberul acces la justiție.

Or, așa cum rezultă din dispozițiile art. 54 din Legea nr. 304/2004, completul de judecată este format doar din judecători ce își desfășoară activitatea în cadrul unei instanțe, iar nu și din procurori. În plus, conform art. 29 și urm. C. proc. pen., procurorul este un participant la procesul penal diferit de instanța de judecată. Prin urmare, nefăcând parte din completul/instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cauze, procurorul nu participă la procesul de deliberare ce se finalizează prin pronunțarea hotărârii judecătorești.

În aceste condiții, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că excepția invocată nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în speță, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, nefiind îndeplinită condiția reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea ca atare a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A..

Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii din 15 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM