ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 27 mai 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- recunoașterea calității de expert tehnic extrajudiciar, astfel cum este definită în Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003;

- obligarea pârâților la emiterea Certificatului de atestare tehnico-profesională (conform anexei 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003) pentru calitatea de expert tehnic în domeniile A1 și A2 (așa cum sunt definite la art. 4 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003);

- recunoașterea calității de expert tehnic extrajudiciar, în domeniile de expertiză subordonate domeniului Construcții civile, industriale și agricole (conform certificatului de atestare emis de Ministerul Justiției), respectiv cele legate de Fundații (Af), Siguranța în exploatare (Bl, B9), Siguranță la foc (C); Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului (D); Izolația termică, hidrofugă și economia de energie (E); Protecția împotriva zgomotului (F);

- obligarea pârâților la emiterea Certificatului de atestare tehnico - profesională (conform anexei 2 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003) pentru calitatea de expert tehnic atestat în domeniile de mai sus, așa cum sunt acestea definite în Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003;

- obligarea pârâților la plata de daune cominatorii, respectiv daune - interese în cuantum de 1000 Ron/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, până la data soluționării/îndeplinirii obligației de a face;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 172 din 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată și a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 172 din 10 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea principiul ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000 și de art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și a principiilor generale care privesc interpretarea normei de drept.

Instanța de fond și-a argumentat soluția prin raportare la un regulament, act normativ cu forță normativă inferioară și nu la norma de drept ce reprezintă dreptul comun, O.G. nr. 2/2000. Actul normativ ierarhic superior Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003, sub aspectul forței juridice, este O.G. nr. 2/2000, iar din prevederile art. 30 al acestui act normativ rezultă că expertul tehnic judiciar poate efectua expertize tehnice extrajudiciare, la cererea persoanelor fizice sau juridice, de unde rezultă că respectiva calitate de expert tehnic extrajudiciar operează ope legis.

Prin art. 26 - 28 din O.G. nr. 2/2000 este reglementată doar procedura de dobândire a calității de expert extrajudiciar pentru persoanele care nu au avut niciodată calitatea de expert tehnic judiciar, fără ca aceasta să fie suprapusă peste reglementarea expres edictată în art. 30 din același act normativ.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond nu a expus motivele pentru care, în cauză, a înlăturat de la aplicare prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2000 și nici nu a indicat în ce situație ar putea fi incident acest text de lege, dacă nu este aplicabil în situația dată. Distincția pe care instanța de fond o face prin analogie cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 35/1996, respectiv art. 20 din Legea nr. 51/1995, nu are legătură cu obiectul cauzei, întrucât, pentru situația de față, legiuitorul a creat cadru legal expres, reprezentat de dispozițiile art. 30 din O.G. nr. 2/2000, prin care a recunoscut expertului tehnic judiciar și calitatea de expert tehnic extrajudiciar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3 ianuarie 2017, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică de nelegalitate formulată de recurentul-reclamant, referitoare la nerespectarea, de către instanța de fond, a principiului forței juridice a actelor normative în funcție de ierarhia lor în sistemul de drept național, este neîntemeiată. Contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte reține că prima instanță nu și-a întemeiat argumentația exclusiv pe dispozițiile unui "regulament" (respectiv Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003), ignorând dispozițiile O.G. nr. 2/2000, ci a avut în vedere întreg ansamblul de acte normative care reglementează modalitatea de organizare a activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, din a căror coroborare și interpretare a constatat că, pentru a obține calitatea de expert tehnic extrajudiciar în domeniile indicate prin cerere, reclamantul este obligat să urmeze procedurile de atestare prevăzute de Ordinul M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, raportat la art. 26-28 din O.G. nr. 2/2000.

În ceea ce privește criticile referitoare la presupusa neconcordanță dintre prevederile O.G. nr. 2/2000 și cele ale Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 777/2003, precum și între dispozițiile art. 26 - 28 și prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2000, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că nu se poate discerne vreo necorelare de ordin legislativ între cele două acte normative, respectiv între dispozițiile unor articole distincte din O.G. nr. 2/2000.

Argumentația recurentului-reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, potrivit cărora expertul tehnic judiciar poate efectua și expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, reclamantul trăgând concluzia că expertul tehnic judiciar este atestat, implicit, și pentru calitatea de expert tehnic extrajudiciar, neputând fi obligat să susțină examenul organizat pentru obținerea acestei calități de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în condițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2000, raportat la Ordinul M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003.

Aceste susțineri nu pot fi primite, recurentul-reclamant realizând o interpretare neunitară și nesistematică a prevederilor O.G. nr. 2/2000. Interpretarea sistematică implică lămurirea înțelesului și a sferei de aplicare a unei norme juridice, ținându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, fie din același act normativ, fie dintr-un alt act normativ, interpretare care este impusă, în general, de coexistența unor norme juridice civile generale cu norme juridice civile speciale și/sau de modalitatea de sistematizare a actului normativ în capitole, secțiuni, subcapitole, etc.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că O.G. nr. 2/2000 a stabilit, prin art. 26 - 28, modalitatea de dobândire a calității de expert tehnic extrajudiciar, dispunând că aceasta se acordă în urma susținerii unui examen, fără a fi prevăzută vreo diferență de regim juridic între persoanele care dețin calitatea de expert tehnic judiciar și cele care nu dețin această calitate. Prin urmare, toate persoanele care doresc să obțină calitatea de expert tehnic extrajudiciar au obligația susținerii examenului organizat în scopul verificării cunoștințelor de specialitate de către ministere și instituțiile centrale abilitate, în cazul de față reclamantul trebuind să parcurgă procedurile de examinare reglementate potrivit Ordinului M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, chiar dacă, anterior, a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar.

Este adevărat că, prin dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, legiuitorul a prevăzut că expertul tehnic judiciar poate efectua și expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, dar această normă nu produce efecte în privința dobândirii calității de expert tehnic extrajudiciar, care nu intră în sfera sa de reglementare.

În ceea ce privește dispozițiile Ordinului M.L.P.L.A.T. nr. 777/2003, Înalta Curte reține că acesta reglementează procedura de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții, fiind emis în limitele și cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2000, în special a art. 28 alin. (1) din această ordonanță de guvern, conform căruia examenul de expert tehnic extrajudiciar se organizează și se desfășoară potrivit regulamentului elaborat de ministere și de instituțiile centrale abilitate. Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate susținerile recurentului-reclamant privitoare la nerespectarea, de către ordinul amintit, a dispozițiilor O.G. nr. 2/2000, reținând că acest act administrativ are doar rolul de a detalia procedurile de examinare a solicitanților atestatului tehnico-profesional emis de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe când obligația obținerii acestei atestări este reglementată de art. 26 - 28 din O.G. nr. 2/2000. Așadar, ordinul nu prevede condiții de obținere a calității de expert tehnic extrajudiciar care exced dispozițiilor O.G. nr. 2/2000.

Neîntemeiată este și susținerea recurentului-reclamant privitoare la lipsa motivării instanței de fond asupra înlăturării de la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 30 din O.G. nr. 2/2000. Analizând conținutul considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte reține că acest text de lege a fost avut în vedere în motivarea soluției dispuse, prima instanță expunând argumente privitoare la înțelesul și aplicabilitatea acestor dispoziții, însă cu o interpretare diferită față de cea susținută de reclamant, situație care nu poate fi privită ca o înlăturare sau neaplicare a prevederilor art. 30 din O.G. nr. 2/2000 la cauza de față.

Înalta Curte constată a fi nefondată și critica privitoare la menționarea, în cuprinsul hotărârii atacate, a unor situații legislative diferite de cea din speță (cu referire la dobândirea calității de notar sau a celei de avocat), reținând că nu se poate decela un motiv de nelegalitate a sentinței, ca urmare a stabilirii voinței legiuitorului la edictarea unei norme, prin analogie cu acte normative ce reglementează profesii diferite. Într-adevăr, modalitatea de organizare și exercitare a calității de expert tehnic judiciar/extrajudiciar este diferită de cea a altor categorii profesionale, dar instanța de fond a utilizat metoda analogiei pentru a sublinia că, atunci când legiuitorul a dorit să prevadă anumite excepții cu privire la accederea în profesie sau obținerea unei calități, acestea au fost reglementate într-o manieră expresă și nu implicită, cum susține recurentul-reclamant. Așadar, analogia la care a recurs prima instanță nu a privit activitatea propriu-zisă a categoriilor profesionale de notar ori avocat, care este, în mod evident, distinctă de cea de expert tehnic judiciar/extrajudiciar, ci s-a referit la tehnica de reglementare legislativă a excepțiilor, care sunt expres prevăzute și sunt de strictă interpretare și aplicare.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 172 din 10 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM