ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 611/2020

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:

În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a admis contestația la executare formulată de condamnatul A..

S-a recunoscut Ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine, prin care s-a acordat condamnatului A. o reducere a pedepsei cu 75 de zile, cu titlu de eliberare anticipată.

În temeiul art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dedus din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași și durata eliberării anticipate de 75 de zile.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei Închisorii nr. 42/2019 din 18 iulie 2019, emis în baza Sentinței penale nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, dispunându-se emiterea de noi forme de executare, conform sentinței.

S-a constatat că, la data de 20 mai 2020, condamnatul A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 272 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 1.012 RON, să fie achitat din fondurile Ministerului Justiției, urmând ca acesta să rămână în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) teza I C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 9 ianuarie 2020, pe rolul Curții de Apel Iași a fost înregistrată, sub nr. x/2020, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, prin care, în temeiul art. 73 C. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) ultima teză C. proc. pen., cu trimitere la art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, contestatorul a solicitat diminuarea corespunzătoare a pedepsei în executarea căreia se află cu perioadele recunoscute ca executate prin Ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, susținând că, potrivit jurisprudenței CEDO și legislației României și Italiei, toate legile tranzitorii sau în vigoare la comiterea infracțiunii, dar ulterior abrogate, produc efecte asupra mandatului, dacă este vorba despre apărarea drepturilor omului.

În susținerea cererii, contestatorul a atașat Ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, în limba italiană și tradusă în limba română.

La solicitarea Curții, la dosar au fost înaintate: ordinul de descarcerare nr. SIEP x/2017 emis de Procuratura Republicii - Tribunalul din Udine la data de 7 februarie 2020, cererea din 19 decembrie 2019 a Procuraturii din Udine adresată judecătorului de drepturi și libertăți din Roma și răspunsul acestuia în copie conformă cererii, ordonanțele nr. 421/2018 din 11 mai 2018 și nr. 4688/2019 din 29 august 2019 ale judecătorului de drepturi și libertăți din Roma cu privire la eliberarea anticipată.

Evaluând actele dosarului, prima instanță a notat că prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, ca urmare, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referință 661/2010 din data de 13.05.2010, pronunțată de Tribunalul din Udine (Italia) în dosarul cu nr. de referință x/2007 R.G. și nr. y/2007 R.G.N.R., confirmată prin Sentința nr. 905/2016 din 5 iulie 2016 a Curții de Apel din Trieste, secția a 2-a penală (Italia) și rămasă definitivă la data de 22.09.2017 prin Ordonanța nr. 4626/2017 din 22.09.2017 a Curții Supreme de Casație (Italia), prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea intrării și șederii ilegale pe teritoriul statului, prev. de art. 12 alin. (3) - alin. (3) bis lit. a) din Decretul legislativ nr. 286/1998 și rezistență la un funcționar public, prev. de art. 337 C. pen. italian (având corespondent în legislația din România în infracțiunile de trafic de migranți, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și, respectiv, ultraj, prev. de art. 239 alin. (2) și alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969).

S-a dispus continuarea executării pedepsei de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare aplicate persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România și transferul său în acest sens.

S-a constatat că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România și că, potrivit art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta nu beneficiază de regula specialității.

În baza art. 73 C. pen. s-au scăzut din pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare: perioada de 11 luni și 27 zile închisoare (de la 13 iunie 2007 la 15 iunie 2007, inclusiv, și de la 17 octombrie 2014 la 9 octombrie 2015, inclusiv); perioada executată, începând cu data 6 octombrie 2018 la zi și 45 zile reprezentând beneficiul eliberării anticipate recunoscut în favoarea condamnatului.

În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019 din 18 iulie 2019.

Prima instanță a mai notat că din adresa din 4 octombrie 2019 a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol, reiese că numitul A. a fost transferat din Italia în România la data de 1 octombrie 2019, în aceeași zi fiind predat unei escorte din cadrul A.N.P., pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Prin adresa nr. x din 7 octombrie 2019, Penitenciarul Rahova a confirmat, că la data de 2 octombrie 2019, persoana condamnată A. a fost înmatriculată la această unitate de detenție.

Totodată, prima instanță a reținut că din Ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine rezultă că numitul A. a beneficiat, în afară de cele 45 de zile de eliberare anticipată avute în vedere de Curtea de Apel Iași la pronunțarea Sentinței penale nr. 42 din 7 iunie 2019, de încă 75 de zile de eliberare anticipată, după cum urmează: 45 de zile pentru perioada 6 octombrie 2018 - 6 aprilie 2019 și 30 de zile pentru perioada 17 octombrie 2014 - 17 aprilie 2015.

În raport cu această ultimă constatare, reținând că acordarea unor perioade de eliberare anticipată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea care se execută atrage incidența cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind de natură să creeze nelămuriri cu privire la hotărâre, prima instanță, în temeiul textului precitat, a admis contestația la executare formulată de condamnatul A. și, recunoscând Ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere Udine, în temeiul art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus deducerea, din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași, a celor 75 de zile de eliberare anticipată recunoscute persoanei condamnate A. prin actul anterior menționat al autorităților judiciare italiene.

În acest sens, reținând că prin Sentința penală nr. 474 din 15 mai 2020, pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2020, s-a dispus liberarea condiționată a condamnatului A. din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași (mandat de executare nr. x/2019), acesta fiind pus în libertate la data de 20 mai 2020, prima instanță a notat că liberarea condiționată este o instituție complementară regimului executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de detenție, mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiția ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârșească infracțiuni.

Liberarea condiționată constituie o modalitate de executare a unei părți din pedeapsa închisorii, fiindcă persoana condamnată care a fost liberată condiționat este considerată ca fiind în continuarea executării pedepsei, astfel încât timpul petrecut în stare de libertate, până la împlinirea duratei pedepsei, intră în calculul acestei durate, iar pedeapsa se consideră ca deplin executată.

În considerarea acestor argumente, prima instanță a notat că, deși condamnatul A. nu mai este încarcerat, el este considerat a fi în continuare în executarea pedepsei aplicate prin Hotărârea penală cu nr. de referință 661/2010, pronunțată la data de 13 mai 2010 de Tribunalul din Udine (Italia), recunoscută de Curtea de Apel Iași, al cărei cuantum a fost modificat prin Ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 a Biroului de Supraveghere Udine.

Astfel spus, chiar dacă persoana condamnată a fost liberată condiționat din executarea pedepsei stabilită prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași, modificarea duratei acesteia, ca efect al emiterii Ordonanței nr. 4688/2019 din 28 august 2019 a Biroului de Supraveghere Udine, trebuie să se reflecte în formele de executare a pedepsei.

Pentru aceste motive, prima instanță a dispus și anularea mandatului de executare a pedepsei Închisorii nr. x/2019 din 18 iulie 2019 și, respectiv, înlocuirea acestuia cu alte forme care să corespundă noii situații juridice a condamnatului, reținând că efectuarea acestor operațiuni nu influențează în niciun fel decizia de eliberare din penitenciar a condamnatului și nu poate avea ca rezultat reîncarcerarea acestuia pentru continuarea executării pedepsei diminuate.

În fine, notând că, raportat la dispozițiile art. 61 C. pen. din 1969, menținerea/revocarea liberării condiționate se dispune de către instanța care judecă infracțiunea săvârșită în timpul liberării condiționate, prima instanță a apreciat că dispunerea, în procedura contestației la executare, a unei măsuri de menținere a liberării condiționate acordate condamnatului A. prin Sentința penală nr. 474 din 15 mai 2020, pronunțată de Judecătoria Botoșani ar fi nelegală.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în memoriul cuprinzând motivele căii de atac, atașat la dosarul cauzei: greșita reținere ca temei de drept al contestației la executare a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., temeiul corect fiind cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată; greșita dispunere a anulării mandatului de executare a pedepsei și emiterii unui nou mandat; omisiunea dispunerii menținerii liberării condiționate a condamnatului; omisiunea constatării că restul rămas neexecutat din pedeapsa stabilită prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, este de 436 zile (iar nu de 511 zile), prin scăderea celor 75 zile acordate de statul italian cu titlu de reducere pedeapsă, recunoscută în condițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În susținerea acestor critici, parchetul a arătat, în esență, că, atâta timp cât recunoașterea actului străin de reducere a pedepsei diminuează cuantumul pedepsei inițiale, avută ca reper la liberarea condiționată a persoanei condamnate, nu se justifica înlăturarea efectelor liberării condiționate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, care ar avea ca urmare reluarea/continuarea executării pedepsei. Altfel spus, dacă liberarea condiționată s-a dispus deja definitiv pentru o pedeapsă mai mare, așa cum era ea configurată înainte de reducerea recunoscută de instanța romană, evident că temeiurile liberării condiționate subzistă și în raport de pedeapsa redusă.

A mai arătat că, de vreme ce persoana condamnată a fost liberată condiționat în baza unei hotărâri definitive, înainte de recunoașterea definitivă a reducerii acordate de statul străin, respectiva reducere are ca efect diminuarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, însă nu și reluarea executării sale efective. Ca urmare, într-o astfel de ipoteză nu există temeiuri pentru emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, cât timp recunoașterea reducerii de pedeapsă determină un cuantum mai mic al acesteia față de cel în raport de care s-a dispus liberarea condiționată.

În considerarea acestor argumente, parchetul a solicitat admiterea contestației, desființarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, schimbarea temeiului contestației în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., dispunerea menținerii liberării condiționate a persoanei condamnate A. și înlăturarea dispoziției de anulare a mandatului inițial de executare a pedepsei, cât și de emitere a unui nou mandat de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 iulie 2020, sub nr. x/2020.

Deși legal citat, intimatul condamnat A. nu s-a prezentat în fața instanței de contestație.

La termenul de dezbateri din 2 octombrie 2020, reprezentantul parchetului a prezentat oral motivele contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în maniera și limitele redate în practicaua prezentei hotărâri, formulând concluzii și în raport de aspectele suplimentare puse în discuție de către instanță.

****

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie contestația formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinței penale nr. 42 din 7 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2019, prin care acesta a solicitat recunoașterea Ordonanței nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine și deducerea zilelor de eliberare anticipată din pedeapsa în executarea căreia se afla.

Din actele dosarului rezultă că, prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referință 661/2010 din data de 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul din Udine (Italia) în dosarul cu nr. de referință x/2007 R.G. și nr. y/2007 R.G.N.R. și transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, deducându-se din durata acesteia perioada de 11 luni și 27 zile închisoare (de la 13 iunie 2007 la 15 iunie 2007, inclusiv, și de la 17 octombrie 2014 la 9 octombrie 2015, inclusiv), perioada executată, începând cu data 6 octombrie 2018 la zi și 45 zile reprezentând beneficiul eliberării anticipate recunoscut în favoarea condamnatului.

Această hotărâre a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 18 iulie 2019, în baza ei fiind emis, la aceeași dată, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019, care a fost pus în executare la data de 1 octombrie 2019.

Pe calea contestației la executare deduse judecății, condamnatul A. a solicitat recunoașterea unui beneficiu suplimentar acordat de autoritățile italiene și, în acest sens, a depus Ordonanța nr. 4688/2019 din 28 august 2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine, prin care i s-a acordat un număr de 75 de zile de eliberare anticipată, respectiv: 45 de zile eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 6.10.2018 - 6.04.2019 și 30 de zile pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 -17.04.2015.

În acest context, Înalta Curte notează că, raportat la conținutul concret al solicitării adresate instanței și al înscrisului atașat acesteia, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat A. îl constituie lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoașterea și executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităților italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian prin ordonanța anterior menționată.

Ca urmare, cererea condamnatului A. are natura unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, normă potrivit căreia:

"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător".

Din această perspectivă, critica Ministerului Public referitoare la greșita reținere, ca temei de drept al contestației la executare, a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este neîntemeiată.

Înalta Curte constată însă, din oficiu, că situația numărului de zile de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul nu a fost pe deplin lămurită, între actele depuse la dosar existând o serie de contradicții.

Astfel, notează că, deși, prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași, contestatorului i-au fost recunoscute (conform certificatului prev. de art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI) 45 de zile de eliberare anticipată pentru perioada 17.10.2014 - 17.04.2015, prin Ordonanța nr. 4688/2019 îi sunt recunoscute 30 de zile de eliberare anticipată, aferente aceleiași perioade.

Prima instanță a solicitat Ministerului Justiției din Italia să comunice dacă în cele 75 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin Ordonanța nr. 4688/2019 sunt incluse și cele 45 de zile recunoscute prin ordonanța nr. 421/2018 (menționate în certificatul prev. de art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2008/909/JAI și recunoscute ca atare prin Sentința penală nr. 42 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel Iași), dacă perioada de detenție 17 octombrie 2014 - 17 aprilie 2015 a fost evaluată de două ori și câte zile de eliberare anticipată i-au fost recunoscute condamnatului pentru aceasta. Totodată, s-a solicitat a se comunica dacă condamnatul mai beneficiază și de alte reduceri de pedeapsă în afara celor 45 de zile recunoscute ca executate prin certificatul emis de autoritățile judiciare italiene în procedura de punere în executare a hotărârii străine de condamnare.

Urmare acestor diligențe, la dosarul cauzei au fost transmise, printre altele:

- Ordonanța nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 11 mai 2018, prin care persoanei condamnate A. i s-a acordat un număr de 45 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în perioada 17.10.2014 - 17.04.2015;

- Ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 (al cărei conținut a fost redat anterior);

- ordinul de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la data de 7 februarie 2020, în cuprinsul căruia se arată că "având în vedere ordonanța nr. 518/2020 emisă la data de 7.02.2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma care a acordat condamnatului un total de 45 de zile de eliberare anticipată (cu referire la perioadele de la 17.04.2015 la 8.10.2015 și de la 6.04.2019 la 10.04.2019) declară respinsă perioada de la 10.04.2019 la 2.10.2019"

- cererea din 19 decembrie 2019 a Procuraturii din Udine adresată judecătorului de drepturi și libertăți din Roma, în cuprinsul căruia se arată:

"se semnalează că perioada 17.10.2014 la 17.04.2015 a fost numărată de două ori, o dată în Ordonanța nr. 421/2018 din 12.05.2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine și apoi în Ordonanța nr. 4688/2019 din 28.08.2019 a acestui birou"

Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că ordonanța nr. 4688/2019 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine la data de 28 august 2019 recunoaște persoanei condamnate A. 30 de zile de eliberare anticipată pentru pedeapsa executată în intervalul 17.10.2014 - 17.04.2015, același interval pentru care, prin Ordonanța nr. 421/2018 emisă de Biroul de Supraveghere din Udine i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată (recunoscute prin Sentința penală nr. 42 din 7.06.2019 a Curții de Apel Iași).

Totodată, rezultă că, în afara celor două ordonanțe emise de Biroul de Supraveghere din Udine, nr. 421/2018 și nr. 4688/2019, prin care persoanei condamnate A. i s-au acordat 45 și, respectiv, 75 de zile de eliberare anticipată, există și ordonanța nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 7 februarie 2020, care nu a fost depusă la dosar și prin care, de asemenea, s-ar fi acordat aceleiași persoane condamnate încă 45 de zile de eliberare anticipată.

Ca urmare, înscrisurile anterior menționate nu clarifică aspectele în considerarea cărora au fost solicitate, neputându-se stabili, pe baza lor, dacă cele 30 de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului prin Ordonanța nr. 4688/2019 (din totalul de 75), aferente perioadei 17.10.2014 - 17.04.2015, pentru care, prin ordonanța nr. 421/2018, i se acordaseră deja 45 de zile de eliberare anticipată, constituie o reducere suplimentară a pedepsei acordată de autoritățile judiciare italiene pentru aceeași perioadă sau doar o eroare materială.

Totodată, din succesiunea și conținutul acestor înscrisuri nu se poate stabili cu certitudine numărul de zile de eliberare anticipată real acordate contestatorului, prin raportare la perioada presupus considerată ca executată de către statul italian, în condițiile în care în cuprinsul ordinului de descarcerare nr. SIEP 617/2017 emis de Tribunalul din Udine la 7 februarie 2020 se face mențiune despre ordonanța nr. 518/2020, emisă la data de 7 februarie 2020 de către Biroul de Supraveghere din Roma, fără însă ca acest document să fie transmis instanței.

Această constatare impunea, prin urmare, efectuarea de diligențe suplimentare în vederea deplinei lămuriri a situației numărului total de zile de eliberare anticipată acordate condamnatului A. de către autoritățile judiciare din Italia.

Fără a efectua, însă, astfel de demersuri și făcând abstracție de conținutul înscrisurilor anterior menționate, prima instanță a procedat la soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul A. în maniera arătată în cuprinsul dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente, împrejurare care afectează legalitatea hotărârii pronunțate în atare condiții, impunând desființarea acesteia în vederea identificării exacte a numărului de zile de eliberare anticipată ce urmează a se deduce din pedeapsa recunoscută anterior de instanța română.

Dată fiind omisiunea primei instanțe de a clarifica aspecte esențiale pentru completa lămurire a cauzei, Înalta Curte nu s-ar putea substitui integral acesteia în faza contestației, efectuând direct, în ultimul grad de jurisdicție, o analiză a particularităților fondului cauzei, în acord cu exigențele art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la 597 și urm. C. proc. pen., deoarece ar genera, astfel, privarea persoanei condamnate de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție și, implicit, o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele legalității procesului penal.

Prin urmare, se impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță, analiza celorlalte motive de contestație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași fiind superfluă în acest context, ele urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași, menținând actele procedurale îndeplinite în fața acestei instanțe până la data de 20 mai 2020.

În rejudecare, urmează ca prima instanță să clarifice situația zilelor de eliberare anticipată, aferente perioadei 17.10.2014 - 17.04.2015, acordate de către autoritățile judiciare italiene atât prin Ordonanța nr. 421/2018, cât și prin Ordonanța nr. 4688/2019, ambele emise de Biroul de Supraveghere din Udine, să solicite autorităților judiciare din Italia Ordonanța nr. 518/2020 emisă de Biroul de Supraveghere din Roma la data de 7.02.2020 și să aprecieze asupra efectelor ei în planul concret al cauzei, să evalueze cererea contestatorului prin prisma informațiilor cu caracter de certitudine ce vor fi comunicate de către autoritățile judiciare italiene și a tuturor criticilor susținute în apel, cu respectarea principiului non reformatio in peius (incident ca efect al exercitării apelului parchetului în favoarea contestatorului).

În contextul soluției astfel dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor fi lăsate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 32 FCJI din data de 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Iași.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2020.

GGC - MM