CtEDO 30.07.2008 Auto

CZAJKOWSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
30.07.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CZAJKOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 6809/03 de Dariusz CZAJKOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 1 iulie 2008 ca Cameră compusă din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 4 februarie 2003, având în vedere decizia parțială din 16 octombrie 2007, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a meritelor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție), Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 16 mai 2008, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Dariusz Czajkowski, este un național polonez născut în 1962 și locuiește în Kościan. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 februarie 1993, reclamantul a fost arestat de poliție. La 20 februarie 1993, procurorul de districtul Poznań a decis să dețină reclamantul în retragere în funcție de o suspiciune rezonabilă că a comis un furt la depozitul „Plus” de unde a furat 120.000.000 de zloti (vechi) (12.000 zloti polonez, PLN) și bunuri în valoare de 6.000 PLN. La 14 mai 1993, reclamantul a fost acuzat în fața Curții Regionale Poznań (Sīd Wojewódzki La 2 august 1993, reclamantul a fost eliberat din detenție. La 18 noiembrie 1993, Curtea Regională Poznań a pronunțat o hotărâre. Reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile. Procurorul a depus un recurs împotriva hotărârii. La 21 aprilie 1994, Curtea de Apel Poznań a anulat hotărârea și a trimis cazul procurorului de district. La 29 noiembrie 1994, procurorul a decis să rămână la procedură. La 2 ianuarie 1996, procurorul a hotărât să relueze procedurile împotriva reclamantului. Procurorul a stabilit că este necesar să audă doi martori, dar adresele lor erau necunoscute. Astfel, la 19 ianuarie 1996, procurorul a continuat din nou procedurile. Se pare că reclamantul a întrebat despre progresul anchetei și despre motivele întârzierii. La 16 iunie 2003, Procurorul din districtul Poznań a răspuns la scrisorile reclamantului în care s-a plâns de întârziere în cadrul anchetei împotriva lui și de lipsa de informații despre cazul său. El a informat reclamantul că procedura a fost rămasă de când s-a dovedit imposibil să stabilească adresele martorilor. Decembrie 2003 Procurorul Poznań Appellate în altă scrisoare a respins acuzațiile reclamantului că întârzierea în cazul său a fost cauzată de inactivitatea serviciului de urmărire penală. La 3 martie 2004, ancheta împotriva reclamantului a fost reluată și un martor a fost auzit. Cu toate acestea, în aceeași dată procurorul de district a hotărât să rămână din nou procedurile. La 23 septembrie 2004, Procurorul Regional Poznań a respins recursul reclamantului împotriva deciziei de a rămâne în procedură. Ancheta împotriva reclamantului rămâne în fața Procurorului de districtul Poznań. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 8 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea unei acuzații penale împotriva sa, fiecare are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” În plus, el s-a plâns, invocând art. 8 din Convenție, că procedurile penale lungi împotriva lui și-au distrus viața privată și de familie. Prin scrisoarea din 16 mai 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește prin urmare să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea articolelor 6 § 1 și 8 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 20.000 PLN, pe care ei consideră că este rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție...”. Într-o scrisoare din 29 mai 2008, reclamantul a exprimat opinia că declarația guvernului este inacceptabilă și a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la fondul cererii sale. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). Întrucât procedurile în cauză sunt încă pendente în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru a obține recurs pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă