ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2019

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12.07.2017, urmare a dispozițiilor Deciziei civile nr. 3406 din data de 29.05.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Timișoara, prin care a fost admis recursul declarat de recurenta reclamantă RA Administrația Zonei Libere Curtici - Arad, a fost casată în parte sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, a fost menținută sentința atacată în privința dezlegării dată asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii raportat la temeiurile de drept expuse de reclamantă, reclamanta RA Administrația Zonei Libere Curtici a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pe pârâta S.C. D. S.R.L. solicitând instanței obligarea pârâtei la achitarea sumei de 344.205,03 RON ce reprezintă facturi de redevență emise în baza Contractului de concesiune nr. x/07.03.2002, încheiat între R.A. Administrația Zonei Libere Curtici Arad și pârâtă, respectiv 36.923,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 8609/18.07.2014, 39.396,38 RON contravaloare Factură nr. AR S 8789/01.10.2014, 41.476,50 RON contravaloare Factură nr. AR S 9051/05.01.2015, 46,254,38 RON contravaloare Factură nr. AR S 9321/01.04.2015, 44.965,13 RON contravaloare Factură nr. AR S 9576/01.07.2015, 44,259,75 RON contravaloare Factură nr. AR S 9834/01.10.2015, 46.661,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 10114/04.01.2016, 44.267,63 RON contravaloare Factură nr. AR S 10412/01.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 81 din 25 ianuarie 2019, Tribunalul Arad a dispus următoarele:

- a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă.

- a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Curtici, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SRL (fostă A. SRL),

- a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de redevență datorată potrivit facturilor AR S 8609/18.07.2014, AR S 8789/01.10.2014, AR S 9051/05.01.2015, AR S 9321/01.04.2015, AR S 9576/01.07.2015, AR S 9834/01.10.2015, AR S 10114/04.01.2016 și AR S nr. 10412/01.04.2016 emise de pârâtă în temeiul contractului de concesiune nr. x/07.03.2002, suma de 344.205,03 RON.

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8047 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2397 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea problemei de drept:

"Dispozițiile art. 7 alin. (6) lit. e) și ale art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în varianta consolidată la data de 26.02.2018, rămân aplicabile în privința contractelor administrative după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. publicat în M. Of. nr. 485/15.07.2010 și eliminarea dispozițiilor referitoare la procedura concilierii din vechiul C. proc. civ.?"

- a respins recursul formulat de pârâta recurentă A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 81/25.01.2018 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/2016 în contradictoriu cu reclamanta intimată B.

- a obligat pârâta recurentă A. S.R.L. să plătească reclamantei intimate B. suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2019, revizuenta S.C. D. S.R.L. a solicitat în temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. revizuirea Sentinței nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 * și a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea celor două hotărâri pentru încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 2158 din 14 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare ca o consecință a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că soluția dată asupra modului de soluționare al excepției inadmisibilității referitoare la necesitatea sau nu a parcurgerii procedurii prealabile, a condus la situația reglementată de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în raport de Decizia civilă nr. 2158 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în data de 14 iunie 2016 în Dosarul nr. x/2015.

A susținut revizuenta că instanțele de judecata au considerat, pe de o parte, ca pentru exercitarea unui demers judiciar având izvorul în Contractul de concesiune nr. x/07.03.2002 se impune parcurgerea procedurii prealabile și respectarea termenelor de introducere a acțiunii, instituite de către legiuitor prin Legea nr. 554/2004 cu privire la contractele administrative, iar pe de alta parte, pentru autoritatea contractanta, demersul judiciar întemeiat pe prevederile aceluiași contract administrativ nu este condiționat de parcurgerea procedurii prealabile și nu trebuie exercitat în termenul de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, ci în termenul general de prescripție de 3 ani, fără ca între momentul pronunțării hotărârii inițiale și momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire o solicităm să fi apărut modificări legislative care sa genereze aceasta diferența de interpretare și de tratament aplicat părților în litigiu. Ambele hotărâri pronunțate au condus la soluții favorabile intimatei-reclamante din prezenta cauza, autoritatea contractantă C.

Chestiunea litigioasă referitoare la necesitatea introducerii cererii de chemare în judecată în termenul de 6 luni reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost tranșată în mod definitiv prin Decizia civilă nr. 2158 pronunțata în ședința publică din data de 14.06.2016, acest aspect fiind intrat sub autoritate de lucru judecat.

În opinia revizuentei, în primul ciclu procesual instanțele de fond și de recurs au analizat exclusiv aspectele care au vizat lipsa procedurii prealabile și tardivitatea procedurii prealabile invocate în cadrul excepției inadmisibilității acțiunii, și nu aspectele referitoare la tardivitatea introducerii acțiunii. Câtă vreme instanța de fond a admis aceasta excepție și a considerat ca procedura prealabilă fie lipsește cu desăvârșire, fie este tardiv demarată, analizarea excepției tardivității formulării acțiunii în raport de momentul parcurgerii procedurii prealabile era de prisos la momentul analizării recursului. Instanța de recurs, învestită, potrivit dispozițiilor legale, a analiza doar legalitatea hotărârii instanței de fond cu privire la aspectele asupra cărora aceasta s-a pronunțat, nu avea căderea să analizeze și excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Revizuenta a susținut că în speță este aplicabil termenul de 6 luni reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004 în privința raporturilor dintre revizuenta-pârâtă și intimata-reclamantă care își au izvorul în contractul de concesiune care a fost statuată definitiv prin Decizia civilă nr. 2158/2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015. Astfel că orice hotărâre judecătorească prin care se infirmă aplicabilitatea acestor dispoziții și a termenului de 6 luni intră în vădită contradicție cu această hotărâre.

Câtă vreme prin Sentința civilă nr. 81/25.01.2018 s-a reținut ca în privința raportului juridic dintre părți nu ar fi incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și nici termenul de prescripție de 6 luni, este evident ca singura soluție prin care poate fi restabilită securitatea circuitului juridic și respectată autoritatea de lucru judecat este aceea de anulare a acestei a doua hotărâre.

Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 martie 2019 intimata R.A Administrația Zonei Libere Curtici Arad a solicitat respingerea cererii de revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat cererii de revizuire, invocată de intimata R.A Administrația Zonei Libere Curtici Arad, Înalta Curte constată că această excepție este neîntemeiată.

Contrar susținerilor intimatei,cererea de revizuire soluționată prin Decizia 3376 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, este formulată împotriva Deciziei nr. 3406 din 29 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, iar cererea de revizuire ce formează obiectul prezentului dosar este formulată împotriva Sentinței civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 * și a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, hotărârile ce formează obiectul celor două cereri de revizuire fiind diferite.

Examinând cererea de revizuire în condițiile art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea de revizuire este nefondată.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., instanța reține că revizuirea unei hotărâri poate fi cerută atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, "este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat" (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, C. proc. civ., adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 735).

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, situații care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.

În speță, condițiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect, deși izvorâte din același raport juridic, respectiv Contractul de concesiune nr. x/07.03.2002.

Înalta Curte constată că prin Decizia civilă nr. 2158 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în data de 14 iunie 2016 în Dosarul nr. x/2015, a fost soluționată cererea revizuentei de a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se constate că la data de 02.10.2013, ca urmare a ruperii echilibrului financiar al concesiunii și imposibilității obiective de a se exploata bunul, au intervenit cauze de încetare a contractului de concesiune, impunându-se constatarea încetării contractului începând cu această dată, iar în subsidiar, să se constate că la momentul sesizării instanței, nu mai exista echilibru financiar al concesiunii și exista o imposibilitate obiectivă de a exploata bunul, motiv pentru care se impunea încetarea contractului începând cu data sesizării instanței de judecată,

Iar în ceea ce privește obiectul Dosarului nr. x/2016, se constată că acesta privește cererea intimatei de obligare a revizuentei la plata sumei de 344.205,03, ce reprezintă redevență datorată potrivit facturilor emise în baza Contractului de concesiune nr. x/07.03.2002.

Astfel cum s-a arătat și prin Sentința nr. 81 din 25 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad, nu pot fi reținute apărările privind încetarea contractului de concesiune anterior nașterii obligației de plată a redevențelor pretinse în prezenta cauză, pentru ruperea echilibrului financiar. Prin Decizia civilă nr. 2158/14.06.2016 Pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2015 s-a respins acțiunea pârâtei având ca obiect constatarea încetării Contractului de concesiune nr. x/2002 încheiat cu reclamanta, cu motivarea că acțiunea reclamantei este tardivă. O reluare a analizei acelorași cauze de încetare a contractului de concesiune-ruperea echilibrului financiar-în prezenta cauză nu mai este posibilă, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Prin decizia menționată s-a constat nu numai tardivitatea acțiunii, raportat la aceleași elemente pe care pârâta le invocă și în prezenta cauză, existența unei notificări în prezența acestora, la data de 02.10.2013 ci și împrejurarea că încetarea contractului nu operează de drept. Cât timp încetarea contractului nu putea opera de drept și nici nu s-a parcurs procedura necesară pentru constatarea încetării acesteia, în termenele stabilite de legiuitor, acesta fiind motivul respingerii acțiunii reclamantei în acest sens, nu se poate reține nici în prezenta cauză încetarea contractului de concesiune și nici lipsa obligației de plată a redevenței, cât timp contractul a rămas valabil și terenul nu a fost predat reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată, deși cauzele au un izvor juridic comun reprezentat de același contract de concesiune, nu se poate reține, față de obiectul distinct, că prin dispozitivul sau considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, s-a încălcat ceea ce prima instanță a stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza Stanca Popescu c României și Iordan Iordanov contra Bulgariei, s-a statuat că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul unei căi extraordinare de atac care nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea unei cauze pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată" și obligă revizuenta la plata sumei de 1824 reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 509 pct. 8 cu referire la art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată, cât și cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată. Respinge cererea de revizuire formulată de D. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 81 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 * și a Deciziei civile nr. 2397/CA din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă revizuenta la plata sumei de 1.824 reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - NN