ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3772/2010

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 12 iulie 2007 sub nr. 6914/4/2007 reclamanta SC S.S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC B.H.T.G. SA - Sucursala Academiei, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată reclamanta suma de 3.648,72 lei reprezentând garanție de bună execuție, constituită în baza contractului de execuție lucrări încheiat cu CN P.R. - Direcția de Poștă București. Prin sentința civilă nr. 5657 din 19 octombrie 2007 Judecătoria sectorului 4 București a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta înregistrat pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar prin decizia civilă nr. 453/ A din 01 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată și a reținut cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București, secția comercială, dispunând înaintarea Dosarului pentru repartizare aleatorie. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 14 iulie 2008 sub nr. 27305/3/2008. Prin sentința comercială nr. 10446 din 10 octombrie 2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București a respins acțiunea formulată de reclamanta, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din raportul de expertiză tehnică efectuată a rezultat că Centrocoop a preluat în 1974 cu plată Complexul Comercial Măgurele, de la aceea dată spațiile fiind ocupate de poștă, de Serviciul de Ambulanță, de Farmacie și de Cabinete medicale, iar pârâta a încheiat cu chematele în garanție contracte de închiriere care prevedeau drepturi și obligații reciproce, că urmare a sistării furnizării agentului termic în toamna anului 2003 și la intervenția Consiliului Județean Ilfov, reclamanta a efectuat lucrări pentru asigurarea căldurii și reparații necesare întreținerii și funcționării eficiente a elementelor de construcție, a căror durată de serviciu expirase, astfel cum a subliniat expertul tehnic.

Din același raport de expertiză, prima instanță a reținut că s-au creat confuzii în privința plății pentru lucrările efectuate, deoarece Primăria Măgurele înscrisese din anul 2002 clădirea în anexa nr. 27 a H.G. nr. 930 privind atestarea domeniului public, fără a se mai depune dovezi ulterioare privind preluarea acesteia. A reținut și că lucrările au fost efectuate fără existența vreunui contract, dar că expertul a atestat faptul că lucrările au fost urmărite atât de conducerea Cooperativei, cât și de reprezentantul Consiliului Județean Ilfov, construcția fiind dată în folosință chiriașilor prin procesul-verbal nr. x/2004. A reținut apărările pârâtei despre inexistența unor raporturi juridice contractuale, dar și atitudinea pârâtei care nu a dispus oprirea respectivelor lucrări și nici nu a contestat efectuarea lor sau contravaloarea.

Prima instanță a reținut, de asemenea, că sunt îndeplinite toate condițiile materiale și juridice pentru a se aprecia asupra existenței îmbogățirii fără justă cauză, admițând acțiunea în conformitate cu dispozițiile articolului 493, 484, 992, 1073 și 1486 C. civ. Față de lipsa taxei de timbru aferente cererii de chemare în garanție a dispus anularea acestei cereri ca netimbrată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta criticând-o pentru următoarele aspecte: Instanța de fond nu a apreciat pentru ce perioadă a fost stabilit termenul de garanție a lucrărilor, respectiv 24 de luni, dată după care orice pretenție între părți devine nulă. În mod greșit s-a reținut că garanția de bună execuție reprezintă o sumă consemnată în beneficiul pârâtei CN P.R.

SA și că fără acordul beneficiarului, pârâta B. nu poate proceda la eliberarea garanției, iar beneficiarul nu a emis pretenții dar nici nu permite deblocarea contului. Intimata B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat. Prin decizia nr. 147 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția V- a comercială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 3.648,72 RON reprezentând garanții de bună execuție. Având în vedere că apelanta-pârâtă și-a completat în două rânduri motivele de apel, prin invocarea a două motive de ordine publică vizând inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive s-au analizat în ordinea stabilită de dispozițiile articolului 137 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de apel a respins critica vizând nerespectarea dispozițiilor art. 720 C. proc. civ. S-a constatat că în convocarea la conciliere directă nu au fost menționate și pretențiile relative la dobândă, însă dobânda este un accesoriu al debitului principal, accesoriu care izvorăște ex lege și că pârâta nu poate să se apere susținând că nu a cunoscut această pretenție încă din faza concilierii prealabile, câtă vreme dispozițiile articolului 43 C. com. prevăd că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc de drept dobânda din ziua când devin exigibile, fiind incident principiul de drept nemo censetur ignorare legem. Curtea a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de apelanta - pârâtă în raport de H.G.

nr. 930/2002, în anexă la care figurează clădirile unde funcționează Oficiul P.T.T.R., dispensarul și farmacia la pozițiile nr. 31 și 32 (filele 260-264 ale dosarului de apel). Conform acestui act normativ, aceste clădiri apar ca aparținând domeniului public al comunei Măgurele, Județul Ilfov și nu apelantei pârâte. S-a mai constatat că prima critică este neîntemeiată întrucât apelanta pârâtă nu a indicat în concret care sunt formele de procedură încălcate de instanța de fond și care atrag nulitatea relativă a hotărârii în condițiile articolului 105 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la critica privind respingerea probelor cu interogatoriu și cu martori și la consecințele acestei măsuri în plan probator, deși strict formal întemeiată, a rămas fără obiect întrucât în apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, au fost administrate probe în completare, printre care și proba cu interogatoriu, reținându-se că asupra administrării probei cu martori apelanta-pârâtă nu a insistat.

Privitor la condițiile materiale ale acțiunii îmbogățirii fără just temei, respectiv mărirea unui patrimoniu, care are drept urmare micșorarea altui patrimoniu, legătura dintre cele două fluctuații valorice și existența unei cauze unice a acestei fluctuații, instanța de apel a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite; s-a mai apreciat că prin efectuarea lucrărilor la acest complex patrimonial apelanta - pârâtă a înregistrat un spor, ignorând faptul că, cel puțin în raport de această hotărâre (care nu s-a dovedit nici măcar a fi atacată în justiție) și în lipsa oricărui titlu, care să îi confere apelantei - pârâte cel puțin calitatea de administrator al bunului, nu poate fi reținută apartenența construcției la patrimoniul apelantei parate.

S-a avut în vedere că în cadrul acțiunii de față instanțele nu au a stabilit existenta și titularul dreptului de proprietate asupra complexului comercial la care s-au efectuat lucrări, dar pe cale incidentală și în raport de înscrisurile depuse trebuie determinat dacă acest complex este parte din patrimoniul apelantei - pârâte, pentru că numai în acest fel poate fi antrenată răspunderea titularului. Or, în cauză, pentru considerentele ce preced, H.G. nr. 930/2002 autorizează concluzia că respectiva clădire aparține domeniului public al comunei Măgurele, Județul Ilfov, care este subiect de drept distinct de apelanta - pârâtă. S-a reținut că, este o împrejurare necontestată de nici una dintre părți și care este prezentată ca o premisă a situației de fapt chiar de intimata - reclamantă că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a solicitării verbale, formulate de Președintele Consiliului Județean Ilfov.

Instanța de fond era în drept să aprecieze, în raport de aceste probe, că intimata reclamantă a executat lucrările în cadru contractual, în condițiile articolului 36 C. com., respectiv în modalitatea comenzii urmate de executare imediată (care putea fi apreciată chiar ca o stipulație pentru altul), iar pentru a-și acoperi prejudiciul avea la îndemână în principal acțiunea ex contractului, împotriva cocontractantului și numai în lipsa acesteia putea uza de actio de in rem verso. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL București întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin decizia nr. 1038 din 16 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul pârâtei și a modificat decizia instanței de apel în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 10446 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI- a comercială, pe care o menține. Totodată s-a menținut întoarcerea executării silite formulată de recurentă prin restabilirea situației anterioare executării deciziei din apel, pentru următoarele considerente: În cauză s-a statuat că imobilul în discuție nu face parte din patrimoniul pârâtei, în contextul în care prin H.G.

nr. 930/2002, emisă baza Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică s-a atestat apartenența acestuia la domeniul public al comunei Măgurele, Județul Ilfov, neavând relevanță faptul că nu s-a produs o predare - preluare efectivă sau că bunul nu figurează - încă în inventarul acesteia. Față de actele noi depuse în recurs în temeiul art. 305 C. proc. civ. nu s-a reușit a se contracara cele reținute de instanța anterioară cu privire la îndeplinirea condiției măririi patrimoniului pârâtei ca o consecință a micșorării patrimoniului reclamantei, respectiv lămurirea apartenenței bunului în patrimoniul pârâtei, nefiind îndeplinite una din principalele condiții juridice ale acțiunii îmbogățirea tară just temei, aceea a absenței oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.

În contextul în care reclamanta nu a contestat faptul că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a unei solicitări verbale din partea Președintelui Consiliului Județean Ilfov, pe bună dreptate instanța a dat eficiență prevederilor art. 36 C. com., constatând că lucrările s-au efectuat în cadru contractual. Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura pricinii, nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În considerentele deciziei instanța a explicitat în mod amplu motivele pentru care a considerat că pârâta are calitate procesuală pasivă, într-o înlănțuire logică ce nu lasă loc de interpretări, motiv pentru care concluzia recurentei nu poate fi reținută.

De asemenea, instanța de recurs a respins criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. în condițiile în care partea introductivă a încheierii din 13 februarie 2009, în care au fost consemnate dezbaterile, s-a consemnat cererea apelantei - reclamante prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de expert. Recurenta a invocat - în termen - cerere de completare, întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. asupra căruia instanța de recurs a constatat că acesta cuprinde aspecte de netemeinicie, astfel că aceste critici nu poate fi supus controlului judiciar în calea de atac a recursului. În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 129 alin. (5) și (6) C. proc.

civ. s-a apreciat că instanța de apel a dat eficiență atât principiului disponibilității părții față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și, totodată, a manifestat rol activ pe tot parcursul procesului, administrând probatoriile pe care le-a considerat necesare și utile cauzei. Cu privire la solicitarea subsidiară, aceea de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, cum recurenta nu a mai susținut-o nici cu prilejul dezbaterilor și nici prin concluziile scrise, instanța nu a mai analizat-o. Împotriva deciziei pronunțate în recurs revizuenta SC S.S.C. SRL București a formulat cerere de revizuire. În motivarea cererii revizuenta arată că decizie nr. nr. 1038 din 16 martie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, este contradictorie Deciziei nr. 147 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în argumentarea căreia susține critici pe fondul litigiului.

Cererea este inadmisibilă. Posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor asupra în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu se fi soluționat excepția puterii lucrului judecat. Prin hotărâri definitive se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

În cauză decizia nr. 1038 din 16 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, este pronunțată în calea de atac a recursului, iar decizia nr. 147 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a V- a comercială, astfel că aceste două hotărâri sunt pronunțate în același dosar, în căi de atac diferite, respectiv o deciziei pronunțată în apel și cea de-a doua decizie pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului. Prin urmare, hotărârile sunt pronunțate în aceeași cauză, aflate în faze procesuale diferite, iar nu în cauze diferite, ceea ce face ca cererea de revizuire formulată de revizuenta să fie respinsă ca inadmisibilă. Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC S.S.C. SRL București împotriva deciziei nr. 1038 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.