ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 septembrie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, a solicitat anularea Procesului-verbal de cercetare nr. x/SSM din 28 iunie 2012 emis de pârâtă cu ocazia cercetării evenimentelor care au avut loc la data de 19 februarie 2012 în municipiul Sighetu Marmației.
Prin Sentința civilă nr. 933 din 6 martie 2013, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.
La data de 8 mai 2013, reclamanta Societatea A. SA a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 933 din 6 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Încheierea din 19 martie 2014, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării recursului, până la soluționarea cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Maramureș.
Prin adresa de răspuns înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 februarie 2019, Tribunalul Maramureș, secția penală, a comunicat Înaltei Curți că Sentința penală nr. 117 din 8 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 857/A din 5 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.
În baza referatului întocmit la data de 5 martie 2019, urmare soluționării definitive a dosarului penal nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru efectuarea verificărilor prevăzute de dispozițiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, acordându-se termen de judecată la 29 mai 2019, cu citarea părților, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei dovada rămânerii definitive a soluției pronunțate în dosarul în raport de care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.
În urma verificărilor efectuate de instanță, în ședința publică de la termenul de judecată din 29 mai 2019, recurenta-reclamantă Societatea A. SA a depus la dosarul cauzei dovada rămânerii definitive a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2013, respectiv copia Deciziei penale nr. 857 din 5 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, precum și copia Sentinței penale nr. 117 din 8 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția penală.
Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 16 octombrie 2019, pentru a se îndeplini procedura de citare cu recurenta-reclamantă Societatea A. SA, prin administratorul judiciar B., cu mențiunea ca acesta să precizeze, printre altele, dacă formulează o cerere de repunere pe rol a cauzei, având în vedere stadiul procesual în care se află prezentul litigiu, precum și să depună un punct de vedere cu privire la existența interesului reclamantei în susținerea prezentului recurs, în raport de soluția pronunțată în cauza penală.
Prin încheierea din 16 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 15 ianuarie 2020, pentru a se cita atât recurenta-reclamantă Societatea A. SA, prin administratorul judiciar B., cât și intimata-pârâtă Inspecția Muncii, cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la menținerea motivelor suspendării judecării cauzei conform art. 244 C. proc. civ. și intervenirea perimării judecății recursului, iar, în subsidiar, cu privire la interesul în susținerea recursului, raportat la hotărârea pronunțată în cauza penală.
În sensul celor solicitate de instanță prin încheierea de ședință de la termenul precedent, la data de 14 ianuarie 2020, doar recurenta-reclamantă, prin administrator judiciar B., a înregistrat la dosar concluzii scrise, prin care a arătat că motivele suspendării cauzei nu mai subzistă, întrucât dosarul penal nr. x/2013 a fost soluționat și că, raportat la data repunerii pe rol a cauzei la termenul din 29 mai 2019, în opinia sa, nu a intervenit perimarea, arătând, de asemenea, că societatea debitoare justifică un interes în susținerea recursului.
Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.", iar potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ.:
"Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată."
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ.:
"(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea; (...) (2) Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă."
Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an din vina părților.
Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută, la cererea părții interesate în continuarea judecății, însă numai după ce hotărârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea a devenit irevocabilă (în penal, definitivă).
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002, a statuat că:
"perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții."
Înalta Curte constată că motivul suspendării cauzei dispusă de instanță la data de 19 martie 2014 a încetat la data de 5 iulie 2018 prin pronunțarea deciziei definitive din 5 iulie 2018 în dosarul nr. x/2013, moment de la care a început să curgă termenul de perimare de un an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 5 iulie 2019.
În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
În acest context, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că nu ar fi intervenit perimarea, raportat la data repunerii pe rol a cauzei la 29 mai 2019, întrucât la această dată a fost fixat termen, din oficiu, pentru efectuarea verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din ROIIJ, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, iar nu urmare unei cereri, formulată de partea interesată în condițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau eventuale cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din C. proc. civ.
În consecință, față de lipsa de diligență a părților care a dus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de un an, se va constata, din oficiu, perimarea recursului, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 248 alin. (1) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. SA prin administrator judiciar B. împotriva Sentinței civile nr. 933 din 6 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.