ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2326/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2017, la data de 24 martie 2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- anularea Deciziei nr. 42/06.02.2017 emisă de pârâta Curtea de Apel Ploiești respectiv modificarea datei stabilite pentru recalcularea indemnizațiilor de încadrare brute lunare, în sensul aplicării dispozițiilor Legii nr. 71/2015;

- modificarea anexelor I-IV menționate în decizie, în sensul calculării salariilor personalului auxiliar și conex, conform grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 74/2 martie 2017, prin care s-au admis contestațiile personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel București (Adresa nr. x din data de 02 martie 2017 emisă de Cabinetul Președintelui Curții de Apel București) și în consecință modificarea fișelor de salarizare comunicate în data de 10.03.2017, prin raportarea la modul de calcul anexat,

- recalcularea și plata diferențelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială aflată în plată la nivel național, respectiv VRS - 405 RON și venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data de 9 aprilie 2015, la zi și în continuare, până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție și specialitate, dacă personalul își desfașoară activitatea în aceleași condiții, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, pentru întreg personalul auxiliar și conex al Tribunalului Buzău; după efectuarea calculelor, să se procedeze la comunicarea fiecărui angajat cuantumul rezultat;

- recalcularea și plata diferențelor dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială recomandată de către Consiliul Superior Magistraturii în baza Legii nr. 293/2015, respectiv VRS - 445,5 RON și venitul efectiv plătit, ce s-a raportat la un VRS - 305 RON, retroactiv, începând cu data 01 august 2016, la zi și în continuare, până la încetarea raportului de serviciu fiecărui reclamant, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "JUSTIȚIE" pentru fiecare funcție, grad, gradație vechime în funcție și specialitate, dacă personalul își desfășoară activitatea aceleași condiții, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, pentru întreg personalul auxiliar și conex al Tribunalului Buzău;

- emiterea unei decizii de reîncadrare în aplicarea Legii nr. 71/20 și a O.U.G. nr. 20/2016 și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, respectiv restituirea pentru fiecare lună până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziei solicitate, conform punctelor 1-4 din prezenta contestație;

- luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad, gradație, vechime în funcție specialitate, începând cu data de 16 ianuarie 2014, potrivit sentinței civile nr. 993 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul x/2009

Prin sentința civilă nr. 394/29.06.2017, Tribunalul Brăila și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 24 iulie 2017.

Prin sentința civilă nr. 3462 din 04 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest minister pentru lipsa calității procesuale pasive;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției;

- a admis, în parte, excepția rămânerii fără obiect invocată de pârâta Curtea de Apel Ploiești și respinge capătul de cerere nr. x, ca rămas fără obiect;

- a admis, în parte, acțiunea privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor;

- a anulat parțial Deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 42/06.02.2017, sub aspectul datei de la care s-a dispus recalcularea salariilor reclamanților;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești să emită decizii prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015;

- a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanții în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10% și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 3462 din 04 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției.

3.1. Pârâta Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii de fond.

În motivare a arătat, în esență, că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, având în vedere Decizia nr. 76 din data de 07 aprilie 2017 emisă de președintele Curții de Apel Ploiești prin care, începând cu data de 01 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din circumscripția Curții de Apel Ploiești vor fi salarizați conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor.

În acest sens a fost avută în vedere Legea nr. 284/2010, Legea nr. 71/2015, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

3.2. Pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea acțiunii față de Ministerul Justiției ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, apreciază că în mod nefondat prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, doar în considerarea calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției.

A susținut recurentul-pârât că, potrivit Legii nr. 500/2002 și art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, obligația sa constă doar în asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, iar obligația de plată efectivă revine instituției angajatoare, respectiv Tribunalul Buzău.

A învederat în susținerea acestei critici și Decizia nr. 13/13.06.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Pe fondul cauzei, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.

Recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09 aprilie 2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

În plus, consideră că trebuie ținut cont de faptul că la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, valoarea de referință sectorială de 405 RON se aplică pentru tot personalul din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", inclusiv pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, începând cu data de 01 octombrie 2016, cu mențiunea că majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 se acordă separat.

O ultimă critică formulată de către recurentul-pârât Ministerul Justiției vizează acordarea dobânzii penalizatoare aferente de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Arată că potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Apreciază că în cauză se tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești care să oblige la plata unor sume, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească. Consideră că dacă se pune problema dobânzilor pentru perioada anterioară, aceasta nu poate fi decât cel mult remuneratorie, potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a învederat că recursurile declarate în cauză nu critică soluția dată de instanța de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, astfel că, în această privință, a intervenit puterea de lucru judecat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1 Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiției referitoare la soluția data excepției lipsei calității sale procesuale pasive, vor fi respinse, ca nefondate.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deși, această autoritate se interpune în lanțul administrativ care conduce, în final, la plata drepturilor salariale către intimații-reclamanți.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curțile de Apel (și acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea și realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiției.

Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul are următoarele funcții principale: a) elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ și instituțional al sistemului judiciar și al înfăptuirii justiției ca serviciu public; d) coordonează și controlează aplicarea unitară și respectarea normelor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar și a înfăptuirii justiției ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești, prin mijloacele și procedurile puse la dispoziție prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate și competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaționale, potrivit tratatelor la care România este parte și instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referință specifice din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 și integrează informațiile solicitate autorităților în virtutea acestei funcții; reprezintă statul și guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași Hotărâre de Guvern, ministerul, printre multe alte atribuții principale, în cadrul atribuțiilor grupate la pct. VII al menționatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", deține pe aceea de a organiza și conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum și pe aceea de a asigura salarizarea personalului și centralizarea situațiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiției a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, precum și pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuție de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuție, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă și explică, în chip concret, unul din scopurile funcției Ministerului care se regăsește enunțată în art. 5 lit. e) indice 1, și anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public, această funcție fiind, de asemenea, introdusă, între funcțiile Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeași H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

Prin urmare, de vreme ce, la nivelul anului 2016, s-a resimțit necesitatea legislativă de a fi modificat conținutul H.G. anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiției cu prevederi exprese privind implicare directă și de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, pe cale de consecință acest pârât nu poate susține, cu temei, faptul că nu ar avea nicio legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanților, întrucât prevederile legale mai sus redate demonstrează contrariul și arată în ce fel situația de drept ce privește atribuțiile și funcțiile Ministerului Justiției este diferită de situația Ministerului de Interne, instituție avută în vedere de către Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza corespunzătoare Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curți are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situației de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne.

II.2 În ceea ce privește criticile comune formulate de către ambii recurenți-pârâți, atât Curtea de Apel Ploiești, cât și Ministerul Justiției, referitoare la data de la care s-a dispus recalcularea salariilor intimaților-reclamanți, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Înalta Curte reține ca fiind legală sentința de fond sub aspectul stabilirii includerii în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09 aprilie 2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09 aprilie 2015, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (XX. de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivelul de familie ocupațională a "Justiției" la data de 09 aprilie 2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

În acest sens, Înalta Curte reține că valoarea sectorială de 405 RON a fost stabilită în mod expres prin mai multe hotărâri judecătorești pentru o parte dintre magistrații din cadrul instanțelor din raza Curților de Apel Cluj și Oradea, în acest sens fiind decizia Curții de Apel Cluj din data de 04 iulie 2011 în dosarul nr. x/2008 și decizia nr. 402/02.02.2011 a Curții de Apel Oradea.

La fel, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09 aprilie 2015, sentință ce a devenit definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curtea de Casație și Justiție (decizia nr. 2369/22.06.2017).

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât Ministerul Justiției este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09 aprilie 2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

II.3 În ceea ce privește obligația de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 42/06.02.2017 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Apel Ploiești, s-a produs intimaților-reclamanți un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă.

Lipsirea de efecte a deciziei nr. 42/06.02.2017 are drept consecință recunoașterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamanți, începând cu data de 09 aprilie 2015, până la data de 01 octombrie 2016, ceea ce se reflectă în obligația pârâților de a achita reclamanților diferențele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit legii și cele stabilite prin decizia nr. 42/06.02.2017, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamanți prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a învederat că dacă se pune problema dobânzilor pentru perioada anterioară, aceasta nu poate fi decât cel mult remuneratorie, potrivit art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Chiar în ipoteza luării în considerare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1 alin. (3) din acest act normativ reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, situație regăsită în speța de față, în care nu a fost respectată obligația de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților în cuantumul prevăzut de lege, pe perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016.

Totodată, se va avea în vedere și că prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilesc modul de calcul al dobânzii penalizatoare, iar dispozițiile art. 10 din același act normativ dispun că dispozițiile art. 1535 și art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale prevăzute de legislația civilă, constatând existența obligației pârâtului de plată a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor achitate cu titlu de diferențe salariale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3462 din 4 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.