ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5009/2020

Ședința publică din data de 07 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 aprilie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, au contestat Decizia nr. 43/BRU/2017 a Vicepreședintelui Curții de Apel Oradea și Hotărârea nr. 13/31.03.2017 a Curții de Apel Oradea, solicitând:

- recalcularea drepturilor salariale ale întregului personal auxiliar de specialitate si conex, conform prevederilor Legii nr. 71/2015, articolul 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aferente perioadei aprilie 2015-01 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor,

- emiterea unor noi decizii de salarizare,

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și acordarea sumelor cuvenite fiecărei persoane în parte pentru perioada menționată, respectiv sume actualizate cu indicele de inflație, la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4876 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice,

- a anulat în parte Decizia nr. 43/BRU/2017 a Vicepreședintelui Curții de Apel Oradea și Hotărârea nr. 13/31.03.2017 a Curții de Apel Oradea,

- a admis contestația reclamanților,

- a obligat pârâta, prin Președinte, să emită noi decizii de încadrare pentru reclamanți conform grilei unice de salarizare, aplicată la nivelul parchetelor pe perioada 09 aprilie 2015-01 octombrie 2016,

- a obligat pârâta să plătească reclamanților diferența dintre venitul calculat potrivit grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor venitul efectiv încasat, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile 4876 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Oradea, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți.

Recurenta-pârâtă, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, apreciază că sentința recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea acelorași reclamanți, cu același obiect și aceeași cauză.

Învederează că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ. republicat, întrucât prin sentința civilă nr. 567/LM/05.07.2017 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018 a Curții de Apel Oradea, a fost soluționat în parte fondul prezentului litigiu, în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să plătească reclamanților diferențele de salariu pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 și de 445 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 05 octombrie 2016, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, motiv pentru care se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii formulate de reclamanți, cu privire la aceste solicitări.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Oradea, învederând că nu poate fi obligată să plătească reclamanților diferențele salariale, deoarece aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Oradea, astfel încât, în acord și cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. o) și ale art. 72 alin. (1) lit. d) din HCSM nr. 1375/2015, obligația drepturilor salariale revine Tribunalului Bihor, în calitate de ordonator terțiar de credite.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă critică soluția instanței de fond sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, apreciind că pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 august 2016, nu există temei legal pentru ca la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților să se aibă în vedere algoritmul de calcul aplicat la nivelul parchetelor.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Deliberând, cu prioritate, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea, invocată de recurenta-pârâtă în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ., republicat, "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Cum părțile reclamante funcționează ca personal auxiliar și conex, calitatea de ordonator de credite se găsește la nivelul Curții de Apel, căreia îi revine obligația de încadrare și plată a drepturilor salariale cerute de părțile reclamante.

Înalta Curte reține în acest sens dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc: "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."

În privința bugetelor instanțelor dispozițiile art. 132 alin. (1) din același act normativ stabilesc:

"Curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor."

Potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."

Concluzionând, având în vedere că, pe de o parte, atribuția stabilirii indemnizațiilor de încadrare, a recalculării drepturilor salariale și a emiterii actului administrativ care să recunoască aceste drepturi revine Curții de Apel Oradea, iar pe de altă parte, întrucât legitimitatea procesuală pasivă se verifică raportat la întregul litigiu, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Oradea.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sunt fondate.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură o altă hotărâre judecătorească, pronunțată anterior primei.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Potrivit art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Înalta Curte, analizând condițiile mai sus menționate, constată că în primul dosar, respectiv în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, a fost pronunțată sentința civilă nr. 567/LM/05.07.2017, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să plătească reclamanților diferențele de salariu pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 și de 445 RON pentru perioada 01 decembrie 2015 - 01 octombrie 2016, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Obiectul litigiului dedus judecății în prezentul dosar îl reprezintă recalcularea drepturilor salariale ale întregului personal auxiliar de specialitate si conex, conform prevederilor Legii nr. 71/2015, articolul 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aferente perioadei aprilie 2015-01 octombrie 2016, conform grilei unice de salarizare aplicată la nivelul parchetelor, cu obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și acordarea sumelor cuvenite fiecărei persoane în parte pentru perioada menționată, respectiv sume actualizate cu indicele de inflație, la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, așa încât obiectul celor două cereri este identic.

În ceea ce privește cadrul procesual, Înalta Curte constată că există o identitate parțială între reclamanții din dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă și cei din prezentul litigiu.

Astfel, în dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, instanța a fost învestită ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., iar în cauza dedusă judecății în prezentul dosar, cererea de chemare în judecată a fost formulată de către aceeași reclamanți, alături și de reclamanții M., R., AA. și RR., care nu se regăsesc în dosarul față de care se invocă excepția autorității de lucru judecat.

Prin urmare, doar cu privire la acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., se reține autoritatea de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 567/LM/05.07.2017 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia nr. 152/20.02.2018 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În ceea ce privește limitele casării, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond vizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M., R., AA. și RR. este temeinică și legală, iar criticile formulate de către recurenta-pârâtă, pe fondul cauzei, referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale, astfel că persoane aflate pe aceleași funcții primeau salarii diferite în funcție de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâta Curtea de Apel Oradea a emis Decizia nr. 43/BRU/2017 și Hotărârea nr. 13/31.03.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Înalta Curte reține că este neîntemeiată stabilirea de către pârâta Curtea de Apel Oradea a salariilor reclamanților potrivit unei valori sectoriale de 405 RON doar după data de 01 octombrie 2016, cu motivarea că la această dată a fost recunoscută respectiva valoare sectorială întrucât, la data de 01 octombrie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în aplicare hotărârile judecătorești care recunoșteau majorările salariale care au condus la valoarea sectorială de 405 RON, însă hotărârile respective erau date în baza unor dispoziții legale anterioare datei intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea 71/2015 - 09 aprilie 2015, din moment ce ulterior acestei date nu au intervenit modificări ale prevederilor legale care stabileau salariile din justiție, cu aplicabilitate de la 01 octombrie 2016.

Mai mult, valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu data de 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. civilă 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2369/22.06.2017.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanții M., R., AA. și RR..

În raport de caracterul fondat al motivului de casare mai sus analizat, nu se mai impune examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat, menținând dispozițiile sentinței recurate cu privire la reclamanții M., R., AA. și RR..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței civile nr. 4876 din 12 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., O., P., Q., S., T., U., V., HHH., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., III., OO., PP., QQ., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. și GGG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat.

Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la reclamanții M., R., AA. și RR..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 octombrie 2020.