Chatzimanikas împotriva Greciei

STRASBURG 31 iulie 2008 DEFINIF 31/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Chatzimanikas c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Abdullahyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 487/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Dimitrios Chatzimanikas ( La 22 decembrie 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( O. Patsopoulou, membru al Consiliului Juridic de Stat și S. Alexandridou, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la . La 12 noiembrie 2007, Curtea a decis să comunice ă r ii trase din durata procedurii guvernului.

După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul s-a născut în 1935 și își are reședința în Atena. La 18 aprilie 1996, reclamantul sesizează instanța în primă instanță din statul membru în cauză cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva mai multor spitale publice Ippokrateio, care își desfășura activitatea în calitate de proprietar al bucătăriei. La 18 aprilie 1996, reclamantul solicita suma de aproximativ 50 571 EUR pentru salarii pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 și 31 decembrie 2002. În septembrie 1989 la 31 decembrie 1995. În urma unei amânări, Tribunalul a avut loc la 22 octombrie 1997. La 13 februarie 1998, instanța a acceptat cererea reclamantului (Decizia nr. 412/1998).

La 15 decembrie 1998, la spitalul interjeta apel. La 30 decembrie 1999, el a solicitat stabilirea unei date în culpă. Aceasta a avut loc la 22 februarie 2000. La 25 aprilie 2000, Tribunalul de Primă Instanță a infirmat decizia atacată (hotărârea nr. 3501/2000). La 8 noiembrie 2000, recurentul s-a ocupat de casare. La 27 decembrie 2000, a solicitat stabilirea unei date de încuviințarea. Aceasta a avut loc la 2 octombrie 2001. La 11 iunie 2002, Curtea de Casație a Casat la hotărârea atacată și a retrimis cauza în fața instanței de judecată, compusă în mod diferit (hotărârea nr. 1053/2002). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 4 iulie 2002. La 12 iulie 2002, reclamantul a recidivat la instanța de apel și a solicitat stabilirea unei date de încuviințarea instanței.

Aceasta a avut loc la 5 noiembrie 2002. La 30 aprilie 2003, instanța de apel a infirmat decizia nr. 412/1998 a Tribunalului de Primă Instanță și a respins acțiunea reclamantului (hotărârea nr. La data de 4 august 2004, reclamantul s-a ocupat de casare. La 8 martie 2005, el a solicitat stabilirea unei date de încuviințare. Această hotărâre a avut loc la data de 7 martie 2006. 13. La 6 iulie 2006, Curtea de Casație a Casat la hotărârea atacată numai în măsura în care respingea pretențiile reclamantului pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2006. September 1989 la 31 decembrie 1989 și a retrimis acest aspect al cauzei în fața instanței de apel, compus în mod diferit (hotărârea nr. 1531/2006).

Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 17 octombrie 2006. Reclamantul a declarat că nu intenționează să preia instanța în fața instanței de apel, deoarece acțiunea sa nu mai are nici o șansă de a face acest lucru; prin urmare, dorește să evite cheltuielile unui nou proces. II. Tribunalul acționează numai la cererea unei părți și decide pe baza afirmațiilor formulate de părți (...) art. 108 Actele de procedură au loc la inițiativa și diligența părților (...) Articolele menționate anterior consacră principiile dispoziției de la ) În conformitate cu principiul dispoziției din statul membru în cauză, protecția judiciară în litigiile civile este acordată numai dacă este solicitată de către părți, în măsura în care aceasta este și continuă să fie legală.

În plus, în conformitate cu principiul inițiativei părților, progresul unei proceduri civile depinde în totalitate de diligența părților (P. Yessiou-Faltsi), În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 45 alineatul (1) din convenție.

Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul afirmă că procedura în litigiu a fost desfășurată cu diligență, ținând cont în special de intervenția a șase instanțe în examinarea cauzei. Referindu-se, de asemenea, la Codul de procedură civilă, care lasă la inițiativa procedurii părților, guvernul consideră că cronologia atestă lipsa de diligență a reclamantului în speță. În această privință, el constată că acesta din urmă a pus la dispoziție mai mult de un an pentru a se putea pronunța împotriva hotărârii nr. 3460/2003 al instanței de recurs și că a așteptat încă șapte luni înainte de a solicita stabilirea unei date de încuviințarea în fața Curții de Casație.

În cele din urmă, guvernul remarcă faptul că reclamantul nu a reținut până în ziua de astăzi instanța în fața instanței de apel, dovedind astfel lipsa sa de interes pentru continuarea procedurii. Pe admisibilitate 17. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea ia notă de faptul că procedura în litigiu nu este încheiată în mod oficial, deoarece cauza este în prezent în curs de desfășurare în fața instanței judecătorești, după ce a fost trimisă de Curtea de Casație. Cu toate acestea, din dosarul pe care reclamantul nu intenționează să îl reia în fața instanței judecătorești, declarând că procedura pe trimitere nu are nicio șansă de a se pronunța în favoarea sa.

Curtea consideră că această abordare este rezonabilă. În aceste condiții, trebuie să se considere că decizia internă definitivă se află în lacunjul curții de Casație nr 1531/2006 (a se vedea, în acest sens, printre multe altele, Kyriakou și Kyriakakos c. Grecia (dec.), n 21813/02, 19 mai 2005 19. În aceste condiții, perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 aprilie 1996, cu sesizarea instanței de primă instanță din statul de origine și sa încheiat la 6 iulie 2006, cu hotărârea nr. 1531/2006 a Curții de Casație, cu o durată de mai mult de 10 ani și două luni pentru trei grade de jurisdicție.

Caracter rezonabil al duratei procedurii 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.

În special, Curtea arată că Õ în cadrul instanțelor sesizate, Õ cauza a dat naștere la cinci hotărâri, dintre care două din Curtea de Casație, și admite că, din acest motiv, o anumită complexitate rezultă din aceasta. Cu toate acestea, Comisia consideră că acest lucru nu este suficient pentru a justifica durata globală a procedurii. În plus, Curtea constată că reclamantul este răspunzător pentru o întârziere de un an și aproximativ nouă luni în desfășurarea celei de a doua instanțe în fața Curții de Casație. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, deși întârzierea atribuită reclamantului este dedusă din durata generală a procedurii, aceasta rămâne excesivă.

În această privință, Curtea amintește că, chiar și în sistemele juridice care consacră principiul derulării procesului de către părți, atitudinea celor interesați nu scutește judecătorii de a asigura caracterul adecvat al articolului 6 alineatul (1) ( 23 Curtea reafirmă că revine statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II.

PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 24. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de legalitatea procedurii. El susține că instanțele elene au comis erori de fapt și de drept care au privilegiat partea pârâtă. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge în cele din urmă de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile sale. El susține că și-a pierdut dreptul de a obține suma pe care o revendica pentru daune-interese. Cu privire la admisibilitate 25. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante.

În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999 I. Curtea nu poate aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o astfel de decizie în locul altei decizii, altfel ea ar acționa ca judecător de a patra instanță și ar încălca limitele misiunii sale (a se vedea mutatis mutandis Kemmache c. Franța (n, Hotărârea din 24 noiembrie 1994, seria A n 88 alin. 44). Curtea are ca funcție unică, în conformitate cu art. 6 din Convenție, de a examina acțiunile care pretind că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice prevăzute de această dispoziție sau că desfășurarea procedurii în ansamblul său nu a garantat un proces echitabil reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Donadze c. Georgia, 74644/01, § 30-31, 7 martie 2006). 26. În acest caz, nu există nicio dovadă că procedura, în cursul căreia reclamantul a putut prezenta toate argumentele sale, nu a fost echitabilă.

Curtea nu identifică într-adevăr niciun indice derbitrar în desfășurarea procesului sau de încălcare a drepturilor care îi revin. În lumina acestei constatări, Curtea nu consideră necesar să se plaseze mai mult pe teren de la art. 13 ;Cerințele acestuia sunt într-adevăr mai puțin stricte decât cele ale art. 6 alin. (1) și absorbite de acestea în speță (a se vedea, printre altele, Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 32 § 88). 27. Pe de altă parte, Curtea consideră că așa-zisa creanță a reclamantului nu poate fi considerată drept o bine-înțeleasă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească cu forță de lucru judecat.

Cu toate acestea, aceasta este condiția ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, n 301-B, p. 84, § 59). În special, Curtea constată că, atâta timp cât cauza sa era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea sa nu constituia, în fața reclamantului, niciun drept de creanță, ci numai dreptul la o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârile care au respins cererea sa nu au putut avea ca efect privarea de un bun de care deținea. 29. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție.

III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 652 EUR (EUR) pentru daune materiale; această sumă corespunde sumei totale a revendicărilor sale, plus dobânzi; de asemenea, solicită 30 000 EUR pentru daune morale pe care le-ar fi suferit. 32. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pentru daune materiale și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral.

Cu titlu alternativ, acesta afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși sumele acordate în mod obișnuit de Curte în cauze similare. 33. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că nu compensarea insuficientă a constatării încălcării Convenției; statuând în mod echitabil, îi acordă 4 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; taxe și cheltuieli de judecată 34; reclamantul solicită, de asemenea, 6 938 EUR pentru cheltuielile efectuate în fața Curții.

El nu produce nicio factură, ci doar o notă de cheltuieli detaliată, dactilografiată și semnată de avocatul său, pe care figurează aceeași sumă. El afirmă că, având în vedere veniturile sale modeste, nu a fost încă în măsură să plătească această sumă. 35. Guvernul contestă aceste revendicări și susține că acestea nu sunt justificate în mod corespunzător. 36. Curtea amintește că achitarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54 CEDH 2000-XI). 37. În speță, având în vedere elementele în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea judecă în mod rezonabil darea reclamantului 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată de către acesta cu titlu de impozit.

Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

cererea admisibilă în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 4 000 EUR (patru mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE CHATZIMANIKAS c. GRÈCE ( Requête n o 487/07) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2008 DÉFINITIF 31/10/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Chatzimanikas c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de : Nina Vajić, présidente, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, juges, et de Søren Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 juillet 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1935 et réside à Athènes.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

14. Les dispositions pertinentes du code de procédure civile se lisent ainsi : Article 106 « Le tribunal agit uniquement à la demande d’une partie et décide sur la base des allégations soulevées par les parties (...) » Article 108 « Les actes de procédure ont lieu à l’initiative et à la diligence des parties (...) » Les articles susmentionnés consacrent respectivement les principes de la disposition de l’instance ( αρχή διαθέσεως ) et de l’initiative des parties ( αρχή πρωτοβουλίας των διαδίκων ). Selon le principe de la disposition de l’instance, la protection judiciaire dans le cadre des litiges civils est accordée seulement si elle est demandée par les parties, dans la mesure où elle l’est et si elle continue à l’être.

Par ailleurs, selon le principe de l’initiative des parties, le progrès d’une procédure civile dépend entièrement de la diligence des parties (P. Yessiou-Faltsi, Civil Procedure in Hellas , éd. Sakkoulas-Kluwer, p. 45 et suiv.). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

24. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint en outre de l’équité de la procédure. Il affirme que les juridictions grecques ont commis des erreurs de fait et de droit qui ont privilégié la partie adverse. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint enfin d’une atteinte à son droit au respect de ses biens. Il affirme avoir perdu son droit d’obtenir le montant qu’il revendiquait au titre des dommages-intérêts. Sur la recevabilité

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

30. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage