ÎCCJ, Decizia nr. 185/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea recurată

Prin Decizia nr. 4921 din 18 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A. SA împotriva Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de revizuire a respins, în prealabil, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj, iar pe fondul cererii de revizuire a reținut, în esență, că între cele două hotărâri pretins potrivnice nu există contrarietate în ceea ce privește considerentele, în privința chestiunii litigioase vizând momentul eliberării garanției de bună execuție, așa cum greșit susține revizuenta.

S-a arătat, în acest sens, că prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, în motivarea soluției de respingere a cererii de eliberare a garanției de bună execuție, instanța a reținut că, potrivit clauzelor contractului încheiat între unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj și B. SRL, eliberarea garanției se realizează la momentul semnării procesului-verbal de recepție finală, execuția calitativă a lucrărilor fiind garantată tocmai prin constituirea acestei garanții.

Instanța de revizuire a apreciat că acest aspect al litigiului nu a primit o rezolvare diferită în cauza soluționată definitiv prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj, care a reținut că această cauză a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar la examinarea criticilor formulate de A. SA referitoare la condiția existenței prejudiciului a avut în vedere, în primul rând, soluția adoptată în cauza anterioară în privința cererii de eliberare a garanției.

De asemenea, a reținut instanța de revizuire, împrejurarea că în cel de-al doilea litigiu s-a constatat, pe baza concluziilor expertizei tehnice, modul defectuos de executare a lucrărilor de către B. SA nu contrazice considerentele primei hotărâri, prin care, instanța, în interpretarea prevederilor art. 11.9 din Condițiile generale ale contractului, a reținut că îndeplinirea obligațiilor antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până la emiterea certificatului de recepție finală.

A concluzionat instanța de revizuire că, în raport cu cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, cea de-a doua hotărâre (Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a aceleiași instanțe), supusă revizuirii, nu cuprinde considerente contradictorii în privința chestiunii litigioase vizând momentul eliberării garanției de bună execuție, nefiind deduse judecății aspecte care să impună anularea acestei din urmă hotărâri, pentru motivul că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

II. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declarat recurs revizuenta, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât:

- deși a constatat că există identitate de părți, obiect și cauză în privința celor două decizii ale Curții de Apel Cluj, instanța de revizuire a reținut, totuși, că în cea din urmă decizie, supusă revizuirii, cauza "a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală", spre deosebire de prima cauză, care a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, împrejurare care ar conduce la concluzia că nu mai poate fi reținută o încălcare a autorității de lucru judecat; or, susține recurenta, odată reținută identitatea de părți, obiect și cauză între cele două litigii, instanța nu mai putea face o distincție între temeiurile juridice ale litigiilor finalizate prin cele două hotărâri, asemenea considerente fiind contradictorii;

- deși, inițial, a reținut că "pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție", ulterior, instanța a reținut că, pentru incidența acestui motiv de revizuire, trebuie să existe o imposibilitate de executare a celor două hotărâri.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 430 alin. (2) din același cod, instanța de revizuire apreciind greșit că, prin considerentele sale, Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj nu încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 926 din 16 iunie 2015 a aceleiași instanțe.

În argumentarea acestui motiv, recurenta reiterează, practic, argumentele invocate în susținerea primului motiv, pe care le multiplică, atribuindu-le noi valențe, care să corespundă noului motiv. Întrucât sunt repetitive, având același fond - constând în pretinsa confuzie a instanței de revizuire cu privire la cele două aspecte, negativ și pozitiv, ale autorității de lucru judecat - argumentele invocate pentru susținerea acestui motiv de casare vor fi sintetizate, din rațiuni de logică juridică și formală, după cum urmează:

- instanța, prin verificarea temeiului juridic al acțiunilor soluționate prin cele două hotărâri, a verificat și identitatea de cauză și obiect dintre cele două hotărâri; cu alte cuvinte, instanța a verificat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin prisma condițiilor specifice încălcării efectului negativ al lucrului judecat;

- de vreme ce considerentele nu pot fi puse în executare, temeinicia unei revizuiri pentru încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor nu poate fi evaluată prin raportare la impedimentele pentru punerea în executare a hotărârilor;

- legătura dintre cele două hotărâri, în sensul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se regăsește la nivelul considerentelor ce tratează eliberarea garanției ca efect al executării sau nu a obligațiilor contractuale de către antreprenorul B., aspect cu privire la care, prin cele două hotărâri, instanțele au dat interpretări diferite;

- concluzia instanței din Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018, potrivit căreia ar fi existat o neexecutare conformă a contractului de către antreprenorul B., unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj fiind, astfel, îndreptățită să execute garanția de bună execuție, contrazice considerentele Deciziei nr. 926 din 16 iunie 2015, unde s-a statuat cu autoritate de lucru judecată că, din punct de vedere contractual, îndeplinirea obligațiilor antreprenorului nu se consideră a fi încheiată până la emiterea certificatului de recepție finală și, prin urmare, până la acel moment nu poate fi dispusă eliberarea garanției de bună execuție nici uneia dintre părți.

III. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Hotărârea instanței de recurs

Examinând decizia recurată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care se susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte reține că nu există un raport de contradicție între constatarea instanței de revizuire cu privire la existența triplei identități de elemente (părți, obiect și cauză) ale celor două cauze, soluționate prin deciziile Curții de Apel Cluj în discuție, și mențiunea aceleiași instanțe, potrivit căreia cauza soluționată prin decizia supusă revizuirii "a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală".

Astfel, se constată că instanța de revizuire nu face nicăieri, în cuprinsul deciziei recurate, o astfel de distincție între temeiurile juridice ale litigiilor finalizate prin cele două hotărâri, referirea la răspunderea civilă delictuală fiind făcută nu ca urmare a unui raționament propriu al instanței de revizuire, ci prin raportare la considerentele Deciziei nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj.

Cu atât mai puțin se regăsește, în cuprinsul deciziei atacate, afirmația conform căreia acest așa-zis temei, al răspunderii civile delictuale, în cazul litigiului soluționat prin cea de-a doua hotărâre, ar fi pus în opoziție cu un temei al răspunderii civile contractuale, ce ar caracteriza cauza soluționată prin prima hotărâre și că această distincție ar fi determinat instanța de judecată să concluzioneze că nu poate fi reținută o încălcare a autorității de lucru judecat.

Dimpotrivă, instanța de revizuire a reținut, în mod corect, că, între cele două litigii, soluționate prin cele două hotărâri al Curții de Apel Cluj în discuție, alături de identitatea de obiect și părți, există identitate de cauză.

Această cauză este reprezentată de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, act normativ în temeiul căruia a fost încheiat Acordul contractual dintre părți (nr. 25 din 1 iulie 2009) și care constituie, deci, însuși temeiul juridic (cauza) cererilor de chemare în judecată soluționate prin cele două decizii ale Curții de Apel Cluj, pretins potrivnice de către recurentă (revizuentă).

În acest sens, dispozițiile art. 286 alin. (1) din actul normativ sus-menționat prevăd în mod expres și fără echivoc că "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.".

Acesta a fost, de altfel, și argumentul secției a II-a civilă, a Curții de Apel Cluj când, prin Sentința nr. 38 din 27 iunie 2017, rezolvând conflictul de competență apărut în legătură cu soluționarea pricinii, a stabilit că această competență aparține Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte reține, de asemenea, că nu sunt contradictorii nici alegațiile instanței de revizuire referitoare la condițiile necesare pentru incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că "este necesar ca anumite considerente care dezleagă una și aceeași chestiune litigioasă să intre în contradicție" și că "trebuie să existe o imposibilitate de executare a celor două hotărâri".

Aceasta, întrucât instanța de revizuire, având de soluționat și excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj, a analizat aceste condiții prin raportare la ambele aspecte ale autorității de lucru judecat - negativ, care presupune tripla identitate, de obiect, cauză și părți [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..], și pozitiv, care presupune că o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți [art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ..].

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2), coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 430 alin. (2) din același cod.

Înalta Curte reține că instanța de revizuire a apreciat corect, raportat la dispozițiile legale incidente și la considerentele hotărârilor pretins potrivnice, că, în cauză, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, sub niciunul dintre aspectele sale.

Astfel, deși instanța de revizuire a verificat, așa cum s-a arătat mai sus, tripla identitate - de cauză, obiect și părți dintre cele două hotărâri, nu se poate spune, așa cum greșit susține recurenta, că ar face confuzie cu privire la cele două aspecte, negativ și pozitiv, ale autorității de lucru judecat; într-adevăr, pentru existența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesară tripla identitate de elemente între cele două hotărâri pretins potrivnice dar existența acesteia nu este exclusă și nu prejudiciază examinarea motivului de revizuire.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de revizuire că, prin considerentele celor două hotărâri, nu s-a dat o interpretare diferită aspectului litigios privind eliberarea garanției ca efect al executării sau nu a obligațiilor contractuale de către antreprenorul B..

Argumentul recurentei-revizuente în susținerea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat îl reprezintă, în concret, prevederea contractuală de la art. 11.9 din actul încheiat între unitatea administrativ-teritorială Județul Cluj și B. SRL, potrivit căreia eliberarea garanției constituite de această societate, la dispoziția beneficiarului Județul Cluj, în contul deschis la A., se realizează la momentul semnării procesului-verbal de recepție finală, execuția calitativă a lucrărilor fiind garantată tocmai prin constituirea acestei garanții.

Acest argument se regăsește, într-adevăr, în considerentele primei hotărâri - Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, în care se arată, în mod corect, că, din punct de vedere contractual, îndeplinirea obligațiilor antreprenorului (B. SRL) nu se consideră a fi încheiată până la emiterea de către beneficiar (Județul Cluj) a certificatului de recepție finală.

Aceasta nu înseamnă, însă, că, așa cum greșit și tendențios susține recurenta, până la momentul emiterii de către beneficiar a certificatului de recepție finală, eliberarea garanției de bună execuție nu poate fi dispusă în seama "nici uneia dintre părți".

Este evident că prevederea contractuală în discuție are rolul de a garanta beneficiarului "buna execuție a lucrărilor" și de a împiedica antreprenorul să retragă garanția "până la data semnării procesului-verbal de recepție finală" de către beneficiar.

Aceasta nu poate, însă, opri angajarea răspunderii antreprenorului, pentru "neconformități" în efectuarea lucrărilor și "prejudiciul cauzat" astfel beneficiarului, căruia îi revine, în consecință, dreptul, tocmai în temeiul acesteia prevederi contractuale, de a emite pretenții asupra garanției, oricând pe parcursul execuției contractului.

Or, tocmai aceasta a reținut Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018, fără a contrazice cu nimic cele reținute de aceeași instanță, prin Decizia nr. 926 din 16 iunie 2015.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. SA împotriva Deciziei nr. 4921 din 18 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2020.

GGC - CL