ÎCCJ, Decizia nr. 217/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea ce fac obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. și E. împotriva Deciziei nr. 2854 din 10 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că "revizuenții nu și-au îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege", respectiv de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de revizuire a reținut că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 23 aprilie 2019, peste termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a început să curgă de la 10 mai 2017, data rămânerii definitive a Deciziei nr. 2854 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ce face obiectul revizuirii.

II. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs revizuentele A., B., C., D. și E..

În motivarea căii de atac formulate, recurenții își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța supremă a interpretat dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și față de jurisprudența sa în legătură cu acest aspect.

Se susține că interpretarea dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că termenul de revizuire curge de la pronunțarea hotărârii definitive, fără a avea relevanță momentul redactării și comunicării, este greșită, fiind valabilă doar în cazul revizuirii formulate împotriva unei hotărâri definitive reprezentate de o sentință, nu și în cazul în care hotărârea definitivă este reprezentată de o decizie prin care se soluționează o calea de atac (recurs).

Examinând hotărârea recurată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată împotriva Deciziei nr. 2854 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care, în opinia revizuenților, ar fi potrivnică Deciziilor nr. 3027 din 6 iunie 2017 și nr. 4248 din 6 noiembrie 2015 ale Curții de Apel București.

Pentru motivul de revizuire invocat (hotărâri potrivnice), art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. dispune că "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Ultima decizie invocată în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este decizia nr. 2854 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționat apelul împotriva unei hotărâri date în primă instanță, într-un litigiu în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale, care, potrivit art. 483 alin. (2) din același cod, nu este supusă recursului. Astfel, întrucât nu este supusă recursului, decizia respectivă este definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", coroborat cu art. 634 alin. (2) din același cod, conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

În consecință, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 10 mai 2017, data pronunțării Deciziei nr. 2854 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., s-a împlinit la 10 iunie 2017, astfel că cererea de revizuire depusă la 23 aprilie 2019 a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din același cod, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire prin hotărârea atacată.

Susținerile recurenților, potrivit cărora termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii atacate, sunt lipsite de temei, având în vedere că dispozițiile procedurale legale prevăd expres că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situații, termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării hotărârii atacate:

- "[...] prin reglementările cuprinse în [...] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susținerea autoarei excepției potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reține că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situații diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. [...] obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);

- "[...] legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reținut că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., B., C., D. și E. împotriva Deciziei nr. 1872 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2020.

GGC - CP