SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SIAFAKA c. GRECIA Cerere nr. 32025/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2008 DEFINIF 31/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Siafaka c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlaratoriyev, Dean Spielmann, Sua Erik Jebens, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată proceduralA la data la care a avut loc cauza se află o cerere (n 32025/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă a acestui stat, M Maria Siafaka ( La 21 iulie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Patsopoulou, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la ë . La 4 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice ă r ii t ă ț ii trase din durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 15 iunie 1994, recurenta s-a născut la Atena. La 15 iunie 1994, ea sesiza Tribunalul Administrativ al Pireuului cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva Spitalului Public Tzaneio, care se ocupa de afaceri ca menajeră. La 25 ianuarie 1996, Tribunalul Administrativ al Pirei a acceptat parțial cererea sa (Decizia nr. 84/1996). La 17 octombrie 1996, reclamanta a răspuns la apel. La 24 iunie 1999, instanța administrativă din Pireu a infirmat parțial decizia atacată (hotărârea nr. 1258/1999). În cursul procedurii în fața instanțelor din fond, recurenta a avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea intereselor sale. 10. La 8 noiembrie 1999, recurenta a luat măsuri în casare. 11. Ulterior, Parlamentul elen a adoptat Legea nr. 2994/2001, publicată în Jurnalul Oficial din 8 octombrie 2001, care excludea recursul în casiuni în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect mai mic de 2 000 000 drahme (aproximativ 6 000 EUR) și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare aferente acesteia, eventual pendinte în fața acestei instanțe și pentru care nu a avut loc o instanță în litigiu. 12. La 5 decembrie 2005, Consiliul a încheiat procedura pendinte în temeiul dispozițiilor Legii nr. 2944/2001 (hotărârea nr. 4083/2005). Această hotărâre a fost certificată conform la 28 februarie 2006. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNALT DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE CU PRIVIRE LA DURATA PROCEDURII 13. recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. În plus, procedura în fața Consiliului de Stat nu a reprezentat un interes major pentru reclamantă, întrucât instanța înaltă nu avea decât să declare anularea instanței, ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 2994/2001. Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că acest mai mult nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 iunie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Pireu și s-a încheiat la 5 decembrie 2005, cu hotărârea nr. 4083/2005 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat 11 ani și aproximativ 6 luni pentru trei instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 19. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În termen de aproximativ șase ani, Curtea nu a examinat fondul cauzei, ci a ajuns la concluzia că a fost anulată. În opinia Curții, un astfel de termen este departe de a fi rezonabil, în special în contextul unei cauze care nu prezenta o complexitate deosebită. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE PRIVIND echitatea procedurii 20. Recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și că instanțele din fond au comis erori de fapt și de drept care au privilegiat partea pârâtă și invocă articolele 6 alineatul (1), 13 și 14 din convenție. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În plus, aceasta revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor și instanțelor, instanțelor, instanțelor și instanțelor de judecată (a se vedea, printre altele, Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [GC], 34044/96, 35532/97 și 44881/98, § 49, CEDH 2001-II 22. Or, în speță, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii în fața instanțelor interne, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căreia recurenta a avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea intereselor sale. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 13 și 14 din convenție, Curtea constată că acestea sunt puțin dezvoltate de recurentă în cererea sa. În orice caz, în ceea ce privește art. 13 din convenție, o nouă examinare a spătarului sub aspectul acestei dispoziții, ale cărei cerințe sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 alineatul (1), nu se impune. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție și că nu se constată nicio încălcare a celorlalte dispoziții invocate. 23. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la dreptul la respectarea bunurilor asupra admisibilității 24. În cele din urmă, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile sale. Ea pretinde că și-a pierdut dreptul de a obține întreaga sumă pe care o revendica pentru daune-interese. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Curtea consideră că așa-zisa creanță a recurentei nu poate fi considerată drept un bun În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât nu a fost constatată printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat. Cu toate acestea, aceaceasta este condiția ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, 84 alin. 59). 26. În special, Curtea constată că, atât timp cât cauza sa era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea sa nu constituia, în cadrul recurentei, niciun drept de creanță, ci numai dreptul de a obține o asemenea creanță. Prin urmare, hotărârea Consiliului din statul care a pronunțat anularea hotărârii nu a putut avea ca efect privarea de un bun de care ar fi deținută. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 161,53 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral suferit pentru lipsa de plată de către instanțele interne a tuturor salariilor solicitate; în plus, aceasta solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza duratei excesive a procedurii în cauză 29. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 30. Curtea amintește că constatarea încălcării Convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului recurentei de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care recurenta ar fi avut de suferit. Prin urmare, este necesar să se respingă acest aspect al pretențiilor menționate mai sus. Curtea consideră, pe de altă parte, că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert în ceea ce privește dreptul ei de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Costuri și cheltuieli de judecată 31. Recurenta solicită, de asemenea, 5 780 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. Aceasta nu produce o factură, ci doar o notă de cheltuieli detaliată, dactilografiată și semnată de avocatul acesteia, pe care figurează aceeași sumă. 32. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și nejustificată. 33. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. Având în vedere criteriile menționate anterior și faptul că a respins mai multe dintre obiecțiunile recurentei, Curtea consideră rezonabilă alocarea a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată de aceasta cu titlu de impozit pe această sumă. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de aceasta cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
SIAFAKA c. GRÈCE
(
Requête n
o
32025/06)
ARRÊT
31 juillet 2008
31/10/2008
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Siafaka c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 juillet 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
32025/06) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Maria Siafaka («
la requérante
»), a saisi la Cour le 21 juillet 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
es
L.
Panousis et A. Panousi, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
O.
Patsopoulou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.
Le 4 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
4.
La requérante est née en 1944 et réside à Athènes.
5.
Le 15 juin 1994, elle saisit le tribunal administratif du Pirée d’une action en dommages-intérêts contre l’Hôpital public «
Tzaneio
» qui l’employait en tant que femme de ménage. Elle réclamait une certaine somme à titre de salaires.
6.
Le 25 janvier 1996, le tribunal administratif du Pirée fit partiellement droit à sa demande (décision n
o
84/1996).
7.
Le 17 octobre 1996, la requérante interjeta appel.
8.
Le 24 juin 1999, la cour administrative d’appel du Pirée infirma partiellement la décision attaquée (arrêt n
o
1258/1999).
9.
Au cours de la procédure devant les juridictions du fond, la requérante a eu la possibilité de présenter tous les arguments pour la défense de ses intérêts.
10.
Le 8 novembre 1999, la requérante se pourvut en cassation.
11.
Par la suite, le Parlement grec adopta la loi n
o
2944/2001, publiée au Journal officiel du 8 octobre 2001, qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet inférieur à 2
000
000
drachmes (environ 6
000 euros) et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction et pour laquelle une audience n’avait pas eu lieu.
12.
Le 5 décembre 2005, le Conseil d’Etat mit fin à la procédure pendante devant lui en application des dispositions de la loi n
o
2944/2001 (arrêt n
o
4083/2005). Cet arrêt fut certifié conforme le 28 février 2006.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION QUANT A LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
13.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
14.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il procède à une analyse chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il ajoute que la procédure devant le Conseil d’Etat ne représentait pas un intérêt majeur pour la requérante, puisque la haute juridiction n’avait qu’à déclarer l’annulation de l’instance, suite à l’entrée en vigueur de la loi n
o
2944/2001.
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à considérer
16.
La période à considérer a débuté le 15 juin 1994, avec la saisine du tribunal administratif du Pirée et a pris fin le 5 décembre 2005, avec l’arrêt n
o
4083/2005 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré onze ans et six mois environ pour trois instances.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
17.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
18.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
19.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas d’espèce. En particulier, la Cour note que la procédure devant le
Conseil d
’Etat dura six ans environ sans que la haute juridiction grecque examine le fond de l’affaire, puisqu’elle a conclu à l’annulation de l’instance. De l’avis de la Cour, un tel délai est loin d’être raisonnable, surtout dans le cadre d’une affaire qui ne présentait pas de complexité particulière. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse était excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
A.
Sur l’équité de la procédure
20.
La requérante se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement et que les juridictions du fond ont commis des erreurs de fait et de droit qui ont privilégié la partie adverse. Elle invoque les articles 6 § 1, 13 et 14 de la Convention.
Sur la recevabilité
21.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, notamment,
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
1999
‑
I). De plus, il incombe au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux cours et tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Streletz, Kessler et Krenz c.
Allemagne
[GC],
n
os
34044/96, 35532/97 et 44801/98, §
22.
Or, en l’espèce, la Cour ne décèle aucun indice d’arbitraire dans le déroulement de la procédure devant les juridictions internes, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle la requérante a eu la possibilité de présenter tous les arguments pour la défense de ses intérêts. Quant aux griefs tirés des articles 13 et 14 de la Convention, la Cour note qu’ils sont peu développés par la requérante dans sa requête. En tout état de cause, s’agissant de l’article 13 de la Convention, un nouvel examen du grief sous l’angle de cette disposition, dont les exigences sont moins strictes que celles énoncées par l’article 6 § 1, ne s’impose pas. En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et que l’examen du grief ne révèle aucune apparence de violation des autres dispositions invoquées.
23.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur le droit au respect des biens
Sur la recevabilité
24.
La requérante se plaint enfin d’une atteinte à son droit au respect de ses biens. Elle affirme avoir perdu son droit à obtenir la totalité du montant qu’elle revendiquait au titre des dommages-intérêts. Elle invoque l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
25.
La Cour estime que la prétendue créance de la requérante ne peut passer pour un «
bien
» au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, puisque elle n’a pas été constatée par une décision judiciaire ayant force de chose jugée. Telle est pourtant la condition pour qu’une créance soit certaine et exigible et, partant, protégée par l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir, parmi d’autres,
Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c.
Grèce
, arrêt du 9
décembre 1994, série A, n
o
301-B, p. 84, § 59).
26.
En particulier, la Cour note que, tant que son affaire était pendante devant les juridictions internes, son action ne faisait naître, dans le chef de la requérante, aucun droit de créance, mais uniquement l’éventualité d’obtenir pareille créance. Dès lors, l’arrêt du Conseil d’Etat ayant prononcé l’annulation de l’instance n’a pu avoir pour effet de la priver d’un bien dont elle serait propriétaire.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
La requérante réclame 12
161,53 euros (EUR) au titre du préjudice moral subi pour l’absence de versement par les juridictions internes de la totalité des salaires réclamés. En outre, elle demande 10
000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi en raison de la durée excessive de la procédure en cause.
29.
Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
30.
La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d’une méconnaissance du droit de la requérante à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces conditions, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont la requérante aurait eu à souffrir
; il y a donc lieu de rejeter cet aspect des prétentions susmentionnées. La Cour estime par contre que la requérante a subi un tort moral certain en ce qui concerne son droit de voir sa cause jugée dans un délai raisonnable. Statuant en équité, elle lui accorde la somme réclamée à ce titre, à savoir 10
000 EUR pour le dommage moral subi, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur ladite somme.
B.
Frais et dépens
31.
La requérante demande également 5
780 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elle ne produit pas de facture, mais seulement une note de frais détaillée, dactylographiée et signée par son avocat, sur laquelle figure ce même montant.
32.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et non justifiée.
33.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Compte tenu des critères susmentionnés et du fait qu’elle a rejeté plusieurs des griefs de la requérante, la Cour juge raisonnable de lui allouer 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû par elle à titre d’impôt sur cette somme.
C.
Intérêts moratoires
34.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 10
000 EUR (dix mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû par elle à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 juillet 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente