ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1922/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2015, la data 25.02.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională A Penitenciarelor și Penitenciarul Pelendava, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 2414/c/13.08.2013 privind implementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, emis de Ministerul Justiție, temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 9 alin. (4) si 5 din Legea nr. 554/2004; anularea Deciziei nr. 99 din 25.10.2013 emisă de Penitenciarul Pelendava, obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, respectiv aceea de Sef Birou - Prevenirea Criminalității in Mediul Penitenciar în cadrul Penitenciarului Pelendava, precum si acordarea drepturile salariate corespunzătoare funcției Sef Birou -Prevenirea Criminalității in Mediul Penitenciar de la data 25.10.2013 și până la data numirii efective in funcție, reactualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății; temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 9 alin. (5) din legea nr. 554/2004 Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In susținerea motivelor de nelegalitate a sentinței atacate s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile pronunțate de Curtea Constituțională au putere numai pentru viitor, astfel că efectele emise in baza Ordonanței nr. 77/2013 rămân in vigoare, in timp ce pentru viitor își produc efectele dispozițiile Legii nr. 161/2003 referitoare la structura organizatorică a autorităților publice.

S-a arătat că reclamantul a incălcat dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, iar toate demersurile acestuia sunt ulterioare publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014 in Monitorul Oficial.

A susținut recurenta că ne aflăm in prezenta unui raport juridic epuizat, invocând considerentele Deciziei nr. 126/2016 pronunțată de Curtea Constituțională.

S-a mai arătat că instanța constituțională, prin decizia nr. 55/2014 a constatat că dacă scăderea posturilor de conducere este un efect al desființării posturilor de execuție vacante, nu este vorba despre o atingere a dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

Totodată, s-a arătat că ordinul Ministerului Justiției a fost emis și in baza art. 77 alin. (2) din legea nr. 293/2004 și art. 5 și art. 12 din H.G. nr. 1894/2004.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a sentinței atacate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii soluției atacate.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar instanța, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2015, în cadrul căruia a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției.

Astfel, prin încheierea de ședință pronunțată de ICCJ-SCAF la data de 9 aprilie 2019 în dosar nr. x/2015, a fost admisă cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, urmare pronunțării de către Curtea Constituțională a României a Deciziei nr. 55/5.02.2014, temeiurile de drept care au fundamentat emiterea Ordinului nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013, act normativ declarat neconstituțional, și-au încetat efectele juridice, fapt de natură a afecta caracterul legal al respectivului act administrativ cu caracter individual.

Susținerile recurenților-pârâți, în sensul întemeierii Ordinului MJ nr. 2414/C/2013, și pe baza prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, art. 5 și art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, nu determină reținerea legalității emiterii acestui ordin, în condițiile în care existența sa este intrinsec legată de toate temeiurile de drept ce au fundamentat adoptarea sa, iar viciul de neconstituționalitate ce a afectat în întregime O.U.G. nr. 77/2013 se răsfrânge asupra actelor administrative subsecvente actului normativ declarat neconstituțional, acestea fiind nelegale în absența temeiurilor de drept ale căror efecte juridice au fost desființate.

În ceea ce privește invocarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014 prin care se arată că nu este vorba despre o atingere a dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, Înalta Curte reține că instanța constituțională a analizat atât măsurile dispuse la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2013, cât și pe cele de la art. 2 și 3 din același act normativ și a constatat că în sine, măsura revăzută la art. 1 al ordonanței de urgență nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituție, dar măsurile prevăzute la art. 2 și art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt de natură a afecta regimul autorităților administrației publice centrale și locale, viciu de neconstituționalitate ce afectează actul normativ în ansamblul său.

În ceea ce privește critica privind incălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză se încadrează în criteriile avute în vedere de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existența actului administrativ individual vătămător fiind integral izvorâtă din considerentele O.U.G. nr. 77/2013, în lipsa căreia nu ar fi existat nici actele intermediare de aplicare.

Pentru aceste considerente nu pot fi primite nici argumentele privind încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, astfel cum prima instanță a stabilit în mod corect, actele și măsurile adoptate în baza ordonanței de urgență a guvernului, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 55/3.02.2014, sunt, la rândul lor, afectate de viciul de neconstituționalitate, viciu al cărui singur remediu îl reprezintă anularea respectivelor acte, emise în aplicarea unor prevederi din actul normativ neconform Constituției României.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 281 din 16 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2019.