Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2020

HOTĂRÂRE
01.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2020
Ședința publică din data de 1 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2020-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6071/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 septembrie 2017, pe rol
ÎCCJ 2020-07-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 ianuarie 2017, pe rolu
ÎCCJ 2021-05-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistr
ÎCCJ 2021-10-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5074/2021
Ședința publică din data de 27 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă