AFFAIRE KABILI c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
AFFAIRE KABILI c. GRECE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA I CAUZA KABILI c. GRECIA (solicitarea nr. 28606/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2008 DEFINIF 31/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kabili c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 28606/05) condusă împotriva Republicii Elene de un resortisant albanez, domnul Skender Kabili ( În conformitate cu art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care a sesizat Curtea la data de 14 iulie 2005, în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul I. Stefanopoulos, avocat în Baroul de la Patras. O. Patsopoulou, director pe lângă Consiliul juridic al statului, și Z. Hatzipavlou, auditor la Consiliul juridic al statului. Reclamantul susține, în special, că motivele prezentate de Curtea pentru respingerea cererii sale de despăgubire nu respectau principiul prezumției de nevinovăție și repartizarea sarcinii probei în materie penală. La 13 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Guvernul albanez a fost invitat să prezinte, dacă dorește, observații scrise cu privire la cauza (articolele 36 alineatul (1) din Convenție și 44) (b) din regulament. Cu toate că acesta a informat Curtea că intenționa să se prevaleze de dreptul său de a acționa în cadrul procedurii, el nu a prezentat nici o informație în termenele stabilite. ÎN FAȚA CIRCONSTANȚELOR DE LA LÂSPECE la 3 mai 2003, S.B., un resortisant albanez, s-a dus la domiciliul reclamantului cu o pușcă de vânătoare cu două tunuri. Reclamantul a încercat să se apere. În timpul luptei care a urmat, cei doi oameni și-au pierdut echilibrul și au căzut. În timpul căderii, S.B., care avea degetele pe trăgaci, a declanșat accidental o dublă împușcătură. Gloanțele l-au atins în cap, ducând la moartea sa imediat. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie în temeiul unui mandat de arestare nr. 14/2003. La 5 mai 2003, s-au inițiat proceduri penale împotriva sa pentru omor prin imprudență și transport ilegal de arme. La 14 iulie 2003, reclamantul a solicitat eliberarea sa sub control judiciar prin înfășurarea faptului că era nevinovat, că a fost implicat într-un accident și că a fost în legitimă apărare. În plus, a precizat că locul său de reședință a fost cunoscut și că a locuit cu familia sa și a lucrat în orașul Amarythos timp de șase ani fără probleme. La 6 octombrie 2003, judecătorul judecător la tribunalul corecțional din Chalkida a respins cererea sa. Având în vedere existența unor vinovății serioase, instanța de judecată a considerat că natura și gravitatea infracțiunilor care i-au fost reproșate și refuzul său de a se căi au presupus că reclamantul, odată eliberat, ar putea comite noi infracțiuni (hotărârea nr. 25/2003) 10. Între timp, în cadrul procesului de luare a deciziilor, autoritățile polițienești au efectuat o anchetă pentru a detecta prezența piritei pe mâinile victimei. La 3 octombrie 2003, laboratorul de poliție a emis un raport de expertiză, care a confirmat prezența plumbului (Pb) pe ambele mâini ale victimei. Acest raport a fost depus la dosarul cauzei la 21 octombrie 2003. (11) La 3 noiembrie 2003, camera de judecată a tribunalului corecțional din Chalkida a decis să prelungească menținerea în detenție a reclamantului pe o perioadă de șase luni, pe baza acelorași motive ca și la Pe de altă parte, camera de acuzare a considerat că raportul de expertiză al poliției, conform căruia prezența piritei a fost detectată pe mâinile lui S.B., nu era de natură să răstoarne faptul că reclamantul îl împușcase, dat fiind că reclamantul nu știa cum ar fi putut victima să se rănească mortal. 12. La o dată nespecificată, instanța a fost încheiată și cauza a fost trimisă în fața camerei de judecată a tribunalului din Chalkida, care a hotărât, la 31 martie 2004, să-l trimită pe reclamant înapoi în instanță în fața instanței de judecată. Pe de altă parte, instanța respectivă a prelungit reținerea provizorie a reclamantului până la 3 noiembrie 2004 pe motiv că existau indicii serioase de vinovăție împotriva pârâtului și că, având în vedere circumstanțele speciale ale încălcării dreptului comunitar, acesta ar fi riscat să comită, în caz de repunere în libertate, noi infracțiuni (ordonanța nr. 71/2004). 13. În octombrie 2004, instanța de judecată din statul respectiv l-a numit pe reclamant, referindu-se la raportul de expertiză al laboratorului poliției științifice. Potrivit faptelor stabilite de instanța menționată, în timpul căderii, S.B. a apăsat accidental pe trăgaci și a declanșat o dublă împușcătură, care a dus la moartea sa (hotărârea nr 359-360/2004). La 7 octombrie 2004, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru arestarea sa provizorie. 15. La 14 ianuarie 2005, instanța a respins această cerere (Decizia nr. 86/2005). În special, această instanță a considerat că: [reclamantul] se face vinovat în mod voluntar de propria sa detenție provizorie, având în vedere faptul că a fost dovedit că decesul victimei a avut loc în timp ce acuzatul a luat arma care a provocat moartea; în timpul detenției provizorii, [acesta] a omis în mod deliberat să aducă elementele care au dovedit nevinovăția sa, și anume elemente care arată că, în ciuda faptului că moartea victimei a fost cauzată de propria sa auto-blânzurare 16. Această decizie, care nu este susceptibilă de recurs, a fost pusă la dispoziție la 26 ianuarie 2005. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 17. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală sunt astfel formulate în art. 533 alin. au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii pe care nu au comis-o, au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) art. 535 CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (2) DIN CONVENȚIA 18. Din perspectiva articolului 6 din Convenție, reclamantul se plângea că motivele prezentate de instanța de judecată a recursului la recurs pentru respingerea cererii sale de despăgubire nu respectau principiul prezumției de nevinovăție și repartizarea sarcinii probei în materie penală. Curtea va examina acest aspect din unghiul alineatului (2) al acestei dispoziții, astfel formulat: art. 6 alineatul (2) Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită în mod legal. Pe admisibilitate 19. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. Teezele părților 20. Reclamantul susține că motivele prezentate de instanța de judecată pentru a respinge cererea sa de despăgubire nu respectau principiul prezumției de nevinovăție și repartizarea sarcinii probei în materie penală. El ia notă de faptul că instanța de recurs a respins cererea sa de despăgubire pe motiv că, prin faptul că a omis intenționat să aducă elementele care dovedesc nevinovăția sa, el a fost făcut vinovat de propria sa detenție. Or, reclamantul susține că, în nici un stadiu al procedurii, el nu a avut nici o obligație de a dovedi nevinovăția sa. Potrivit reclamantului, un deținut poate fi considerat răspunzător pentru erorile comise de instanțele interne în ceea ce privește administrarea și aprecierea probelor. 21. Guvernul face referire la jurisprudența Curții, potrivit căreia simplul refuz de a detenției provizorii regulate nu se confruntă în sine cu prezumția de nevinovăție. În speță, instanța de recurs nu a avut nici o intenție de a exprima îndoieli cu privire la inocența reclamantului, care a fost, de altfel, confirmată de hotărârea nr. 359-360/2004 din instanța de judecată, însă ea a constatat pur și simplu că reclamantul nu a prezentat suficiente dovezi pentru a răsturna probele colectate de instanța de judecată și care au dus la existența unei serioase vinovății. Aprecierea Curții 22. Curtea reamintește că Convenția trebuie să se facă în așa fel încât să garanteze drepturi concrete și efective, și nu teoretice și iluzorii. Acest lucru este valabil și pentru dreptul consacrat de art. 6 alin. (2) (Alanet de Ribemont c. Franța) , Hotărârea din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 16, § 35. Astfel, domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (2) nu se limitează la procedurile penale care sunt pendinte, ci se extinde la hotărârile judecătorești luate după încetarea urmăririi penale sau după o achitare (a se vedea, printre altele, Hotărârile Rushiti c. Austria, nr. 28389/95, 21 martie 2000 și Lamanna c. Austria , nr. 2892/93, 10 iulie 2001). 23. La art. 6 alineatul (2) din convenție se poate aplica, de asemenea, situațiilor în care persoana în cauză nu mai face obiectul unei acuzații în materie penală, în măsura în care aspectele răspunderii penale a pârâtului și ale dreptului de a percepe o despăgubire pentru detenție sunt strâns legate (a se vedea Hotărârea Sekanina c. Austria , Hotărârea din 25 august 1993, seria A nr. 266 A, p. 13, § 22). Astfel, o decizie prin care se respinge la În plus, Curtea amintește că, în domeniul penal, problema administrării probelor trebuie luată în considerare în special în temeiul articolului 6 alineatul (2) și impune, printre altele, ca sarcina probei asupra acuzării (Barberà, Messegué și Jabardo c. Spania, Hotărârea din 6 aprilie 2006). În decembrie 1988, seria A nr. 146, p. 33, §§ 76-77. În conformitate cu jurisprudența, mutarea sarcinii probei de acuzare împotriva apărării se află în amendă cu principiul prezumției de nevinovăție (a se vedea Telfner c. Austria, nr. 33501/96, § 15, 20 martie 2001 și John Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 8 februarie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-I, p. 52 alineatul 54. Astfel, Curtea a constatat deja că faptul de a cere unei persoane pe care o consideră nevinovăția sa, ceea ce sugerează că instanța îl consideră pe .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, Curtea este chemată să examineze dacă, prin modul său de a acționa, prin motivele deciziei sale sau prin limbajul utilizat în raționamentul său, instanța de judecată a respectat principiul înculpării inocenței. 26. În acest caz, instanța de recurs este mulțumită să îl considere pe reclamantul responsabil de detenția sa provizorie, bazându-se exclusiv și fără alte precizări pe circumstanța că acesta era incapabil să aducă dovada nevinovăției sale. Cu toate acestea, în opinia Curții, acest raționament a inversat sarcina probei în detrimentul reclamantului care este astfel găsit în obligația de a-și demonstra nevinovăția. Într-adevăr, prezumția de nevinovăție impune ca o persoană acuzată să nu se vadă, în nici un stadiu al procedurii penale inițiate împotriva sa, în obligația de a dovedi nevinovăția sa. Acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când o persoană nu mai face obiectul unei acuze sau a fost deja achitată, ca în speță. Prin urmare, Curtea consideră că faptul de a cere reclamantului, fără nici o urmă de îndoială, că acesta își demonstrează nevinovăția într-o perioadă în care, fără îndoială, a beneficiat de prezumția de nevinovăție și de a trage consecințe negative din presupusa sa omisiune de a face acest lucru, în special prin respingerea cererii sale de despăgubire, nu se împacă cu cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (2) din convenție. 27. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 28. Reclamantul se plânge, în sfârșit, că menținerea sa în detenție provizorie pentru o lungă perioadă de timp a fost abuzivă și excesivă și că nu a primit nici o reparație în acest sens. În acest sens, el invocă art. 5 și 6 din Convenție. Cu privire la admisibilitatea 29. Cu condiția ca reclamantul să se plângă de menținerea sa în detenție provizorie pentru o perioadă excesiv de lungă, Curtea constată că aceasta a fost pusă în libertate la 1 octombrie 2004, și anume cu mai mult de șase luni înainte de 14 iulie 2005, data de introducere a prezentei cereri. Faptul că, ulterior, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu privire la o acțiune în despăgubire nu este probabil să aibă consecințe asupra datei de la care termenul de șase luni începe să curgă, în ceea ce privește legalitatea și durata deținerii sale, această acțiune nu a fost o cale de atac care trebuie epuizată. Potrivit jurisprudenței, atunci când legalitatea detenției este în joc, o acțiune în despăgubire a posteriori împotriva statului nu constituie o cale de atac, deoarece dreptul de a solicita unui tribunal să examineze legalitatea detenției și al celui al celui care obține repararea unei privări de libertate contrare articolului 5 sunt două drepturi distincte (Włoch c. Polonia. , nr. 2777/95, § 90, CEDO 2000-XI). În consecință, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 30. Cu condiția ca reclamantul să se plângă că nu a primit o despăgubire pentru reținerea sa provizorie, Curtea amintește că dreptul la despăgubire prevăzut la art. 5 alineatul (5) presupune că: .. o încălcare a unuia dintre celelalte alineate (1, 2, 3 sau 4) din același articol a fost stabilită de o autoritate națională sau de Curte (a se vedea N.C. Italia [GC], nr. 24952/94, §. 49, CEDH 2002-X). Or, acest lucru nu a fost cazul în speță. În special, Curtea tocmai a constatat că obiecțiunile privind deținerea reclamantului sunt întârziate. În aceste circumstanțe, garanțiile prevăzute la art. 5 alineatul (5) din Convenție nu găsesc să se aplice. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă de 24 200 EUR (EUR) pentru daunele materiale suferite ca urmare a încălcării articolului 6 alineatul (2) din Convenție. În special, acesta arată că, în timpul detenției sale, nu a putut să își exercite funcțiile și să câștige venitul minim, ceea ce a dus la o pierdere a veniturilor. Reclamantul solicită, de asemenea, 152 700 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 33. Guvernul nu se pronunță în această privință. 34. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în respectarea principiului prezumției de nevinovăție în cadrul procedurii în despăgubire în fața instanței de recurs. Aceasta nu poate, desigur, să speculeze asupra faptului că a fost deznodământul procesului în caz contrar, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că mutatis mutandis Pelisier și Sassi c. Franța, Hotărârea din 25 martie 1999, Rec., 1999-II, p. 302, § 80. La ce altceva adaugă un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției prevăzută în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, Curtea alocă reclamantului 10 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Drept și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită 3 100 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne. În această privință, acesta furnizează două facturi întocmite de avocatul său pentru procedura în fața instanței judecătorești în cauză, cu o sumă totală de 2 530 EUR. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. Acesta nu furnizează nicio factură sau notă de plată în acest sens. 36. Guvernul nu se pronunță în această privință. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 38. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața instanțelor interne, întrucât documentele furnizate de reclamant nu se refereau decât la procedura în fața instanței judecătorești în litigiu și nu la procedura referitoare la cererea sa de despăgubire pentru reținerea sa provizorie. În ceea ce privește cheltuielile suportate în scopul reprezentării reclamantului în fața sa, Curtea constată că pretențiile acestuia din urmă nu sunt însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se retragă cererea sa cu privire la acest aspect. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.