ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4609/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 6522/14.06.2017 emise de către pârât.

În motivarea cererii formulate, în esență, reclamanta a arătat că a formulat împotriva B. S.A. o cerere de chemare în judecată privind plata de despăgubiri pentru daunele produse în urma unui accident rutier, cererea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 sub nr. x/2015. Deoarece prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.01.2017 judecarea cauzei a fost suspendată în dosarul nr. x/2015, reținându-se incidența art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, la data de 29.03.2016 reclamanta a depus la pârât o cerere de plată. Prin decizia contestată, pârâtul a respins cererea de plată în mod nelegal, deoarece: art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, referindu-se la "sumele cuvenite creditorilor de asigurare", nu face distincție între natura sumelor cuvenite, iar penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată reprezintă, alături de despăgubiri, sume cuvenite creditorului; sumele solicitate de reclamantă sunt accesorii creanței de asigurări și poartă regimul juridic al acesteia; obligația pârâtului este una legală, independentă de existența sau inexistența calității sale de parte în litigiile de asigurări; scopul schemei de garantare, statuat de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător.

Prin sentința civilă nr. 43 din data de 10.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 43 din data de 10.01.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată nulitatea recursului, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 6522/14.06.2017 emise de către pârât.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, precum și art. 9 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, potrivit cărora: Fondul de garantare a asiguraților garantează plata doar a indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare ("creanțelor de asigurări"), nu a oricăror sume datorate de către asigurătorul care a intrat în faliment și a respins cererea dedusă judecății reținând că cele două creanțe pretinse de reclamantă (plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată) nu constituie o "creanță de asigurare".

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:

e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

La termenul de judecată din data de 11.03.2020 instanța de recurs a constatat că pe cererea de recurs este aplicată ștampila C., fără semnătura acestei entități, s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 23.09.2020, iar recurenta-pârâtă a fost citată cu privire la obligația de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs sau de a proceda la semnarea exemplarului aflat la dosar.

Având în vedere faptul că, la termenul de judecată acordat, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs sau de a proceda la semnarea exemplarului aflat la dosar, Înalta Curte constată întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, pe cale de consecință, va constata nulitatea recursul declarat în cauza de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 43 din 10 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii cererii de recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.