ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4022/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.01.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 3067/15.12.2016 emise de pârât, cu privire la respingerea cererii de plată pentru suma de 9.301,71 RON reprezentând diferența contravalorii reparațiilor auto și a cererii de plată privind cheltuielile de judecată în cuantum de 9611,15 RON, precum și a cererii de plată a penalităților de întârziere aferente sumei de 20.368,71 RON; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită în integralitate cererea sa de plată nr. x/18.12.2015; obligarea pârâtului la plata creanței pe care reclamantul o deține împotriva B. S.A., compusă din: 20.368,71 RON - contravaloare reparații; 9611,15 RON - cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2014; 32.062 RON - penalități de întârziere de 0,2% calculate de la data scadenței plății, 7.10.2013 și până la data deschiderii procedurii de faliment a debitoarei, 3.12.2015; acordarea cheltuielilor de judecată din prezentul proces.

La data de 13.02.2017, reclamantul A. a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 3067/15.12.2016 emise de pârât, cu privire la respingerea cererii de plata pentru suma de 9.301,71 RON, reprezentând diferența contravalorii reparațiilor auto, a cererii de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9611,15 RON și a cererii de plată a penalităților de întârziere aferente sumei de 20.368,71 RON; obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să admită integral cererea de plată nr. x/18.12.2015; obligarea pârâtului la plata creanței deținute împotriva B. S.A., compusă din: 9301,71 RON - diferența contravalorii reparațiilor; 9611,15 RON - cheltuieli de judecată în dosarul civil nr. x/2014; 32.062 RON - penalități de întârziere de 0,2% calculate de la data scadenței plății, 7.10.2013, și până la data deschiderii procedurii de faliment a debitoarei, 3.12.2015.

Prin sentința civilă nr. 1823 din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile nr. 1823 din 18 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în fond și recurs.

Recurentul-reclamant susține că în mod nelegal Fondul de Garantare a Asiguraților i-a respins în parte cererea de plată și că a formulat acțiune prin care a solicitat plata despăgubirilor, ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Brașov.

Mai arată că accidentul a fost constatat prin procesul-verbal nr. x din data de 26.08.2013 întocmit de I.P.J. Cluj-Napoca, prin care culpa producerii accidentului s-a stabilit în sarcina lui C..

În urma acestui accident, în cadrul Sucursalei Brașov a B. S.A. a fost deschis dosarul de daună nr. x, iar ulterior, prin adresa nr. x/7.10.2013, i s-a comunicat faptul că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii delictuale a conducătorului autoturismului asigurat la B. S.A., fără a-și motiva decizia de respingere.

Precizează că după deschiderea procedurii falimentului B. S.A. s-a adresat pârâtului FGA cu cererea de plată nr. x/18.12.2015, prin care a solicitat plata despăgubirilor, iar prin Decizia nr. 3067/15.12.2016, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis doar în parte cererea sa.

Referitor la refuzul de plată integrală a contravalorii reparației, invocă dispozițiile art. 18 din Normele Ordinului CSA nr. 14/2011, art. 2224, 2225 și 2226 alin. (1) C. civ., precizând că devizul estimativ întocmit de către unitatea service este de 20.369,71 RON, costul reparației fiind confirmat și de expertiza tehnică administrată în cauză, sens în care apreciază că intimata a efectuat un calcul propriu, fără a include TVA și manopera.

Referitor la respingerea cererii de acordare a penalităților de întârziere, susține că Fondul de Garantare a Asiguraților nu a adus niciun argument juridic care să susțină soluția sa, sens în care invocă art. 4 alin. (1) lit. A) din Legea nr. 213/2015, art. 36 și 37 din Normele Ordinului CSA nr. 14/2011.

În ceea ce privește respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată, invocă suspendarea dosarului său pe perioada soluționării dosarului de faliment a societății de asigurare, precum și cheltuielile pe care a fost nevoit să le facă pentru inițierea și susținerea procesului.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate.

În esență, intimatul-pârât susține că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a pronunțat o soluție în acord cu textele de lege incidente în materia asuigurărilor.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de față este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o copie fidelă a paragrafelor din cererea de chemare în judecată, de la dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel că aspectele invocate au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

De altfel, criticile recurentului nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei și expunerea unor prevederi legale, care au făcut obiectul analizei instanței de fond și care, mai mult, nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate, care să evidențieze o eventuală nelegalitate a acesteia.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat A. împotriva sentinței civile nr. 1823 din 18 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1823 din 18 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2020.