ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4108/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Roman a chemat in judecată Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală programe europene competitivitate cu sediul în București, solicitând anularea Deciziei nr. 240111/2-04-2019 și a notei de constatare nereguli nr. 7910/2019.

2.1. Prin sentința civilă nr. 570 din 27 iunie 2019, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Neamț a reținut în esență că, în determinarea instanței competente să judece cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212 din 25 iulie 2018. A mai reținut tribunalul că se va respecta competența teritorială de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1676 din 5 iunie 2020, Tribunalul București-, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul București a reținut că litigiul dedus judecății nu se poartă între două autorități publice, ci între o autoritate publică, emitent al actului administrativ considerat nelegal, și o persoană pretins vătămată - reclamantul, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacționînd în regim de putere publică, ci adresându-se instanței de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, Tribunalul reținând că autoritatea publică din cauză are calitatea de pârât, a apreciat că acțiunea nu poate fi introdusă la instanța de la sediul pârâtului, fiind competentă instanța de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Municipiul Roman a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 24011/02.04.2019 privind soluționarea contestației, emisă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, precum și anularea Notei de constatare nereguli nr. 7910/03.01.2019.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantei instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Roman are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâții având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Municipiul Roman și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Roman și pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 septembrie 2020.